Societate

Pîine pe țest. Am mîncat una, cît roata soarelui. Plămădită de Lidia. Și vin gros, gras. Lăsat zile să fermenteze. De nu trece picătură de bec, soare, lumînare prin el. Un kil juma’ am băut cu sete, să scot răul din mine. De la Marian. Pîine și vin-binecuvîntare. Nu-mi trebuie mai mult. Și e un singur drum care mă vindecă așa: drumul la Piscu Vechi, la cinci kilometri de Dunăre. Cu Lidia ne-am crescut adolescența. Și nu cred că știam de capul meu, dar cînd venea tatăl Lidiei din Piscu Vechi la B

M-am trezit stînd ca o momîie la o masă încleștată într-o rochie (!!), cu ochii într-un aranjament culinar în fața căruia, în mod normal, aș fi rîs. Nu mai știu exact ce era treaba aia din farfurie; dincolo de picăturile artistice de sos verde răspîndite pollockian prin farfurie, din mijlocul învălmășelii presupus comestibile ieșeau un soi de antene rigide, răsucite haotic, care arătau cumva primejdios. Dacă te aplecai mai mult spre farfurie îți scoteai ochii în ele, Doamne ferește.

Faptul că, în procesul traducerii Sfintei Scripturi în limba română, traducătorii nu s-au mărginit la o traducere a textului slavon din cărțile de cult pe care le aveau în folosință, ci au apelat la originale grecești denotă o preocupare pentru autentic

Este, cu siguranță, sfîntul cel mai popular din istoria creștinismului. O ierarhie, știm, e greu de stabilit. Criteriile sînt numeroase și cartografia lor rămîne extrem de laborioasă. Vechime, frecvență, continuitate, număr de biserici dedicate, forme conexe d

În București locuiesc în mod discret (uneori aproape invizibil) cîteva mii de imigranți chinezi. Vreo 20.000, cam așa, din datele neoficiale, dar statisticile nu contează prea mult în cazul ăsta, pentru că unii pleacă, alții vin, înlocuindu-i pe ce

ROBOR-ul e în creștere, Dow-Jones-ul nu se simte prea bine. Covrigul urcă la un leu și jumătate. Incredibilă lovitură pe piața nimicului, a nimicniciei, a prostiei în care înotăm. S-o fi scumpit făina, nu s-a făcut făina îndestul, grîul nu s-a ridica

Ai sta acasă, orașul te obosește și deseori nici măcar nu-l mai înțelegi. Las că nu mai înțelegi nici măcar cum vorbesc copiii ăștia de liceu. Nu înțelegi ce spun, dicția asta abruptă, cuvintele amestecate unul într-altul. Îți vine să le zici:

Pe de o parte, postul înţeles drept mortificare, drept performanţă (contra naturii?) a corpului. Pe de altă parte, postul înţeles – tot maximalist – ca „salt“ brusc în idealul „omului perfect“. Pe cînd alternanţa abstinenţă-belşug dă suport persoanei în ef

Nu e mai puțin drept că timpurile s-au schimbat. În anii ’90, a susține o rubrică la Dilema implica un soi de aură acum estompată. Duse sînt vremurile cînd „lumea bună“ (din marile orașe) proceda la rituala lectură „sabatică“ a noului număr, în formatul clasic de pri

E o secvență-cheie în relația dintre adolescenți și adulți, între adolescenți și lume. Nu scapă nimeni de ea, nici cei aflați la început independent de drum, nici cei care le supraveghează începutul de drum independent. O secvență care, bine asumată, creează anticorpi împotriva alegerilor

Pomana de viu, obicei al acelei părți de Oltenie, încă se păstrează. „Mortul“ își orchestrează propria-i pomană, e de față la slujbă și la petrecere. Doar că acum nu se mai dă de pomană orice: ci, cel puțin în Dolj, mobilă, multă mobilă. Bună și nouă.

Îmi dă să țin în mînă un diamant cît o unghie. Între mine și pietricica asta sclipitoare stă o avere. Îi spun că, dacă am noroc și cîștig la loterie, îmi iau ceva frumos de la el. „Nu aștepta prea mult“, îmi răspunde fatalist, zîmbind cu toată gura.

Aarhitectura, sentimentul de locuire,  așezările grupate, senzația de burg,  care este prezentă în toată Europa de Vest, de fapt, sub forme mai interesante, pînă la urmă te plictisești de ea. Există orașe în sud la fel de interesante, dar pe

Așa făceam în copilărie, însă pe vremea cînd chiar nu se găseau alimente. Nici becuri măcar. Nu-s aici la alimentara de la Rîmnic, mă duc pe Dudești, în țigănie. Nu-i acolo? Cobor în bulgărie. Nu se poate să nu se găsească. Doar că nu se găsea.

Îi pocnea pe acasă, dar ieșea cu pieptul dezgolit să-i apere dacă vreun nemernic din afară cuteza să se atingă de ei, fie doar și cu vorba. D-aia prea învățați n-am ieșit nici noi, vlăstarele ei, că ne-a apărat și de carte. Ne lăsa să ne ștergem la

Ideea ortodoxă se ilustrează și prin atașamentul față de eclesiologia fixată sub patriarhii isihaști din secolul al XIV-lea. Organizarea Bisericii ortodoxe, așa cum s-a conturat ea în secolul al XIV-lea, presupunea existența unui patriarh ecumenic

Pentru mulți, chiar și pentru cei care nu l-au citit, părintele Stăniloae (1903-1993) însemnă Filocalia în limba română. Deși există o istorie a traducerii textelor filocalice în mediul monahal românesc, sub autoritatea spirituală a Sfîntului Paisie de la Neamț, chipul prin care Filocalia dobîndește la noi o audiență mai largă, în pofida mersului istoriei, este oferit de acribia, perseverența neverosimilă și respirația teologică a părintelui Stăniloae. E un semn al destinului sau, mai

Vestea că, în sfîrșit, doamna Andronescu a fost numită ministru al Educației ne-a găsit răsuflînd ușurați. Am urmărit cu toții, fără să clipim, momentele pline de suspans între revolta cînd sever principială, cînd bleagă a doamnei sus-numite

Anul ăsta și luminițele, altădată strict estetice (uneori inestetice), vin încărcate cu altă ideologie bombastică: cea naționalistă. Centenarul, cel în legătură cu care s-a făcut atîta tam-tam, de multe ori nejustificat, se apropie și el de climax.

Iscusit zidar, tînăr, încrezător, Natale începe în forță, ajutat de colegii de la muncă, dar o casă are fundații, pentru care trebuie săpătură, are pereți, buiandrugi, centuri, iar noaptea este întuneric, oamenii se împiedică și dărîmă ce au construit.

La lumina zilei, am văzut și eu tîrgul mai populat – de români, de maghiari, de țigani unguri, toți dînd iama pe Strasse, împrietenindu-se, reîmprietenindu-se, bînd cafele pe la terase, vorbindu-și unii altora în cele două limbi, pe rînd sau simultan

Iar am fost în hala de pește. Deja put a déjà-vu. Dar ce să fac? Am rămas obsedat de felul în care mi-e drag peștele și de felul în care-mi ling deștele după el. Ce să mă fac? Cred că e vorba, nu i așa, despre felul în care nu pot fi fanatic. Nu mă fanatizează ideile.

Să mă fac casieriță la Mega? Căci acum îmi amintesc, în afară de medic veterinar, am vrut să mă fac și vînzătoare la pîine. Mi se părea o poziție de forță, mai ales pe vremea lui Ceaușescu. Deci, casieriță la Mega? Am o doamnă preferată la u

Paul Veyne, strălucit istoric al Antichităţii, e ştiut pentru dezinvoltura cu care îmbină erudiţia şi metaforele picante cînd caracterizează un fenomen istoric. Potrivit lui, istoriografia ţine nu de descrierea unor evenimente, ci de sesizarea unei „intrigi“,

Ne dorim să fim „altfel“, numai că n-avem cum: sîntem și noi o piesă din mozaicul timpului nostru, făcut din războiul dintre „grădinari“ și „demiurgi“. Am preluat metafora din cartea lui Chantal Delsol (La Haine du monde. Totalitarismes et postmodernité, Cerf, 2016)

Chiar și cei mai vrednici copii și cei mai riguroși părinți cedează în fața lor. Și atunci apelează din nou la soluții colaterale: mai un compromis cu profesorul de educație fizică, dacă vrem să prindem un loc la liceul de mate-info și stăm prost cu săritura în lungime, mai o „atenție“ dată doamnei de biologie, dacă nu pricepem fotosinteza și oricum vrem să dăm la liceul de artă etc.

Nu mi s-a întîmplat nimic rău în noaptea aia, și de atunci nu mi-a mai fost frică. Acum pot merge liniștită singură pe întuneric, aproape pe oriunde. Pe oamenii din jur nu-i mai percep ca pe posibili agresori și, chiar dacă sînt homeless-i ori alcoolizați, îi privesc mai curînd cu umor și toleranță decît cu altceva. Și, ce e mai important, mă pot bucura de peisajul de noapte, case, ferestre sugerînd o atmosferă sau alta, copaci în altă lumină, luna.

Un service vestit, cu mecanici profesioniști și disciplinați, cu programări și cu cozi de bun augur, cu un patron aproape intelectual. A fost el de curînd cu mașina acolo, tot o revizie. „Lucrarea“ a fost tratată cu toată seriozitatea. Mașina a intra

ANAF îmi pune poprire pe cont. Iar cu Perfecta. Îi duc hîrtia că am plătit vineri seară. Dom’le, așteptați pînă luni la prînz, sistemul nu mai funcționează, vă dați seama! Și sistemul perfect zice din nou prin SMS: contul e liber, puteți să-l folosiți. Trecuse un sfert de oră? Perfecțiunea există pe dracu’.

Prin anii ’90, mai încoace, cînd treceai cu autobuzul pe lîngă groapa Văcăreștilor, tot ce puteai vedea erau turme de oi păscînd între ciulini, munți de gunoaie și cocioabele precare ale amărîților care se aciuaseră pe acolo. Istoria zice că, prin 1986

O caracteristică surprinzătoare a ideii ortodoxe, din punctul de vedere al unei teleologii hegeliene, este separarea sferei politicului de sfera spiritualului, care a condus la o precoce desacralizare a monarhiei. Această separare este un proces

Mihail, „cel dintîi dintre îngerii păzitori“ (Dn. 10, 13). El este, de fapt, evocat de un alt înger, Gabriel, care i se înfățișează profetului, cu strălucire înfricoșătoare, pentru a-i transmite mesajul divin și a i-l explica (Dn. 10, 5-12). Avem, dintr-odată

Gina punea în mișcare și ținea împreună toată această lume complicată cu grație, ca și cum ar fi fost floare la ureche. Emana o feminitate discretă, dar de fapt puternică și mereu prezentă. Avea stilul ei de a se îmbrăca și pieptăna, al ei și numai al ei, și niciodată nu părea că îmbătrînește.

Nu la Roman, ci la Roma, capitala Italiei, croitor idiot! Noroc că s-a întrerupt convorbirea, altfel cine ştie ce-mi mai auzeau urechile. Altădată, în pragul sărbătorilor de iarnă, cînd nu se mai găsea nimic prin magazine, cozi interminabile

Politicienii există pentru a da glas resentimentelor refulate de conservatorismul „nechibzuit“. Ei dau frîu liber unor emoții care nu ne priesc, dar care, înăbușite, riscă să provoace explozii politice. E însă de datoria lor să se asigure că astfel de izbucniri

Deși demolarea orașului medieval părea o axiomă a restructurării urbane, urbaniștii vremii au încercat salvarea cît mai multor clădiri și străzi care conservau arhitectura veche. Astfel, Rue du Grenier sur L’Eau, Rue Volta, Rue Saint Denis, Rue des Lombards,

Majoritatea românilor îşi consideră propria cultură superioară altora. Pe locul întîi în materie de egocentrism cultural se situează grecii. Succesorii genialei civilizaţii elene sînt urmaţi în statistica publicată de Pew Research Center de bulgari şi de români, apoi de polonezi şi cehi.