A învăța sau a supraviețui?

Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
A învăța sau a supraviețui? jpeg

Citesc, de mulți ani, cam tot ce se scrie despre educația din România. Îmi sînt familiare toate comentariile care încearcă să deslușească răul din învățămînt, m-am obișnuit cu mari interogații și cu soluții puține, fac parte dintre cei care se străduiesc să înțeleagă, fierb în același sos amar cu ei, așa că rareori diagnosticele date educației mă mai pot surprinde. Zilele trecute am citit, însă, un comentariu care mi-a reamintit problema esențială a școlii: doamna Alexandra Căbuz, membră a Academiei Naționale de Inginerie din Statele Unite ale Americii, a afirmat că învățămîntul românesc nu-l ajută pe copil să răspundă la întrebarea „La ce sînt eu bun? Ce mi-ar plăcea să fac și cum aș putea să îmi dezvolt înclinațiile?“ Dimpotrivă, construcția haotică a programului școlar îi obligă pe copii să caute strict soluții de supraviețuire: cum să se strecoare printre obstacole descurajante.

Mai întîi ar fi gîfîiala după note. Patru ani de gimnaziu, copiii dîrdîie de frica unei note mici, care le poate scădea șansele de a ajunge la un liceu bun. Sau la un liceu care să le pună în valoare talentul, înclinațiiile. Din clasa a cincea fac, împreună cu părinții, tot felul de calcule, tot felul de combinații și de meditații costisitoare, astfel încît media celor patru ani să nu scadă dramatic. Toate însoțite de iritări și opinii veninoase despre șanse și competiție: cei de la oraș îi invidiază pe cei din rural, socotind că obțin mai lesne note maxime. Cei din rural îi invidiază pe orășeni pentru șansele pe care le au de a ajunge la un liceu mai acătării. Toți au de înfruntat, însă, același sistem aberant de uniformizare a abilităților, a cunoștințelor, preocupărilor și curiozităților proprii. Toți sînt măsurați cu aceeași riglă, inflexibilă la diversitate, la cazul particular.

Mai apoi, programa pe care copiii sînt obligați să o parcurgă cu brio este una copleșitoare prin nonsens, inadecvare, exces al cantității și eficiență minimă. Ca să obții note maxime la toate materiile, note de care ai nevoie pentru admiterea la liceu, trebuie să fii o combinație perfectă de Einstein, Pitagora, Garabet Ibrăileanu, Sadoveanu, Ceaikovski, Frunzetti și Lia Manoliu. Căci trebuie să știi tot, matematică, fizică, desen, muzică, sport, literatură, limbi străine, dar nu așa, cît să-ți poți cultiva reflecția și interogativitatea, ci cît să le poți preda, „catedratic“, unor viitori studenți. Am scris, de multe ori, despre absurdul exercițiilor din manualele școlare. Chiar și cei mai vrednici copii și cei mai riguroși părinți cedează în fața lor. Și atunci apelează din nou la soluții colaterale: mai un compromis cu profesorul de educație fizică, dacă vrem să prindem un loc la liceul de mate-info și stăm prost cu săritura în lungime, mai o „atenție“ dată doamnei de biologie, dacă nu pricepem fotosinteza și oricum vrem să dăm la liceul de artă etc.

Încă un fapt care subliniază adevărul conturat de doamna Alexandra Căbuz: toți elevii României, de treizeci de ani încoace, stau sub semnul, înfricoșător, al „schimbării“. Al „reformei“. Al regulilor modificate în timpul anului școlar, al imprevizibilului, al neașezării, al provizoratului. Al indiferenței și al lipsurilor. Dacă faci un rezumat al știrilor din educație din ultimele luni te îngrozești: „Distrugerea școlilor profesionale costă România 2 miliarde de euro pe an“, „Joaca de a testele grilă cu elevii care dau bacalaureatul și evaluarea națională“, „România alocă cei mai puțini bani din UE pentru educație“, „România pe primul loc la corupție în Educație“, „Aproape 7000 de profesori au plecat din țară“, „Numărul de violențe în școlile bucureștene s-a dublat într-un singur an“ etc. Toate neregulile de acest tip duc la o singură concluzie: elevii și părinții lor sînt pe cont propriu. Se descurcă fiecare cum poate. Își fac singuri o strategie de supraviețuire în școala devenită locul nimănui, nesigur, preocupați doar să găsească o urmă de viață, un Nord mai bine semnalizat, o speranță întreținută cu mult efort.

Mai e nevoie să semnalăm cam unde ne aflăm, dacă nici măcar nu ne grăbim încă să avem un ministru titular al Educației? 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: wikimedia commons

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.