Societate

Aarhitectura, sentimentul de locuire,  așezările grupate, senzația de burg,  care este prezentă în toată Europa de Vest, de fapt, sub forme mai interesante, pînă la urmă te plictisești de ea. Există orașe în sud la fel de interesante, dar pe

Așa făceam în copilărie, însă pe vremea cînd chiar nu se găseau alimente. Nici becuri măcar. Nu-s aici la alimentara de la Rîmnic, mă duc pe Dudești, în țigănie. Nu-i acolo? Cobor în bulgărie. Nu se poate să nu se găsească. Doar că nu se găsea.

Îi pocnea pe acasă, dar ieșea cu pieptul dezgolit să-i apere dacă vreun nemernic din afară cuteza să se atingă de ei, fie doar și cu vorba. D-aia prea învățați n-am ieșit nici noi, vlăstarele ei, că ne-a apărat și de carte. Ne lăsa să ne ștergem la

Ideea ortodoxă se ilustrează și prin atașamentul față de eclesiologia fixată sub patriarhii isihaști din secolul al XIV-lea. Organizarea Bisericii ortodoxe, așa cum s-a conturat ea în secolul al XIV-lea, presupunea existența unui patriarh ecumenic

Pentru mulți, chiar și pentru cei care nu l-au citit, părintele Stăniloae (1903-1993) însemnă Filocalia în limba română. Deși există o istorie a traducerii textelor filocalice în mediul monahal românesc, sub autoritatea spirituală a Sfîntului Paisie de la Neamț, chipul prin care Filocalia dobîndește la noi o audiență mai largă, în pofida mersului istoriei, este oferit de acribia, perseverența neverosimilă și respirația teologică a părintelui Stăniloae. E un semn al destinului sau, mai

Vestea că, în sfîrșit, doamna Andronescu a fost numită ministru al Educației ne-a găsit răsuflînd ușurați. Am urmărit cu toții, fără să clipim, momentele pline de suspans între revolta cînd sever principială, cînd bleagă a doamnei sus-numite

Anul ăsta și luminițele, altădată strict estetice (uneori inestetice), vin încărcate cu altă ideologie bombastică: cea naționalistă. Centenarul, cel în legătură cu care s-a făcut atîta tam-tam, de multe ori nejustificat, se apropie și el de climax.

Iscusit zidar, tînăr, încrezător, Natale începe în forță, ajutat de colegii de la muncă, dar o casă are fundații, pentru care trebuie săpătură, are pereți, buiandrugi, centuri, iar noaptea este întuneric, oamenii se împiedică și dărîmă ce au construit.

La lumina zilei, am văzut și eu tîrgul mai populat – de români, de maghiari, de țigani unguri, toți dînd iama pe Strasse, împrietenindu-se, reîmprietenindu-se, bînd cafele pe la terase, vorbindu-și unii altora în cele două limbi, pe rînd sau simultan

Iar am fost în hala de pește. Deja put a déjà-vu. Dar ce să fac? Am rămas obsedat de felul în care mi-e drag peștele și de felul în care-mi ling deștele după el. Ce să mă fac? Cred că e vorba, nu i așa, despre felul în care nu pot fi fanatic. Nu mă fanatizează ideile.

Să mă fac casieriță la Mega? Căci acum îmi amintesc, în afară de medic veterinar, am vrut să mă fac și vînzătoare la pîine. Mi se părea o poziție de forță, mai ales pe vremea lui Ceaușescu. Deci, casieriță la Mega? Am o doamnă preferată la u

Paul Veyne, strălucit istoric al Antichităţii, e ştiut pentru dezinvoltura cu care îmbină erudiţia şi metaforele picante cînd caracterizează un fenomen istoric. Potrivit lui, istoriografia ţine nu de descrierea unor evenimente, ci de sesizarea unei „intrigi“,

Ne dorim să fim „altfel“, numai că n-avem cum: sîntem și noi o piesă din mozaicul timpului nostru, făcut din războiul dintre „grădinari“ și „demiurgi“. Am preluat metafora din cartea lui Chantal Delsol (La Haine du monde. Totalitarismes et postmodernité, Cerf, 2016)

Chiar și cei mai vrednici copii și cei mai riguroși părinți cedează în fața lor. Și atunci apelează din nou la soluții colaterale: mai un compromis cu profesorul de educație fizică, dacă vrem să prindem un loc la liceul de mate-info și stăm prost cu săritura în lungime, mai o „atenție“ dată doamnei de biologie, dacă nu pricepem fotosinteza și oricum vrem să dăm la liceul de artă etc.

Nu mi s-a întîmplat nimic rău în noaptea aia, și de atunci nu mi-a mai fost frică. Acum pot merge liniștită singură pe întuneric, aproape pe oriunde. Pe oamenii din jur nu-i mai percep ca pe posibili agresori și, chiar dacă sînt homeless-i ori alcoolizați, îi privesc mai curînd cu umor și toleranță decît cu altceva. Și, ce e mai important, mă pot bucura de peisajul de noapte, case, ferestre sugerînd o atmosferă sau alta, copaci în altă lumină, luna.

Un service vestit, cu mecanici profesioniști și disciplinați, cu programări și cu cozi de bun augur, cu un patron aproape intelectual. A fost el de curînd cu mașina acolo, tot o revizie. „Lucrarea“ a fost tratată cu toată seriozitatea. Mașina a intra

ANAF îmi pune poprire pe cont. Iar cu Perfecta. Îi duc hîrtia că am plătit vineri seară. Dom’le, așteptați pînă luni la prînz, sistemul nu mai funcționează, vă dați seama! Și sistemul perfect zice din nou prin SMS: contul e liber, puteți să-l folosiți. Trecuse un sfert de oră? Perfecțiunea există pe dracu’.

Prin anii ’90, mai încoace, cînd treceai cu autobuzul pe lîngă groapa Văcăreștilor, tot ce puteai vedea erau turme de oi păscînd între ciulini, munți de gunoaie și cocioabele precare ale amărîților care se aciuaseră pe acolo. Istoria zice că, prin 1986

O caracteristică surprinzătoare a ideii ortodoxe, din punctul de vedere al unei teleologii hegeliene, este separarea sferei politicului de sfera spiritualului, care a condus la o precoce desacralizare a monarhiei. Această separare este un proces

Mihail, „cel dintîi dintre îngerii păzitori“ (Dn. 10, 13). El este, de fapt, evocat de un alt înger, Gabriel, care i se înfățișează profetului, cu strălucire înfricoșătoare, pentru a-i transmite mesajul divin și a i-l explica (Dn. 10, 5-12). Avem, dintr-odată

Gina punea în mișcare și ținea împreună toată această lume complicată cu grație, ca și cum ar fi fost floare la ureche. Emana o feminitate discretă, dar de fapt puternică și mereu prezentă. Avea stilul ei de a se îmbrăca și pieptăna, al ei și numai al ei, și niciodată nu părea că îmbătrînește.

Nu la Roman, ci la Roma, capitala Italiei, croitor idiot! Noroc că s-a întrerupt convorbirea, altfel cine ştie ce-mi mai auzeau urechile. Altădată, în pragul sărbătorilor de iarnă, cînd nu se mai găsea nimic prin magazine, cozi interminabile

Politicienii există pentru a da glas resentimentelor refulate de conservatorismul „nechibzuit“. Ei dau frîu liber unor emoții care nu ne priesc, dar care, înăbușite, riscă să provoace explozii politice. E însă de datoria lor să se asigure că astfel de izbucniri

Deși demolarea orașului medieval părea o axiomă a restructurării urbane, urbaniștii vremii au încercat salvarea cît mai multor clădiri și străzi care conservau arhitectura veche. Astfel, Rue du Grenier sur L’Eau, Rue Volta, Rue Saint Denis, Rue des Lombards,

Majoritatea românilor îşi consideră propria cultură superioară altora. Pe locul întîi în materie de egocentrism cultural se situează grecii. Succesorii genialei civilizaţii elene sînt urmaţi în statistica publicată de Pew Research Center de bulgari şi de români, apoi de polonezi şi cehi.

Populația satelor românești pare îmbătrînită. Oameni care s au născut, au crescut și au îmbătrînit la țară, nu totdeauna în același sat, unii s-au strămutat „după om“ sau „după femeie“ un deal mai încolo. Sînt oameni care au cunoscut foarte puțin o altă realitate

De ce să dau 7 lei cînd pot lua cu 3? Nu știu dacă mă înțelegi, omule – chiar, tu de ce dai 7 lei pe un kil de vinete foarte la fel cu cele de 3? Cele de 3 ocolesc taxe, se vînd en gros, omul vrea să scape repede de 5.000.000 de kile de vinete, dacă m-a găsit pe mine, de ce nu? Recunosc că, în acest parcurs, am trecut de legume proaste, refuzate, retardate, de 1-2 lei, dar cu care puteai face supa azi și prin ele găseai de o salată mîine. Acum, însă, exact aceeași legumă de 7 lei o găsesc la 3.

„Tatiii, uite o colivăăă!“, țipă o fetiță grăsuță care ține de coarne o bicicletă roz. „Co-li-bă“, o corectează taică-su, iar eu rîd.

E crusta groasă a ipocriziei. A înfășurat planeta ca într-un cocon. Într-o capsulă. Ca stratul vulcanic de pe Herculaneum și Pompeii. Acum, nemulțumirea și setea de răzbunare sînt atît de mari încît crusta pocnește zilnic. Iar prin crăpăturile ei izvorăsc rîuri de lavă. O materie incandescentă care pîrjolește totul în cale, cu credința că vindecă absolut orice, aidoma focului purificator, tămăduitor. Unii îi spun „populism“. Dar o fac, mai degrabă, din comoditate. Și cu iluzia că lu

Responsabilitatea persoanei capătă o sporită greutate. Biserica Catolică, mai sensibilă la semnele vremii, dă astăzi acestei teme o deosebită importanţă. De curînd, cardinalul Stella, prefect al congregaţiei pentru cler, a adresat preoţilor un avertisment împotriva „abuzului spiritual“

BOR a reacționat înființînd mitropolii, episcopii și parohii pentru ultimul val (copleșitor) de români desțărați. S-au înmulțit ele și consulatele, numai că mai încet decît structurile canonice ale Patriarhiei Române în diaspora

Explică în 30-50 de cuvinte titlul poeziei «Bărăganul» de Vasile Alecsandri.“ Eu pot doar în 15 cuvinte, altele nu îmi mai vin în minte: pentru că în poezie este vorba despre Cîmpia Bărăgan. De-aia se numește așa poezia.

Dumitru era și bunicul meu, în felul lui, modest și discret, un soi de sfînt. Un sfînt mic, de familie, de curte și de cartier. Nu refuza pe nimeni și ajuta, cu drag, pe oricine i se adresa. Deși spunea că nu crede în Dumnezeu și că e ateu (băiat de preot fiind), era, în practică, cel mai bun creștin pe care l-am cunoscut.

Orașele sînt organisme delicate, care cedează foarte repede în fața dezastrelor în comparație cu satele, infinit mai reziliente (la mine la țară, acea iarnă nici nu s a simțit, n-a fost păstrată în memoria nimănui). Doi, că oamenii nepreveniți sînt foarte ușor de îngenunchea

Nu mai aveai energie să-ți duci copilul la dansuri și la pian, nu mai aveai chef să-l supraveghezi atunci cînd își făcea temele, să și le facă și singur. De multe ori, creșterea copilului se rezuma la nevoile primare, la regulile stricte din cartea Mama și copilul – igienă și nutriție. Am crescut mai proști, mai inculți? Nu neapărat, pentru că, avînd mai multă autonomie, alegeam să învățăm și singuri ceea ce ne plăcea. Am fost mai puțin iubiți? Categoric nu, poate doar această iubir

Și uite viitorul. Pasul al doilea, invers. Plastic cu vagi urme de sare. Ha-ha-ha. Și chiar cred că se vor naște, cum s-au născut în fapt după anul 2000, generații care vor considera firesc ca plasticul să nască sare. Marea plasticului va naște sare. Ce mișto! Trăim, nu glumă.