2500 de kilometri în Ghana

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
2500 de kilometri în Ghana jpeg

– musafirii obruni –

Despre Ghana se spune că este una dintre cele mai dezvoltate ţări din Africa. Şi, din multe puncte de vedere, e: copiii sînt, de obicei, încălţaţi, iar uneori, în faţa colibei de lut, stă parcat în noroiul de pe uliţă cîte un frumos 4x4 nou-nouţ şi luxos, în contraste puternice, aşa cum îi şade bine oricărei ţări în curs de dezvoltare. Noi am bătut-o timp de trei săptămîni, dintr-un capăt în altul, şi ne-am îndrăgostit de acest copil teribil al Africii.

E puțin după două și e înfiorător de cald în piața din Tamale. Combinația de mirosuri e înnebunitoare: condimente, fructe, prăjeli și grătare, suprapuse peste arome de canal, transpirație și grajd. De jur-împrejurul nostru, printre tarabe, clienți și vînzători, aleargă zeci de capre mici, semisălbăticite, care mănîncă orice, de la coji de mango la ambalaje de plastic.

În fața mea, măcelarul tranșează rapid carnea cu o macetă, o aruncă într-o pungă și ne-o întinde. Are mîinile pline de sînge și din cînd în cînd mai alungă cîte o muscă din roiul care bîzîie permanent toate animalele jupuite și eviscerate care își așteaptă rîndul la tranșare.

Piața africană nu mi-e străină și e, ca peste tot pe continent, același monstru cu sute de capete de negustori, care te închide în pîntecul lui și te sufocă încet, agorafob, cu mirosurile lui deopotrivă delicioase și oribile. Și aș mai sta, aș vrea să gust ananas proaspăt curățat, să ating toate felurile diferite de țesături care atîr­nă în bătaia Harmattan-ului, filtrînd soarele printre rotocoale de praf, să ascult hărmălaia negocierilor, amestecată cu ritmuri de high-life care urlă din cîte un casetofon uitat pe un colț de tarabă. Dar ne-am aprovizionat cu de-ale gurii pentru seara care urmează și e timpul să plecăm spre gazdele noastre din sat, care ne-au așternut deja două preșuri la ei în coliba de lut și ne așteaptă să îi onorăm cu prezența.

Despre stăpîni şi sclavi

Despre Ghana se spune că e „Africa for beginners“. Și poate, din anumite puncte de vedere, e adevărat. Spre deosebire de alte părți ale Africii, mai sărace, aici, simplul fapt că ești alb nu te transformă automat într-o atracție pentru localnici. Ba dimpotrivă. Ghanezii sînt oameni mîndri, iar faptul că ești alb îi va face fie să se întreacă în demonstrații de ospitalitate, fie să te ignore cu un pufăit condescendent, așteptînd ca tu să le explici cine ești și ce cauți pe meleagurile lor.

„White people are craaaaazy!“, ne-a repetat de nenumărate ori, în cele trei săptămîni de plimbare, prietenul nostru Paa, care ne-a fost șofer și, ocazional, traducător și ghid. Atitudinea oarecum reținută a ghanezilor față de albi e însă perfect explicabilă prin istoria lor colonială. Mi-am dat seama de asta din primele zile petrecute în țară, cînd am ajuns la Elmina, un fort portughez prin care au trecut, în cei trei sute de ani pînă la abolirea sclaviei în 1874, nu mai puțin de trei milioane de oameni spre Lumea Nouă. Iar Elmina este doar unul dintre forturile de pe malul ghanez al Atlanticului, prin care zilnic erau dezrădăcinați mii de oameni.

În Elmina ți se povestesc în detaliu obiceiurile sadice ale guvernatorului portughez. Ești condus în balconul de la care își alegea sclavele și în dormitorul în care le viola. Apoi ești închis, pentru cîteva minute (fără să fii avertizat înainte), într-unul din beciurile în care sclavii neascultători erau condamnați să moară de foame sau de sete, după gravitatea faptei. Forturile din sudul Ghanei, de pe malul Atlanticului, sînt cu siguranță printre cele mai turistice experiențe pe care le poți avea acolo – dar asta nu le face mai puțin impresionante.

Iar la capătul opus al țării, în nord, în mijlocul unui semideșert populat cu bolovani uriași și copaci uscați, se află tabăra de sclavi Pikworo, un soi de nod al drumurilor negustorilor care adunau sclavi din împrejurimi (nordul Ghanei și actuala Burkina Faso), un prim popas de unde începea o călătorie de luni întregi către ocean, peste 800 de kilometri de mers pe jos prin arșiță, insecte, cu cantități minime de apă și mîncare la dispoziție.

În timpul plimbării noastre prin tabără, un băiat din zonă, ghid de ocazie, ne povestește, calm, de care copaci stăteau legați sclavii, cum mîncau din niște scobituri în pietre și pe care bolovan erau forțați să stea, cu fața spre soare, o zi întreagă, pînă orbeau, sclavii care încercau să fugă.

După fiecare poveste încheie cu aceeași frază, de o simplitate dureroasă: „And that’s how it was done“.

Politeţea musafirului

Gazdele noastre ne așteaptă entuziasmate. Pastur Adams locuiește într-un sat din mijlocul savanei, la vreo treizeci de kilometri de Tamale, și are șapte copii, dar pentru primirea celor doi obruni („albi“) s-au adunat toți copiii din sat. Ne înconjoară, ne apucă de cîte un deget fiecare, se uită la noi cu acea bucurie sinceră care ne-a topit mereu în Africa. O mulțime de pitici în papuci sau în picioarele goale, cu fețele pline de praf și tricouri rupte, ale căror copilării au atîtea lipsuri, dar pe care îi cred, de departe, printre cei mai fericiți oameni din lumea asta.

Cu alaiul după noi, sîntem conduși către bătrînii tribului, pe care trebuie să îi salutăm, pe rînd: stînd pe vine (ca să fim musai sub nivelul lor), răspunzînd la fiecare formulă de politețe pe care ne-o adresează cu fraze pe care ni le șoptește Adams, dar care habar n-avem ce înseamnă.

După aproape o oră de ritualuri de salut și împărțit țigări fabricate în România (ghanezilor nu le place, în mod normal, să fumeze, dar asta nu înseamnă că oamenii importanți nu-și permit, ocazional, un pufăit), ne întoarcem la coliba noastră, unde prietenul nostru Paa și soția gazdei noastre deja au făcut focul la pirostrii și au început cina.

Pentru cine vrea locuri turistice de vizitat, Ghana nu e locul potrivit. Cu excepția unui parc național – unde în safariuri vezi cîțiva elefanți și antilope, și unde babuinii îți fură mîncarea de pe masă – și a forturilor, Ghana e, prin excelență, o experiență culturală umană. E o țară în care trebuie să stai de vorbă cu lumea, să împarți la masă o porție de kenkey, să dormi la oameni acasă. Nu are nici panorame prea impresionante, nici cine știe ce wildlife. În majoritatea localităților curentul electric e cu porția sau nu e deloc, cazările – cel puțin cele pentru bugetul călătorului mai modest – pot cădea cam greu la stomac, iar oprirea pentru pipi în plantația de bananieri e la ordinea zilei, pentru că facilități nu vei găsi nici măcar la benzinării.

Dar dacă te deschizi și îți dai jos pielea de turist, începi să înțelegi că spălatul la bidon, cu ibricul, nu te lasă mai murdar decît un duș, ci economisește o groază de apă. Că chips-urile din banane prăjite cumpărate în trafic sînt mișto. Că o conversație despre politică și religie, pe o bancă, sub un copac în mijlocul cîmpului, cu doi băieți cu educație rudimentară, o să te învețe mai multe despre toleranță decît multe discursuri sforăitoare – în Ghana, în special în nordul țării, coabitează liniștit și fericit musulmani, creștini și animiști cu șapte neveste, treizeci de copii și altare de sacrificii pe care mai măcelăresc ocazional o capră sau un măgar ca să-și păstreze zeul fericit.

În Ghana, la nuntă și la înmormîntare se dansează deopotrivă. Iar la o pomană de un an dintr-un sat lipsit de electricitate după ora 9 seara, pe la 5 dimineața, cînd ne-am trezit noi, muzica încă urla la petrecere, alimentată de un generator, și se trăgeau focuri sărbătorești de armă, pentru sufletul mortului.

Pe rogojini

Am gătit cina împreună cu gazdele noastre – afară, pe pirostrii, într-un ceaun, am prăjit carnea cumpărată din piață, am prăjit cartofi și yams, și s-a fiert orez cu un sos iute. Mîncăm pe genunchi, în curte: întîi noi, apoi restul familiei. Copiii primesc porții mici, fără carne – carnea e pentru musafiri. Nu putem să protestăm – e o chestie de bune maniere.

Cînd terminăm de mîncat e deja noapte. Membrii familiei se spală, pe rînd – la lighean, cu apă încălzită la ceaun, pe întuneric. Între timp, aprindem frontala și spunem povești – noi, despre locurile de unde venim, ei, basme din copilărie. În jurul nostru, toți copiii din sat au rămas în curtea familiei Adams, să audă ce au obruni de zis. În lumina frontalei, ochii lor mici sclipesc ocazional – să fie treizeci, patruzeci? Toată lumea cască – acolo unde electricitatea nu strică ritmul natural al corpurilor umane, lumea se culcă odată cu lăsarea serii și se trezește la răsărit –, dar nimeni nu se poate culca înaintea musafirilor.

Ne retragem și noi în coliba noastră. Pe jos stau două rogojini. În rest nimic, la prima vedere – doar pe un perete, mormane de cărți, teancuri ordonate, așteptînd o bibliotecă. Înăuntru e cald, dar nici o muscă sau țînțar nu ne bîzîie. Iar mirosul e de pămînt uscat și curat. E reconfortant, iar de afară se aud cete întregi de greieri gălăgioși.

Dormim mult și fără vise, iar la 5, cînd se crapă de ziuă, ne spălăm pe dinți urmărind soarele post-apocaliptic cum se ridică, lipsit de formă, din spatele norilor de praf aduși de Harmattan.

Și parcă nu ne-am mai întoarce niciodată acasă. Și în același timp, abia așteptăm să ne întoarcem. Ești și vei fi întotdeauna un străin aici, înțelegi asta. Dar ce simplă ar fi viața dacă totuși n ai mai fi…

Ioana Epure e fotograf. De obicei o găseşti la Uncle Jeb Studio sau pe www.ioanaepure.ro. Doar din cînd în cînd îşi pune pălăria de fotojurnalist, şi atunci nici ea nu ştie exact pe unde o mai poţi găsi.

Foto: I. Epure

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

pexels ichi 18024470 jpg
Un indicator rutier fals a păcălit sute de șoferi. Toate amenzile au fost anulate
Aproape 400 de șoferi au fost amendați în Germania după ce au fost surprinși de radar circulând cu viteză peste limita legală. Toate sancțiunile au fost însă anulate, după ce autoritățile au descoperit că un indicator rutier fals i-a indus în eroare.
598109302 25203611352665208 7191117663862892227 n jpg
„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
Alexandru Constandachi, cunoscut în mediul online drept „Justițiarul din Berceni”, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lipsire de libertate și loviri sau alte violențe.
image png
Premierul Olandei, Rob Jetten, va deveni tată pentru prima dată cu ajutorul unei mame surogat. Mesajul emoționant transmis alături de partenerul său: „Ne vedem în 2027, micuțule!”
Rob Jetten, premierul Olandei, a anunțat că el și logodnicul său, Nicolas Keenan, se pregătesc să devină părinți pentru prima dată.
india png
Ingeniozitatea inginerilor din India. De ce a fost vopsită o porțiune de autostradă în carouri roșii și albe
O autostradă cu un aspect cu totul neobișnuit a fost amenajată în India. Tronsonul de aproape 12 kilometri are, de-a lungul lui, marcaje roșii în carouri, iar autoritățile au avut un motiv foarte practic pentru care au implementat această măsură.
Accident grav pe DN 7, în Buftea: două persoane au murit după impactul dintre un microbuz și o autobasculantă
Accident grav pe DN 7, la Buftea: doi morți după ciocnirea unui microbuz cu 16 persoane și o autobasculantă
Un accident rutier grav s-a produs pe DN 7, în Buftea, pe sensul de mers către Chitila. Au fost implicate un microbuz în care se aflau 16 persoane și o autobasculantă. Două persoane au murit, iar celelalte 14 sunt evaluate medical la fața locului.
image png
Andreea Esca se întoarce în India după 32 de ani. Motivul pentru care revine în țara care a marcat-o: „Îi mai dau o șansă”
Andreea Esca a anunțat că se află în India, o destinație pe care o revede după mai bine de trei decenii.
autospeciala politie jpg
Au sunat la 112 să reclame furtul mașinilor, dar uitaseră unde le-au parcat. Amendă de 4.000 de lei
Doi șoferi au alertat Poliția după ce nu și-au mai găsit mașinile în parcarea cu plată a Pieței Obor din Arad. După mai bine de două ore de căutări, polițiștii au descoperit ambele autoturisme chiar în locurile în care fuseseră parcate.
Autostrada Arad-Timişoara a fost deschisă
Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului, aproape de deschidere. A1, A2 și A3 vor fi conectate
Circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 Nord va fi deschisă luni, 26 octombrie, a anunțat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
mina vulcan jpg webp
Minerii au refuzat să iasă din subteran după ce și-au văzut fluturașii de salariu. Revoltă la o mină din județul Hunedoara
Nemulțumiți de salariile primite după transferul la o altă exploatare, mai mulți mineri au refuzat să iasă din subteran, marți dimineață, 20 octombrie. Protestul a izbucnit după ce angajații au constatat că veniturile lor sunt diferite față de cele pe care le primeau la mina unde au lucrat anterior.