Un gînd către secolul trecut

Publicat în Dilema Veche nr. 765 din 18-24 octombrie 2018
Un gînd către secolul trecut jpeg

De ceva ani buni, de cînd, pe 5 octombrie, sărbătorim, în rînd cu lumea, Ziua Dascălului, încerc să dau de doamna Adela Cârnici, profesoara mea de matematică din gimnaziul ploieștean pe care l-am urmat. Nu reușesc. Mi-am pus toate cunoștințele și toate rudele în mișcare, fără nici un rezultat. Nu cred că am apucat pînă acum să îi mulțumesc. Așa că am s-o fac în singurul fel care mi se pare relevant pentru darurile pe care mi le-a făcut: mulțumindu-i, în paginile unei reviste de cultură, la care, cu vreo zece ani în urmă, am ajuns să cred – și datorită ei – că pot scrie.

În clasele primare făceam parte din așa-numita categorie (largă) de populație școlară numită „brînză bună în burduf de cîine“. Eticheta apărea la fiecare ședință cu părinții, la fiecare semn de nemulțumire al învățătoarei, pe care n-o plăceam mai deloc. Orice încercare de a ieși din cercul celor „care pot mai mult, dar nu vor“ a ajuns, mult prea curînd, să mi să pară inutilă. Primeam notele de 7 și de 8 ca pe o osîndă pe viață, urmate de lamentările părinților și de ridicările din umeri ale învățătoarei.

În clasa a V-a am întîlnit-o pe doamna profesoară de matematică. Elegantă. Extrem de elegantă, deși în anii ’80 ai secolului trecut, chestia asta nu-ți putea reuși decît cu mari eforturi. Inteligentă, rece, fără duioșii, fără milă în fața lenei și a dezinteresului. Un an întreg, primul de gimnaziu, n-am făcut altceva decît să o ascult, să o privesc, să îi urmăresc vorbele, chipul, explicațiile (cu prețul acelorași note mediocre). În clasa a VI-a am început să am primele note de 10 la matematică. În clasa a VIII-a, rareori coboram sub nota maximă.

Încerc să înțeleg ce minune s-a întîmplat atunci, cum de-am ajuns să pricep ușor ceea ce pînă mai ieri mi se păruse de nepriceput. Și tot ce pot să îmi amintesc acum, la aproape 40 de ani distanță, e felul admirabil în care preda: pornea de fiecare dată de la informația de bază (nu ezita să își suflece mînecile și să predea din nou cunoștințe de clasa a III-a) și „urca“, în spirală, spre cele complexe. Totul logic, într-o limbă română impecabilă, fără paranteze inutile. Relua, de fiecare dată, materia de acolo de unde i se părea că elevul „scos la tablă“ începe să se bîlbîie. O făcea calm, fără iritări, dar și fără nuanțe concesive. Primele lecții primite au fost despre cum să luăm noțite, despre cum să scriem, în limbaj și formă matematică, tot ceea ce auzeam: alineat, spații între exerciții, semne grafice, corectitudinea desenelor geometrice, felul în care trebuie să curgă rezolvarea exercițiului. Tot atunci am învățat să așez în pagină o problemă: care sînt premisele, care este întrebarea, care sînt ipotezele, care sînt datele pe care le cunosc, care sînt posibilele metode de a ajunge la soluție etc.

În plus, însă, față de toate virtuțile unui bun profesor de matematică, doamna Adela Cârnici mai avea un dar: acela prin care te făcea să crezi că îți explică doar ție, deși o făcea pentru o clasă cu treizeci și șase de elevi. Precum în portretele pictate, îți dădea impresia că privirea ei te urmărește doar pe tine, că ești singurul privitor. Pentru prima dată, la orele ei aveam impresia că cineva, un adult, îmi vorbește. Mie, unui copil neîndemînatic, dintr-o școală de provincie. Că îmi explică, avînd încredere că am să și înțeleg, în ciuda istoricului meu nu prea strălucit la învățătură. Pe scurt, la orele ei de matematică am simțit, pentru prima oară, că e ceva de capul meu. Am îndrăznit să cred că e posibil să fiu deșteaptă. În tot dialogul nostru nu era nici urmă de blîndețe: semnul că am reușit era un zîmbet scurt și o ironie benignă.

În toți anii de școală care au urmat, nu mi s-a mai întîmplat o asemenea minune. Am avut, ca tot omul, succese și eșecuri. Le-am depășit, și pe unele, și pe celelalte, cu resurse proprii. Doar în fața imposibilului (posibil) am avut nevoie de amintirea orelor de matematică din gimnaziu. Aș fi vrut să o întîlnesc. Să îi pot spune pentru prima oară, așa cum ar fi trebuit să am voie să îi spun atunci, în anii dinaintea Revoluției: doamna profesoară Adela Cârnici, și nu „tovarășa“. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.