Fuga de realitate?

Publicat în Dilema Veche nr. 765 din 18-24 octombrie 2018
Fuga de realitate? jpeg

Prima oară, am stat la Sic, la niște unguri – la pensiunea Sóvirág. A fost foarte bine și acolo, doar că nu prea ne-am înțeles cu fetele care serveau la restaurant, în limba română. Noroc cu doamna de la bucătărie care mai știa ceva românește și ne traducea, o chemam special atunci cînd fetele se uitau la noi încurate și doar dădeau din cap, zîmbind. Bucătăreasa gătea și pe la nunți (iar nunțile sînt esențiale în Ardeal, în zona rurală, aproape toată lumea participă într-un fel sau altul, ca să iasă din monotonie, din rutină) – ne-a arătat cu mîndrie pe telefonul mobil ce aperitive face, ce ouă umplute, ce salate înecate în maioneză, ce chifteluțe! Satul Sic e o enclavă de maghiari în județul Cluj, înconjurat de sate de români. Nici acum n-am reușit să-mi explic cum de reușește să reziste așa, ca o insulă. Pensiunea în sine era (cel puțin acum doi ani) o bijuterie – cu camere cu mobilier pictat, cu poze pe pereți cu sicarii de pe timpuri. Sicarii, care sînt cunoscuți drept foarte buni constructori și în zilele noastre, au contracte mai mult pe-afară. Pe vremuri, spunea bunica mea de la Cluj, sicăresele erau cele mai bune „fete în casă“ în orașul cel mare din apropiere. Adică menajere, ca să ne exprimăm în limbajul de astăzi. Erau disciplinate și corecte. Aveai o încredere totată în fetele astea, imposibil să-ți dispară ceva din casă, în afară de praful pe care îl curățau. Mulți români spun că satele locuite (și) de maghiari sînt mai civilizate. Adică, dacă mai apare rar vreun incident, precum certuri și scandaluri pe la vreo nuntă și vine poliția, ungurii îi așteaptă pe polițiști cu sucuri și cu prăjituri făcute în casă și le zic: „Domnule dragă, stinge te rog girofarul de mașină din fața casei, că ne e rușine!“

Apoi, ne-am mutat un pic mai la vale, la Săcălaia. La Lacul Știucii, o altă pensiune chiar pe marginea drumului județean. De la balcon vezi lacul, un lac natural de apă dulce, cică cel mai adînc din țară. Cu stuf, cu un spirit de deltă, destul de straniu aici, printre dealuri, cu o minimă influență negativă umană, în mare parte pentru că face parte dintr-o rezervație naturală încă din 1966. Este permis pescuitul sportiv, însă vizitatorii n-au voie să-și facă grătar pe malurile lui și să le umple pe pet-uri. La început nu-ți atrage atenția în mod special, e doar acolo, un lac aparent oarecare. Însă dacă stai mai mult timp la Săcălaia, chiar dacă ai venit cu o altă treabă, e imposibil să-i ignori personalitatea, mai ales că-și schimbă culoarea și starea în funcție de vreme, anotimpuri, momente ale zilei, nori, reflexii ale luminii. Un lac care poate fi albastru și verde, gri și argintiu sau negru ca Sorbul Pămîntului, din care la ora șase dimineața se pot ridica cețuri și apa pare că dă în clocot, ca peste două ore să fie doar o oglindă impecabilă care reflectă cerul. Seara, în septembrie, deasupra lui zboară nouri de grauri, care iau diferite forme, cercuri și elipse perfecte ce pot să apară în manuale de geometrie, forme dense, compacte și invadatoare, pînă cînd o singură pasăre se desprinde din grup și toate aceste forme se rup în două, în trei, în patru, se risipesc în aer pentru ca mai apoi să se refacă iarăși, într-o vrie. Dacă pleci de la Săcălaia pe la ora șapte, cu fiecare kilometru parcurs, negura lacului se ridică și apar pete de senin, la Gherla deja nu mai e nici urmă de ceață. De parcă ai fi părăsit o țară și ai fi intrat în alta. Pe dealuri sînt turme de oi care migrează cu lentoare, îți dai seama că modul în care ele se mișcă de la o zi la alta recreează în permenență geografia spațiului. Totul se vede altfel, în funcție de momentele zilei. Pe o altă muchie de deal e o prisacă. La apus, doar într-o anume lumină, ea se transformă într-un mic oraș, cu căsuțe colorate, identice. E și o turmă de bivolițe, în apropiere de Nicula. Animale puternice, imense, cu trupuri negre, tăvălite prin noroiul ce se desprinde de pe ele în cruste, curioase, sălbatice, cu o altă personalitate decît cea docilă, a vacilor. La ora prînzului nu-ți spun nimic – alte rumegătoare, dar seara, cînd siluetele lor se profilează de pe coama de deal pe cerul care se întunecă treptat, îți dau o cu totul altă senzație, de stăpînire a unui univers în care tu începi să te simți prea mic, inutil, iar pămîntul „cel plat“ nu se sprijină pe carapacea unei imense broaște țestoasă, ci pe spinări negre de bivoli. Mai e și o căsuță în cîmp, dărăpănată, aparent a nimănui, însă la intrare sînt două steaguri – cel românesc și cel al Uniunii Europene. Mai sînt și copii care călăresc cai „liberi“ fără șa, doar cu o pătură. Și troițe în „mizerie“ – Iisuși răstigniți în diferite poziții, uneori strîmbe, pe fundaluri de rîpă sau de iarbă de o culoare nedefinită. Am înțeles că e un meșter la Gherla care îi face pe toți, la fel de triști, oamenii îi tot comandă, ca să păzească răscrucile de spirite rele, însă și troițele fac parte deja din geografia spațiului, la fel și stîlpii de înaltă tensiune invadați de plante cățărătoare, aproape scufundați în vegetație. Seara, cînd vii la Săcălaia, în lumina farurilor, îți mai apare în față cîte o căprioară care se uită fix la tine, hipnotizată, minute în șir. Doar cînd claxonezi o ia din loc ca și cum n-ar fi simțit nici un pericol, silueta ei se pierde cu grație în iarba mare de pe marginea drumului.

Însă peisaje, grauri și căprioare poți vedea și pe National Geographic. Mai importanți sînt oamenii și senzația că în Ardeal mereu te așteaptă cineva drag, iar atunci cînd pleci în lumea ta ostilă din sud, nu pleci ca de la o casă pustie. Pleci la drum cu sandvișuri din felii mari de pîine îndesată de casă, cu unt de-un deget ca să țină de foame, cu caș și salam. Aceleași sandvișuri pe care mi le punea bunică-mea „pe tren“ cînd eram copil, necăjită că plec „atît de departe“, Bucureștiul i se părea capătul lumii.

Pensiunea e vestită pe toată valea pentru papanașii cu dulceață de afine, uneori primesc comenzi și prin telefon – aproape de ora închiderii, mai apare cîte o mașină din Gherla, șoferul ia papanașii la pachet și pleacă. În week-end, dacă e vreme frumoasă, toate mesele de pe terasa de unde se vede lacul sînt pline, ai senzația că întreaga populație (semi)urbanizată din jur se mută aici pentru cîteva ore. Nu fac nimic deosebit, doar mănîncă împreună și stau la taclale, nu prea auzi voci ridicate, ca la noi în sud, de fapt e un zumzet întretăiat de voci care treptat devine relaxant și adormitor, îți vine să urci în cameră și să tragi un pui de somn. Felul întîi, felul doi, apoi desertul – papanași, desigur – și prînzul pare să dureze la nesfîrșit, doar ca să mai prelungească starea aceea de bine. Pentru mine toate aceste grupuri au ceva familiar, inclusiv glasurile lor ușor cîntate – cupluri, alături de frați și cumnați, alte cupluri, copii de toate vîrstele, inclusiv adolescenți cărora nu le e jenă să iasă cu părinții „în oraș“, cîte-un unchi care nu prea mai aude, cîte o bunică, bătrînii din familie nu sînt ignorați, mereu sînt scoși la cîte o ieșire de genul ăsta. Nu prea se înjură, nu prea se discută politică, pe teresă nu sînt televizoare ca să se uite careva la cîte un meci. Ceea ce sudul din nou nu are este toată această căutare a tihnei, oarecum programată, nimeni nu se grăbește, se savurează mîncarea, momentul, conversația. Alături de ei, te simți cumva într-o Românie, hai să-i zicem, tradițională, ușor desuetă și, în același timp, într-o altă țară.

La nici o filmare nu m-am simțit mai zen ca aici – parcă ăsta este termenul urban & cool, nu-i așa? În mica ta junglă urbană, n-ai timp să contempli, să observi cum cade lumina și cum poate să transforme lucrurile, să te gîndești la momentele zilei sau măcar să tragi un pui de somn după prînz. Nu-ți dai seama că viața nu înseamnă doar agitație, claxoane și blocaje de trafic sau oameni care se strigă unii pe alții cu „Băă!“, „Măă!“ și cu „Hai!“

Foto: A. Popescu

Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.