Slavomir și iubirea necondiționată

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Zizi și neantul jpeg

Sînt puțini oameni pe lumea asta care te iubesc necondiționat. Cei mai mulți dintre ei sînt membrii familiei. Aproape numai lor poți să le spui tot ce-ți trece prin cap, ei sînt cam singurii care te ascultă fără să te judece, care au infinită răbdare cu aiurelile tale. Aproape doar ei se pun non-stop la dispoziția ta, ușa lor, concretă sau metaforică, e mereu deschisă pentru tine. Și, mult mai important de atît, inima lor.

Cînd îi ai, ți se pare de la sine-nțeles. Îi tratezi ca și cum ar fi pe lume pentru tine, ca și cum rostul lor ar fi fericirea ta. Nu te ții de cuvînt cu ei, căci doar îți permiți, e-n familie, le ceri diverse lucruri fiindcă ți se pare că, deși tu nu mai ești chiar mic, în raport cu ei ești mereu copil. Și, mai grav, nu-ți dai seama că le au și ei pe ale lor. Că sînt oameni ca și tine, cu probleme sentimentale și metafizice, să le zicem. Că, pe lîngă cele de sănătate și financiare, cam singurele pe care le luăm în calcul atunci cînd avem de-a face cu membrii mai în vîrstă ai familiei, au  și ei, la fel ca tine, frici, angoase, depresii, singurătăți, sentimente, pofte. Își caută rostul și sensul și se-ntreabă cum pot supraviețui, dacă mai pot supraviețui. Își fac planuri și au ambiții, vor să cunoască și să se bucure. Vîrsta nu e decît prejudecata noastră în ce-i privește.

Cel dintîi de pe listă e tatăl meu, Slavomir. Nu-mi aduc aminte de nici un moment în care, în cei 16 ani pe care i-am petrecut împreună, să nu-și fi făcut timp pentru mine. Nu doar că mă tolera la masa lui de lucru, unde desenam de zor și, mai tîrziu, scriam. Dar avea întotdeauna răgaz pentru mine. Nu-mi amintesc să mă fi repezit sau să mă fi refuzat vreodată. Nici vreun moment în care să nu fi avut răbdare cu mine și să nu mă fi ascultat necondiționat. Chiar și atunci cînd aveam 13-14 ani și vorbeam despre băieți, și, de cele mai multe ori, puneam întrebări stupide, de-a dreptul ridicole. Dar Slavomir îmi deslușea chiar și tainele inimii adolescentine cu răbdare îngerească. Îmi asculta poveștile lecturilor, îmi completa lipsa de curiozitate cu informații din cărți de popularizare a științei, pe care n-aveam destulă răbdare să le citesc singură. Mă învăța cum să spăl fructele și vasele. Dar și cum să nu le fac altora ceea ce mie nu-mi place. Cum să nu mint, să spun dacă ceva mă nemulțumește, să mă revolt împotriva nedreptăților și să respect munca altora: asta era, de altfel, și rațiunea pentru care Slavomir nu arunca aproape nimic. Fiecare obiect, oricît de neînsemnat, reprezenta efortul cuiva și trebuia tratat cu grijă: dacă se strica, îl reparai. Lumea era un uriaș atelier al lui Geppetto. Mă învăța cum să-i accept pe cei altfel, pe cei care nu respectau normele uneori stupide. Cum să nu fac diferențe nelalocul lor. Cum să-mi îndeplinesc obligațiile, dar și cum să nu mă las păcălită de convenții și de aparențe.

Știam puțin sau nimic despre cum era Slavomir în viața lui, în raport cu alții în afara mea. Pentru mine, copil egoist și învățat cu preabinele, Slavomir era „al meu”. Nu mă gîndeam aproape niciodată cum era el de fapt, în relație cu el însuși ori cu alții. Știam cîteva lucruri din biografia lui și cam atît, care aduceau mai mult cu biografia unui supererou, de tip Spiderman ori Batman, decît cu cea unui om adevărat. Știam, de pildă, că-i murise mama cînd avea 6 ani și că fusese crescut de bunici și de un unchi fabulos, pe nume Joe, întors din America. Sigur, eram impresionată de poveste. Așa cum eram impresionată și de faptul că trecuse Dunărea înot din Serbia (pe atunci Iugoslavia). Dar pe toate astea le luam cumva cu detașare, parcă nu mă raportam la el cu aceeași empatie cu care mă raportam la prietenii mei copii. Părinții erau priviți ca niște personaje care, sigur, aveau anumite caracteristici, dar rolul lor principal era să aibă grijă de noi. Luam chestia asta ca pe ceva de la sine înțeles.

Tîrziu de tot am aflat, de pildă, că Slavomir a mai avut și alte iubiri, înainte de mama. Că era, culmea, om și se enerva și el, și a avut chiar cîteva episoade memorabile în care și-a pierdut cumpătul. Că nu era croit pentru afaceri, că era ușor de înșelat și chiar fusese păcălit o dată, cel puțin, semnificativ. Că unii puteau chiar să nu-l placă, ceea ce mie mi se părea nu doar inacceptabil, ci de-a dreptul imposibil.

Singurul lucru pe care l-am constatat, în timp, cu propriii-mi ochi care, treptat, n-au mai fost chiar de copil, a fost, de fapt, cel mai grav: și anume că Slavomir începuse să se deterioreze fizic, așa cum am mai povestit. Iar gravitatea acestei constatări a venit de undeva de dincolo de egoismul meu infantil, a străpuns straturile de fericire cotidiană și de „ușurătate a ființei”. Iubirea lui necondiționată pentru mine a rămas intactă, pînă la sfîrșitul lui prematur. Dar i s-a adăugat conștiința mea, difuză, dar dureroasă, a efemerității acesteia. Care a făcut-o cu atît mai prețioasă.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.