Refuzul excluziunii

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Refuzul excluziunii jpeg

Într-o convorbire cu Andrei Pleşu (publicată în volumul Teme ecumenice), Părintele Andrei Scrima amintea o scenă de la reuniunile pe care grupul de intelectuali de la Antim le organiza în incinta şi în atmosfera mînăstirii bucureştene. Era prin anii ’40 ai secolului trecut. „La sfîrşitul unei conferinţe de duminică, cu multă asistenţă laică, unde se vorbise şi despre Djalal-od-Din Rumi şi despre Ramakrishna, un călugăr se ridică şi spune: «Mă iertaţi. Dumneavoastră citaţi un musulman, altcineva citează un hindus. Dar ce este atunci aici?». Şi Părintele Benedict Ghiuş a răspuns foarte simplu: «Dacă Dumnezeu a spus că, la sfîrşitul vremurilor, îşi va lua la sine toate oile, cum pot eu să le exclud? Cum pot respinge pe cineva care vorbeşte astfel despre El? Cum pot să nu-l ascult?».”

Deosebit în cuvintele Părintelui Ghiuş e faptul că ecumenicitatea nu apare ca atitudine umană „liberală” sau religios tolerantă. Ecumenicitatea se rosteşte în numele lui Dumnezeu însuşi. Apare ca luciditate faţă de universalul Lui, ca datorie de a recunoaşte calitatea radiaţiei Lui, oferită în mod specific fiecărui spaţiu religios. Omul angajat în credinţă, familiar cu „tonul” revelaţiei din credinţa proprie, n-ar fi de aşteptat oare să perceapă şi „sunetul” altor manifestări divine, altor limbaje religioase în care Dumnezeu se rosteşte pe sine? Nu pentru a se converti la ele, de vreme ce calea propriei credinţe e deplină, duce la intimitatea cu Ţinta. Ci pentru a nu dispreţui ori combate alte tradiţii în care Dumnezeu însuşi se manifestă.

Omul angajat în credinţă n-ar putea oare să aibă „ureche bună” şi pentru alte glasuri religioase care, cu limpezime şi ardenţă, invocă pe Cel transcendent ca pe un intim? „Cum pot respinge pe cineva care vorbeşte astfel despre El? Cum pot să nu-l ascult?”, spunea Părintele Ghiuş tocmai din interiorul credinţei lui.

Iată o ecumenicitate care s-ar putea numi „polară”, fiindcă e atenţie faţă de Polul divin care se comunică pe Sine – cu deplinătate – diferitelor spaţii spirituale ale umanităţii. Acest tip de ecumenicitate a căpătat relief în gîndirea unor filozofi, teologi, cercetători ori adepţi ai religiilor din secolul XX.

Totuşi, de-a lungul istoriei n-a lipsit altă atitudine interreligioasă. Sub lumina puternică a propriei credinţe, mulţi n-au mai perceput împrejur decît penumbră sau întuneric. Exegeza valorizantă a propriei credinţe a recurs, pe alocuri, la deprecierea celorlalte tradiţii, mai ales a celor vecine. Ele au acces – se susţine – doar la umbra adevărului; noi, în schimb, am primit lumina lui plină, desăvîrşită, directă. Sau se admite că şi ceilalţi au primit o revelaţie divină, dar nu au înţeles-o ori s-au abătut de la ea, au desfigurat-o. E ca şi cum calitatea propriei religii ar avea neapărat nevoie, pentru a se manifesta, de minorarea celuilalt. Hermeneutica internă deviază astfel în polemică externă. În termenii Părintelui Scrima, care denunţa confuzia, unicitatea propriei tradiţii revine, în asemenea cazuri, la a-i proba superioritatea faţă de celelalte.

Chiar cei mai mari hermeneuţi se întîmplă să facă apel la procedeu. Printre primii, Origen. În Omilii la Exod, de pildă, pune în cîrca învăţaţilor iudei înţelegerea literală a Bibliei, grosolănia mentală, alipirea de terestru, pe cînd doar creştinismul are avea vocaţia sensului înalt, spiritual, luminos. „Ei nu pricep în cuvîntul lui Dumnezeu nimic fin, nimic subtil, nimic duhovnicesc, ci totul este gros şi îngroşat căci « inima acestui popor s-a îngroşat » (Isaia 6, 10).” Eşti stînjenit să auzi în gura unui hermeneut şi teolog de foarte mare înălţime asemenea strîmbătate de judecată. El pare să nu ia în seamă că declaraţia e rostită tocmai în spaţiul iudaismului, că e acolo asumată ca „bold” critic, mereu prezent, care întreţine luciditatea, vitalitatea religioasă. Nu. În loc să o perceapă ca mobilizatoare spiritual, o ia drept autocondamnare a iudaismului. Deşi a avut contacte cu învăţaţi evrei, Origen ignoră vasta, rafinata creativitate hermeneutică iudaică, dinaintea şi din timpul lui. Iudaismul îi e folositor doar ca fundal de contrast pentru celebrarea creştinismului.

Ar mai fi poate o explicaţie: ca să ia în mod legitim „prada egipteană” (interpretată de Origen drept revelaţie adresată evreilor, preluată de „adevăratul Israel”), gîndirea creştină trebuie să-i delegitimeze pe „egipteni”, să-i arate nedemni de bogăţia lor. Dar se potriveşte asta cu felul în care Duhul operează? Lucrurile Spiritului trebuie neapărat „luate” dintr-un tezaur pentru a putea fi depuse într-altul, cum e necesar cu materiile terestre?

Iată-l şi pe Philon din Alexandria, intelectualul evreu hrănit cu filozofie greacă. În De vita contemplativa, scopul lui e să-i prezinte pe therapeuţii iudei din Alexandria drept „adevăraţii filozofi”, superiori celor „păgîni” (temă care va face carieră strălucită şi în creştinism). Philon cade şi el în capcana apologeticii brutale. E simplu: adeptul unei şcoli sau al unei religii revendică pentru ea monopolul pe sensul spiritual, în vreme ce „ceilalţi” sînt condamnaţi la sens material, la înţelegere infantilă şi eroare. Philon îşi învăluie therapeuţii în volute alegorice oricît de riscante, le pune în spate sensuri spirituale oricît de vertiginoase. Dar în alegoriile elene ori în bestiarul simbolic egiptean refuză să vadă altceva decît naturalism stupid, smintită alipire de materie. Campion al exegezei alegorice pentru Biblie, Philon se comportă ca un retor necioplit în faţa banchetelor socratice, cărora le acordă doar un înţeles înjositor, vulgar.

Discreditarea celuilalt, cu mijloace oricît de brute şi de strîmbe, apare în unele discursuri apologetice din orice spaţiu religios (iudaismul le are pe ale sale, fundamentalismul islamic livrează o bogată partitură, astăzi agresivă pînă la terorism). Iar procedeele discreditării sînt, în genere, banale, mereu aceleaşi, „ecumenice” şi ele. Cel mai la îndemînă constă în amintita partiţie de principiu, contrastant binară: sens literal ori fals (ei) vs sens spiritual şi adevărat (noi). Hermeneutica ajunge, în acest caz, materie gata mestecată, prejudecată, rechizitoriu.

De la sfîrşitul secolului al XIX-lea înainte, savanţi şi cercetători ai religiilor au deschis, pentru occidentali, accesul spre consistenţa altor spaţii de credinţă, de gîndire spirituală, de raport intens cu transcendentul. Interesul cultural şi interesul propriu-zis spiritual s-au îmbinat pentru a suscita, într-un anumit public, conştiinţa Ţintei comune care convoacă religiile lumii. Sigur că atitudinea monopolului pe adevăr şi pe divin continuă să aibă adepţi. Dar dialogul interreligios îşi face şi el drum chiar în sînul Bisericilor. Papa Francisc îl susţine în practică, Patriarhul Daniel şi Biserica Ortodoxă Română l-au susţinut în cadrul Sinodului pan-ortodox din Creta.

E un mod de a lua aminte la universalul divin, cel despre care, în secolul VI, Dionisie Areopagitul spunea: „Nu există decît un Principiu a toate şi spre acesta au condus îngerii pe cei ce au voit să-i urmeze, din orice popor, pentru care ei au fost rînduiţi”.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.