Rădăcinile istorice ale crizei bisericești din Ucraina

Publicat în Dilema Veche nr. 762 din 27 septembrie – 3 octombrie 2018
Rădăcinile istorice ale crizei bisericești din Ucraina jpeg

În august 2013 publicam un articol în revista 22 intitulat „A treia Romă: un mit medieval și extensiile lui contemporane“, în care urmăream renașterea ideii de a treia Romă și anunțam rolul tot mai important pe care avea să-l joace Patriarhia Moscovei în cadrul Ortodoxiei universale și în relațiile internaționale ale Rusiei. Fără să pretind competențe geopolitice sau geostrategice, descriam o paradigmă de dezvoltare instituțională proprie acelui concept. De atunci, mult așteptatul sinod pan-ortodox, care s-a ținut în Creta (2016), a fost boicotat de Patriarhia Moscovei și de alte patru Patriarhii ortodoxe, care au afinități certe cu aceasta, deși ședințele presinodale eliminaseră de pe agenda sinodului cel mai important și delicat punct: refacerea ordinii canonice a Bisericii Ortodoxe pe baza dreptului canonic bizantin. Cu toate acestea, Bisericile participante s-au trezit cu contestații din partea unor așa-ziși integriști care acuzau pretinse decizii modernizatoare ale sinodului. Contextul post-sinodal părea să justifice intrarea patriarhului Bartolomeu într-un con de umbră, confirmat și de absența sa de la sărbătorirea centenarului de la reînființarea funcției patriarhale în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse (decembrie 2017). Oare se anunța o schimbare de dirijor al Ortodoxiei mondiale? Aceste elemente de analiză se regăsesc în poziții publice recente ale lui Jean-François Colosimo, editorialist și gînditor ortodox francez, profesor la Institutul Saint-Serge din Paris.

Astfel, criza ucraineană nu este decît ieșirea la suprafață a unei tensiuni acumulate și a blocajului instituțional care s-a așternut asupra Bisericii Ortodoxe după Primul Război Mondial. Problema constă tocmai în principiul filetismului care a prevalat în organizarea bisericească din ultimul sfert al secolului al XIX lea și care se referă la faptul că fiecare națiune are dreptul să pretindă la propria sa Biserică autocefală.

Un scurt recurs la istorie este necesar pentru a înțelege mai bine criza bisericească ucraineană. Crearea unei mitropolii la Kiev în 991, prin hotărîrea împăratului bizantin Vasile al II-lea, punea bazele unui nou stat creștin cu capitala la Kiev, condus de un prinț de origine scandinavă recent botezat, Sfîntul Vladimir. Acestei mitropolii, condusă cel mai adesea de către prelați bizantini (la un moment dat s-a instalat sistemul alternanței între localnici și trimiși bizantini), i se recunoaște rolul central în răspîndirea creștinismului în toată aria geografică a slavilor răsăriteni și a altor popoare din vecinătatea lor. Mutarea sediului mitropolitan mai la nord (Vladimir, apoi Moscova) în urma cuceririi mongole nu a schimbat titlul scaunului mitropolitan pînă cînd Kievul a intrat sub controlul politic al principilor lituanieni, care au solicitat de la Bizanț o mitropolie separată de cea cu sediul la Moscova. Această mitropolie nouă a Kievului a aderat la unirea din Ferrara-Florența (1439), dar s-a dezis de aceasta în 1464. Cum Kievul a ajuns în regatul polonez prin uniunea dinastică cu marele ducat lituanian, la sfîrșitul secolului al XVI-lea presiunea catolicismului a dus la reapariția uniatismului în Ucraina. Reacția la uniatism a necesitat reorganizarea Bisericii Ortodoxe în Ucraina cu sprijinul Patriarhiei ecumenice și al fiului de domn moldovean Petru Movilă. Dar în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Moscova a cucerit Ucraina de la polonezi și a cerut sinodului Patriarhiei ecumenice, în schimbul a nenumărate bunăvoințe, să-i cedeze mitropolia Kievului. Actul sinodal al cedării din 1686 a fost însă contestat din cauza acuzațiilor de simonie și anulat de următorul patriarh ecumenic, dar faptul era consumat. În anii revoluției bolșevice, Ucraina a cunoscut o scurtă perioadă de independență, cînd s-a organizat și o Biserică autocefală ucraineană pe principiul filetist. O parte din aceasta s-a refugiat în Occident, ca și o parte din Biserica rusă, continuînd o politică de opoziție față de regimul bolșevic. Destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 a prins Biserica Ortodoxă de pe teritoriul fostei URSS în plină dezmorțire post-totalitară, iar renașterea naționalismelor a repus în discuție Bisericile naționale. Astfel, încă din 1990 s-a reînființat Biserica autocefală a Ucrainei. În contextul haosului post-totalitar nu au existat decît timide negocieri prin care Patriarhia Moscovei a încercat să țină în frîu naționalismul bisericesc ucrainean. Consolidarea politică a statului ucrainean însă a dictat și revenirea la tematica Bisericii naționale.

Argumentul continuității mitropoliei din Kiev la Moscova – anume că ea s-a transformat în Biserica Rusiei – este pe de o parte contestat de refacerea acestei mitropolii la Kiev în 1416 (nerecunoscută inițial), dar mai ales este înlocuit ca principiu canonic de argumentul național. La această dispută ruso-ucraineană se adaugă disputa despre rolul Patriarhiei ecumenice în cadrul Ortodoxiei internaționale.

Patriarhia ecumenică este pe de o parte cedentul mitropoliei Kievului din 1686 în contextul politic în care Moscova integrase această mitropolie în teritoriul său politic, dar este și titularul dreptului de a acorda autocefalia unei Biserici locale (a se înțelege naționale). Ea poate constata că nu mai sînt valabile condițiile din 1686, dar în plus este solicitată de o parte din credincioși și de puterea statală a Ucrainei să decidă asupra autocefaliei unei mitropolii naționale. Avînd în vedere identitățile multiple formate de-a lungul complicatei istorii ucrainene, nu se va degaja niciodată un consens în materie bisericească. Deci unii vor vrea în continuare să aparțină de Biserica rusă, iar alții de Biserica ucraineană. Actualul sistem politic al libertăților religioase permite această conviețuire pragmatică.

După cum am observat, toată istoria acestei mitropolii este plină de aplicarea principiului politic. Un principe sau o autoritate legitimă solicită înființarea unei mitropolii, iar Patriarhia ecumenică răspunde, temporizînd într-o primă fază, apoi acordînd ceea ce i se cere.

Dar ce este acest principiu politic? Este, la origini, organizarea Bisericii după structura teritorială a Imperiului Roman. Pe lîngă cele trei scaune episcopale cu origine apostolică, Roma, Alexandria, Antiohia, în secolul IV s-au format Biserici mitropolitane, cu sinoade locale, în orașele cu statut administrativ de metropolă a unei provincii. Organizarea teritorială a Bisericii a devenit un drept al împăratului. Abia în secolul al XIV-lea a început Patriarhia ecumenică să exercite singură acest drept. Altă consecință importantă a acestui principiu politic a fost însăși ridicarea în rang a arhiepiscopiei Constantinopolului. Întrucît devenise noua capitală a imperiului a fost ridicată de către sinoadul II ecumenic în poziția a doua în ierarhia scaunelor episcopale ale Imperiului Roman, cu drepturi și privilegii egale cu ale Romei. Între rolurile canonice care i-au fost acordate Constantinopolului s-a numărat și acela de a organiza și tutela viața religioasă pe toate teritoriile din afara Imperiului Roman. Astfel, încreștinarea Balcanilor și a Europei Răsăritene a fost opera Patriarhiei de Constantinopol, care a primit din partea împăratului și titlul de patriarhie ecumenică.

În actuala criză bisericească ucraineană se confruntă logica statu quo-ului cu logica adaptării la noi necesități misionare și spirituale. Istoria nu dă dreptate nici uneia dintre logici, dar pune în lumină impasul principiului politic. Organizarea Bisericii Ortodoxe în diaspora evidențiase deja de mult această criză de canonicitate, lăsînd viața religioasă a ortodocșilor pe seama pragmatismului ecleziastic. Atîta timp cît principiul național (varianta contemporană a principiului politic) va prevala asupra principiului universalității și unității Bisericii, crizele de tipul celei din Ucraina vor continua și vor fi în mod catastrofal exploatate politic. Regîndirea eclezialității ortodoxe, exclusă diplomatic din temele sinodului pan-ortodox, rămîne o tema și actuală și urgentă pentru următorul sinod pan-ortodox. Toate Bisericile ortodoxe naționale sînt puse în fața acestei datorii de conștiință de a decide ce este mai important: ceea ce le unește sau ceea ce le desparte? 

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est European al Academiei Române.

imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.

Parteneri

Kelemen Hunor la consultările de la Cotroceni
Kelemen Hunor crede că Guvernul va rezista până în 2028, în ciuda tensiunilor politice: „Ești condamnat la guvernare”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, estimează că actualul Guvern va rămâne la putere până la alegerile parlamentare din 2028, în ciuda criticilor și a eventualelor moțiuni de cenzură. El a explicat de ce o ieșire a PSD de la guvernare nu ar putea repeta scenariul din cazul lui Ilie Bolojan.
Anda Adam și soțul ei, provocare de 52 de săptămâni pentru o transformare totală
Anda Adam și soțul ei, provocare de 52 de săptămâni pentru o transformare totală. „Nu suntem perfecți. Dar nici nu renunțăm!”
Anda Adam și soțul ei, Joseph, și-au propus să își transforme corpul și stilul de viață într-un an.
image png
A murit Walter Koenig, actorul care l-a interpretat pe Pavel Chekov în „Star Trek”. Avea 90 de ani
Walter Koenig, actorul cunoscut pentru rolul navigatorului Pavel Chekov din seria originală „Star Trek”, a murit duminică, la vârsta de 90 de ani, potrivit agentului său și foștilor colegi de platou.
Vacanta concediu familie FOTO Shutterstock jpg
Un drept mai puțin cunoscut al angajaților care adoptă un copil. Câte zile libere primesc
Angajații din țara noastră au mai multe drepturi la care pot apela oricând, dar pe care numai foarte puțini oameni le cunosc. De exemplu, nu mulți români știu că simplul concediu de odihnă nu este singura pauză pe care și-o pot lua de la locul de muncă.
cosmin selesi instagram jpg
Cosmin Seleși, pe patul de spital! Prezentatorul TV a trecut printr-o operație dificilă. Ce le-a transmis fanilor
Cosmin Seleși și-a îngrijorat fanii după ce a publicat imagini din spital și a dezvăluit că a trecut printr-o intervenție chirurgicală.
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Locurile din curte unde nu trebuie plantați niciodată pomii fructiferi. Recolta poate fi compromisă
Românii care stau la curte și se gândesc să planteze un pom fructifer vor începe să verifice cu atenție ce fel de nevoi are acesta pentru a se dezvolta într-un mod armonios.
walter koenig imdb jpg
Walter Koenig, actorul care l-a interpretat pe Chekov în „Star Trek”, a murit la 90 de ani
Walter Koenig, actorul care a devenit cunoscut în întreaga lume pentru rolul lui Pavel Chekov din celebrul serial SF „Star Trek”, a murit la vârsta de 90 de ani. Artistul s-a stins din viață duminică, în locuința sa din North Hollywood, din cauze naturale, potrivit reprezentantului său.
Alexander Stubb la forumul economic de la Davos FOTO EPA EFE jpg
Europa traversează o nouă „eră a întunericului”, avertizează președintele Finlandei, Alexander Stubb
Președintele finlandez Alexander Stubb susține că Europa are nevoie de noi structuri de securitate pentru a menține pacea într-o lume în care fiecare luptă pentru propriile interese.
gettyimages 732556 2048x2048 jpg
Cum au schimbat tinerii istoria modernă a Serbiei. Revoluțiile studenților de la „Jos burghezia roșie” la „Gotov je!”
Tinerii și studenții au reprezentat forța din spatele celor mai mari transformări politice din istoria modernă a Serbiei. Mișcările studențești au destabilizat sistematic dictaturile și regimurile autoritare prin nesupunere civică, solidaritate, satiră și proteste pașnice.