De ce urăsc matematica

Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu mi-a plăcut niciodată matematica în mod special, însă m-am descurcat cu ea pînă cînd am intrat la liceu, în gimnaziu aveam numai note de 9 și 10. Probabil pentru că îmi plăcea mult de profa de mate – era severă, fără să fie autoritară, nu venea la clasă doar ca să trîntească niște note în catalog, se vedea o bucurie sinceră pe chipul ei atunci cînd își dădea seama că și cel mai slab copil din clasă înțelegea rezolvarea unui exercițiu sau a unei probleme. Și bucuria asta care i se răsfrîngea pe chip parcă o făcea mai frumoasă – sau doar mi se părea mie. Am învățat la matematică doar de dragul ei. Însă în momentul în care am hotărît de capul meu să dau admitere la un liceu cu un profil real, de matematică-fizică, cum era pe atunci (deși taică-miu mi-a spus de cîteva ori „N-ar fi mai bine să mergi la filologie?“, dar l-am ignorat total), din motive multiple dintre care cred că cel mai important a fost faptul că în clasele „de uman” nu prea erau băieți, ai mei au decis la rîndul lor să iau meditații la matematică pentru a fi sigură că intru. La liceele importante din București, la profilul real se intra doar cu medie peste 9,50 sau așa ceva, trebuia să evoluezi perfect la paralele și să nu cazi de pe bîrnă, altfel te pomeneai în clase de chimie-biologie sau, Doamne ferește, de uman, „prin alunecare”, acolo se adunau toate loazele, toți „ratații”. Gîndindu-mă la toate astea, îmi dau seama cît de puțin a evoluat sistemul nostru de învățămînt în ultimii 30 de ani, în esență nu s-a schimbat nimic. Așadar, meditații la matematică pentru un copil de 9 și 10, bani investiți de părinții în „viitorul” copilului, un prof cu recomandări bune – toții elevii îi intraseră la mate-fizică pe la „Sava“, „Lazăr“, „Mihai Viteazul“ etc., dădea meditații pe bandă rulantă la el acasă, în sufragerie. În clasa a VIII-a, pe cînd trăiam în lumi imaginare de prin cărți și mă credeam pe jumătate Scarlett O’Hara, pe jumătate John Blackthorne din Shogun, meditațiile la matematică au reprezentat singura mea traumă. Proful de meditații nu se lumina la față cînd pricepeam ceva, în schimb se enerva cînd greșeam și începea să bată ritmic cu pixul în masă și să-mi spună pe un ton înțepat „Băiețel!”. Uram atît de tare „schema” asta a lui, încît cred că aș fi preferat să-mi tragă două palme. Totuși, am intrat la liceul pe care mi-l doream, la profilul matematică-fizică, cu 9,85. Și atunci a început calvarul.

Încă din prima zi, mi-am dat seama că băieții de la mate-fizică din clasa unde nimerisem nu erau cine știe cine. Într-adevăr erau vreo șapte-opt, deci substanțial mai mulți ca la secția de uman, însă toți erau timizi, imberbi, tocilari, infantili, în concluzie niște puștani penibili, vreo doi-trei foarte buni la matematică, așa că imediat au devenit obiectul adorației profului nostru de mate care ne era și diriginte (și care, sinceră să fiu, cred că era și cam misogin, căci nu prea le băga în seamă pe fete). Așadar mitul conform căruia profilul de mate-fizică conferă liceanului de cinșpe ani o oareșce prestanță și masculinitate a picat rapid. De fapt, cred că puteai să numeri pe degetele de la două mîini băieții care arătau bine în tot liceul și toți erau într-a douășpea și în echipa de baschet, în concluzie inaccesibili. Să revenim la proful de mate. Scopul liceului nostru „de renume” era să producă olimpici naționali pe profilul lui, cel de mate-fizică, așadar singura misiune a profului nostru era să descopere și să antreneze acești potențiali olimpici. Aveam șase ore de matematică pe săptămînă, plus ora de dirigenție care era, desigur, tot de matematică. Pe dirigintele nostru nu-l interesa defel ce se întîmpla în sufletele unor copii de cinșpe ani, în plină tranziție spre „democrația” anilor ’90, cînd unii dintre părinții noștri se îmbogățeau peste noapte, însă cei mai mulți rămîneau șomeri. Îl interesa doar performanța și era obsedat de materia lui, de aceea orice problemă care se punea pe tablă nu era de oriunde, ci din Gazeta matematică. Altfel, părea un tip de gașcă și vag abordabil, venea la clasă în blugi și tricou și încerca să facă chiar și poante la care nu rîdea nimeni. Curînd, s-au desprins din pluton „băieții” ăia buni care îi meritau atenția, iar noi, ceilalți, în general niște fete cu fluturi în cap, am devenit doar niște muște care îl bîzîiau inutil. La prima mea teză din clasa a IX-a, la matematică am luat 4,30. Proful a fost dispus să recalculeze notele, în fața clasei, eu aveam senzația că rezolvasem totuși un exercițiu, la limită, m-am dus la catedră ca să mă milogesc de el să-mi mai dea 20 de sutimi, ca să fie 5. Nu mi-a dat sutimile, cred că de-al naibii, am ieșit din clasă plîngînd și de atunci am început să urăsc visceral matematica. Și tot de atunci, indiferent de ce ni se preda, n-am mai priceput nimic.

În general, de-a lungul timpului, am observat un soi de obtuzitate a unora dintre profesorii „de real”, fie că e vorba de matematică, de fizică sau de chimie. Mi se părea că oamenii ăștia parcă nu trăiesc în lumea noastră, parcă văd numai cifre, ecuații, formule pe care să le înșire pe-o tablă. Și ce e mai grav este faptul că își văd și elevii ca pe niște cantități măsurabile pe care să le încadreze în tabele. Le lipsește un anumit gen de sensibilitate didactică. (Totuși, să nu generalizăm, am cunoscut și profesori de matematică excepționali, cum a fost profa din gimnaziu.) În urmă cu cîțiva ani, cînd mergeam prin școlile din țară ca să le prezentăm copiilor cărțile noastre de la Editura Arthur, în calitate de autori, la o școală din Ploiești ne-a întîmpinat la poartă o doamnă în vîrstă, autoritară: „Ce căutați voi aici? Io-s directoarea școlii”. I-am explicat că era vorba despre o „activitate” stabilită din timp cu doamna profesoară de română X, o întîlnire între autori și elevi. Cu cărțile noastre în spate, ne-am simțit ca Martorii lui Iehova. Pînă la urmă, doamna s-a mai îmbunat și ne-a lăsat să intrăm: „Mda, habar n-aveam, că eu sînt de matematică...”. Sigur că știa despre ce era vorba, sigur că profesoara de română o anunțase din timp, însă orice „activitate” în afara materiei ei i se părea inutilă. Niște scriitori, who cares?

În clasa a X-a, ai mei m-au mutat într-o clasă paralelă, tot de mate-fizică, aici proful de mate s-a dovedit a fi mult mai „uman” sau cel puțin cu mine, iar cînd și-a dat seama că nu am nici o treabă cu materia lui, ci mai degrabă cu literatura, m-a lăsat în pace. L-am apreciat pentru asta, pentru putința lui de a înțelege că există multe alte lucruri dincolo de matematică. Totuși, a obținut performanță, de pildă una dintre fostele mele colege este profesor universitar la Facultatea de Matematică. Adevărul e că fata era brici. Și de curînd s-a apucat de teatru, joacă într-o trupă de amatori, am văzut-o într-o piesă și mi-a plăcut, am asistat la încă o dovadă de „deschidere” a unui profesor de matematică spre lumea noastră, a celorlalți. M-am bucurat pentru ea.   

Însă mă întreb și acum de ce oare n-am înțeles nimic, dar chiar nimic, din matematica aia de liceu. Nu eram atentă la ore? Eram mai „retardată” decît alții, aveam mintea în colțuri? Cum de reușeau unii să rezolve problema de pe tablă din Gazeta matematică și mie mi se părea o constelație necunoscută? Oare creierele noastre, atunci cînd sînt în formare, pot fi setate într-o anumită direcție de către un profesor bun? Spre cifre sau spre litere? Spre formule sau spre poezie? Cît de mult poate influența un profesor bun, indiferent de materia pe care o predă, destinul unui om? Poate că asta e întrebarea esențială pe care ar trebui să și-o pună toți cei care s-au perindat inutil pe la conducerea unui minister al Educației aflat într-o eternă reconstrucție, îngropat în hîrtii, programe și raportări.

Cît despre matematică, am și acum coșmaruri, iar aceste coșmaruri se repetă din generație în generație, taică-miu are coșmaruri cu profa lui de matematică, cu doamna Muscă: îl scoate la tablă într-a cincea, iar el își uitase „lecția”. Îmi dau seama că nu mai știu cum se rezolvă o ecuație simplă de gradul 2. Că nu mai știu aria unei piramide. Ce să mai zic de logaritmi, de sinus și cosinus, de cumplita analiza matematică? Pentru mine a fost ca limba chineză. Niciodată, dar niciodată, toate aceste cunoștințe „acumulate” în atîția ani de școală, și nu mă refer doar la cele de matematică, nu mi-au folosit la nimic în viața reală.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Vine gerul: Cât scad temperaturile și unde continuă să facă viscolul prăpăd. Când scăpăm de frigul cumplit
Vreme deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, anunță meteorologii în următoarele zile în România. Ninsorile nu se opresc prea curând.
image
Lupul dacic, steagul de luptă dispărut din Dacia. Controversele celui mai enigmatic simbol al anticilor
Lupul dacic, cel mai enigmatic simbol atribuit dacilor, a fost ilustrat pe Columna lui Traian, însă rămășițe ale sale nu au fost descoperite pe teritoriul României.
image
Pe urmele fostei soții a lui Putin: ce s-a ales de proprietățile sale de lux din Europa FOTO
După destrămarea mariajului de 30 de ani cu președintele rus Vladimir Putin, Liudmila Oceretnaia și actualul său soț au acumulat proprietăți de lux în Europa care valorează milioane de dolari.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.