Ioana EPURE

Nu sînt în stare să mint și n-am fost niciodată. Doar ca să încerc să mint trebuie să fac eforturi supraomenești ca să-mi opresc sprîncenele din a țîșni de capul lor în sus atunci cînd nu

Deși n-am învățat s-o înfrunt, în zilele bune reușesc s-o ignor. La sfîrșitul unei zile lungi de călătorie, ajunsă într-un guest-house sau hostel, mă trîntesc pe un scaun de terasă, fac rost de ceva de mîncare și-mi deschid o bere. Și mă gîndesc doar la mîine.

Pentru unii dintre noi, apocalipsa sînt ceilalți oameni. Într-un oraș ca Beijing, unde oriunde te-ai uita nu poți să scapi de senzația că o să mori sufocat de gaze de eșapament sau călcat în picioare de unii dintre cei douăzeci de milioane de locuitori ai orașului.

Anual, aici mor turiști înecați pentru un selfie, în timp ce țopăie fericiți printre zecile de semne și panouri de avertizare, care îți explică ce înseamnă așa-numitele „sneaker waves“ – valuri uriașe, care vin din senin și mătură totul în calea lor, apoi te tîrăsc înapoi înspre larg.

Iar cînd ești un adolescent romantic, faci față cu greu dezamăgirilor, așa că cerul poate deveni un prieten bun.

Ghidul nostru, ortodox convins, are propriile lui teorii legate de locul femeii în familie și nu-i place deloc stilul poligam al membrilor tribului Mursi, ba chiar face constant mișto de ei.

La început, călătorim haotic. Vrem să vedem tot, să simțim tot, să evadăm din propriile noastre vieți în necunoscutul drumului – dar către ce? Și, mai important, cu ce scop?

Combinația de mirosuri e înnebunitoare: condimente, fructe, prăjeli și grătare, suprapuse peste arome de canal, transpirație și grajd. De jur-împrejurul nostru, printre tarabe, clienți și vînzători, aleargă zeci de capre mici, semisălbăticite, care mănîncă orice, de la coji de mango la ambalaje de plastic.

„Vedeţi că filmul a început de cîteva minute“ – ne spune fata de la intrare. Ştiam. Să alergi prin Chinatown – după ce traficul din Londra te-a întîrziat deja jumătate de oră – nu-i lucru uşor, dacă vrei să nu se lase cu victime colaterale.

"People in glass houses shouldn’t throw stones" " spune o vorbă englezească....

Nu ştiu cum trebuie să fi fost pentru Columb să plece la drum cu impresia că Pămîntul e plat şi că, dacă n-are grijă pe unde calcă, pică în neant ca un strop de ciorbă vărsat accidental de ospătar din...

Există momente cînd Bucureştiul îţi dă impresia de fiinţă vie. Şi nu orice fiinţă vie, nu vreun monstru sci-fi cu ochi fosforescenţi, ci mai degrabă un om aproape obişnuit....