Societate

Odată cu Revoluţia, au început să moară şi ultimii martori ai Unirii, ultimii veterani ai Primului Război Mondial şi, odată cu ei, a început să moară şi Unirea, puţin cîte puţin, deşi ziua naţională a devenit 1 Decembrie. Pentru început, Unirea a devenit băutură spirtoasă, apoi doar prilej de mini-vacanţă, de turism, cumpărături sau relaxare. Nimeni nu mai ştie de ce unele străz

Trec adesea pe lîngă un straniu templu al liniştii. Printre bătrînii mesteceni troieniți de zăpadă, zăresc în mijlocul unei pajiști o casă din bîrne groase de lemn, cu acoperiş ţuguiat, ferestre mici, pătrate,

Cînd nu mai regăsești locuri pierdute undeva prin străfunduri de memorie, spații prin care ai trecut întîmplător, itinerarii, trasee, îți dai seama, cu neplăcere, că au trecut ceva ani peste tine. Iar felul în care s

Ești dependent de pat, de pătură, de Netflix. Dacă ieși din casă o să te taie corentul, frigul. Rău a fost să fiu răcit. Și mai rău că n-am știut că-s răcit. Aveam o stare, dar n-o puteam numi răceală. Mi se întuneca gîndul, chiar și prostia mi-era mai proastă și, ce crezi, nu știam că-s răcit. Aveam o stare de neastîmpăr, deși trebuia să zac. Sîmbătă sau duminică? Asta mi-e crucea. Nu știam ce să fac ca să ajung în piață. Ce să fac? M-am bandajat în fulare și căciuli. Degeaba. În

Ultima mea obsesie e legată de analizele ADN pe care le fac deja cîteva companii (din ce în ce mai multe) prin care fiecare își poate afla oarecum originile. Obsesia s-a legat și mă bîntuie mai abitir de anul trecut, după ce am citit în The Washington Post po

Astăzi ni se pare puţin credibil ca istoria şi eternitatea să se întîlnească undeva, la capătul istoriei. Modernitatea a decuplat orizontala istoriei de la transcendentul religios. Utopiile totalitare, care au pretins să realizeze eschaton-ul în istorie, s-au dovedit criminale. Corelate, aceste două fenomene au pus în chestiune, în modernitatea tîrzie, „continuitatea“ între transcendenţă şi istorie. Dar aşa stînd lucrurile, nu avem oare şanse să devenim mai disponibili, mai atenţi faţă de celăl

Cu toții ne dorim să fim mai buni sau măcar să părem mai buni decît sîntem deja. În prezența atî­tor dovezi de îmbunătățire, te miră încordarea tot mai vizibilă din societate. S-ar spune că, pe măsură ce sacrificăm acestei rîvne filantropic

Pînă la urmă, e doar o revistă, nu un mod de viață, veți spune. Da, e adevărat, dar nu e chiar așa. Probabil că nu aș fi putut lucra într-un loc care să nu-mi fi sugerat și un pattern existențial. Cînd am ajuns la Dilema, deși terminasem faculta

Arme de vînătoare, da, muniție de vînătoare, da, dar era totuși o mare răspundere și un semn de încredere din partea statului comunist. Și structura organizațională a silvicultorilor era foarte ierarhizată, iar termenii de adresare erau forma

Dincolo de cele relatate mai sus, sau poate tocmai de aceea, globalizarea rămîne totuși un proces care merită o dezbatere. Eu cred că nu putem discuta despre globalizare decît odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, la 1492, și cu descoperirea Indiei de către Vasco da Gama, la 1498. Din acest moment, adică de la sfîrșitul secolului al XV-lea, harta lumii era cunoscută în întregime și a început marea aventură umană a călătoriilor și conexiunilor. Ca proces,

Am înghițit destulă iarnă ca să-mi dau seama că nu e pentru mine. Nu are nici o legătură cu litiul. Singura veste bună e că peste trei săptămîni ziua va începe să crească. Se va simți abia pe la sfîrșitul lui ianuarie.

Pîine pe țest. Am mîncat una, cît roata soarelui. Plămădită de Lidia. Și vin gros, gras. Lăsat zile să fermenteze. De nu trece picătură de bec, soare, lumînare prin el. Un kil juma’ am băut cu sete, să scot răul din mine. De la Marian. Pîine și vin-binecuvîntare. Nu-mi trebuie mai mult. Și e un singur drum care mă vindecă așa: drumul la Piscu Vechi, la cinci kilometri de Dunăre. Cu Lidia ne-am crescut adolescența. Și nu cred că știam de capul meu, dar cînd venea tatăl Lidiei din Piscu Vechi la B

M-am trezit stînd ca o momîie la o masă încleștată într-o rochie (!!), cu ochii într-un aranjament culinar în fața căruia, în mod normal, aș fi rîs. Nu mai știu exact ce era treaba aia din farfurie; dincolo de picăturile artistice de sos verde răspîndite pollockian prin farfurie, din mijlocul învălmășelii presupus comestibile ieșeau un soi de antene rigide, răsucite haotic, care arătau cumva primejdios. Dacă te aplecai mai mult spre farfurie îți scoteai ochii în ele, Doamne ferește.

Faptul că, în procesul traducerii Sfintei Scripturi în limba română, traducătorii nu s-au mărginit la o traducere a textului slavon din cărțile de cult pe care le aveau în folosință, ci au apelat la originale grecești denotă o preocupare pentru autentic

Este, cu siguranță, sfîntul cel mai popular din istoria creștinismului. O ierarhie, știm, e greu de stabilit. Criteriile sînt numeroase și cartografia lor rămîne extrem de laborioasă. Vechime, frecvență, continuitate, număr de biserici dedicate, forme conexe d

În București locuiesc în mod discret (uneori aproape invizibil) cîteva mii de imigranți chinezi. Vreo 20.000, cam așa, din datele neoficiale, dar statisticile nu contează prea mult în cazul ăsta, pentru că unii pleacă, alții vin, înlocuindu-i pe ce

ROBOR-ul e în creștere, Dow-Jones-ul nu se simte prea bine. Covrigul urcă la un leu și jumătate. Incredibilă lovitură pe piața nimicului, a nimicniciei, a prostiei în care înotăm. S-o fi scumpit făina, nu s-a făcut făina îndestul, grîul nu s-a ridica

Ai sta acasă, orașul te obosește și deseori nici măcar nu-l mai înțelegi. Las că nu mai înțelegi nici măcar cum vorbesc copiii ăștia de liceu. Nu înțelegi ce spun, dicția asta abruptă, cuvintele amestecate unul într-altul. Îți vine să le zici:

Pe de o parte, postul înţeles drept mortificare, drept performanţă (contra naturii?) a corpului. Pe de altă parte, postul înţeles – tot maximalist – ca „salt“ brusc în idealul „omului perfect“. Pe cînd alternanţa abstinenţă-belşug dă suport persoanei în ef

Nu e mai puțin drept că timpurile s-au schimbat. În anii ’90, a susține o rubrică la Dilema implica un soi de aură acum estompată. Duse sînt vremurile cînd „lumea bună“ (din marile orașe) proceda la rituala lectură „sabatică“ a noului număr, în formatul clasic de pri

E o secvență-cheie în relația dintre adolescenți și adulți, între adolescenți și lume. Nu scapă nimeni de ea, nici cei aflați la început independent de drum, nici cei care le supraveghează începutul de drum independent. O secvență care, bine asumată, creează anticorpi împotriva alegerilor

Pomana de viu, obicei al acelei părți de Oltenie, încă se păstrează. „Mortul“ își orchestrează propria-i pomană, e de față la slujbă și la petrecere. Doar că acum nu se mai dă de pomană orice: ci, cel puțin în Dolj, mobilă, multă mobilă. Bună și nouă.

Îmi dă să țin în mînă un diamant cît o unghie. Între mine și pietricica asta sclipitoare stă o avere. Îi spun că, dacă am noroc și cîștig la loterie, îmi iau ceva frumos de la el. „Nu aștepta prea mult“, îmi răspunde fatalist, zîmbind cu toată gura.

Aarhitectura, sentimentul de locuire,  așezările grupate, senzația de burg,  care este prezentă în toată Europa de Vest, de fapt, sub forme mai interesante, pînă la urmă te plictisești de ea. Există orașe în sud la fel de interesante, dar pe

Așa făceam în copilărie, însă pe vremea cînd chiar nu se găseau alimente. Nici becuri măcar. Nu-s aici la alimentara de la Rîmnic, mă duc pe Dudești, în țigănie. Nu-i acolo? Cobor în bulgărie. Nu se poate să nu se găsească. Doar că nu se găsea.

Îi pocnea pe acasă, dar ieșea cu pieptul dezgolit să-i apere dacă vreun nemernic din afară cuteza să se atingă de ei, fie doar și cu vorba. D-aia prea învățați n-am ieșit nici noi, vlăstarele ei, că ne-a apărat și de carte. Ne lăsa să ne ștergem la

Ideea ortodoxă se ilustrează și prin atașamentul față de eclesiologia fixată sub patriarhii isihaști din secolul al XIV-lea. Organizarea Bisericii ortodoxe, așa cum s-a conturat ea în secolul al XIV-lea, presupunea existența unui patriarh ecumenic

Pentru mulți, chiar și pentru cei care nu l-au citit, părintele Stăniloae (1903-1993) însemnă Filocalia în limba română. Deși există o istorie a traducerii textelor filocalice în mediul monahal românesc, sub autoritatea spirituală a Sfîntului Paisie de la Neamț, chipul prin care Filocalia dobîndește la noi o audiență mai largă, în pofida mersului istoriei, este oferit de acribia, perseverența neverosimilă și respirația teologică a părintelui Stăniloae. E un semn al destinului sau, mai

Vestea că, în sfîrșit, doamna Andronescu a fost numită ministru al Educației ne-a găsit răsuflînd ușurați. Am urmărit cu toții, fără să clipim, momentele pline de suspans între revolta cînd sever principială, cînd bleagă a doamnei sus-numite

Anul ăsta și luminițele, altădată strict estetice (uneori inestetice), vin încărcate cu altă ideologie bombastică: cea naționalistă. Centenarul, cel în legătură cu care s-a făcut atîta tam-tam, de multe ori nejustificat, se apropie și el de climax.

Iscusit zidar, tînăr, încrezător, Natale începe în forță, ajutat de colegii de la muncă, dar o casă are fundații, pentru care trebuie săpătură, are pereți, buiandrugi, centuri, iar noaptea este întuneric, oamenii se împiedică și dărîmă ce au construit.

La lumina zilei, am văzut și eu tîrgul mai populat – de români, de maghiari, de țigani unguri, toți dînd iama pe Strasse, împrietenindu-se, reîmprietenindu-se, bînd cafele pe la terase, vorbindu-și unii altora în cele două limbi, pe rînd sau simultan

Iar am fost în hala de pește. Deja put a déjà-vu. Dar ce să fac? Am rămas obsedat de felul în care mi-e drag peștele și de felul în care-mi ling deștele după el. Ce să mă fac? Cred că e vorba, nu i așa, despre felul în care nu pot fi fanatic. Nu mă fanatizează ideile.

Să mă fac casieriță la Mega? Căci acum îmi amintesc, în afară de medic veterinar, am vrut să mă fac și vînzătoare la pîine. Mi se părea o poziție de forță, mai ales pe vremea lui Ceaușescu. Deci, casieriță la Mega? Am o doamnă preferată la u

Paul Veyne, strălucit istoric al Antichităţii, e ştiut pentru dezinvoltura cu care îmbină erudiţia şi metaforele picante cînd caracterizează un fenomen istoric. Potrivit lui, istoriografia ţine nu de descrierea unor evenimente, ci de sesizarea unei „intrigi“,