Constantin Brâncoveanu și națiunea ortodoxă

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Constantin Brâncoveanu și națiunea ortodoxă jpeg

Conferințele organizate în memoria Ruxandrei Beldiman de către un grup de prieteni în jurul Fundației Secolul XXI și dedicate dimensiunii cultural-artistice a făuririi României Mari au pus în lumină cît de serios a tratat regalitatea românească rolul culturii în definirea conștiinței naționale. Din mijlocul dinastiei a răsărit impulsul pentru definirea unui stil cultural național și tot ei i se datorează reconectarea mișcării sociale modernizatoare cu trecutul inevitabil premodern al Țărilor Române. Aș vrea să exemplific acest fenomen istoric prin reconstituirea parcursului cultural al receptării personalității lui Constantin Brâncoveanu. Virulența discursului modernizator în Principatele Române aruncase într-un con de umbră secolele precedente, care erau asimilate unui vechi regim. Puțini domnitori ieșeau ca figuri tutelare ale unei istorii eroice, dar și eroizate istoriografic: Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, în mod excepțional pe cale literară, un Vlaicu-vodă. În schimb, non-rezistența lui Brâncoveanu în fața dușmanului extern nu era pe gustul acestui pathos. În același timp, dimensiunea internațională și cosmopolită a lui Constantin Brâncoveanu se pierdea într-o perspectivă dominată de etnocentrism. De aceea, abia secolul al XX-lea și războiele balcanice, care deschid Regatului României posibilitatea și gustul de a juca un rol internațional, au creat contextul necesar reevaluării lui Constantin Brâncoveanu.

Încoronarea de la Alba Iulia a regilor României, într-un ansamblu național-bisericesc unde neoromânescul se apropie cel mai mult de o stilistică brâncovenească, dă semnalul pentru o reconsiderare a domniei lui Constantin Brâncoveanu într-o lumină puternică, chiar matricială (termenul îi aparține lui G.M. Cantacuzino). Expresia publică și ceremonială se produce prin deshumarea rămășițelor lui Brâncoveanu și procesiunea din data de 21 mai 1934, pornind din Dealul Mitropoliei, acolo unde fuseseră aduse de cu seară sicriul cu oasele autentificate de cercetători și sabia ceremonială, pînă la Universitate, unde se aflase ctitoria de odinioară a domnitorului, Mînăstirea Sf. Sava, cu rol de școală domnească, și apoi la biserica Sf. Gheorghe Nou, centrul simbolic al Bucureștiului, acolo de unde se măsoară distanțele pînă la marile orașe ale țării. Evenimentul naște gîndul unei canonizări. Argumentele pe care și le dorește patriarhul Miron Cristea le-a căutat o viață întreagă tînărul seminarist, pe atunci, Nicolae Șerbănescu, pînă ce a realizat, în 1991, dosarul de canonizare al domnitorului Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii și cu Ianache Văcărescu.

Nicolae Iorga, care îi descoperise mormîntul lui Brâncoveanu și îi dedicase prima monografie încă din 1914, înregistrează istoriografic această nouă conștiință istorică în sinteza sa Istoria Românilor prin formulele monarhie culturală și monarhie ortodoxă. Prin acești termeni, ceea ce ne pare nouă astăzi ca realizare culturală este înțeles de Nicolae Iorga fundamental ca operă politică a cărei inspirație este tradiția creștinismului răsăritean. De aici pînă la a înțelege că omul politic Constantin Brâncoveanu și-a acceptat moartea ca făcînd parte din opera sa politico-religioasă nu mai era decît un pas. Dar pentru a-l face a mai trebuit să treacă o jumătate de secol pentru a găsi momentul politic și intelectual potrivit. Ce înseamnă acest moment potrivit: un vid ideologic care să permită formularea ideii ortodoxe așa cum o concepuse Brâncoveanu.

Autorii acestei noi formule identitare, națiunea ortodoxă, în cadrul căreia Constantin Brâncoveanu devine un pivot, sînt poeți – Ioan Alexandru, istorici ai Bisericii – N. Șerbănescu, istorici ai culturii – Alexandru Duțu, Virgil Cândea, Andrei Pippidi, arhitecți – Ștefan Balș și, în avanpremieră deja, G.M. Cantacuzino, pictori – precum Olga Greceanu, iar mai apoi Paul Gherasim și Grupul Prolog, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Horia Bernea sau Horia Paștina, teologi și ierarhi – precum patriarhul Teoctist, mitropolitul Antonie Plămădeală, părintele Dumitru Stăniloae sau scriitorul Bartolomeu Anania, ierarh al Clujului, care au crezut că, prin salba de canonizări politico-identitare din anul 1992 și următorii, vor reuși să înlocuiască panteonul grotesc al proletcultismului și național-comunismului. Tabloul acestei națiuni ortodoxe este mult mai complex și cuprinde fenomene culturale precum Rugul Aprins, mișcările monastice din jurul lui Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, al Mănăstirilor Sihăstria și Secu, dar ar necesita o discuție mult mai amplă decît o permite prezentul articol. Deocamdată să notăm că națiunea ortodoxă nu este același lucru cu naționalismul ortodoxist sau „ortodoxismul“ interbelic. Mai degrabă este exact opusul. Adică nu etnicul fagocitează elemente de viață religioasă din Ortodoxie pentru a se defini ontologic, ci manifestarea politică a Ortodoxiei îmbracă punctual și non-exclusiv aspecte ale etnicului. În Serbia există un concept pentru acest fenomen, derivat din cultul sfîntului arhiepiscop Sava: svetoslavle și denotă trăirea Ortodoxiei de către poporul sîrb. Națiunea ortodoxă rămîne însă fundamental supranațională și integratoare, afișînd o nostalgie culturală pentru Imperiul Bizantin. Important este de remarcat că reabilitarea și promovarea cultural-politică a lui Constantin Brâncoveanu au beneficiat de contextul acestei mișcări intelectuale care, de fapt, încearcă să descătușeze identitatea și creativitatea românească din cadrele prea strîmte ale unui naționalism secular și de factură revoluționară, întîi, și ale național-comunismului, mai apoi.

Definiția modelului cultural oferit de Brâncoveanu a schițat-o Alexandru Duțu*. Primul și cel mai important ingredient este raționalismul ortodox, adică o formă de cunoaștere bazată pe gîndire rațională, sprijinită însă pe bagajul cultural al creștinismului răsăritean. Corolar al raționalismului ortodox este umanismul civic ca un umanism formal, bazat pe cunoștințele de latină și de greacă, pe cunoașterea Antichității, dar fără nucleul antropocentric al umanismului apusean, așa cum fusese și umanismul bizantin în secolul al XIV-lea. A treia componentă o reprezintă caracterul omogen al unei mișcări intelectuale bazate pe un grup de persoane strîns legate între ele (Teodosie, mitropolitul Ungrovlahiei, Mitrofan, episcopul de Buzău, Antim, cărturarul tipograf și apoi succesor al lui Teodosie pe tronul mitropolitan, cărturarii Radu și Șerban Greceanu, arhimandritul Ioan de la Hurezi și grupul de didascali și iatrofilosofi de la curtea lui Brâncoveanu). Al patrulea aspect este de natură politico-religioasă, competiția cu prozelitismul catolic promovat de Habsburgi. Al cincilea aspect este propriu-zis politic și privește definirea domniei în contrast cu tirania. De unde decurge și al șaselea: libera circulație a cărților străine, a informației și a purtătorilor acesteia, savanții. Ultimele două componente au un conținut social-religios foarte important: promovarea sfîntului Constantin cel Mare ca model de umanitate și afirmarea sfințeniei omului de acțiune, rămas în lume, invocată retoric de fiul domnitorului, Ștefan, în panegiricul Sfinților Împărați Constantin și Elena, și propusă practic de Constantin-vodă prin viața lui. Citind metaforic analiza aceasta, putem constata că toate aceste aspecte își păstrau actualitatea ca aspirații și în contemporaneitatea lui Alexandru Duțu.

Alexandru Duțu exprima în termenii sobri ai stilului științific temeiul pentru canonizare, lăsînd însă vocabularul liber și în zona metaforei – cît se poate de străvezie – prin formule ca „tiranii turci l-au martirizat pe domn“ sau „martirajul lui Brâncoveanu“ sau „Ceea ce menţine acest stil în adîncul conştiinţei româneşti este, fără îndoială, sacrificiul marelui voevod care a dat perenitate operei sale“. În ordinea judecății lumești, deznodămîntul pare catastrofal nu numai prin moartea domnitorului, ci și prin consecința instalării dominației politice a ceea ce vulgata istoriografică națională a denunțat ca o paranteză în viața națiunii sub numele de „regim fanariot“. Abia citirea în cheie hagiografică umple de semnificație domnia-pregătire a lui Constantin Brâncoveanu. Confruntarea se regăsește în moartea martirică, ce îl înrolează pe Brâncoveanu însă în oastea Împăratului ceresc, extrăgîndu-l dintr-o istorie supusă mereu reinterpretărilor și propulsîndu-l în prezentul continuu al războiului nevăzut. 

* Nicolae Iorga, Constantin-vodă Brâncoveanu. Viața și domnia lui, București, 1914. 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Popescu
Gică Popescu, revoltat de ce pățesc românii din cauza străinilor: „Băi, oameni buni, nu se poate așa!“
Decăderea fotbalului românesc continuă să-l șocheze pe fostul căpitan al tricolorilor.
politia nu treceti
Un polițișt român a fost bătut pe stradă în Republica Moldova
Un polițist român, detașat la punctul de trecere a frontierei Costești – Stânca din Republica Moldova, a fost agresat pe o stradă din municipiul Bălți.
Alina Parnescu face carieră în muzica populară FOTO Arhivă personală A.P.
Studenta romă de la Conservator îndrăgostită de folclor: „Drept să vă spun, acasă n-am ascultat Bach!“
Studentă la Conservatorul din București, în anul III, o tânără de etnie romă vrea să ducă mai departe folclorul românesc. Alina Parnescu s-a născut la Rovinari și recunoaște că acasă nu a ascultat Bach.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.