Minunata lume nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Indiciile pășirii într-o altă vîrstă a istoriei noastre devin mai limpezi, odată cu trecerea fiecărei zile. Nu mai e o ghiceală în intestine de animale, o citire în stele sau o rătăcire prin norul de fum de cînepă. E o alunecare pe un derdeluș, de unde ai zice că n-ar trebui să se audă chiote de bucurie. Dată fiind direcția în care se alunecă, mai degrabă ar trebui să răzbată urlete de disperare. Se mai aud și de-astea. Dar larma care vine dintr-acolo e cea făcută de entuziaștii acestei alunecări. Din ce în ce mai mulți semeni se alătură acestui cor planetar. Din ce în ce mai multă lume crede cu fervoare că la capătul de jos al acestui derdeluș se găsește o formă de izbăvire. O liniștire a lumii. Un moment de calmare a lucrurilor plecate cu sorcova. O oprire a delirului. O pauză de regrupare, de schimbare a strategiei, după care se purcede din nou la drum, spre civilizație.

Semnele, din ce în ce mai multe și mai dese, arată altceva. Un jurnalist saudit, colaborator al ziarului Washington Post, critic al regimului din țara sa, dispare – ca să nu folosim formula „e măcelărit“ – în consulatul saudit de la Istanbul. Contează mai puțin faptul că a fost un apropiat al regimului pe care îl critica de la o vreme, la fel de puțin pe cît contează și legăturile încîlcite sau momentele cețoase din viața sa. Important e că cineva își permite, absolut lejer, să comită un asasinat politic în văzul întregii planete. Și, la urma urmei, de ce n-ar face-o? Arabia Saudită e o țară cheie în politicile americane din Orientul Mijlociu, unul dintre cei mai importanți inamici ai Iranului, un excepțional client care cumpără armament sofisticat și un gigantic exportator de petrol. Cum te iei de un jucător atît de mare? Cum mai maschezi, într-o lume aproape complet dezvrăjită, mlaștina de ipocrizie în care ne afundăm cu toții?

Asta la puțină vreme după ce, pe teritoriu britanic, un serviciu secret rusesc ratează milimetric, tot în văzul lumii, un act de pedepsire a unui fost coleg, trecut de partea cealaltă a baricadei. Un mesaj cît se poate de clar pentru toată lumea. Să fie limpede că nu ești în siguranță, oriunde te-ai afla. La Pitts­burgh, un individ intră într-o sinagogă și execută 11 oameni. Cu mintea rătăcită, dar și mobilizat de întreținerea unei stări de spirit încurajate complet iresponsabil, el zice că face ordine pe planetă. Un val mare de emigranți se deplasează, sub obiectivele camerelor de luat vederi, dinspre America Centrală spre frontiera Statelor Unite. E o perioadă importantă din calendarul electoral, iar valul de migranți va fi exploatat la cele mai înalte cote, sporind și mai tare setea publică de sînge.

În Yemen continuă un război crunt, purtat între Iran și Arabia Saudită, pe spatele unei populații civile decimate de conflicte și de catastrofe umanitare. Un măcel despre care nu prea se vorbește, pentru că, în realitate, „ăia se omoară între ei, ceea ce, pentru noi, e bine“. În Brazilia – unde noi credem că toată lumea boierește, bea cafele și romuri, dansează pe străzi, și face amor cît e ziua de lungă – e ales un nou președinte. Domnia-sa e de acord cu tortura, în mod cît se poate de explicit. Și vrea să facă ordine. Chiar dacă asta înseamnă instaurarea unei dictaturi. Peste Ocean, în Europa, se-ncheie o eră pentru Germania și pentru întregul continent. În urma unor poticniri și eșecuri electorale, cu imaginea profund erodată de criza migrației, dar și de situația generală a Uniunii, Angela Merkel declară că se retrage de la conducerea partidului său.

Din toate părțile răzbate un muget care nu mai poate fi stăvilit de nimic. E crusta groasă a ipocriziei. A înfășurat planeta ca într-un cocon. Într-o capsulă. Ca stratul vulcanic de pe Herculaneum și Pompeii. Acum, nemulțumirea și setea de răzbunare sînt atît de mari încît crusta pocnește zilnic. Iar prin crăpăturile ei izvorăsc rîuri de lavă. O materie incandescentă care pîrjolește totul în cale, cu credința că vindecă absolut orice, aidoma focului purificator, tămăduitor. Unii îi spun „populism“. Dar o fac, mai degrabă, din comoditate. Și cu iluzia că lucrurile în sine devin mai simple dacă primesc o denumire generică simplă. De fapt, e o răzbunare generală pe binele trăit în cîteva părți de lume, vreme de niște zeci bune de ani. Pentru că binele, în cazul unora, creează nemulțumire. Ai timp să vezi și să compari. De ce binele de alături e un pic mai bun decît binele meu? Pe de altă parte, pentru că binele unora înseamnă mai puțin binele altora. În competiția binelui, unii pierd, alții cîștigă. Nu întotdeauna se cîștigă cinstit. Și ai timp să vezi toate astea. Și ești plin de frustrare, pentru că nu poți să participi – fiindu-ți mult mai bine decît ieri – la superbinele pe care îl trăiesc alții. Cum s-ar spune, nu primim toți părți egale din marele succes al Societății Binelui.

Și-atunci, indiferent de motivele pentru care sîntem nemulțumiți, începe să nu ne mai placă nimic. Devenim năzuroși. Spiritul critic, analiza societății, even­tuala reconsiderare a poziției proprii ni se par niște baliverne penibile. A accepta să pierzi un pic din confortul de care ești oricum nemulțumit, a face încă un compromis devine inacceptabil. O duci mai rău decît un șmecher care s-a ajuns, decît unul care trăiește ca-n filme. Dar o duci și mult mai bine decît alții de pe planetă. Cu toate astea, nu i-ai face loc, un milimetru măcar, altuia care-l cere. Nu știi că, mîine, nu-l va mai cere. Și-l va lua singur. Și-atunci speri să vină un salvator, care să te scape și de șmecherul care o duce mai bine decît tine, dar și de ăla care o duce mai rău. Așa apar „providențialii“ care „salvează“ tot. Întîi aprind în piața publică torțe care le traduc flăcările din suflete. La scurtă vreme, ard cărți. Pentru ca, imediat, să ardă și oameni. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.