România unui nemulțumit

Alin MOCANU
Publicat în Dilema Veche nr. 762 din 27 septembrie – 3 octombrie 2018
România unui nemulțumit jpeg

Revista noastră a lansat în luna aprilie un concurs de eseuri pentru liceenii din toată țara. Tema pentru prima etapă a fost „Țara mea“. Am primit cîteva sute de eseuri, care mai de care mai interesante și le mulțumim tuturor celor care au intrat în concurs. Dintre ei, au fost selectați 25 de autori care au fost invitați să intre în finală. Vom publica în paginile revistei cîteva dintre eseurile cîștigătoare. Pe pagina noastră de Internet le veți putea găsi pe toate. (Redacția)

Sînt elev de liceu. Pe lîngă asta, sînt unul dintre olimpicii naționali la istorie din acest an. Nu vreau să fac din asta un motiv de laudă sau prea mult tam-tam.

Încă nu am 18 ani, sînt blazat și nemulțumit de tot ce mă înconjoară. Conștiința istorică pe care o am, în formare, ce-i drept, m-a aruncat într-un post-șoc, așa cum unui copil i se expune brusc realitatea și dă nas în nas cu adevărul, pentru că ăsta e farmecul istoriei, obiectivitatea, relatarea evenimentelor așa cum ele s-au întîmplat.

Și ajungi să te întrebi: „Stai, asta au făcut ai noștri?“ Plus că ești scos din visul frumos al primilor ani de istorie în școală, cînd ești atras cu eroism infantil și supraîncărcat cu date, în loc să-ți fie formată gîndirea, astfel încît să învățăm din greșeli. Am deschis subiectul cu istoria pentru că, din punctul meu de vedere, așa cum la angajare CV-ul te caracterizează ca om, așa și istoria te prezintă ca popor, ca națiune, ca țară.

Fiecare dintre noi are multe de spus despre țara sa, șuvoaie de gînduri, de păreri, de satisfacții ori nemulțumiri, de indignări sau împliniri. România e asemenea unui cub Rubik, cu diverse fețe, care mai de care mai complexe ori mai simple. Așa cum administrația publică e formată din funcționari, așa cum poliția e formată din polițiști, țara mea e constituită din cetățenii ei. Buni sau răi, medici, avocați sau șomeri, ieșeni sau craioveni, toți sînt ai țării și țara e a lor.

Sînt originar din Vaslui. Nu mi-e rușine cu asta. La 15 ani, cînd am plecat de acasă în alt județ, pentru a urma un liceu pe care contextul regional nu mi-l aducea la îndemînă, m-am confruntat cu prima formă de discriminare. „Ah. Ești din Vaslui.“ Evident că pe atunci nu conștientizam că acțiunile din interior ale unui mediu social se oglindesc asupra lucirii sale. Și-atunci am realizat că în țara asta poți fi catalogat într un anume fel, fără a fi vina ta. Că doar n-am ales eu să mă nasc acolo. Dar și dacă alegeam, tot acolo m-aș fi născut. Și așa am învățat să nu discriminez.

Am învățat multe în cei aproape 18 ani de cînd sînt, cu sau fără voia mea, român. Am învățat că cel mai important la vîrsta asta e tocmai să înveți, ori dacă nu vrei, viața te trage de mînecă și te împinge spre a pricepe. Am învățat că nu e bine să furi, că e destul de important să fii cinstit, să respecți și să nu urăști. Am învățat că cel mai important la vîrsta asta e să citești. Orice. Chiar și bilete de tren, cum spunea Andrei Gheorghe. Am învățat să spun nu manipulării. Am învățat că nu e bine să fii egoist și să faci lucruri din interes personal, chiar dacă viața te constrînge uneori la asemenea metode.

Am învățat să critic, orice, chiar și pe mine. Numai din critică înveți. Trebuie să mă critic pe mine, să îmi critic colegul, să îmi critic profesoara, să critic aleșii, chiar dacă încă nu am drept de vot. Critică atunci cînd e cazul. Caută modele. Ca apoi să le critici și să înveți ceva benefic. Impune-te cînd ai dreptate și fă-te auzit. Dacă ai cu ce, fii bun. Și fără doar și poate, dacă ești bun, o să ieși din mulțime. Și ieșind din mulțime vei deveni un model, care la rîndul său va fi criticat. Și astfel vei învăța mereu. România e asemenea unei enciclopedii. Odată ce o deschizi, tot rămîi cu ceva.

Nu sînt mulțumit de țara mea. Nu sînt mulțumit de conducătorii ei. Nu sînt mulțumit de mine. Nici de tine nu sînt mulțumit, că pierzi timpul să citești asta cînd poți face ceva pentru țară, ca să fim mulțumiți la un moment dat. Cum să fiu mulțumit cînd școala produce analfabeți funcțional? Aici mulți ar da vina pe sistemul de educație, că așa e la noi. Că sistemul e corupt, ar zice unii, că sîntem conduși de neprofesionaliști, ar puncta alții, sau se mai trezesc cîțiva care pomenesc de „interese străine“, de Soros, că e la modă. Haideți totuși să învățăm să ne asumăm. Să fim demni. Cînd dăm de o problemă, gata, sistemul e de vină. Nu i așa.

Și intervine întrebarea: Care sistem? Cine e sistemul? Sistemul sîntem noi. Toți. Sistemul sînteți și voi, cei care votați, cei care sînteți sceptici, majoritatea. Ce-ar fi, totuși, să luăm atitudine și să ne implicăm? Că, evident, e mai ușor să dai vina pe sistem decît să iei atitudine și să faci ceva. Încă o lecție pe care cei aproape 18 ani de a fi român mi au dat-o: Nu aștepta nimic de la nimeni, exemplul personal e pe primul loc. Și uite așa, am ajuns de unde am plecat, că sînt nemulțumit, de mine.

O problemă este, în țara asta, că nu merge totul strună. Dar oare problema nu e la noi? Poate că așa sîntem noi, românii, mereu dăm vina pe ceva, numai să fugim noi de responsabilitate. Ar mai fi multe de făcut în țara noastră.

Acum sînt la modă dezbaterile pe tema familiei tradiționale. Păreri pro și contra, pledoarii în stînga și în dreapta cu argumente care mai de care mai pătrunzătoare. Cred că această problemă va reprezenta un adevărat test al momentului pentru țara noastră. Rămîne de văzut: vom intra în rîndul țărilor care au acceptat acest fenomen, printre care Canada, SUA, Olanda, Franța, sau conservatorismul românesc, născut și bătătorit în satul tradițional, se va impune?

Cam asta e țara noastră și adevărul trebuie scos la iveală. România nu e doar un plai cu flori, România nu se rezumă doar la Transfăgărășan, Delta Dunării sau Vama Veche. România e și a celor un milion de avorturi făcute în primul an după Revoluție. Și că tot am ajuns la Revoluție, de altfel, un alt subiect dezbătut și întors pe toate părțile, se tot aude în mass-media: „S-a redeschis dosarul Revoluției“. Oameni buni, se vrea dreptate. Cine nu vrea dreptate e nătîng. Pare un adevărat serial. Un popor care vrea justiție într-o chestiune destul de sensibilă în istoria sa ar trebui să tragă un semnal de alarmă, să arate un exemplu pentru generațiile ce vor veni, nu să închidem dosare pentru ca mai apoi să le redeschidem.

Sînt la vîrsta la care caut modele. Și caut, de dimineață pînă seara, de luni pînă duminică, de sus în jos și invers. Ce modele pot găsi eu, cînd specialiștii într-un anumit domeniu au ajuns sus pentru că au plecat din țară, în contextul în care statul român nu i-a ajutat? Cum pot eu crede în viitorul acestei țări cînd fratele meu a plecat să-și cîștige fericirea în alte locuri? Și, de 1 decembrie, televiziunile se întrec să prezinte români „de succes“. Au fost și ei oameni tineri, ca mine, de altfel, dar au ales drumul exodului pentru a se realiza pe plan profesional. Eu nu voi pleca. Voi rămîne aici, indiferent de context. România nu e doar a celor care își pun fotografie de profil temporară de ziua națională pe rețelele de socializare.

Ce modele pot găsi eu, cînd unii de la conducerea țării sînt infractori? Voi vrea și eu să ajung la conducerea țării și, spre deosebire de ei, conștiința mă va oblige să fiu onest. Dar mă tem că pentru asta vor trece zeci de ani.

Ce modele pot găsi cînd tinerii ca mine ies în stradă să protesteze? Ce e de făcut? Să ies și eu? Cine mă ascultă?

De multe ori am auzit că am pierdut trenul spre Europa. Tot ce vreau de la mine și de la generația mea e să alergăm după el. Putem, că sîntem tineri. Și îl vom prinde într-o bună zi. Și atunci vom pune punct unei etape, nu virgulă, că virgule tot s-au pus. Atunci vom spune „Stop! Și de la capăt!“ sau vor veni alții să ordone „La loc comanda!“

România e și despre ce am men-ționat în acest articol. Avem și bune, și rele. Nu am regrete. Nu e articolul unuia care se lasă bătut de „sistem“.  E articolul unuia care se va lua la trîntă cu „sistemul“ ori de cîte ori cinstea acestui popor va fi pusă sub semnul întrebării. Voi, „decrețeii“, printre care se află și părinții mei, sînteți generația de sacrificiu, dar va veni și ziua noastră. Va veni și rîndul generației 2000.

Timpul le va rezolva pe toate. 

Alin Mocanu are 18 ani și este elev la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare“ din Cîmpulung Moldovenesc.

Foto: flickr

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.