Societate

În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.

Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.

În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.

Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.

În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.

De cînd cu Zoom-ul, Mess-ul, Internetul, granița între scriitor și cititor aproape că nu mai există.

Contextul actual nu ne dă nici un ghes să zburdăm fericiți și fără nici o grijă.

Sădită pretutindeni, în toate civilizaţiile, în adîncul umanităţii, stă reverenţa dinaintea morţii oricărui om.

După trei generații sovietice, rușii au înlocuit marxism-leninismul prin instrumentalizarea Ortodoxiei ca discurs filetist antieuropean.

E ca un moment de pauză, de oprire a ritmului „obligatoriu” al consumului.

Casa veche putea găzdui rochia bunicii Magdei Isanos, într-o ladă uitată în pod, dar apartamentele minuscule care se construiesc și se vînd în București nici măcar debarale nu mai au.

Ne întoarcem încă o dată în pașnicii ani ’90, cu două personaje antologice – un „lider” și un „artist”, amîndoi nostalgici ai comunismului.

Esențializarea despre care vorbește Patericul este, pe alocuri, de neînțeles și se însoțește adesea cu o altă virtute, cea a ascultării.

Cinstirea cu totul specială acordată Sfintei Maria Egipteanca, păcătoasa care, retrăgîndu-se în pustie, atinge desăvîrșirea, înseamnă recunoașterea de către Biserică a faptului că excepționalul și unicitatea ireductibilă a unei vieți pot exprima un adevăr general și eficace pentru viața spirituală.

Lumea „ușurătății ființei” a fost înlocuită cu una a gravității, în care gesturile și opțiunile fiecăruia dintre noi par să conteze altfel.

Lucruri esențiale din viața ta, în jurul cărora, la un moment dat, se învîrte tot universul tău, după ani și ani, practic nu mai contează.

Cineva care a trăit într-un mediu violent își va crea în mod automat reacții violente față de toată lumea, fie că se va afla ulterior într-un mediu agresiv sau non-agresiv.

Delirul imperial al lui Putin se vrea legitimat şi „intelectual” de vreme ce, se ştie, ruşii sînt sensibili în privinţa asta.

Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca găzduiește (între 8 februarie și 8 aprilie 2022) expoziția FRAGMED, un „puzzle transilvan”, cuprinzînd cîteva zeci de fragmente de manuscrise medievale recuperate din legăturile unor volume din secolele XVI-XVII.

Războiul ăsta m-a făcut să mă gîndesc la multele lucruri și gesturi care mi-au luminat viața, care ne-au luminat viețile noastre, ale tuturor, într-un moment sau altul.

Avem o imagine cuprinzătoare cu privire la rolul arhitectului în societatea post-renascentistă pe de o parte și în relație cu meșterii și constructorii pe de alta.

Povestea minei de la Băița este un caz tipic despre „binele” pe care ni l-au făcut nouă rușii în istoria recentă.

Empatia, deși poate provoca și compasiune sau milă, înseamnă, de fapt, să fii în stare să vezi lumea prin ochii celuilalt.

Lipsa de frică este un „salt”, nu o atitudine. La fel sînt și virtuțile.

Recunoscut prin excelență eroilor și cultivat în rîndul membrilor cetății, curajul se manifesta mai ales în confruntarea cu riscul maxim al pierderii vieții.

Logica în care trăim acum nu mai e doar cea a războiului și a păcii.

„O casă confortabilă va fi adecvată nevoilor aceluia care o locuiește.”

Mi-am dat seama că nu pot scrie despre război, nu sînt analist politic sau militar, nu pot să-mi dau cu părerea despre cele ce se întîmplă, nu sînt „doctor” în război cum sînteți voi, cei de pe Internet.

Azi, dacă vrei să exiști, trebuie să te faci remarcat cu orice preț, să strălucești și să te erijezi într-un guru.

Pentru apartenenţa la lumea liberal democratică, Ucraina luptă cu preţul vieţii unor militari și civili, al unor comunităţi asediate sau dislocate.

Fostul ofițer KGB sub acoperire – acoperit acum de veșmintele aurite ale patriarhatului – a devenit promotorul oficial al celor mai rudimentare și penibile teze conspiraționiste.

Un comportament ce-mi părea livresc și olimpian a devenit, brusc, cît se poate de uman în situația dată.

Maculatura diurnă poate fi mobil, motor, imbold al unui vis nou.

Niciodată nu am auzit un zgomot mai monstruos, care anulează ideea de liniște și de viață, decît cel al sirenelor din orașele ucrainene care anunță atacurile aeriene.

Întîlnim frecvent la Marin Tarangul acest gest, de a identifica îndărătul oricărei realități spirituale o formă de viață livrată necunoscutului, unui dinamism radical care conduce într-un invizibil luminos.

Spaimele copiilor și ale mamelor, spectrul morții iminente, trauma supraviețuitorilor, fuga din calea bombelor, toate fac parte din cohorta de nedreptate și durere pe care oamenii le provoacă semenilor dintr-o sumedenie de false motive, unele dintre ele alimentînd ideologiile puterii.

Senzația de suprarealism persistă și existența de-abia se derulează în jurul masacrelor, al morților violente, al nedreptăților fără capăt, ca un mecanism uitat.

Ce să iei mai întîi cînd trebuie să pleci peste noapte, nu se știe unde, departe?

Ne-am integrat repede în grupul slavilor și nu ne-am simțit nici un moment excluși, indiferent de limbă și de apartenență.

Cei care nu pun nici o limită propriei libertăţi se socotesc singurii îndreptăţiţi să aibă libertate.