Brazi și epoci

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Zizi și neantul jpeg

În anii ’70, din cîte îmi mai aduc aminte, se găseau mai greu brazi și mai curînd molizi. Nu era ușor să găsești un pom mai acătării, în special pe ultima sută de metri, cum căutam noi. Aducerea lui era, mereu, o aventură.

De cele mai multe ori, mama era cea care gestiona aventura asta. Pentru mine care, copil fiind, stăteam cu sufletul la gură așteptînd rezultatul, goana după brad era precum o căutare inițiatică din basme. Nu eram niciodată sigură de rezultat și, în același timp, o consideram o chestiune de viață și de moarte: nu concepeam Crăciunul fără brad, natural. (Știu, nu eram deloc ecologiști pe atunci, astea ne erau limitele.) Și nu orice fel de brad, un brad mare, care să devină, chiar cîteva luni, piesa centrală a cemerei. Chiar dacă lăsa ace și devenea, în timp, mai curînd un schelet, el trona la loc de cinste pe carpetele mele maro chinezești, ca semn al miraculosului cotidian.

Mama pleca, de obicei, spre Piața Progresul, căci locuiam pe aproape. De multe ori, chiar în ziua de 24 decembrie. De asta era și mereu o aventură: brazii pur și simplu se terminau. Sau rămîneau doar cei defavorizați, asimetrici, scuturați, cu ramuri lipsă. Și molizii. De cele mai multe ori ne alegeam cu un molid fercheș și proporționat. Am fi putut apela și noi la soluția care, pe atunci, mi se părea de compromis, a bunicii mele: un brăduț în ghiveci de la florărie. Era și o formulă ecologică. Dar nu mi se părea, repet, pe atunci, decît un simulacru de brad, care ar fi generat un simulacru de Crăciun. Asta deși îi cumpăram bunicii mele unul dintre aceștia în fiecare an.

Țin minte, cu exactitate, ritualul de instalare a bradului. De asta se ocupa tata. Îl punea în clasicul suport de lemn și-l priponea cu sfori de mobilele din jur. Suportul îl îmbrăcam apoi cu beteală, și la fel sforile. Apoi, în seara de Ajun, începea minuțiosul ritual al împodobirii. Cum am mai scris, majoritatea globurilor de atunci erau din sticlă. Sigur, am fi putut pune orice în brad, dar nu ne dădea prin cap, aveam, se pare, cu toții, aici, o imaginație mai conformistă. Cele mai neobișnuite globuri erau în formă de oameni, animale sau obiecte și ele tot din sticlă, în general. Dar și aici imaginația își avea limite: existau, din cîte îmi amintesc, cîte un om de zăpadă, cîte un Moș, Crăciun sau Gerilă, cîte o sanie, o mașină, o ghindă, poate un ursuleț. Și numărul culorilor podoabelor de pom era limitat: un anumit roșu, albastru, verde, galben, argintiu, alb, portocaliu, nici nu mai știu dacă negru. Nu prea erau nuanțe, în mintea mea exista cîte o singură culoare din fiecare: albastrul era unul intens, precum marea, mai curînd în tablouri decît în realitate; roșul – unul precum reprezentările sîngelui ori ale inimii; verdele precum frunzele unei plante ornamentale bine spălate etc.

Și totuși, globurile astea simple, la prima vedere, de sticlă, nu erau lipsite de poezie: aveau o oarecare fragilitate, delicatețe. Și, atunci cînd pomul se umplea de artificii și lumînări, acestea se reflectau în ele în atîtea feluri... Dacă aveai ochi pentru așa ceva, nu puteai să nu le observi. Pe de altă parte, puținătatea culorilor permitea rigoare. Putea exista rigoare și în împodobirea pomului de Crăciun. Tatăl meu mă învățase să creăm diverse zone de culoare, precum țările pe harta lumii. Și nici în respectivele zone globurile de aceeași culoare nu se agățau oricum: cele mai mari, mai jos, cele în alte forme decît rotunde ori ovale, mai la vedere. Nu trebuia omis spatele bradului, erau puse și acolo globuri, aproximativ în număr egal cu cele din față. Se creau, astfel, în brad o lume și o ordine. Aproape nimic nu era lăsat la voia întîmplării.

Altfel de brad, cu podoabe mai îndrăznețe, vedeam doar la niște prieteni ai noștri la care mergeam în fiecare an într-una din zilele de Crăciun. Acolo am văzut că poți pune în pom turte dulci, fructe uscate și jucării de toate felurile care nu erau în mod special destinate bradului. Că bradul nu trebuie să fie neapărat rece și sclipitor, ci cald și îmbietor. Pomul lor a devenit un fel de ideal al meu, pe care m-am chinuit să-l recreez (fără a mă fi prea apropiat, pentru că al lor era unic) în anii de după ’89, cînd au început să se găsească de toate: turte dulci în formă de orice, nu doar precum inimile pe care le știam de pe vremuri; îngeri din lemn, din mătase de porumb, tricotați, din pînză; urși, iepuri, șoareci, pisici, monstrișori și inorogi de agățat pe ramuri; globuri moi și pufoase, decadente, naturiste, din sfoară, din pînză, uriașe; stele și inimi la liber, beteală din sfoară sau chiar din lemn.

Globurile de sticlă, de pe vremuri, aproape că au ieșit din circuit. Rigoarea culorilor s-a transformat, au apărut nuanțe, care mai de care. Oricine-și poate face, acum, un pom mov ori roz cu argintiu, cum am văzut recent. Și asta e normalitatea, desigur. Gîndul îmi rămîne însă la pomul nostru riguros și sticlos. Și idealul îmi rămîne cel cald, cu turte dulci și îngeri.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.