Gesturi noi și uitate

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
Zizi și neantul jpeg

Uneori, așa cum am mai scris, avem memoria gesturilor pe care nu le mai facem. Care au dispărut din ritualul cotidian. Memoria lor e însoțită de gusturi, mirosuri, sunete, imagini, și ele împinse și prăfuite într-un colț al minții și al sufletului. De cele mai multe ori, ele sînt înlocuite de alte gesturi, din alt registru.

Uitarea începe cu gesturi foarte mici. Și aparent anodine. De pildă, îmi dau seama că mi-am pierdut obiceiul de a tăia pîinea. Dintr-un motiv evident banal: cumpăr pîine feliată. Pîinea integrală feliată nu-ți trezește pofte. Ea poate fi păstrată, cuminte, în punga ei reglementară pînă chiar hăt dincolo de termenul de garanție. Pîinea feliată nu prezintă riscuri, feliile ei intră perfect în prăjitorul de pîine. Feliile prăjite mereu nici prea-prea, nici foarte-foarte au zilnic cam același gust.

Vechiul ritual al tăierii pîinii nu era nici pe departe atît de perfect. Tocmai asta îl făcea mai interesant. Uneori tăiai complet aiurea, feliile erau atît de subțiri încît se fărîmițau ori atît de groase încît nu puteai nici să le bagi în gură. Alteori, cînd pîinea era prea proaspătă, nici nu mai era nevoie s-o tai, o rupeai. Și o tot rupeai... Nu te mai puteai controla. Apăreau în același colț prăfuit al minții, brusc iluminat, amintirile legate de pîinea aburindă cumpărată de la „Cuptorul de aur” din copilărie. Pe care, după ce stăteai la o îndelungă coadă ca s-o achiziționezi, o mîncai aproape pe toată pe drumul spre casă. Așa, ritualul nu mai putea fi controlat. Excesul de orice fel ar fi contrazis principiile noii existențe raționale, în care făinoasele se ingurgitează cu porția și caloriile se cuantifică cu ajutorul unei aplicații.

Apoi s-a dus, iarăși, gestul de a pune ibricul roșu cu buline pe foc. Pentru a-mi face o cafea, evident. La prima oră a dimineții, înainte de orice. Pentru a-mi recăpăta privirea clară asupra lucrurilor. Dar și pentru o clipă de fericire facilă, în care să mă înec în odoarea aburilor ei. Care, nici ea, nu mai există. A fost înlocuită cu zgomotul reglementar al filtrului. Și cu ușorul freamăt al laptelui care urmează să fie amestecat cu cafeaua, singurul care-și mai găsește locul pe foc. Doar că nu în clasicul ibric smălțuit cu buline, ci într-un vas mai șmecher care-l împiedică să se prindă prea tare pe fund. Și să emane celălalt miros, pe lîngă cel paradiziac al aburilor cafelei: cel înspăimîntător, exagerînd voit, de lapte prins.

Nu mai e loc, în cazul actualei cafele, de asemenea extreme. Și aici gustul și mirosul sînt controlate, nici prea-prea, nici foarte-foarte, conform aceluiași principiu călduț al raționalității. Nici prea multă cafea, nici prea tare. Combinată cu lapte, ca să nu facă rău. Nici lapte prea mult, și nici prea gras. Preferabil, poate, de migdale ori de cocos. Într-o lume protejată și prevăzătoare, în care nu mai sîntem, cu una, cu două, dați pe spate de vreo aromă sau de vreun gust.

S-a mai pierdut și scrisul de mînă, în orice scop. Înainte, măcar mai notam un număr de telefon cu pixul ori cu creionul, pe vreun petic de hîrtie. Era momentul acela de agitație, de oarece frenezie, în care cineva îți vorbea despre un loc în care ai fi vrut să te duci sau despre o persoană pe care ar fi trebuit să o contactezi. Vorbeai, te entuziasmai, simțeai că respectivul contact ți-ar fi putut schimba viața, și-atunci puneai mîna pe bucățica de hîrtie. Fie că era doar o jumătate de șervețel boțit. Fie că era un carnețel special cumpărat în acest scop, așa cum avea mama. De fapt, o colecție de carnețele.

Dar colecția nu era inutilă. Scria, pe paginile fiecăruia dintre ele, orice. Informații utilitare. Locuri pe care merita să le vezi. Locuri de unde puteai cumpăra ceva interesant. Oameni de care ai fi avut nevoie în nu se știe ce situații. Locuri și oameni din toată lumea. Era varianta, să-i zicem, de călătorie a agendelor telefonice de altădată. Nu că n-ar fi avut și una din acelea. Așa cum avea și bunica mea, cum aveam chiar și eu. Alfabetic ordonată, cu numele scrise citeț, caligrafic, uneori cu majuscule. Cu prenume și nume de familie.

N-am mai văzut așa ceva. Acum avem o lume-ntreagă în telefon. Nu mai ținem minte aproape nici un număr (cu puține excepții), știm să căutăm, să selectăm și să apăsăm pe buton. Avem skills și acum, doar că diferite. Totul se face rapid, aproape instantaneu, nu prea mai știm ce e răbdarea. Dacă nu sîntem în stare să compunem ceva, totul e preconceput. Trebuie doar să știm unde să căutăm. Așa cum pîinea și cafeaua sînt mai previzibile și fără risc, la fel sînt și emoțiile noastre. Ele pot fi regăsite, zice-se, în formulele prestabilite. Nu e chiar totul acolo, fiecare nuanță. Dar ce mai contează: e suficient. Pui emoticonul cu zîmbetul pe buze și celălalt a-nțeles: nu ești supărat pe el. Nu se va produce o tragedie. Sîntem bine. Dacă ți se și confirmă că mesajul a fost transmis, dacă-ți apare că e livrat ori ți se albăstresc bifele de pe WhatsApp, totul e în regulă. Lumea nu s-a sfîrșit încă. S-au pierdut doar niște gesturi și niște nuanțe.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.