O cronică cinstită de familie
(orice asemănare cu persoane și situații reale e absolut întîmplătoare)
Dacă stau să mă gîndesc bine, istoria închegată a familiei noastre trebuie că a început de pe la bunici, de undeva. Mamaie-mea, de pildă, cea care a strîns laolaltă în pumnul ei puternic hățurile dezlînate ale rudeniilor la acea vreme, ar fi făcut azi o sută de ani. Nu i-a mai făcut, că fuma, bea cafea și avea inima înveninată.
Oricît s-ar înmieri în timp amintirile noastre despre oameni și întîmplări, am ajuns și noi, rămășițele pierdute ale acestei familii, să recunoaștem că mamaie era, de fapt, o hoașcă. Ambiția ei, gura bogată, egoismul, invidia verde, simplitatea ei, ca țesătură interioară, ne-a tarat și pe noi pînă la oase. Desigur, avem, printre veri și verișoare mai tinere sau printre strămătuși scăpate cumva neatinse prin ochiurile vremurilor, personaje orbite de nostalgii. Că bunica era așa și pe dincolo, blîndă, adică, harnică, adică, bună ca pîinea caldă și cu șorțurile mirosindu-i a plăcinte. Știți, prostii de genul ăsta.
Cum ne trosneau lemnele în sobă iarna și ce bună și altfel e o căldură din asta, venită din lemne. Că scoarțele de pe jos sau de pe pereți cusute cu mîinile aspre ale fecioarele care se înzestrau de mici pînă să fie date. Că uite cum îndoldorau ele laițele și cuferele cu ștergare, ii și marame. Că merele coapte în sobă, plăcinta de dovleac, apa rece din găleată băută cu cănile alea cu emailul sărit, din cele în care primesc hipsterii acum limonadă, știți?
Din nostalgiile astea am scăpat cîteva rubedenii, destule, aș zice, și uite cum stăm acum pe marginea fotografiei pălite de familie și ne uităm cumva neîncrezători la detalii la care nu ne-am gîndit. Ce eram, cum am fost?
Păi, am fost în primul rînd simpli și fără multe zbateri interioare, exact ca mamaie. Care era credincioasă, dar drăcuia și suduia la o adică de s-ar fi opărit de rușine Scaraoțchi, el. Era invidioasă, și orice succes sau măcar pas înainte al vreunui cunoscut trebuia să aibă niște resorturi ascunse, adicătelea nu putea omul ăla să fi făcut prin puterile lui așa ceva. Ori a fost ajutat pe ascuns de cine știe ce figură dubioasă, ori a dat la cineva în cap sau, mă rog, a trădat, mințit și viclenit, ceva trebuie că a fost la mijloc. Nici străinii nu-i plăceau lui mamaie. Adevărat că, dacă mai aducea vreunul din familie un venetic la masă, îl omenea pe ăla agresiv, să-i sară ochii de la atîta mîncare și băutură, să vadă străinul că are de unde. După aia înfoia cu năduf la loc pernele pe care stătuse omul, „al dreacu’, ai văzut ce mîțîit vorbea?“
Nu zic, își iubea mamaie copiii, nepoții și ce vlăstare mai creșteau din copacul familiei, îi iubea cum își iubea mîța Norina puii. Îi pocnea pe acasă, dar ieșea cu pieptul dezgolit să-i apere dacă vreun nemernic din afară cuteza să se atingă de ei, fie doar și cu vorba. D-aia prea învățați n-am ieșit nici noi, vlăstarele ei, că ne-a apărat și de carte. Ne lăsa să ne ștergem la cur cu foi rupte de prin cărți de pripas nimerite cine știe cum prin curte și nu i păsa dacă, minți fragede și încă impresionabile cum eram, îl vedeam pe tataie cum duce puii de mîță orbi (care uite cum dau din lăbuțele alea firave cu pernuțe micronice, rozulii) și îi dă pe gîrlă.
Și apoi nu ne-am chinuit să păstrăm mai nimic din ce ne-ar mai fi amintit de ea. Ce naiba era să păstrăm? Șorțurile ei miroseau a tocană, bijuteriile ei, sărmane tinichele aduse de prin agealîcuri, cositor strîmb și aramă coclită. Scaune desperecheate, se nimerise între ele și unul domnesc, cu frumoasă lucrătură săpată într-un lemn cald, a sfîrșit descleiat prin curte, se găinățau găinile pe el. Cearșafuri din ladă nefolosite vreodată, putrede de la umezeală, mobilă sărăntoacă, papuci de plastic, o geantă veche care mirosea pe dinăuntru a acreala vremurilor și a ceva mentă medicinală. Rochii fără Dumnezeu, of, biată mamaie, nu ești și parcă n-ai fost niciodată. N-ai știut să faci cu iglița aia nenorocită decît niște macrameuri anoste. De ce nu ne-ai cusut și pe noi acolo, de ce nu ne-ai legat mai strîns în ochiuri de trei, în ochiuri de opt, de mătase tare? Ai fi făcut azi o sută de ani. Să-ți fie de bine.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
