Brazi și epoci

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Zizi și neantul jpeg

În anii ’70, din cîte îmi mai aduc aminte, se găseau mai greu brazi și mai curînd molizi. Nu era ușor să găsești un pom mai acătării, în special pe ultima sută de metri, cum căutam noi. Aducerea lui era, mereu, o aventură.

De cele mai multe ori, mama era cea care gestiona aventura asta. Pentru mine care, copil fiind, stăteam cu sufletul la gură așteptînd rezultatul, goana după brad era precum o căutare inițiatică din basme. Nu eram niciodată sigură de rezultat și, în același timp, o consideram o chestiune de viață și de moarte: nu concepeam Crăciunul fără brad, natural. (Știu, nu eram deloc ecologiști pe atunci, astea ne erau limitele.) Și nu orice fel de brad, un brad mare, care să devină, chiar cîteva luni, piesa centrală a cemerei. Chiar dacă lăsa ace și devenea, în timp, mai curînd un schelet, el trona la loc de cinste pe carpetele mele maro chinezești, ca semn al miraculosului cotidian.

Mama pleca, de obicei, spre Piața Progresul, căci locuiam pe aproape. De multe ori, chiar în ziua de 24 decembrie. De asta era și mereu o aventură: brazii pur și simplu se terminau. Sau rămîneau doar cei defavorizați, asimetrici, scuturați, cu ramuri lipsă. Și molizii. De cele mai multe ori ne alegeam cu un molid fercheș și proporționat. Am fi putut apela și noi la soluția care, pe atunci, mi se părea de compromis, a bunicii mele: un brăduț în ghiveci de la florărie. Era și o formulă ecologică. Dar nu mi se părea, repet, pe atunci, decît un simulacru de brad, care ar fi generat un simulacru de Crăciun. Asta deși îi cumpăram bunicii mele unul dintre aceștia în fiecare an.

Țin minte, cu exactitate, ritualul de instalare a bradului. De asta se ocupa tata. Îl punea în clasicul suport de lemn și-l priponea cu sfori de mobilele din jur. Suportul îl îmbrăcam apoi cu beteală, și la fel sforile. Apoi, în seara de Ajun, începea minuțiosul ritual al împodobirii. Cum am mai scris, majoritatea globurilor de atunci erau din sticlă. Sigur, am fi putut pune orice în brad, dar nu ne dădea prin cap, aveam, se pare, cu toții, aici, o imaginație mai conformistă. Cele mai neobișnuite globuri erau în formă de oameni, animale sau obiecte și ele tot din sticlă, în general. Dar și aici imaginația își avea limite: existau, din cîte îmi amintesc, cîte un om de zăpadă, cîte un Moș, Crăciun sau Gerilă, cîte o sanie, o mașină, o ghindă, poate un ursuleț. Și numărul culorilor podoabelor de pom era limitat: un anumit roșu, albastru, verde, galben, argintiu, alb, portocaliu, nici nu mai știu dacă negru. Nu prea erau nuanțe, în mintea mea exista cîte o singură culoare din fiecare: albastrul era unul intens, precum marea, mai curînd în tablouri decît în realitate; roșul – unul precum reprezentările sîngelui ori ale inimii; verdele precum frunzele unei plante ornamentale bine spălate etc.

Și totuși, globurile astea simple, la prima vedere, de sticlă, nu erau lipsite de poezie: aveau o oarecare fragilitate, delicatețe. Și, atunci cînd pomul se umplea de artificii și lumînări, acestea se reflectau în ele în atîtea feluri... Dacă aveai ochi pentru așa ceva, nu puteai să nu le observi. Pe de altă parte, puținătatea culorilor permitea rigoare. Putea exista rigoare și în împodobirea pomului de Crăciun. Tatăl meu mă învățase să creăm diverse zone de culoare, precum țările pe harta lumii. Și nici în respectivele zone globurile de aceeași culoare nu se agățau oricum: cele mai mari, mai jos, cele în alte forme decît rotunde ori ovale, mai la vedere. Nu trebuia omis spatele bradului, erau puse și acolo globuri, aproximativ în număr egal cu cele din față. Se creau, astfel, în brad o lume și o ordine. Aproape nimic nu era lăsat la voia întîmplării.

Altfel de brad, cu podoabe mai îndrăznețe, vedeam doar la niște prieteni ai noștri la care mergeam în fiecare an într-una din zilele de Crăciun. Acolo am văzut că poți pune în pom turte dulci, fructe uscate și jucării de toate felurile care nu erau în mod special destinate bradului. Că bradul nu trebuie să fie neapărat rece și sclipitor, ci cald și îmbietor. Pomul lor a devenit un fel de ideal al meu, pe care m-am chinuit să-l recreez (fără a mă fi prea apropiat, pentru că al lor era unic) în anii de după ’89, cînd au început să se găsească de toate: turte dulci în formă de orice, nu doar precum inimile pe care le știam de pe vremuri; îngeri din lemn, din mătase de porumb, tricotați, din pînză; urși, iepuri, șoareci, pisici, monstrișori și inorogi de agățat pe ramuri; globuri moi și pufoase, decadente, naturiste, din sfoară, din pînză, uriașe; stele și inimi la liber, beteală din sfoară sau chiar din lemn.

Globurile de sticlă, de pe vremuri, aproape că au ieșit din circuit. Rigoarea culorilor s-a transformat, au apărut nuanțe, care mai de care. Oricine-și poate face, acum, un pom mov ori roz cu argintiu, cum am văzut recent. Și asta e normalitatea, desigur. Gîndul îmi rămîne însă la pomul nostru riguros și sticlos. Și idealul îmi rămîne cel cald, cu turte dulci și îngeri.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.