Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Cu ochii n 3,14 jpeg

SE PARE CĂ TRADIȚIA IMAGINILOR ÎNREGISTRATE PE STRADĂ A DEZVĂLUIT CEL PUȚIN TREI NIVELURI DE PLICTISEALĂ, GREU DE DIGERAT LA O SINGURĂ MASĂ

● Primăria sectorului 3 din București a fost găsită cu multe nereguli la un control al Curții de Conturi. Printre altele, e vorba și de acțiunile pe care Administrația Străzilor Sector 3 le are la firma de antrepriză Delta. Carevasăzică, dincolo de niște nereguli care nu mai miră pe nimeni, se pare că administrația sectorului a rămas și în urmă. Continuă, adică, să lucreze cu varianta Delta. (A. M.)

● În metrou, o colindătoare cîntă un colind, cu masca pe figură (și, implicit, pe gură) – semn clar că tradiția s-a adaptat contextului. (D. S.)

● O judecătoare din SUA va intra în concediu fără plată după ce a fost auzită folosind expresii rasiste la adresa unui hoț care a fost surprins acționînd în fața locuinței sale, incidentul devenind public ca urmare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere. Potrivit presei americane, bărbatul suspectat de furt din mașina parcată în fața casei magistratei era de culoare și apelativul pe care îl folosește judecătoarea în înregistrare este „gîndac”. Femeia a spus că ar fi luat un sedativ și nu-și aduce aminte mai nimic. Mai știți cum începea Metamorfoza lui Kafka? „Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare.” (A. M. S.)

● Două mame, pe stradă, vorbesc despre copii. Și una spune: „Știi ce vrea să facă ăla micu’ de Crăciun? Să doarmă cu bradu’!“. Bună idee, aș zice. (D. S.)

● Florin Roman a demisionat din postul de ministru al Cercetării și Digitalizării după ce Libertatea a dezvăluit cel puțin trei niveluri de impostură: o carte pe care afirmă că a scris-o, dar care, de fapt, nu există, o lucrare de masterat plagiată și o licență în economie pe care împricinatul susține că ar fi obținut-o la o universitate de prestigiu pe care, de fapt, nici măcar n-a frecventat-o. Forțat de premier să demisioneze, Florin Roman spune că a fost învins de „două tipuri de atacuri”: unul, în plan politic, orchestrat de Dacian Cioloș, și altul „în planul forțelor oculte”. Psihologic, înțeleg sensul acestei afirmații: un impostor e în mod necesar și puțin paranoic. Și, odată demascat, găsește imediat o scuză invocînd „forțele oculte”. (M. M.)

● Un polițist, angajat al Secției 9, aflat în timpul programului, și-a uitat arma din dotare în toaleta unei benzinării – aflăm de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Acesta s-a reîntors în toaletă după paisprezece minute, dar pistolul dispăruse. Tragem de aici două-trei învățăminte. Mai întîi, și polițiștii sînt oameni: uită. Apoi, chiar și portul unei tulburătoare arme de foc letale devine în cele din urmă rutină și plictiseală, ca atîtea lucruri în viață, astfel încît un prestigios pistol Beretta poate ajunge să fie ignorat și uitat prin WC-uri publice. Și, trei, polițiștii au, indiscutabil, un côté bébé: simt nevoia să se joace cu ceva atunci cînd stau pe tron, iar cînd termină treaba (mică sau mare), năvălesc afară din baie, dornici să reia joaca întreruptă, și lasă în urmă jucăria preferată – pe jos, pe marginea chiuvetei, pe capacul de la closet, oriunde. (M. P.)

● Două reclame au scandalizat în ultima săptămînă opinia publică: prima e la lapte, a doua la vin. Prima, aparținînd celui mai mare brand de lactate din Coreea de Sud, arată un grup de femei, pe o pajiște, care se transformă în vaci. A doua promovează un nou vin al firmei americane Barefoot Wine, care are, chipurile, aromă de biscuiți Oreo. În primul caz, compania a retras clipul, în al doilea s-a făcut precizarea că vinul doar e vîndut cu un pachet de biscuiți, drept cadou. Oricum ar fi, ambele idei publicitare, atît femeile care se transformă în vaci, cît și vinul cu gust de biscuiți, sînt blasfemii extrem de greu de digerat. (S. G.)  

● Dacă se spune că pe români îi recunoști la un all-inclusive din străinătate pentru că au farfuriile umplute cu vîrf, se pare că și alte nații pot fi la fel de lacome. În Changsha, provincia Hunan, unui vlogger chinez i s-a interzis accesul într-un restaurant de tipul „mănînci cît poți” pentru că l-ar fi adus pe patron la sapă de lemn. Putea să devoreze, la o singură masă, trei-patru kilograme de creveți sau o tavă întreagă cu picioare de porc și zeci de sticle cu lapte de soia. Mîncăciosul, Mr. Kang, s-a plîns pe rețelele sociale de discriminare, dar mulți sînt solidari cu patronul. Autoritățile din China se tem de o criză alimentară, iar guvernul chinez a început o adevărată campanie împotriva vlogger-ilor culinari care par a îndemna la risipă. (A. A. D.)

LA FEL, PARE CĂ NIMENI NU SE TRANSFORMĂ PENTRU A CREA UN LUCRU FINAL

● În dosarul privind furturile din alimentele copiilor de la creșele din Ploiești sînt vizate șefele a jumătate din instituțiile de acest fel din oraș. Sînt convins că și în alte județe se întîmplă la fel, iar faptul că măgăreața a căzut pe Ploiești e un simplu „ghinion”. Vă mai aduceți aminte de imaginile din orfelinatele românești care apăreau în toată lumea imediat după Revoluție? (A. M.)

● Cursa pentru recordul mondial al celei mai larg deschise guri are o poveste mai interesantă decît ați crede. E o cursă de unul singur, e unul dintre acele recorduri luate pe cont propriu de un performer care se dedică într-o asemenea măsură performanței încît pare că nimeni nu mai îndrăznește să rivalizeze cu el. Un tînăr de 14 ani din Minnesota a stabilit, în 2019, recordul gurii deschise la 9,32 cm. Puștiul a crescut, iar anul acesta a dus recordul mai departe: gura lui s-a deschis 10,16 cm. Începe să rivalizeze cu hipopotamii! Nu știm, desigur, unde va ajunge recordul pe măsură ce recordmanul va crește, dar cred și că americanul nostru se bazează pe faptul că există o grămadă de oameni cu gura mare care, însă, nu s-au gîndit vreodată să-i măsoare deschiderea. De pildă, cam cît credeți că ar măsura gura deschisă a senatoarei Șoșoacă? (S. V.)

● Un bărbat, ascuns între copaci, cu o cameră de filmat în mînă, surprinde un grup de femei superbe, care beau apă de pe frunze și fac yoga. În momentul în care simt că sînt descoperite, femeile se transformă într-o cireadă de vaci. Acesta este scenariul unui spot publicitar pentru cea mai cunoscută marcă de lactate, Seoul Milk, din Coreea de Sud. Reclama a stîrnit, pe bună dreptate, un val de proteste și o dezbatere serioasă legată de sexism în general. (A. M. S.)

● O companie din Israel a realizat primul steak vegetal, tipărit cu ajutorul tehnologiei 3D, care imită perfect o friptură adevărată. Friptura este făcută din proteine de soia și mazăre, grăsime de cocos și ulei de floarea-soarelui la care se adaugă arome naturale. Compania din Israel a lucrat cu numeroși experți în domeniul alimentar, inclusiv cu măcelari, pentru a crea friptura vegană, iar obiectivul acesteia este perfecționarea și accelerarea procesului de creare a fripturilor pe bază de plante, astfel încît să fie mai gustoase și mai ieftine decît carnea reală. Pentru că tot se apropie Crăciunul, ce ați zice de un porc întreg vegetal, scos la imprimanta 3D, care să aibă gust de porc? (A. P.)

● S-au împlinit treizeci de ani de cînd Elveția oferă asistență celor care vor să moară cu demnitate. Între timp, această favoare este legală în peste cincisprezece țări din lume, precum  Portugalia sau Noua Zeelandă, și în cîteva state americane, iar țări predominant catolice, precum Irlanda, Italia, Chile sau Uruguay, se pregătesc și ele pentru a asigura dreptul la moarte asistată. Am aflat toate aceste informații de pe contul de Instagram al revistei The Economist și rareori mi-a fost dat să citesc în social media sute de comentarii împărtășind la unison aceeași opinie pozitivă față de acest demers. „Moartea asistată nu a devenit un lucru comun, dar schimbă felul în care oamenii se gîndesc la moarte”, scria jurnalistul și era în asentimentul tuturor. (M. C.)

● La final de 2021, un strop de bună dispoziție nu strică. L-am găsit pe pagina de Facebook a firmei Morminte BZS SRL din Turda, într-o postare de la sfîrșitul anului trecut (decembrie 2020): „După un sezon plin de activități am executat astăzi ultima lucrare din granit maro și cu trotuar mozaicat“. Ceva cum nu se poate mai potrivit pentru Luna Cavourilor. (D. S.)

Foto: M. Pleșu

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

George Simion. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
George Simion, după dosarele lui Georgescu și Tanasă: „S-au pus pe noi, unul după altul”
George Simion acuză că suveranişti sunt „luați la țintă”, după ce Călin Georgescu e vizat într-un al cincilea dosar penal, iar deputatul AUR Dan Tanasă tocmai a fost trimis în judecată.
Expoziția temporară „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”
Istoria olăritului la românii din sudul Transilvaniei
Informațiile despre olarii români din sudul Transilvaniei sunt relativ târzii, deoarece majoritatea lucrau în sate și nu erau organizați în bresle.
Liga Campionilor (EPA) jpg
Situație ilară în Liga Campionilor: interzis la duș după meci. Ce s-a petrecut
Cea mai tare competiție intercluburi a evidențiat un episod ciudat.
SEP CCR ILUSTRATIE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
CCR a respins sesizarea USR și PNL privind schimbarea conducerii Camerei Deputaților
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi, 22 octombrie, cu majoritate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate privind hotărârea Camerei Deputaților referitoare la alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor forului legislativ.
Harper Beckham  foto   Profimedia jpg
Are numai 15 ani, dar crede că întreaga lume se învârte în jurul ei. Ce pretenții are această adolescentă celebră?
„Mama, nu mă lasă să merg machiată la școală! Fă ceva!” Adolescenta unei vedete a cerut să se schimbe regulile pentru ea.
jocuri de noroc istock jpg
Alexandria vrea să restricționeze „păcănelele”. Unde ar mai putea funcționa și ce jocuri de noroc ar rămâne permise
Primăria municipiului Alexandria propune noi restricții pentru sălile de jocuri de noroc, inclusiv interzicerea aparatelor de tip slot-machine în anumite zone ale orașului.
Bărbat care dă mită un tenac de dolari americani FOTO Shutterstock
Mită „pe bandă” la uzinele mecanice Plopeni și București. Doi directori și-au recunoscut vinovăția
Trei directori de la uzinele mecanice Plopeni și București sunt implicați într-un dosar complex de corupție, în legătură cu atribuirea și derularea unor contracte comerciale. În anchetă este vizat și administratorul unor societăți comerciale.
euro, foto shutterstock jpg
O femeie din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro în Craiova. A lăsat banii la gunoi, crezând că ajută poliția
O femeie de 64 de ani din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro după ce a fost convinsă de escroci să participe la o presupusă operațiune a poliției, în Craiova. Aceasta a lăsat banii într-o geacă, lângă niște containere de gunoi, de unde au fost luați de suspecți.
pod brazilia jpg
Un pod spectaculos de peste 12 kilometri, construit de un consorțiu chinez. Va fi finalizat în 2031
Un pod spectaculos cu o lungime de peste 12 kilometri va urma să fie construit în Brazilia, de către un consorțiu de firme din China. Atunci când va fi terminat, acesta va fi cel mai mare pod hobanat din America Latină.