Secretele de care nu știi

Publicat în Dilema Veche nr. 809 din 22-28 august 2019
Secretele de care nu știi jpeg

Cînd am aprins lumina din hol, acasă, după aproape 24 de ore petrecute prin aeroporturi și încă vreo 12 prin diverse alte mijloace de transport în comun, m-am întrebat pentru o secundă dacă nu cumva sînt încă în avion și doar visez că m-am întors. Mi se întîmplă des să uit unde sînt, să visez că visez, să visez ceva ce o să fac peste cîteva ore sau ceva ce-am făcut deja, dar prost, numai ca să reiau, o dată și încă o dată, scenariul, într-un soi de autoflagelare executată fără milă de subconștientul meu.

Apoi m-am descălțat și-am văzut praful roșu de pe bocancii mei. În praful ăla stătea, ca o bornă kilometrică proaspăt vopsită, întreaga poveste a călătoriei mele, realitatea faptului că adusesem cu mine o mică frîntură din Africa subsahariană pînă în apartamentul meu de pe o stradă oarecare din București – și certitudinea faptului că nu visez. Drumurile de pămînt din Lugarawa, plaja de la lacul Malawi, praful din Dar es Salaam, nisipul din Zanzibar – toate stăteau înghesuite în povești microscopice pe botul bocancilor mei gîndiți, produși și vînduți tocmai în capătul opus al lumii.

Mi-am dat seama atunci cîte secrete ascund, de fapt, obiectele pe care le iei cu tine în călătorii. Un aparat foto digital stricat, pe care nu-l mai pot repara, dar nici nu îl pot arunca: ultimele lucruri care s-au văzut prin obiectivul lui au fost niște crabi care mîncau firimituri de pîine căzute dintr-un panino cu chorizo, într-o lagună de pe Coasta Amalfi. Un loc secret, de care știe – de fapt – tot Internetul, Bagni della Regina Giovanna.

Un aparat foto analogic instant, ale cărui ultime cadre au fost portretele unui prieten cu care am zăcut, vreo două zile, pe o plajă dintr-un sat de lîngă Barcelona, și care a adus cu el, în obiectiv, urme uscate de sare, ca pe niște cicatrici de război.

Rucsacul meu verde, la care cînd mă uit parcă văd toate obiectele pe care le iau de obicei cu mine în călătoriile lungi, așezate mereu în același fel: pelerina de ploaie în capac, șlapii într-un buzunar din partea de jos, sticlele cu apă în laterale, pașaportul ascuns într-un buzunar secret din interior.

E timpul să te muți, din nou, pentru a cinșpea oară în ultimii zece ani. Și te uiți în jur, prin casă, și parcă toate obiectele îți vorbesc. Unele îți spun în șoaptă povești frumoase, despre primul tău birou, unde primul lucru pe care ți l-ai cumpărat a fost un filtru de cafea.

Altele îți amintesc brutal despre o zi în care ai crezut c-o să mori.

Și apoi sînt obiectele alea pe care le cari peste tot după tine, deși nu-ți folosesc sau nu-ți amintesc de nimic în mod special, pentru că, de fapt, îți amintesc de tot. Sînt pur și simplu o parte din identitatea ta. Prima ta chitară și basul pe care îl ții în husă, într-un colț de cameră, și te juri că o să-l mai iei la gîdilat din cînd în cînd, dar n-o faci niciodată. Cîteva zeci de ecusoane de acreditare jurnalistică la tot felul de concerte și festivaluri. Un teanc de carnete și agende pline de mîzgăleli, notițe, numere de telefon, liste de chestii de făcut și cuvinte care nu-ți mai spun nimic. Dar pe care nu le poți arunca, pentru că ele oglindesc fidel exact haosul din capul tău.

Jurnalele din școala generală, ale căror capitole încep toate, dramatic, cu: „Trebuie să povestesc despre ziua asta. A fost cea mai rea din viața mea.“

Se spune că oamenii care se mută des au din ce în ce mai puține lucruri. Și cred că e adevărat. Dar lucrurile pe care totuși alegi să le păstrezi sînt cuferele secretelor tale, unele dintre ele atît de criptice, că nici tu nu mai ții minte ce înseamnă de fapt.

E prea tîrziu să mai repar ceva / Toate jucăriile sînt stricate / Și pe cele noi le stric imediat ce le primesc / Sînt un copil care nu știe decît să strice / Cred că tocmai s-a stricat frigiderul, scrie, aproape indescifrabil, pe o pagină aleatorie dintr una din agende. Cuvintele sînt flancate de o listă de cheltuieli și de un to do list, în care „vineri, 14,00, 20 noiembrie“ pare să fie o dată importantă, pentru că este înconjurată de un chenar.

Sînt un om a cărui față aproape că posedă o voință proprie. Nu sînt în stare să mint și n-am fost niciodată. Doar ca să încerc să mint trebuie să fac eforturi supraomenești ca să-mi opresc sprîncenele din a țîșni de capul lor în sus atunci cînd nu trebuie. Motiv pentru care nici nu mă străduiesc prea tare să fac asta. Sau să ascund lucruri. De fapt, singurul mod prin care pot minți eficient este să cred și eu ceea ce spun, să înlocuiesc în capul meu realitatea cu povestea pe care am nevoie să o spun.

Pentru că, de fapt, toată lumea îți știe secretele. Sau le intuiește. Așa cum orice căutare pe Internet cu „hidden beaches“ te duce pe plaje pline ochi de oameni care au căutat tot „hidden beaches“. Poți încerca, sigur, „hidden hidden beaches“ sau „really, truly hidden beaches“ sau chiar „pe bune, vreau o plajă ascunsă unde să nu fiu decît eu“, dar adevărul e că, la fel ca sprîncenele mele, nici Internetul nu știe foarte bine să ascundă lucruri.

Așa că singurele secrete care se păstrează cu adevărat sînt secretele pe care nici tu nu le mai ții minte, dar pe care le țin minte obiectele tale și praful roșu de pe bocanci. La care te uiți uneori nostalgic, dar nu mai ții minte de ce. Un mileu aruncat într-o cutiuță metalică, peste un teanc de monezi de 10 bani, pare să fi fost important la un moment dat, dar nu mai știi de ce. Nu mai ai decît un fel de tandrețe intuitivă, care te anunță că obiectul are o semnificație, fără să mai știi exact care e.

În obsesia modernă pentru eficiență, oameni ca Marie Kondo te învață să arunci cît mai mult și să păstrezi cu tine doar lucrurile care îți produc bucurie. Dar ce te faci, de pildă, cu albumele de la nuntă, după ce ai divorțat? Nu e și durerea o parte din tine? Îți dorești cu adevărat să ștergi tot, ca în Eternal Sunshine of the Spotless Mind, fără să iei în calcul faptul că n-ai fi avut parte de multe alte bucurii dacă n-ai fi trecut prin durerea de care îți aminește un oarecare obiect din casă?

Sigur că, pînă la urmă, nu te împiedică nimeni să arunci tot și să rămîi doar cu ce ai în cap, cu amintirile pe care ți le poți rearanja și reinterpreta tu după cum dorești. Dar atunci o să îți pierzi și unele din secrete. Or să-ți rămînă doar secretele de care știi, cele care îți ridică automat sprîncenele într-un fel care te dă de gol. „Hidden beaches“ de pe Internet, pe care, de fapt, le știe toată lumea.

Odată, demult, am descoperit că primisem cadou o monedă pe care mi-o doream, de la cineva care între timp murise. Obiectul ăla mic, metalic și anost ducea cu el cel mai mare secret posibil: asistase la moartea stăpînului său. Sînt păstrătoarea acelui secret și în ziua de azi. Dar nu-l cunosc. Și nici nu sînt sigură că vreau să-i dau drumul în lume. 

Ioana Epure e reporter, fotograf, călător şi om pentru cîinele ei. O găseşti, cu texte, poze şi poveste, pe ioanaepure.ro.

Foto: flickr

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.