Sufletul în lume

Rémi BRAGUE
Publicat în Dilema Veche nr. 927 din 13 – 19 ianuarie 2022
Sufletul în lume jpeg

Pentru grecii „clasici”, prezența noastră în lume nu este tematizată fiindcă este de la sine înțeleasă. Pentru gnostici, ea a încetat a mai fi o evidență și a devenit o problemă acută care se ramifică într-o mulțime de întrebări: „Cum sîntem ținuți noi în acest sălaș? Cum am venit în acest loc? În ce chip vom ieși? În ce chip vom avea libertate de cuvînt? De ce ni se împotrivesc Puterile?”.

Prezența noastră în lume este gîndită prin intermediul mai multor imagini negative, asemenea celor dintr-un coșmar. Ori prin cea a abandonării: sufletul este părăsit în lume asemenea unui avorton în inform. Am fost aduși pe lume printr-o mișcare violentă. Prezența noastră în lume este urmarea unei azvîrliri. Imaginea revine necontenit, ca în faimosul catehism, apropiat de textul citat mai sus: „cine eram? ce am devenit? unde eram? unde am fost aruncați? încotro ne îndreptăm? de unde vom fi răscumpărați? ce este nașterea? ce este renașterea?”. Imaginea revine în Pistis Sophia; la naaseni, sufletul „aruncat spre chin, se plînge”. Alteori imploră: „Răscumpărați-ne din întunericul lumii acesteia în care am fost aruncați”. Desigur, imaginea aruncării nu îi este proprie gnozei, o putem apropia de vestita comparație epicureică după care omul, la naștere, este ca un naufragiat purtat de valuri spre țărm. Imaginea lumii ca zdruncinată de o furtună în care mii și mii naufragiază se găsește, de altfel, și la Mani. Cu toate acestea, în spatele paralelismului metaforelor se înfruntă două reprezentări diametral opuse. Într-adevăr, lui Lucrețiu imaginea îi servește ca să arate că lumea nu este făcută pentru om: lumea își are legile ei, care nu se reglementează în funcție de nevoile omului, ce parcă este de prisos în ea. În gnoză, dimpotrivă, ea arată mai degrabă că omul nu este făcut pentru lume: omul este prea bun pentru lume. Pesimismul cosmologic al gnosticilor este compensat de un optimism antropologic delirant. Apropierea, devenită clasică de la Hans Jonas încoace, cu conceptul de „stare-de-aruncare” făurit de Heidegger, nu e cu adevărat convingătoare.

Lumea nu este locul nostru natural. Iată motivul pentru care „cei buni nu vor intra în lume”. Sau, dacă se găsesc aici, sînt pierduți în ea. După Heracleon, „ceea ce îi este propriu Tatălui – adică Duhul – s-a pierdut în adînca materie a rătăcirii”. Intrarea în ea înseamnă chiar intrarea în moarte, înseamnă mai puțin a te naște, cît a muri: „Cel pe care Mama îl naște este adus spre moarte și spre lume. Lumea este, prin excelență, nu locuința noastră, ci fie o temniță, fie, în orice caz, ceea ce nu ne este propriu ori familiar, nelocuibilul s-ar putea spune, cu prețul supra-traducerii termenului tehnic anoikeion. Jocul implicit de cuvinte dintre ceea ce este „propriu” (oikeios) și ceea ce este „locuința, casa” (oikia) – ne putem gîndi la termenii francezi „habiter/habitude”, „a locui/obișnuință” – este prezentat la Heracleon: ceea ce a căzut în materie este acel ceva „propriu” Tatălui; Capernaum „desemnează” aceste capete ale lumii, aceste lucruri materiale spre care a coborît el. Și întrucît acest loc era de nelocuit (anoikeion), spune el, se zice că acolo nici nu a spus, nici nu a făcut nimic. Atunci cînd Iisus îi dă de știre centurionului: «Fiul tău trăiește», vrea să spună că «este așa cum trebuie» (oikeios) și cum se cuvine, fără să mai facă ceea ce nu se cuvine (anoikeia)”.

Pentru stoici, cel străin în lume este cel rău, o lume al cărei înțelept este cetățeanul cinstit; pentru gnostici, noi sîntem prea buni față de lume ca să nu fim ca niște străini în ea. Lucrul este valabil în primul rînd pentru Christos, care din această cauză o părăsește. Față de celelalte grupuri religioase, Mani se simte și el străin și singur în lume, iar această izolare corespunde bine situației sale ontologice: sufletul este în lume un fel de străin. Deseori revelația gnostică este făcută de un Străin (...). Cunoașterea gnostică este, în esență, „cunoaștere străină” (xene gnosis). Alegerea și obiectul ei sînt străine, deoarece sînt supra-cosmice: „Străin sînt eu (sufletul înțeleptului și al gnosticului – n. aut.) pe pămînt și pribeag. Din aceste cuvinte a luat Basilide ideea să spună că oamenii aleși sînt străini pe lume pentru că prin firea lor ar fi mai presus de lume” (Clement din Alexandria).

Simțindu-se străin față de lume, sufletul caută scăparea ce-i va îngădui să iasă din ea pentru a-și redobîndi adevărata lume. Potrivit naasenilor, Iisus îi cere Tatălui să îl trimită ca să judece sufletul. Acesta „caută să fugă de amarul haos și nu știe pe unde să treacă”. Altundeva este lăudat Dumnezeu „care în chipul acesta i-a dăruit omului o poartă într-o lume străină”. Sufletul trebuie să perceapă chemarea venită din altă parte, care îi descoperă adevărata fire. Eliberarea adusă de Mîntuitor (care poate fi și Christos) izbăvește de puterile lumii, în special de influența aștrilor, permițînd, în același timp, urcarea înapoi la Tatăl transcendent. Astfel: „De aceea Domnul a coborît, ca să aducă pacea din Cer celor ce sînt pe pămînt (...). Pentru aceasta, ca un astru străin și nou s-a înălțat, distrugînd vechea orînduire a astrelor, strălucind cu o lumină nouă, nelumească, trasînd noi căi și mîntuiri” (Clement din Alexandria). Să remarcăm echivalența implicită dintre „nou” și „supra-cosmic”.

Într-un asemenea model nu poate fi vorba despre o „înțelepciune a lumii” în sensul în care o înțeleg eu. Expresia nu ar putea decît să pluseze utilizarea ei peiorativă la Sfîntul Pavel. Poate acesta este sensul în care figurează într-un text de la Nag-Hammadi: „Înțelepciunea lumii i-a biruit din ziua în care a creat soarele și luna și în care și-a pecetluit cerul pentru veșnicie”. În sensul subiectiv al genitivului, înțelepciunea lumii nu ar putea fi decît abilitatea diabolică prin care lumea ne ține captivi. Înțelepciunea autentică a „celui care știe”, aceea a gnosticului, este cunoașterea căilor pe care se poate scăpa, o înțelepciune a negării lumii (...).

Platon din Timaios dă un răspuns extrem de pozitiv celor două întrebări despre valoarea și interesul lumii: lumea reprezintă tot ceea ce este mai bun, iar cunoașterea ei este interesantă în cel mai înalt grad, întrucît ea și numai ea ne permite accesul la plinătatea propriei umanități. Pentru Epicur, lumea așa cum este nu e rea, însă nu are mai multă valoare decît orice altă dispunere a atomilor; drept urmare, cunoașterea ei nu este indispensabilă, dar este utilă, în fapt, deoarece permite liniștirea sufletului. Pentru cei care se revendică de la Abraham, lumea este bună și chiar „foarte bună”, întrucît este lucrarea unui Dumnezeu bun. Cunoașterea ei este și ea folositoare, fiindcă se îndreaptă spre cea a Creatorului. Pentru gnoză, lumea, lucrarea unui demiurg neîndemînatic sau pervers, este rea.

Valoarea lumii în platonism, cel puțin în cazul dialogului Timaios, este mai mare decît cea potrivit lui Abraham. Pentru cel dintîi, ceea ce transcende lumea este de prisos, pentru cel de-al doilea, Creatorul este „singurul cu adevărat bun”. Invers, lumea epicureică este mult mai bună decît cea pe care o imaginează gnoza; într-adevăr, ea nu este fățiș rea, ci mai degrabă indiferentă din punct de vedere moral. Dimpotrivă, după gnostici, lumea este culmea răului, o capcană și o temniță.

Interesul prezentat de lume, în platonism, dacă ne mărginim și acum la Timaios, este considerabil, deoarece cunoașterea ei constituie singura cale spre excelența comportamentului omenesc. El se menține pentru cei care îl urmează pe Abraham: lumea este o cale întru totul legitimă și practicabilă spre Dumnezeu, prin urmare nu este lipsită de interes, dar ocolul prin ea nu este indispensabil, deoarece revelația îi oferă credinciosului, într-un mod nemijlocit, o cunoaștere precisă și niște norme mai clare. În schimb, epicurismul consideră „fiziologia” ca neavînd decît o valoare negativă, indirectă; rămîne valabil faptul că ea este indispensabilă deoarece, fără ea, înțelepciunea nu ar putea fi atinsă. Pentru gnoză, cunoașterea lumii este inutilă, singura cunoaștere eliberatoare fiind mai curînd cea care îi permite omului să iasă din ea.

(fragment din Înțelepciunea lumii. Istoria experienței umane a universului, Editura Tact, 2012, traducere de Cornelia Dumitru)

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?