Sf. Dumitru

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
Sf  Dumitru jpeg

Nu, nu voi scrie despre coada la moaștele de la Patriarhie. Dumitru era și bunicul meu, în felul lui, modest și discret, un soi de sfînt. Un sfînt mic, de familie, de curte și de cartier.

Asta la vîrstele venerabile, cele pe care le-am prins eu. Se pare că în tinerețe nu era deloc vreun sfînt, ci mare crai. Asta pentru că fusese un bărbat frumos, iar în pozele de pe atunci în care apare, ferchezuit și îmbrăcat la patru ace, împreună cu bunica, are o alură hollywoodiană, pe linia James Stewart. De altfel, și poveștile spun că a avut o viață amoroasă tumultuoasă, care include o amantă pe anume chiar Julieta și o iubită din război, de pe la Odessa, cum altfel decît Liudmila?

Eu nu l-am prins în postúrile astea, ci în unele mult mai terre-à-terre. E adevărat că am avut privilegiul să-mi petrec destui ani cu el, pentru că a trăit 92. Pentru mine era, cel puțin inițial, imaginea bărbatului gospodar, a bărbatului de casă, cu curte, care robotește mereu la ceva și care nu vorbește prea mult. Spre deosebire de tatăl meu, pe care îl am în minte aproape veșnic la o imensă masă cu hîrtii și cărți, cu căni de cafea în jur și-nvăluit în fum de țigară, gîndind, scriind, citind și tăind din ziare, pe Tache (căci așa i se spunea bunicului meu, de la Dumitru) mi-l amintesc mereu printr-o curte destul de imperfectă, udînd flori, reparînd ceva sau făcînd vin într-un cazan.

De fapt, de el se leagă, în mare parte, amintirile mele de afară: în curtea mică și înghesuită, cu un petic de grădină pe fîșia din spate, în timp ce bunicul meu meșterea cîte ceva, îmi făceam și eu de lucru pe acolo. Am descoperit, țin minte, rîmele și furnicile. Am experimentat cruzimea copilăriei (căci există, desigur, și latura asta) rupînd o rîmă care apoi s a refăcut, și călcînd, odată, o furnică, despre care nu pot spune același lucru. Ori bătînd mingea infinit la perete, în timp ce-mi imaginam tot soiul de povești. Și, mai tîrziu, stînd în șezlogurile cîrpite ale bunicului meu, pe sub umbrarul lui cîrpit, dar extins și eficient, ca să învăț la istorie pentru treaptă (cum era pe atunci).

„Cîrpit“ e și el un cuvînt-cheie. Nu l am folosit în sens peiorativ, ci dimpotrivă. În sens, mai curînd, de „salvat“. Cînd se strica ceva, nimeni nu-l arunca la gunoi: trăiam într-o cultură a regenerării obiectelor, fie că erau jucării, perne, cearșafuri, haine, vase… Tache era doctorul lor, salvatorul lor, un soi de Gepetto amator, dar cu intenții bune. Spun asta pentru că le repara trainic, dar nu fără semne. Țin minte și acum acul uriaș pe care-l folosea ca să coasă, practic, orice. Obiectele reparate purtau, însă, semnul bolii și al vindecării lor: aveau petice. Dar eu mă obișnuisem cu peticele (care nu erau complet neasortate cu obiectul inițial) și mi se părea că așa trebuie să fie lumea mică din jur: imperfectă, dar reparabilă. (Am și acum o pernă roșie, în carouri, cusută și cîrpită de el, pentru scaunul meu de birou.)

Tache era și prototipul elementului masculin din jurul meu. Da, mai era și tatăl meu, dar el era mai pe linia introspecție-imaginație, cunoaștere și morală. Tache era mai aproape de viața reală. Dacă era să reperez niște semne ale masculinității, aici o făceam. Bunicul meu reprezenta exteriorul (la propriu, ce mai), iar bunica – interiorul. El se ducea la piață și aducea cele trebuincioase, ea le prelua și le gătea. Cele mai multe din drumurile cu mine, fie ele la gimnastică, la exerciții de ochi sau chiar la școală, le făcea tot bunicul. El mergea repede, cu o servietă uriașă pe umăr, care conținea orice, precum valiza lui Mary Poppins (despre care am mai scris), și eu lipa-lipa în urma lui. Grăbită, dar nu nefericită. Îmi plăcea cumva distanța asta pe care o impunea apropierea de el, care mă lăsa și pe mine să-mi torc gîndurile infantile ori adolescentine în liniște. Apropierea bunicului meu îmi dădea o siguranță implicită, discretă: așa a fost, de pildă, la cutremurul din ’77, care m-a zguduit destul de serios (mai ales pe dinăuntru). M am liniștit după ce ai mei m-au dus la bunici și am reușit să adorm în patul meu de acolo, mai ales pentru că vizavi de el era cel al bunicului meu.

Și totuși, de ce „sfîntul“ din titlu? Pentru că Tache mai avea o latură, importantă, pe lîngă cele menționate pînă acum: și anume una altruistă într-un mod natural, fără fițe și tam-tam, ca și cum așa stăteau lucrurile și n-aveai cum să te împotrivești mersului lor. Ajuta, practic, pe toată lumea. Le făcea diverse servicii casnice, dacă îl rugau, și le împrumuta, ba chiar dădea una și alta. Diverse doamne singure, septuagenare sau octogenare, de prin cartier se bazau, de-a dreptul, pe el pentru supraviețuirea lor. Unele chiar mîncau la Tache ori veneau să se uite la televizor, dacă al lor nu mergea. Împrumuta lumea și cu bani (inclusiv pe mine), fără să clipească.

Nu refuza pe nimeni și ajuta, cu drag, pe oricine i se adresa. Deși spunea că nu crede în Dumnezeu și că e ateu (băiat de preot fiind), era, în practică, cel mai bun creștin pe care l-am cunoscut.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.