Societate

Mi-au dat lacrimile cînd am trecut cu piciorul și cu rucsacul în spate în Bulgaria, pe la Silistra. S-au activat din nou traumele și frustrările din comunism. Îmi ziceam: „Uite, sîntem liberi să mergem oriunde în lumea asta, arătăm doar un act și trecem mai departe, toate drumurile posibile ni se deschid“. Pînă și în ziua de astăzi

Cît am iubit carpetele din copilărie și unde sînt acum… Am pe pereți niște chestii alb-negru, ba chiar și niște artă post-pop ironică, un Stalin lîngă Marilyn Monroe – East meets West, cică –, ceva tablouri afumate în ulei moștenite din familie

Separarea „eului“ (familiar) de „sine“ (mai mult ori mai puţin latent) nu-şi potoleşte trauma. Cînd omul se pregăteşte pentru moarte, el nu se poate pregăti niciodată îndeajuns. „Între meditaţia asupra morţii şi realitatea ei e aceeaşi deosebire“,

În prezența celor amintite mai sus, nu ne va mira prea tare faptul că ateul nu crede (nici) în diavol. El are credința că Dumnezeu nu există și e adesea irațional (prin superstiții sau fanatisme de tip scientist sau utopic-social), dar cel puțin pretinde că a ieșit din

Trăiesc pe pielea mea, aproape zi de zi, exasperarea care te poate cuprinde confruntîndu-te cu neputința în fața minciunii, a corupției, a găinăriilor, a furturilor, a înșelăciunii, toate din ce în ce mai greu de stăpînit, de amendat, de corectat. Se răspîndesc nestăvilit, ca o molimă, căci fără protecție, fără „vaccinuri“, fără „tratamente“, nimic nu le stă în cale.

În vacanțe se-ntîmplă (cel puțin mie mi se-ntîmplă) să ai timp și ocazii să stai de vorbă, mai îndelung, cu ceea ce nu prea frumos am numi „prestatorii de servicii“. Oamenii din jurul nostru care se ocupă, măcar sezonier, de bunăstarea turistului nesătul.

Grupurile de crimă organizată au consecințe profunde asupra economiei, căci pe lîngă costurile sociale și psihologice evidente, rata crescută a criminalității și activitățile ilicite distrug o parte din stocul de capital social și uman, a cărui alocare poate fi denaturată

Mașina de gunoi vine de două ori pe săptămînă – lunea și joia. De obicei, „majoritarii“ își scot tomberoanele la poartă, e o regulă. Însă regula nu este deloc respectată de ceilalți. Ei scot gunoiul la poartă atunci cînd au ceva de aruncat. În general sînt resturi de alimente, în pungi de plastic, uneori aruncă și resturi de ciorbă direct pe trotuar. Mi se pare cel puțin surprinzător faptul că nu-i deranjează să iasă seara la poartă și să socializeze în preajma propriilor gunoaie care put.

În orice piață ar merge, Osaka n-ar vinde masiv. Tot Serena. Indecența, gura spartă, minciuna, incriminarea celuilalt, hărțuirea autorității, stîrnirea publicului mahalagiu, toate astea merg în piață. Sper că știți întîmplarea de la US Open. Finala. Osaka o hamsie japoneză de 20 de ani contra rechinului Serena, cu palmares infinit. Merge jocul. E nervoasă Serena. Nu simte jocul. Nu i intră mingile. Și uite așa, nervi. Antrenorul din tribune îi face semn. Te ții? Arbitrul vede. Unii arbitri

Nu sînt teribil de inteligent. Îmi fac singur vacanța-invazie, la care am visat tot anul, un calvar. Sînt încruntat tot timpul, țip la femeile și la copiii mei, voi fi într-o continuă vînătoare după un loc mai bun la masă, pe plajă, pe stradă. Voi căra ca un catîr toate uneltele unui invadator. Prosoape de baie, umbrele, loțiuni de plajă, pălăriuțe și sticle cu apă. Voi asuda în insula asta minunată a ta și n-o să mă pot uita la albastrul mării tale pentru că sînt mult prea hăituit. Și al dracul

Ne plac spaţiile publice şi monumentele altora, dar nouă nu ne prea trebuie. Pentru că alţii le-au făcut întrucît ei practicau cultul morţilor. Îi luau pe lari şi penați oriunde se mutau, li se rugau. La noi cresc bălării în cimitire şi se şterge vopseaua pe cruci.

Distincția, fie antagonică, fie doar sesizată cultural, între Estul și Vestul Europei începe să se estompeze. Nu mai este o preocupare a noilor generații. De fapt, consistența distincției scade. Dar această estompare nu s a petrecut printr-o dezbatere și înțelegere a originilor diferenței, ci prin depășirea sa istorică.

Cei care l-au cunoscut ca profesor, ca președinte al Comisiei monumentelor sau ca membru al Fundației Sighet, sau în numeroase alte împrejurări ale vieții sale fecunde, îi pot compune, fără îndoială, un portret infinit mai complet. Prețuit, admirat, ascultat, chemat

Umplea stilourile cu cerneală, tăia dreptunghiuri de sugativă, ascuțea creioanele, umplea penarele, călca uniformele uscate, apretate (cu făină) și apoi umezite (ca să se netezească mai ușor sub fierul de călcat), în timp ce noi, copiii, probam pantofii noi și aliniam pe canapea toate obiectele de care aveam nevoie a doua zi. Între două tăieturi cu foarfeca și trei uniforme călcate, primeam indicații: „Dacă ai greșit, nu ștergi cu guma, că rupi foaia, taie cu o linie subțire și scrii mai departe

Tenebrele malului mării erau, se pare, populate de ființe cît se poate de terre à terre. Un domn spre vîrsta a treia ne-a zărit, și pe mine, și pe umbrela mea, și m-a invitat să mă adăpostesc cu el sub o altă umbrelă mai mare, undeva pe mal

Cu Eugenio vorbesc doar despre teatru. Cu Peter vorbesc doar despre viață. Grotowski a încarnat un model de viață, dar, spune Brook, „un mod de viață e un drum spre viață“. Poate că prietenia lor s-a hrănit din aceeași dorință de a fi, dincolo de teatru, maeștri ai vieții. Și unul l-a ajutat pe celălalt… să supraviețiuiască!

Nu-mi pot imagina nici o vară fără să trec de vamă și să străbat cel puțin 20-30 de kilometri pe șoseaua care te duce în Bulgaria „profundă“, printre ierburi înalte, de o culoare nedefinită, să trec pe lîngă satele încă aproape anonime ce nu s-au „dezvoltat“ ca 2 Mai, care devine din ce în ce mai mult o combinație hidoasă

Eu știu una: hainele stau pe umeraș. Și mai știu că, dacă stau pe umeraș, ele și vorbesc. Îți devin prietene. Vezi stofa, culoarea mai bine. Dar astăzi nu mai e ce-a fost. Hainele îmi par ostile. Se practică maldărul. Maldărul caută scotocirea. Scotocirea dă miros. Nu-i scăpare de maldăr în magazine de oarecare renume. Nu, nu. Dacă vrei preț mic, ia preț mic. La maldăr. Practica, anul ăsta, este generalizată în Obor sau în mall, hai, bre, la maldăr. Femeie și bărbat cu poftă de ieftin

Induc ele ideea unei uniformităţi a religiilor (toate spun/oferă cam acelaşi lucru, indiferent de culturile şi spaţiile unde au prins chip, indiferent de tonul divin care le-a instaurat)? Sugerează ele aşadar ideea unui concordism comod, care i-ar putea împinge oamenii de sensibilitate religioasă

Sindromul șefului de trib e asociat (sau măcar asociabil) cu pulsiunea noastră spre regimuri autoritare („cum nu vii tu, Țepeș doamne?“), precum și cu mania „olimpismului“, care decupează excelența de orice altceva, izolînd-o într-un soi de buncăr etanș. Nu-i prea greu să vezi că obsesia vîrfului mesianic sau charismatic traduce lenea de pe traseu: să vină o soluție unică și gata făcută! O minune! Nu contează categoria ca atare (cu legile ei de creștere și de interpretare, în vederea unei

Am putut trăi muzica. M-am lăsat în voia ei. Asta s-a întîmplat în cazul lui Roberto Morbioli, care uneori simțeai că-și dădea duhul de atîta pasiune; al lui Phil Gates și al trupei sale, care au rezonat, poate, cel mai mult cu publicul; dar și al britanicilor Nine Below Zero, care au ridicat lumea la dans. Și cu atît mai mult în ziua de croazieră pe vapor, în care trupele s-au amesetecat între ele, în toate combinațiile posibile, într-o dezlănțuire muzicală copleșitoare.

Să cunoască și să schimbe idei, cultură, cunoștințe. Patriotismul trebuie să fie deci unul luminat, deschis și activ, nu izolaționist și toxic. Numai că, iată, se întîmplă de la un timp un fenomen de degradare, de renunțare, tocmai pe fondul unei situații favorabile. Cred că am ajuns într-un punct de maximum pe care nu știm să-l gestionăm. Saturația dusă la extrem este tot atît de periculoasă precum sărăcia extremă.

Coana Ecaterina, nu şi nu! Mie mi-l faci pe Sfîntul Gheorghe, călare pe cal, în luptă cu balaurul. Nimic nu o făcu să dea înapoi, nici chiar cînd pictorul – „meşterul“, cum îi zicea ea – o avertiză de costul în creştere al lucrării: s-ar putea să am nevoie de foiţă de aur, de nişte vopsele de calitate, pensule aşijderea şi, mă rog, de multe, multe altele…

„Dacă partea subţie a splinei este îndreptată spre miazăzi, înseamnă că iarna vine de la miazănoapte. Dacă splina este umflată către coadă, înseamnă că sfîrşitul iernii va fi greu. Dacă splina este lungă şi subţire, iarna va fi lungă, dar gerurile nu vor fi aspre“.

Pepene (Denia’) verde Bulgaria. 11 kg. 0,25 leva za kila… adică 50 bani kg. Miere. Cu sîmburi. Zemos. Fără intervenția geneticii. Mă gîndesc la tine. Mănînc și nu plîng. Mănînc. Mirel, nostalgie vindecată

Făceai un soi de detoxificare și nu mai aveai, cică, urmă de acnee. Minunat, dezirabil. M-am dus după aia în direcția cealaltă pentru că citisem despre dietele keto în forumurile alea pentru sportivi. Adică mîncai la greu grăsimi și cărnuri, dar nu aveai voie să pui gura pe aceleași blestemății de carbohidrați. Mîncam unt cu unt și carne cu carne. E adevărat, te subțiai o vreme, dar bine nu îți era. O sinucidere cu bună știință. În­tîmplarea a făcut că m-am trezit nevoită să fac n

Pare un truism a declara creștinismul drept o re­ligie a iertării. Totuși, ușor de zis, greu de înțeles cum func­țio­nează și la ce e bună iertarea. Un cîrcotaș poate începe cel puțin cu observația că nimeni nu a cerut în numele creștinismului desființarea dreptului penal, ca să nu mai vorbim de fetișul reproș: cum stăm cu Inchiziția? Nu intru aici în de­monstrația că Inchiziția a însemnat trecerea de la ordalie, arderea cu fierul încins, pe care o practica justiția regală, la interogatoriu

Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru biserica de la Arbore. Acest paraclis al reședinței construite de hatmanul Luca Arbore imediat după cumpărarea în 1502 a satului care îi poartă și astăzi numele mi s-a impus, înainte de a-i studia iconografia

Doamna Andronescu nu a scos un cuvînt despre propriile vinovății în dezastrul care guvernează acum țara. Nu a scos nici un oftat privind în urmă, la „performanțele“ partidului. Nu are nici un regret. Dimpotrivă: pare a crede că PSD se comportă acum ca un adolescent năbădăios, el, cel care pînă mai ieri era un copil cuminte foc. Dar, în fine, mai bine mai tîrziu şi mai iritant, decît niciodată…

Vampire Diaries e un Gossip Girl (2007-2012, Stephanie Savage, Josh Schwartz) cu elemente supranaturale și cu ceva mai multe principii morale, poate. Totul se învîrte în jurul unui triunghi amoros de telenovelă: doi frați, vampiri, care iubesc aceeași adolescentă (muritoare). Și-n dragostea asta eternă pentru ea, fiecare dintre ei e, pe rînd, cînd bun, cînd rău. Orășelul în care se întîmplă toate astea se numește Mystic Falls, iar pe unul dintre fraț

Cînd am pășit pe ulița principală a micului sat din Bărăgan, pierdut printre cîmpuri, colbul s-a ridicat ușor, parcă supărat de o intruziune neașteptată. Apoi s-a coborît, la fel de domol: evaluase situația și nu merita deranjul. Fondat în scopuri eminamente agricole

„Don’t be a tourist in Romania“. Tipul mersese prin Ardeal, pe urmele prințului Charles, prin satele săsești deja trendy, plătise și cîte 100 de euro pe noapte și i se păruse cheap, descoperind niște adevărate „comori ascunse“ ale României

Doamne, ce foame mi-e! Dar din flori? Sînt sec. Nu știu și pace. Și atunci uite begonia. Am strigat în capul meu: floarea asta nu-i românească! Nu există, ce să fac, ce să zic? Eu doar-doar să nu aud că îmi pot înfige dinții în begonie. Vine din India, Indonezia, America Centrală și America de Sud. E inevitabil. Era așa de flocoasă, multă, cerată begonia. Și nașa Sanda rătăcea: gust acrișor. Aici m-a lovit. La acrișor nu cunosc altceva: lămîia, grapefruitul, ce să știu altceva?

Pentru o persoană care face minunat lucrurile doar pe jumătate, sînt un ascultător perfect. Și un observator care a reușit să-și cizeleze simțurile tocmai din frica de a nu termina ceva, ceva care apoi va fi uitat și pierdut definitiv.

Ne-am obişnuit astăzi cu diferite feluri de migraţie. E cea pricinuită de război şi terorism, care aduce în Europa valuri îngrijorătoare de refugiaţi din Orientul Apropiat. E cea a românilor plecaţi să lucreze în străinătate, care, învăţaţi acum cu democraţii funcţionale, s-au întors pentru protestul din 10 august şi, fiind trataţi ca „lovitură de stat“ PSD-închipuită, au încasat o represiune brutal de concretă. Peste tot în lumea noastră, oameni, comunităţi, culturi, religii se mută, se expatri