Blues la Tulcea

Publicat în Dilema Veche nr. 759 din 6-12 septembrie 2018
Blues la Tulcea jpeg

Nu am mai fost de mult la un festival din afara Bucureștiului și nu pot spune că sînt o fană necondiționată a acestora (deși întotdeauna mi-a fost bine la TIFF ori la Astra Film). Am ajuns, de curînd, însă, la un festival unde n-am mai avut, poate pentru prima dată, senzația de „out of place“. Unde m-am simțit în largul meu și, de cele mai multe ori, la locul meu: Dichis’n’Blues, la Tulcea, aflat la cea de a patra ediție.

Am nimerit pe acolo printr-un prieten pasionat de blues, eu nefiind decît o admiratoare marginală și neinițiată a genului (avînd nenumărate de învățat). Cînd am aflat despre festival, mi s-a părut fascinantă ideea. Și recunosc că m am hotărît să merg cînd am descoperit că, în ultima zi de festival, va fi o croazieră de blues pe nava „Mircești“. Adică se va cînta, o zi întreagă, de dimineață pînă seara, blues pe un vapor. Mi s-a părut o posibilă experiență de prin visele mele…

Începuturile experimentului-vis n-au fost dintre cele mai benefice. Am plecat cu un maxi-taxi, ceva mai mare, e drept, despre care am fost asigurată că nu e maxi-taxi (nu are nici o legătură cu festivalul și cu organizatorii). Maxi-taxiul era curat și avea un aer condiționat care, slavă Domnului, mergea. Doar că era conceput pentru oameni mici și medii și, mai ales, scurți în picioare. M-am jurat să nu l mai iau niciodată (deși șoferul era OK și s-a ținut strict de ore).

Despre Tulcea, în care mai fusesem o dată, acum vreo șapte ani aveam doar o amintire incertă, dar poetică: pe o stradă cu mai multe biserici (cel puțin așa îmi aminteam) intrasem, la întîmplare, în cea rusească și găsisem o slujbă ortodoxă, altfel decît cele cu care eram obișnuită în bisericile noastre, duminica, și care mă fascinase. Era acolo ceva, o atmosferă…

Nu am apucat să regăsesc biserica în cauză. De fapt, în toată perioada festivalului, nu am văzut mare lucru din Tulcea. Cu excepția falezei. Și a lui Ivan Patzaichin, pe care l-am nimerit pe scenă, pe aceeași faleză, cu ocazia unui alt festival care se desfășura în paralel. Și a unei părți, presupun, a tulcenilor, care se perindau pe faleză și stăteau la coadă la mici, friptane și peștișori la taraba centrală. Era interesant amestecul între un grup de „văduve negre“ (doamne venerabile, cu basmale și îmbrăcate în culori închise) și oamenii mai tineri și mai degajați din oraș.

La prima masă de la hotel i-am întîlnit pe cîțiva oameni din comunitate. Știu, cuvîntul sună ciudat, poate, în contextul ăsta: ultima dată cînd l-am folosit mai serios mă refeream la comunitatea de credincioși de la Stavropoleos. Și oamenii din jurul blues-ului, muzicieni și spectatori, alcătuiesc, cu siguranță, o comunitate. Am nimerit într-un grup de oameni nu tocmai tineri, dar împărtășind, cu toții, ceva de puști perpetuu, în sens pozitiv. Aparențele (burtă, chelie etc.) nu contează cine știe ce. Contează gusturile muzicale comune, însoțite de o erudiție specială în domeniu. Inteligență și umor, de bună calitate. Bună creștere. O doză de discreție, oricînd necesară. Și capacitatea de a se bucura de lucruri, ba, mai mult, de a se lăsa în voia lor, fără a deveni dizgrațioși.

Asta s-a putut vedea în special la concerte. În prima seară, cînd am ajuns acolo, mi-a fost frică. M-am gîndit că mă voi simți o intrusă în mijlocul atîtor inițiați. Nucu, Relu, Mircea, Gigi, Radu, veniți de prin toate colțurile țării, cu profesiile și istoriile lor la pachet, și Cristian Antonescu, orgaanizatorul festivalului, intră, cu toții, în această categorie. Și totuși, înainte să înceapă primul concert, cel al trupei lui Roberto Morbioli, m-am uitat în jur, la public: și am avut revelația că sînt înconjurată de oameni, din punctul meu de vedere, normali. Nu știu, era ceva în felul în care arătau, în care se îmbrăcau, neostentativ și firesc. Ceea ce m-a făcut ca, diferit de alte locuri în care m am aflat pentru prima dată, să mă simt la locul meu.

Și, iarăși rar în ce mă privește, am putut trăi muzica. M-am lăsat în voia ei. Asta s-a întîmplat în cazul lui Roberto Morbioli, care uneori simțeai că-și dădea duhul de atîta pasiune; al lui Phil Gates și al trupei sale, care au rezonat, poate, cel mai mult cu publicul; dar și al britanicilor Nine Below Zero, care au ridicat lumea la dans. Și cu atît mai mult în ziua de croazieră pe vapor, în care trupele s-au amesetecat între ele, în toate combinațiile posibile, într-o dezlănțuire muzicală copleșitoare.

Am simțit, cu toate aceste ocazii, că pot să mă las în voia muzicii. Că pot să mă mișc în ritmul pe care aceasta mi-l transmite fără nici o sforțare și fără să mă judece nimeni. Și, mai mult, am observat același lucru la oamenii din jur: erau pătrunși de muzică, erau cu cei din jur, dar și cu ei înșiși, în același timp, păstrînd, instinctiv, proporția corectă (dacă o exista vreuna). Și care-și zîmbeau unii altora în tot acest timp, pur și simplu, de bucurie, fără să aștepte nimic în schimb.

Foto: I. Popovici

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.