Interior și exterior

Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Zizi și neantul jpeg

Pandemia ne-a schimbat, celor mai mulți dintre noi, percepțiile asupra interiorului și exteriorului. Un timp, cel puțin, locuința fiecăruia a devenit o fortăreață, o cameră de refugiu, o chilie. În care doar membrii familiei, în caz că existau, și, poate, curierii mai pătrundeau.

Am trăit într-un fel de autoimpusă închisoare. Chiar mă simțeam ca-ntr-o celulă, cu atît mai mult atunci cînd curierii îmi lăsau tava cu mîncare (comenzile) la ușă. Eram prizoniera fricilor colective și a propriilor mele frici. Exteriorul mi s-a părut, un timp cel puțin, o mare întunecată și-nvolburată, în care, dacă puneai piciorul, nu știai dacă vei mai ieși. Dacă priveai chiar în treacăt pe fereastra spre lume, așa cum numea o prietenă de-a mea televizorul, nu vedeai decît amenințarea morții. Moartea, care pînă atunci părea o abstracțiune sau ceva ce li se putea întîmpla doar altora și tu-i puteai fi cel mult spectator, devenise o realitate. Ca-n Masca Morții roșii a lui Poe, se transformase într-un personaj care ți se putea strecura pe ușă sub diverse înfățișări.

Ca să te ferești de ea, trebuia să alegi, pe cît posibil, interiorul. Raportul dintre interior și exterior trebuia iar schimbat, nu prea aveai încotro. Îmi amintesc cum în anii ’80, deși eram adolescentă, în raportul dintre exterior și interior prima interiorul. Pentru că, în alt mod, și exteriorul de atunci era ostil. Casele începuseră să fie, exagerînd, un fel de fortărețe medievale în care fiecare-și construia un refugiu. Nu era, ca-n anii din urmă, un refugiu împotriva bolii și a morții vizibile, pîndind la colț. Ci în fața uneia mai lente, moartea unei lumi în care am fi vrut, de fapt, să trăim. Mai mult și mai grav de atît: moartea amintirii acelei lumi, în cazul celor mai mulți dintre cetățenii societății socialiste multilateral dezvoltate. Se pierduse, cumva, instinctul acelei lumi, al unei lumi a normalității, a firescului, a adevărului. Al unei lumi în care binele era cu adevărat bine și răul rău, și nu le-ncurcai între ele pentru că răul ajunsese să se deghizeze în bine ca un lup în blană de oaie. Iar binele ajunsese să nu mai fie recunoscut, percepția asupra lui se deformase.

Atunci, oamenii se fortificaseră în interioarele lor, în care, cel puțin pentru unii, noțiunile astea încă nu erau complet disimulate și topite într-o mocirlă comună. Acasă, și pe vremea de atunci, putea fi bine. Era timpul în care cărțile te puteau proteja de exteriorul intruziv și manipulator. Era timpul în care oamenii chiar se refugiau în ce fel de cultură puteau ca să uite de cenușiul și de ordinea inversată a lucrurilor din exterior. Nici nu prea aveau în ce altceva, mai facil, să se refugieze: bunăstarea materială nu era chiar atît de la îndemînă, deliciile societății de consum și ale culturii populare nu prea pătrunseseră încă, nici măcar program la televizor nu prea exista, să călătorești nu prea puteai. Îți mai rămînea, ce-i drept, alcoolul, care încă se mai găsea. Ascultarea muzicii, erau discuri și pick-up-uri. Ieșitul la restaurant ori la bar, căci și acestea puteau fi opțiuni. Și mersul la film putea fi o variantă. Dar, cu excepția Cinematecii, unde chiar aveai ce vedea, în celelalte cinematografe erau puține filme și, de cele mai multe ori, mediocre. La Cinematecă era o problemă cu biletele, nu se intra chiar atît de ușor. Ca și la teatru, de altfel, unde trebuia să stai la coadă. Mai rămîneau concertele și opera, pentru cine era în stare să le guste. Și sportul, pentru cine se simțea apt.

Dar majoritatea oamenilor se refugiau, totuși, în propriile lor locuințe. Unii, destui, care aveau rude pe acolo, o făceau la țară. Acolo mai găseai ce să mănînci și aveai mereu ceva de făcut. Dar, la oraș, destui, de voie, de nevoie, ca să-și omoare  timpul, să se informeze și, de ce nu, să-și mai hrănească fanteziile, citeau. Cumva, pe atunci, o parte din ceea ce azi ar fi definit drept cultură înaltă căpătase atributele culturii populare. Romane de Hardy, ori de Sebastian, ori chiar de Balzac, Flaubert și Stendhal, apărute în Colecția „Romanul de dragoste°, erau devorate de femei cu studii medii. Despre care, mult mai tîrziu, aveam să aflu că sînt publicul consacrat al produselor culturii populare, precum romanele Barbarei Cartland ori ale Sandrei Brown. Dar atunci, în România, ele erau ca și inexistente. În schimb, o puteam auzi pe bunica mea, de profesie casnică, povestindu-mi Mănăstirea din Parma ori Accidentul cu lux de amănunte, trăindu-le intens.

Era o lume în mare măsură de interior. Ne-am întors la o altfel de lume de interior cu ocazia pandemiei. În loc de Colecția „Romanul de dragoste“ ne-am hrănit nevoile evazioniste la Netflix, pînă-n punctul în care aproape că ne-am luat de păr de dragul unor filme și seriale. Asta, desigur, într-o perioadă în care fiecare dintre noi s-a radicalizat, s-a mai sălbăticit și a crezut tot mai mult în propriile ficțiuni, în detrimentul celor colective. Dar simt (și sper) că e pe cale să se întoarcă o lume a exteriorului, în care să reîncepem, cu pași mici, să ne mai armonizăm unii cu alții.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.