O prietenie exemplară într-un secol tumultuos

Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
O prietenie exemplară într un secol tumultuos jpeg

– Jerzy GROTOWSKI și Peter BROOK –

„Calitățile esențiale ale unui om se reflectă în prietenii săi și, într-o bună zi, tot prin ei trebuie să fie perpetuate.“ – Peter Brook 

Au existat multe prietenii în istoria artei. Ele se constitue pe baza unor viziuni estetice, morale ori politice comune. Iar prietenii – nu mă refer aici la o relație colectivă, de grup, ci la o relație binară – se bucură de un statut egal, fondat pe echivalență și pe schimb reciproc. Sînt prietenii care se exercita în contextul societăților non-totalitare, unde amenințările care apasă pe umerii artiștilor vizează, poate, statutul economic, așa cum a fost cazul pentru Zola, financiar asigurat, și Cézanne, în dificultate, dar ele nu sînt esențiale pentru supraviețuirea lor artistică. Altfel de legături se țes acolo unde pe creatori îi pasc constrîngeri, pericole și sancțiuni care-i fac să se simtă copleșiți în fața mașinăriei politice a timpului lor. Asta nu afectează baza inițială a prieteniei, care se justifică prin date comune între parteneri, doar că aici se mai adaugă și o altă dimensiune, cea a primejdiei și a necesarei întrajutorări reciproce. Ar fi interesant să facem inventarul acestor prietenii născute sub dictatură, căci ele sînt numeroase. Prietenii care implică riscuri și care se confirmă prin sprijinul oferit celuilalt. Rostropovici nu l-a salvat oare pe Soljenițîn?

Nu e cazul să fac aici o înșiruire prea lungă, dar aș putea evoca o prietenie paradigmatică, al cărei mod de a funcționa capătă o dimensiune cu totul specială pentru teatrul secolului XX: prietenia dintre Stanislavski și Meyerhold. Stanislavski recunoaște repede calitățile tînărului Meyerhold, astfel încît îl distribuie în ceea ce avea să devină un spectacol-reper al Teatrului de Artă: Pescărușul. Turbulent și înverșunat, cum îl știm, Meyerhold își părăsește „fratele“ mai mare pentru a se îndepărta și a face teatru departe de el, în provincie, unde explorează noile dramaturgii, Ibsen, Maeterlinck. Ceea ce nu-l va împiedica pe Stanislavski să-i urmărească parcursul, să-l asocieze ca partener, în ciuda divergențelor. (Îmi amintesc de Ibsen care, aflat în culmea gloriei, ținea totuși seama de propunerile tînărului Strindberg. Ca să nu-l uite, i-a pus portretul chiar în spatele mesei sale de lucru. Voia să scrie, după cum a mărturisit, avîndu-l pe Strindberg „în cîrcă“.) Meyerhold are un statut similar pentru Stanislavski. Acesta îl invită să deschidă un studio la Teatrul de Artă pentru a alimenta și a înnoi estetica celebrului ansamblu. E vorba despre studioul care, în 1905, avea să agite spiritele și să-l scoată din minți pe Danchenko, co-directorul Teatrului de Artă și care va rămîne doar o tentativă avortată. Dar prea puțin contează acest eșec aparent. Importantă e inițiativa, care se datorează nevoii de dialog a lui Stanislavski cu Meyerhold. Și, mai tîrziu, Grotowski, referindu-se tocmai la această relație exemplară, va spune că cel mai bun discipol nu e discipolul ascultător, ci „discipolul revoltat“, cel care, precum Meyerhold, atacă estetica maestrului său. Mai tîrziu, în anii ’30, atunci cînd, la incitarea lui Stalin, se instaurează o severă teroare intelectuală care îi amenință pe artiști în ansamblul lor, încît chiar și creatorii cei mai devotați, ca Meyerhold, aveau să cadă victime atacurilor violente și să fie expuși riscului de aneantizare fizică. Atunci, Stanislavski îl invită pe prietenul său rebel să se refugieze pe „insula“ studioului de operă pe care îl conducea și îi propune să lucreze o capodoperă, Dama de pică, pentru a-l proteja de terenul minat al teatrului expus public. Prin ajutorul său, îi acordă o șansă la supraviețuire. Și cum să uiți frumoasa imagine dintr-un spectacol al lui Eugenio Barba în care bătrînul maestru îl poartă pe umerii săi pe tînărul său prieten, dezarmat? Odată cu moartea lui Stanislavski, zilele lui Meyerhold sînt numărate. El sfîrșește asasinat, în Siberia. Acest sfîrșit avea să fie sursa de inspirație pentru Kantor în ultimul său spectacol, Astăzi e ziua mea. Iată, deci, sensul unei prietenii în vremuri de ciumă. Să împărtășești și să ajuți astfel încît celălalt, prietenul aflat în pericol, să poată continua să lucreze, să trăiască. E o prietenie care se constituie prin rezistența la pericol. Astfel, încrederii în arta împărtășită cu prietenul i se adaugă imperativul ajutorului pe care i l oferi, la un moment dat, lui, artistului amenințat.

Se spune, adesea, că „orice com-parație e pe jumătate falsă“. Convins de această aserțiune, propun comparația între prietenia evocată mai sus, dintre Stanislavski și Meyerhold, cu prietenia dintre Brook și Grotowski. Bineînțeles, intervin multe diferențe: nu aparțin acelorași societăți, sînt de vîrste ușor diferite. Dar și asemănările sînt numeroase. Una, mai întîi, prima: Brook, ca și Stanislavski, își invită colegul polonez să lucreze, începînd cu 1964, într un atelier, împreună cu actorii celebrei Royal Shakespeare Company. La temelie au fost munca, împărtășirea unor preocupări și țeluri comune. Apoi s-au adăugat alte motive, estetice ori filozofice, cum ar fi, de pildă, interesul comun pentru Jung și pentru Gurdjieff. Se vor vedea adesea, dar cînd situația din Polonia se agravează, postura lui Brook se va apropia tot mai mult de cea a lui Stanislavski, iar intervențiile sale se vor îndrepta în aceeași direcție: ajutorul acordat prietenului aflat la ananghie. Societatea poloneză, plasată „în stare de asediu“, impune contextul care ne trimite la un altul, cel stalinist, chiar dacă regimul din Polonia anilor ’80 e totuși mai puțin ucigaș. Dar, și de această dată, e nevoie de aceeași mutație: prietenul să devină aliat. Aliat care sare în ajutor, care se va pune zălog mizînd pe notorietatea sa, care scrie, care ia poziție, care se angajează: prietenie de luptă, prietenie ocrotitoare. O concluzie care se manifestă de două ori în timpul vremurilor de ciumă din secolul trecut. În Rusia și în Polonia.

Spre deosebire de Stanislavski, Brook a adoptat o altă strategie și a intervenit de mai multe ori pentru a vorbi despre Grotowski, pentru a dezvălui ceea ce credea că ar fi unicitatea și geniul său, pentru a omagia alteritatea sa – mai ales în ceea ce privește relația cu publicul – și, mai ales, pentru a recunoaște dorința lor comună de a depăși teatrul de artă… De-a lungul vremii, luările de poziții ale lui Brook punctează relația cu marele său prieten și ne lasă să ghicim motivele atracției pe care a exercitat-o. Atracție artistică, dar și atracție umană, căci Grotowski a reprezentat pentru Brook o dublă referință: atît în viață, cît și în ceea ce privește creația. O legătură de încredere reciprocă se va stabili între cei doi prieteni și – trebuie amintit – această legătură va căpăta sensul unei provocări „politice“ avînd în vedere separațiile care împiedicau schimburile directe între artiști pe vremea Cortinei de Fier. Și de aceea fotografia celor doi prieteni reuniți în Polonia anilor ’60 a produs un ecou deosebit în lumea teatrală a epocii. Această prietenie a fost unică.


— Foto: Paul Baila

iliada 006 foto paul baila jpg jpeg

Brook salută locul „unic“ al lui Grotowski, iar textul său, apărut mai întîi într-o revistă la Stratford, va prefața celebra lucrare Spre un teatru sărac. Cartea lui Grotowski e însoțită, deci, de rîndurile scrise de prietenul său englez. Același Brook va explica demersul grotowskian din perspectiva „Teatrului sacru“, căruia îi va consacra un capitol din faimosul volum Spațiul gol. Astfel, Brook urmărește și explică munca lui Grotowski, care găsește în el nu doar un fin comentator, ci totodată și un sprijin strategic. Numele lui Brook îi servește drept pavăză.

Apoi, întîlnirile și dialogurile se succed: la Shiraz, în 1970, apoi la New York, în 1973, la Brooklyn Academy of Music, cu ocazia Theatre-days organizate de Brook în cadrul călătoriei sale în SUA împreună cu Centre International de Recherche Théâtrale (CIRT). Apoi, la rîndul său, Brook merge la Wroclaw, în 1975, pentru Universitatea Teatrului Națiunilor. Iar fotografia cu Jerzy oferindu-i o floare, pe peronul gării, ne-a emoționat enorm pe toți cei care îi îndrăgim pe cei doi artiști. Schimburile dintre ei vor continua. În același an, se întîlnesc din nou la Bienala de la Veneția. Schimburi paritare, schimburi lipsite de orice ierarhie ori disparitate. Doi prieteni situați pe poziții de egalitate și ale căror cuvinte se întîlnesc.

Ne vom aminti relația Stanislavski – Meyerhold atunci cînd Grotowski va părăsi Polonia și Brook își va înteți eforturile de susținere: apărînd, în 1984, candidatura sa pentru proiectul de lucru în universitatea de la Irvine; sau invitîndu l pe Ryszard Cieslak să joace în Mahabharata. Dincolo de acțiunile punctuale, Brook și Grotowski construiesc o relație instituțională între CIRT Paris și Centro di Lavoro din Pontedera. Asta nu îi putea lăsa indiferenți pe politicienii locali din micul oraș italian care, sub auspiciile lui Roberto Bacci, îl vor găzdui pe Grotowski. Desigur, Grotowski nu avea de îndurat amenințările la care a fost supus Meyerhold, însă sprijinul lui Brook i a fost de mare ajutor.

Două referințe personale au consolidat relația lor. Prima e George Gurdjieff, despre care au vorbit adesea împreună, și ale cărui învățături i-a marcat, în egală măsură, pe amîndoi. În 1991 s-au întîlnit în jurul maestrului armean și dialogul lor a devenit o referință pentru studiile gourdjieffiene. A doua referință comună va fi Ryszard Cieslak, actorul care va împinge pînă la ultimele limite etica devotamentului pentru a răspunde voinței de perfecțiune a lui Grotowski. Și-o va și atinge, după un sinuos „drum al crucii“. Cînd nu va mai găsi nici un motiv să rămînă în Polonia, cînd nu mai putea rămîne în Polonia, Brook îl va invita să joace în Mahabharata. Astfel, „prințul constant“ avea să devină „regele orb“ – al treilea element, „legătură vie între cei doi prieteni“. Ce parcurs!

La 24 martie 1997, Brook îl întîmpină pe Jerzy la Bouffes du Nord, pentru Lecția inaugurală de la Collège de France. E punctul culminant al acestei prietenii care le-a permis să se îmbogățească unul pe celălalt, dar care s-a înscris, totodată, într-o logică a supraviețuirii, indispensabilă în acea epocă a cenzurii și a riscurilor pe care le suportau artiștii din fostele țări estice.

Brook recunoaște în Grotowski artistul animat de o maximă exigență, artistul hotărît să meargă pînă la capăt cu căutările sale, pînă la „sfîrșitul partidei“, artistul dispus să lupte și să se sacrifice. Dar Brook nu-l asimilează unui mare inchizitor, auster și intransigent, căci îi evocă umanitatea rezumînd-o în trei cuvinte: „tandrețe, căldură, umor“. Pornind de la această mărturie, putem schița un portret în care apar atît viziunea despre artă, cît și referințele la omul care a fost Jerzy. Brook, care se consideră artistul care a rămas „la liziera pădurii în flăcări“, vorbește despre prietenul său care, el singur, asemeni lui Artaud, „s-a dus pînă în inima focului“.

Într-o noapte, pe cînd lucram cu Jerzy Grotowski la traducerea cărții lui Thomas Richards despre „acțiunile fizice“, l am întrebat:

– Ai doi prieteni. Barba şi Brook. Despre ce vorbești cu Eugenio? Dar cu Peter?

– Cu Eugenio vorbesc doar despre teatru. Cu Peter vorbesc doar despre viață.

Grotowski a încarnat un model de viață, dar, spune Brook, „un mod de viață e un drum spre viață“. Poate că prietenia lor s-a hrănit din aceeași dorință de a fi, dincolo de teatru, maeștri ai vieții. Și unul l-a ajutat pe celălalt… să supraviețiuiască! 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Iisuşii mei (Editura Nemira, 2018).

traducere de Matei MARTIN

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.