Ion, patriotul

Publicat în Dilema Veche nr. 768 din 8-15 noiembrie 2018
Ion, patriotul jpeg

Căldura sufocantă a amiezii și „goarna“ uscată ne-au făcut să ne retragem pe terasa restaurantului din centrul orașului. După o scurtă așteptare, reușim să ocupăm două scaune la o masă, sub o umbrelă înflorată, alături de doi tineri care sporovăiau de ale lor. Chelneri nu se prea vedeau. Nu ştiu prin ce semne magice, prietenul Ion, un obișnuit al locului, a şi făcut comanda: două beri reci, îngulerate!

Am o noutate, îmi zice, după ce trage adînc din ţigară: chiar azi am primit o scrisoare de la fratele meu geamăn, din Italia. Apoi scoase din buzunar o vedere şifonată – insula Capri înecată în sclipirile de foc ale valurilor mării. Nu mai aveam de multă vreme vești de la el, iar acest semn m-a bucurat nespus. Faptul că era în viaţă îl bănuiam, după insistenţele cu care băieţii cu ochi albaştri mă chemau să dau declaraţii. Ştiau ei ceva, altfel nu mă chemau degeaba, mai ales că, înainte de a părăsi ţara, Nicky – îşi occidentalizase puţin prenumele – avusese „ceva“ probleme cu ei. Mereu aceleaşi întrebări: cu cine corespondează? îţi trimite bani, pachete? are de gînd să facă o vizită în ţară, acum, cînd are o nouă cetăţenie? De scris, scriu mai rar, declaraţiile le dau mai mult oral, le place vorbirea mea colorată. Se ţin de burtă de atîta rîs cînd le povestesc glume din lumea noastră, lumea croitorilor. Oameni sînt şi ei! Nu mi-a fost niciodată frică de ei, ce puteau să-mi facă? Să-mi confişte averea, vechea mea maşină de cusut Singer, să mă facă, obligatoriu, să intru în greva foamei? Nu îndrăzneau, cu ea îmi cîştig pîinea, începeam scandalul. Nu m-au scuipat, nu m-au bătut, nu m-au înjurat. Şi-apoi, le-am spus-o de la început că, deşi gemeni, nu eram în cele mai bune relaţii. Întotdeauna se credea mai deştept decît mine şi nu pierdea niciodată ocazia să mă ia peste picior, deşi, ca și mine, avea tot şapte clase. Nu ajunsese bine în Italia, că mă şi pomenesc cu un telefon după miezul nopţii: am ajuns la Roma, îmi zice. Ce cauţi tu la Roman, îl întreb, buimac de somn. Nu la Roman, ci la Roma, capitala Italiei, croitor idiot! Noroc că s-a întrerupt convorbirea, altfel cine ştie ce-mi mai auzeau urechile. Altădată, în pragul sărbătorilor de iarnă, cînd nu se mai găsea nimic prin magazine, cozi interminabile, frig în casă, îmbrăcat de parcă plecam la Polul Nord, pedalam de zor la maşina de cusut să termin o comandă urgentă, cînd ghici cine sună la telefon? Era bunul meu frate geamăn, strigînd din toţi rărunchii: „Ioane, de Crăciun, la voi, pe scara blocului, mai miroase a sarmale ca altădată?“ Nu am pus bine receptorul jos că un glas de om obişnuit să ordone mă şi invită săptămîna următoare la o mică discuţie. Dar cîte nu mi-a făcut…

Strigă la chelner să facem plata. Un bărbat – costum, cămașă albă cu mînecă scurtă, cravata lejeră la gît, bine „afumat“ – trecu pe lîngă masa noastră, apoi, după cîţiva paşi, se întoarse, adresîndu-se lui Ion: „Ce faci, mă, de ce stai aici şi nu te duci în Italia la frate-tău?“ Întrebare la care prietenul meu răspunse cu voce tare, aşa, ca să audă toţi cei prezenţi: „Nu mă duc domnule colonel, mie îmi face rău traiul bun!“ 

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.
1775202799 jYvq jpg
7 factori care pot influența valorile trigliceridelor
Trigliceridele sunt un tip de grăsime prezent în sânge, pe care organismul îl folosește ca sursă de energie. După masă, excesul caloric se transformă în trigliceride și se depozitează în țesutul adipos. Problema apare atunci când valorile rămân crescute în mod constant.
imagine principala jpg
Psihologia la cazino online: evitarea deciziilor impulsive și alte abordări pentru distracție mereu responsabilă
Noroc sau strategie, ce contează mai mult în cadrul divertismentului digital făcut posibil de către platformele cu jocuri de cazinou disponibile în spațiul virtual?

Parteneri

Pamela Anderson foto profimedia 1065428339 (3) jpg
Pamela Anderson, secretul unei siluete de invidiat la 59 de ani. Nu merge la sală, dar face asta zilnic
La 59 de ani, Pamela Anderson are o abordare surprinzător de simplă în ceea ce privește rutina ei de fitness. Deși în trecut a spus că este adepta Pilatesului, în prezent nu are acces la această formă de antrenament acasă, pe Insula Vancouver.
rezultate bac 2025   foto alina mitran (3) jpg
Rezultatele de la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate. Notele înainte de contestații
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 18 august, la ora 08:00, rezultatele obținute în cea de-a doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Calificare cu peripeții pentru Sorana Cîrstea la Cincinnati! Românca, în optimi după un meci întrerupt de trei ori
Sorana Cîrstea a trecut printr-un meci complicat la Cincinnati, întrerupt de trei ori din cauza ploii.
maslini adobestock jpg
Are peste 3.700 de ani și încă produce măsline. Secretul longevității unui măslin din Portugalia, descoperit de cercetători
De-a lungul lumii există nenumărați copaci cu vârste impresionante, care au fost martorii unor evenimente istorice majore. Însă, în Portugalia se află unul dintre cei mai impresionanți pomi de acest fel. Este vorba despre un măslin despre care experții spun că are o vechime de peste 3.700 de ani.
Judecatoarea Curtii Constitutionale Elena-Simina Tănăsescu FOTO Mediafax
Ce spune Simina Tănăsescu despre întâlnirea cu Ilie Bolojan. Explicațiile șefei CCR
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a oferit luni explicații după întâlnirea avută vineri cu premierul interimar Ilie Bolojan, cu doar câteva zile înainte ca CCR să se pronunțe asupra mai multor dosare importante.
Donald Trump FOTO Profimedia
Trump amenință că va bombarda Omanul după eșecul negocierilor cu Iranul
Donald Trump a amenințat din nou Omanul cu bombardamente dacă această țară „va sta în calea” eforturilor sale de a pune capăt războiului dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte. Avertismentul vine în contextul în care fereastra de două luni stabilită pentru negocierile de pace
scrisoare Napoleon png
Să ne amintim de scrisoarea lui Napoleon, uluit de decizia teribilă a rușilor de a da foc Moscovei...
Sunt convins că merită să fie recitită – privind cu atenție la imaginile dezastruoase pe care le rulează în buclă toate televiziunile lumii – scrisoarea celebră scrisă de Napoleon pe 20 septembrie 1812.
Mare agitată în Eforie Nord FOTO CAPTURĂ VIDEO
Nu marea ucide. Ignoranța, aroganța și nepăsarea fac victime. Steagul roșu nu e o recomandare
În fiecare an mor oameni la mare. Și noi tot nu învățăm lecția Absolut în fiecare an zeci de persoane își pierd viața când pur si simplu ar putea să trăiască. Sunt decese care aproape în totalitate pot fi prevenite.
Jurnalista E  Jean Carroll si Donald Trump Twitter jpg
Trump nu scapă de despăgubirile din procesul de agresiune sexuală. Decizia Curții Supreme
Curtea a respins cererea președintelui Trump, care avea șanse minime de succes, de a-i reexamina recursul. Acesta a solicitat separat curții să anuleze o despăgubire de 83 de milioane de dolari.