Monte Sant’Angelo

În Puglia, pe vîrful masivului Gargano, se află unul dintre cele mai vechi sanctuare din Europa dedicate Arhanghelului Mihail. Locul se numește și astăzi „Muntele Îngerului“ (Monte Sant’Angelo) în amintirea apariției cerești atestate la sfîrșitul secolului al V-lea de două scrisori ale papei Gelasius. Însă documentul cel mai important rămîne Liber de apparitione Sancti Michaelis in Monte Gargano, din secolul al VIII-lea, care relatează cele trei episoade originare ale cultului: vînătoarea unui nobil din Siponto al cărui taur este regăsit pe vîrful muntelui Gargano îngenuncheat în fața unei grote, victoria locuitorilor din Siponto împotriva unui asediu și consacrarea grotei în urma acestei biruințe. Arhanghelul Mihail i se înfățișează episcopului de Siponto ca fiind „mereu în prezența lui Dumnezeu“, dar și ca „paznic al locului“ pe care l-a ales: acolo, în despicătura stîn-cii, „păcatele oamenilor vor fi iertate“ și rugăciunile lor împlinite. Astfel, conducătorul oștilor îngerești are rolul de a comunica viguros și solemn un spațiu de elecțiune, un loc privilegiat al milei divine, situat pe înălțimi și totodată în adîncime, pentru că altarul care va constitui centrul sanctuarului se află săpat în stîncă, deja pregătit, potrivit legendei fondatoare, pentru a fi receptacul al jertfei liturgice.

Istoria și scenografia grotei de pe Muntele Gargano sînt o parabolă a funcției îngerului și a căutării spirituale a omului: simbolismul ascensional, însoțit de coborîrea inițiatică, lasă ca în punctul final al parcursului epifania îngerului să fie pur indicativă, o transparență care dezvăluie taina supremă a creștinismului: prezența lui Dumnezeu în euharistie. Acest fapt religios, cercetat în comparație cu alte rituri inițiatice asociate peșterilor „mistice“, reflectă întîi de toate identitatea pe care Arhanghelul, figură eshatologică a istoriei mîntuirii, o dobîndește în lumea creștină: el este protector al Bisericii ca popor al lui Dumnezeu, intercesor al biruințelor împotriva forțelor răului, mai ales a epidemiilor, și totodată cel care ține „balanța“ la judecata finală a sufletului.

În Orient, cultul său și, în general, al îngerilor avea să ia avînt mai ales în Egipt, dar și în Siria – stau mărturie reacțiile îngrijorate ale unui Sever al Antiohiei sau Theodoret al Cyrului –, apoi în capitala imperială, unde va fi asociat, la răstimpuri, cu nevoile de legitimare ale basileilor, care se numeau fie Angelos, fie Mihail. Occidentul se va sincroniza cu această devoțiune orientală, dacă ar fi să amintim aici doar episodul apariției lui Mihail din timpul papei Grigore cel Mare, pentru care stă mărturie și astăzi castelul Sant’Angelo din Roma, construit pe corpul robust al mausoleului lui Hadrian. O adevărată rețea de biserici, capele și abații închinate Arhanghelului va împînzi Europa și nu puține popoare îi vor revendica protecția.

„Casă a Domnului și poartă a cerului“, traversînd secolele zbuciumate ale regiunii stăpînite de bizantini, longobarzi, carolingieni, normanzi, angevini, aragonezi și genovezi, Monte Sant’Angelo a fost mai cu seamă de-a lungul Evului Mediu destinația unui parcurs penitențial care-l lega de alte spații sacre dedicate „Căpeteniei îngerilor“: de pildă, abația Sfîntului Mihail de pe muntele Pirchiriano (Sacra din San Michele), de lîngă Torino, și mult mai faimoasa abație de la Mont-Saint-Michel. În arhitectura sa seculară, sanctuarul de pe Gargano mai păstrează și astăzi semnele unei devoțiuni capabile să creeze o artă epifanică: de pildă, porțile de bronz din atriumul interior, făurite de maeștri bizantini și oferite în dar de un nobil din Amalfi în 1076 – de fapt, o sinteză a angelofaniilor biblice, în 24 de panouri, sub semnul Arhanghelului Mihail, alături de splendide mărturii arheologice din secolele VIII-XI și de fresca unui enigmatic „custos Ecclesiae“ cu ochi migdalați. Un cronicar anonim din veacul al XV-lea descria astfel locul pe care tocmai îl vizitase: „bogat în virtuți cerești căci Arhanghelul Mihail însuși a vrut să-l înalțe și să-l consacre, el care, amintindu-și de slăbiciunile omenești, a coborît din cer pentru ca oamenii să poată avea parte, în acest templu, de lucruri dumnezeiești“. 

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. Cea mai recentă carte publicată este Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017).