„Să continui tradiția unui teatru înseamnă să-l păstrezi viu” – interviu cu Ovidiu CAIȚA, directorul artistic al Teatrului de Nord

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
„Să continui tradiția unui teatru înseamnă să l păstrezi viu” – interviu cu Ovidiu CAIȚA, directorul artistic al Teatrului de Nord jpeg

La premiere, stă mereu în spatele sălii, în picioare. De fiecare dată, la fiecare spectacol, are emoții. Este regizor, a venit din zona teatrului independent și, din anul 2017, este directorul artistic al Teatrului de Nord, un teatru care a reușit, în vremuri pandemice, nu doar să supraviețuiască, dar să continue să aibă premiere, să monteze spectacole în aer libere și chiar, ieșind  din clădire, să se alăture oamenilor din cartierele orașului Satu Mare, cîștigînd astfel un public nou. Căci noul, inovația și o continuă dinamică sînt printre mizele puse „în joc” de Ovidiu Caița.

Sînteți director al Teatrului de Nord din 2017. Cum a fost să preluați frîiele unui teatru cu o tradiție atît de puternică?

Deja au trecut cinci ani și parcă nu-mi vine să cred! Nu pot spune că „preluarea frîielor” a fost ceva greu, de vreme ce eu eram angajat de o vreme bună în teatru, am montat multe spectacole aici și cunoșteam foarte bine trupa. Despre tradiția Teatrului de Nord am putea vorbi foarte multe, pornind chiar de la clădirea care împlinește în curînd 130 de ani, despre teatrul în limba română care se face cam tot de atunci, despre multele părți nedocumentate sau prost documentate ale istoriei, în ceea ce privește cultura română, despre numele importante care au trecut pe aici de-a lungul timpului – dacă ar fi să amintesc, de exemplu, de cel care a dat primul nume al teatrului, Constantin Nottara.

Dar vorbind despre tradiție, aș vrea să vorbesc mai ales despre spiritul-„fluviu” al acestui teatru, care de-a lungul vremurilor a prins în trupă mereu oameni tineri și a mizat pe texte și viziuni contemporane. Pentru că osificarea teatrelor într-un repertoriu tradițional-estetic nu înseamnă neapărat creație, iar teatrul este o creație vie, în perpetuă mișcare, nu o statuie. Să continui tradiția unui teatru înseamnă să-l păstrezi viu. De fapt, tradiția tuturor instituțiilor de cultură ține de vitalitatea lor, și doar dacă reușesc să fie contemporane cu ele însele își împlinesc menirea: aceea de a mai pune o cărămidă la istorie. Diferența dintre tradiție și tradiționalism estetic este foarte importantă – faptul că faci același spectacol care se făcea acum 50 de ani și în aceeași formă nu înseamnă să păstrezi tradiția unui teatru, ci, din contra, înseamnă s-o îngropi, într-o formă perimată, opusă dinamicii. Să transformi teatrul în muzeu.

În ceea ce mă privește, nu am făcut decît să continui această idee de împrospătare, de reîntinerire. Am adus mulți tineri actori și regizori pe care i-am văzut prin festivaluri studențești, iar dorința mea a fost să mobilizez întreaga echipă într-un tip de dinamică contemporană, mizînd puternic atît pe texte contemporane, cît și pe organizarea de ateliere și workshop-uri.

Care e miza acestor ateliere?

Atelierele sînt, dacă vreți, un fel de creuzet în care se topesc și se contopesc ideile creative. O asemenea întîlnire între artiști dă naștere unui tip de energie și de intensitate pe care cu greu îl găsești, de pildă, la un casting. Miza acestor ateliere este, de fapt, lipsa unei mize concrete căci nu vorbim despre presiunea realizării unui spectacol, ci doar despre creația pură – și tocmai din această lipsă de presiune au luat naștere niște spectacole excepționale – amintesc aici de un atelier coordonat de regizorul rus Oleg Loevski, la care invitați au fost trei tineri regizori, Nikolai Ruski, Nikita Betehtin și Dumitru Acriș, care a și montat, mai apoi, spectacolul Janna, pe un text de Iaroslava Pulinovici.

Cum v-a venit ideea să organizați atelierele?

Pe de o parte, am învățat în timp că meseria noastră trebuie antrenată constant. Actorii, regizorii, scenografii sînt precum muzicienii, dacă nu exersează, pot pierde legătura cu instrumentul. Pe de altă parte, dinamica teatrală contemporană este atît de intensă, se petrec atît de multe lucruri, care apar și se impun atît de rapid încît, dacă nu interacționezi la timp cu ele, riști ca mai apoi ori să le faci după ureche, ori să nu le mai faci deloc. Teatrul este și o chestiune de modă. Tot timpul se reinventează.

Așa că atelierele au și această menire: să aducă forme de lucru noi, cu care nu sîntem obișnuiți. Iar aici, interacțiunea dintre generații, dintre cei, să le spunem, consacrați și cei tineri, aflați la început de drum, este vitală, căci doar astfel putem învăța unii de la alții. Și pot spune că la Teatrul de Nord avem acest flux intergenerațional fantastic, un flux care ne ajută să nu rămînem închistați în anumite formule. Ca o anecdotă, țin minte că în facultate aveam un profesor care nu suporta să se uite la fotografiile sau filmările din timpul spectacolelor sale, pentru că, zicea, s-ar fi ancorat în niște idei care îi plăceau azi, dar pe care mîine le-ar fi văzut, probabil, din cu totul alt unghi. Iar asta mi-a rămas cumva ca o lecție în meseria mea de regizor.

A fi regizor, a fi actor... sînt meserii sau vocații?

De multe ori mi-am pus și eu întrebarea asta. Nu știu. Se întretaie. Au la bază structura unei meserii care se învață, însă dacă n-ai vocație, rămîi doar la stadiul de meseriaș. Dar poate cea mai importantă lecție pe care le-o predau și eu studenților mei e să-și descopere și să-și asculte vocea, să-și caute acel eu autentic... să-i spunem, dacă doriți, vocație.

Vorbind despre vocație, care sînt aspirațiile Teatrului de Nord?

Teatrul de Nord a avut cumva mereu începuturi, în toată istoria lui au venit grupuri de actori care s-au stabilit aici și au luat teatrul și l-au dus mai departe. Nu s-a schimbat, dar s-a adăugat. Mereu a fost un teatru tînăr, și datorită generațiilor tinere de artiști, dar și celor deja consacrați, care au mers mai departe cu cei tineri, a fost mereu o legătură dinamică între trupa veche și cei nou veniți. Dacă vreți, este precum maiaua – mereu se păstrează un nucleu, adăugîndu-se o infuzie de nou.

Această infuzie de nou, la Teatrul de Nord, se observă și în spectacolele pe care le montați și care pornesc, multe, de la texte contemporane.

Într-adevăr, ne-am centrat mult pe text contemporan, căci mi se pare esențial să aducem pe scenă subiecte actuale. Acesta este și unul dintre motivele pentru care organizăm „Focus Drama”, un proiect care promovează și încurajează dramaturgia românească contemporană, un proiect la care ținem enorm și pe care vrem să-l dezvoltăm cît mai mult și, dacă s-ar putea, să reușim să-l transformăm într-un festival al dramaturgiei românești. Pentru că eu nu cred în lamentarea cum că nu există dramaturgie românească – nu există pentru că nu montăm și din cauza asta sînt texte valoroase care rămîn în sertare.

Asta se întîmplă, probabil, pentru că un text necunoscut prezintă riscuri.

E normal să te sperie să montezi un text necunoscut, e normal să vrei să vinzi un titlu mare, un nume deja consacrat. E mai ușor să faci sală plină în felul ăsta decît să „riști” cu nume necunoscute, dar creația nu înseamnă „facil”, ci înseamnă și risc, iar cînd în urma asumării unui risc apare o reușită, bucuria este înzecit mai mare. În plus, ca să fiu mai „pragmatic”, cred că un teatru finanțat din bani publici este și dator să descopere dramaturgi români, pentru că asta înseamnă să faci parte din cultura românească în momentul cînd aceasta se întîmplă.

Ați avut multe proiecte pe care le-ați amînat și totuși, în ultima vreme, ați avut și multe premiere.

Am avut și noroc, Satu Mare a avut doar un moment în care incidența a fost mare, dar și așa, am avut, cu restricții, măsuri etc., destul de multă libertate de a juca. Au fost momente cînd teatrele din aproape toată țara erau închise, iar noi jucam. În primul an de pandemie am făcut o stagiune de vară în curtea Muzeului de Artă, un spațiu absolut superb. Iar pentru acest repertoriu în aer liber, nu doar că am adaptat spectacolele pe care le aveam la scenă, dar am construit anume spectacole pentru a putea fi jucate în spații din afara teatrului. Și, mai mult, am dus teatrul în cartierele din oraș, pentru că am văzut ce impact are un spectacol pe care îl joci în mijlocul oamenilor. Pînă acum am avut spectacole în trei cartiere, am întîlnit oameni care nu fuseseră în viața lor la teatru și cred că trebuie să experimentăm mai mult această formă de „ieșire”. Bineînțeles, e foarte important spațiul unui teatru (clădirea, sala de spectacol), dar mi-am dat seama cît de important este și să ieșim din această paradigmă și să ne ducem spre Ei, să jucăm în relație directă cu publicul. Experiența asta m-a făcut să mă gîndesc la următorul pas: să facem teatru comunitar, cu texte născute din poveștile din cartiere, jucate în cartierele respective. Iar aici revin la ideea dinamicii teatrului. Pentru că, pînă la urmă, despre asta este teatrul: o creație, un flux continuu între dramaturg, regizor, scenograf, actori și public.

interviu realizat de Stela GIURGEANU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.