Mamma Mia, iar

Publicat în Dilema Veche nr. 762 din 27 septembrie – 3 octombrie 2018
Mamma Mia, iar jpeg

Am fost, recunosc, o fană necondiționată a primului Mamma Mia! (Phyllida Loyd, 2008). Mai întîi, pentru că auzeam, pentru prima dată, melodiile formației care ne obsedase (pe mine și pe colegele mele) în școală.

Da, pe vremea în care cultura populară poseda mijloace firave de seducție, țineam cu dinții de puținele ei produse la care aveam acces. Aveam nevoie de modele, normale, feminine, care să nu aibă legătură nici cu regimul comunist și nici cu „istoria grandioasă a poporului român, de veacuri…“ Agnetha și Anni-Frid din ABBA erau printre cele dintîi candidate la asemenea onoruri, alături de Scarlett O’Hara, Nadia Comăneci și Pamela ori Sue Ellen din Dallas. În clasă erau conflicte, aproape, între susținătorii blondei și ai brunetei din ABBA, cu „argumente“ („blonda e mai superficială“). Cînd am fost într-o tabără pe la Predeal, am găsit un fel de scenă părăsită în pădurea locală. Acolo ne jucam de-a ABBA cu încă vreo trei colege (așa cum într-o tabără precedentă ne jucaserăm de-a Nadia Comăneci pe dunga covorului pe post de bîrnă). Eu n-aveam voce, recunosc cu rușine, așa că stăteam mai mult pe margine și mă făceam că dau indicații. Totuși, fredonam ori discret, într-o parte, ori cînd rămîneam singură, cîntecele adorate.

În ciuda poveștii de mai sus, nu am rămas frustrată, ci, dimpotrivă, plină de afecțiune față de ABBA. Cînd am văzut, după mulți ani, primul Mamma Mia!, am fost o fană, să zicem, necondiționată. Mai ales că, pe lîngă „idolițelele“ mele din adolescență, mai era la mijloc și Meryl Streep, preferata vîrstelor mai mature. Am fost o „fană necondiționată“, evident, în sensul că știam exact ce și cît e filmul și-l valorizam, în limitele lui. Cînd eram prost dispusă, mai puneam cîte puțin din el și funcționa de fiecare dată: era soluția mea „pufoasă și dulce“ la latura cenușie a vieții, la mlaștina de zi cu zi în care uneori te scufunzi prea tare și alteori nu-ți găsești locul. Așa cum The Bridges of Madison County (Clint Eastwood, 1995) rămîne idealul meu în ce privește „iubirile absolute“, iar It’s Complicated (Nancy Meyers, 2009) – pentru chestiunile mai light, de familie.

La Mamma Mia! îmi place felul, pe alocuri imperfect, în care actorii interpretează melodiile ABBA. Imperfect, dar natural și (cel puțin așa vedeam eu, ca spectator) cu bucurie. Și latura vădit feministă a filmului, un feminism soft și plin de umor. Povestea celor trei posibili tați ai lui Sophie mi s-a părut mereu fermecătoare (și trendy, aș putea spune, date fiind pseudo-discuțiile de acum cu familia tradițională). Felul în care Donna își gestionează cei trei iubiți din tinerețe e fermecător și lipsit de resentimente și prejudecăți. Iar relația ei cu fiica sa Sophie (Amanda Seyfried) e, iarăși, potrivit gestionată: are dozele necesare de seriozitate și sentimentalism, amestecate cu aceeași latură, mai frivolă, de umor.

Cel de-al doilea film, Mamma Mia! Here We Go Again (Ol Parker, 2018), care se axează pe povestea tinereții Donnei, situîndu-se, temporal, practic înaintea celui dintîi, introduce, după mine, și o mai mare doză de seriozitate și tristețe. Da, filmul are umor, e pe alocuri spumos (deși mai puțin, zic eu, decît primul). Lily James, Donna tînără, e adecvată în rolul ei: plină de viață (uneori prea plină) și deținătoare a unei voci capabile să cînte melodiile formației ABBA pe linia lor. Și totuși, poate pentru că Donna (cea la vîrsta la care ar fi trebuit să ajungă în ordinea narativă a primului film) moare în film, iar Meryl Streep nu mai joacă (decît într-o secvență minusculă), am perceput a doua parte a filmului cu o glazură de tristețe.

Parcă i-am văzut mai clar latura feministă mai hard. În sensul că, în ciuda umorului și a poeziei, Donna cea tînără, cu tot entuziasmul ei, e o mamă singură care rămîne pe o insulă îndepărtată, într-o casă părăsită și fără condiții. Și reușește să se descurce în toate felurile, și afectiv, și material, cu toate, pe cont propriu. Pe undeva, povestea ei e și tragică. Iar Sam, deși se întoarce, e și un laș (cînd se întoarce, nu așteaptă prea mult).

Sigur, cred că prea am căzut în con-siderații sentimentale gen Madame Bovary. Probabil mi-a plăcut prea mult scena cu Lily James, care, în fustă portocalie, se duce să culeagă portocale din propria livadă, se-ntîlnește cu o capră și-și mărturisește iubirea și fericirea (lui Dumnezeu, universului etc.). Ca apoi, cînd se întoarce în cuibul idilic în care Sam dormea, să găsească o poză cu același Sam alături de altă fată. Și ca Sam însuși să i mărturisească, după aceea, că urmează să se însoare cu fata respectivă.

Desigur, sînt alte dovezi de „iubiri absolute“ în film, încît să nu ni se strice starea plutitoare de happy-end: Bunica, personajul interpretat de Cher, își regăsește iubirea vieții, Sophie rămîne cu Sky și fac un copil, Bill – cu Rosie. Și mai avem, pe parcurs, și povestea Apolloniei și a lui Alexio (care o salvează pe aceasta de la o căsătorie nefericită aruncîndu-se în apă), reabilitîndu ne aproape complet senzația de plutire și pufoșenie pentru care, pînă la urmă, ne-am dus la filmul ăsta.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.