Interior și exterior

Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Zizi și neantul jpeg

Pandemia ne-a schimbat, celor mai mulți dintre noi, percepțiile asupra interiorului și exteriorului. Un timp, cel puțin, locuința fiecăruia a devenit o fortăreață, o cameră de refugiu, o chilie. În care doar membrii familiei, în caz că existau, și, poate, curierii mai pătrundeau.

Am trăit într-un fel de autoimpusă închisoare. Chiar mă simțeam ca-ntr-o celulă, cu atît mai mult atunci cînd curierii îmi lăsau tava cu mîncare (comenzile) la ușă. Eram prizoniera fricilor colective și a propriilor mele frici. Exteriorul mi s-a părut, un timp cel puțin, o mare întunecată și-nvolburată, în care, dacă puneai piciorul, nu știai dacă vei mai ieși. Dacă priveai chiar în treacăt pe fereastra spre lume, așa cum numea o prietenă de-a mea televizorul, nu vedeai decît amenințarea morții. Moartea, care pînă atunci părea o abstracțiune sau ceva ce li se putea întîmpla doar altora și tu-i puteai fi cel mult spectator, devenise o realitate. Ca-n Masca Morții roșii a lui Poe, se transformase într-un personaj care ți se putea strecura pe ușă sub diverse înfățișări.

Ca să te ferești de ea, trebuia să alegi, pe cît posibil, interiorul. Raportul dintre interior și exterior trebuia iar schimbat, nu prea aveai încotro. Îmi amintesc cum în anii ’80, deși eram adolescentă, în raportul dintre exterior și interior prima interiorul. Pentru că, în alt mod, și exteriorul de atunci era ostil. Casele începuseră să fie, exagerînd, un fel de fortărețe medievale în care fiecare-și construia un refugiu. Nu era, ca-n anii din urmă, un refugiu împotriva bolii și a morții vizibile, pîndind la colț. Ci în fața uneia mai lente, moartea unei lumi în care am fi vrut, de fapt, să trăim. Mai mult și mai grav de atît: moartea amintirii acelei lumi, în cazul celor mai mulți dintre cetățenii societății socialiste multilateral dezvoltate. Se pierduse, cumva, instinctul acelei lumi, al unei lumi a normalității, a firescului, a adevărului. Al unei lumi în care binele era cu adevărat bine și răul rău, și nu le-ncurcai între ele pentru că răul ajunsese să se deghizeze în bine ca un lup în blană de oaie. Iar binele ajunsese să nu mai fie recunoscut, percepția asupra lui se deformase.

Atunci, oamenii se fortificaseră în interioarele lor, în care, cel puțin pentru unii, noțiunile astea încă nu erau complet disimulate și topite într-o mocirlă comună. Acasă, și pe vremea de atunci, putea fi bine. Era timpul în care cărțile te puteau proteja de exteriorul intruziv și manipulator. Era timpul în care oamenii chiar se refugiau în ce fel de cultură puteau ca să uite de cenușiul și de ordinea inversată a lucrurilor din exterior. Nici nu prea aveau în ce altceva, mai facil, să se refugieze: bunăstarea materială nu era chiar atît de la îndemînă, deliciile societății de consum și ale culturii populare nu prea pătrunseseră încă, nici măcar program la televizor nu prea exista, să călătorești nu prea puteai. Îți mai rămînea, ce-i drept, alcoolul, care încă se mai găsea. Ascultarea muzicii, erau discuri și pick-up-uri. Ieșitul la restaurant ori la bar, căci și acestea puteau fi opțiuni. Și mersul la film putea fi o variantă. Dar, cu excepția Cinematecii, unde chiar aveai ce vedea, în celelalte cinematografe erau puține filme și, de cele mai multe ori, mediocre. La Cinematecă era o problemă cu biletele, nu se intra chiar atît de ușor. Ca și la teatru, de altfel, unde trebuia să stai la coadă. Mai rămîneau concertele și opera, pentru cine era în stare să le guste. Și sportul, pentru cine se simțea apt.

Dar majoritatea oamenilor se refugiau, totuși, în propriile lor locuințe. Unii, destui, care aveau rude pe acolo, o făceau la țară. Acolo mai găseai ce să mănînci și aveai mereu ceva de făcut. Dar, la oraș, destui, de voie, de nevoie, ca să-și omoare  timpul, să se informeze și, de ce nu, să-și mai hrănească fanteziile, citeau. Cumva, pe atunci, o parte din ceea ce azi ar fi definit drept cultură înaltă căpătase atributele culturii populare. Romane de Hardy, ori de Sebastian, ori chiar de Balzac, Flaubert și Stendhal, apărute în Colecția „Romanul de dragoste°, erau devorate de femei cu studii medii. Despre care, mult mai tîrziu, aveam să aflu că sînt publicul consacrat al produselor culturii populare, precum romanele Barbarei Cartland ori ale Sandrei Brown. Dar atunci, în România, ele erau ca și inexistente. În schimb, o puteam auzi pe bunica mea, de profesie casnică, povestindu-mi Mănăstirea din Parma ori Accidentul cu lux de amănunte, trăindu-le intens.

Era o lume în mare măsură de interior. Ne-am întors la o altfel de lume de interior cu ocazia pandemiei. În loc de Colecția „Romanul de dragoste“ ne-am hrănit nevoile evazioniste la Netflix, pînă-n punctul în care aproape că ne-am luat de păr de dragul unor filme și seriale. Asta, desigur, într-o perioadă în care fiecare dintre noi s-a radicalizat, s-a mai sălbăticit și a crezut tot mai mult în propriile ficțiuni, în detrimentul celor colective. Dar simt (și sper) că e pe cale să se întoarcă o lume a exteriorului, în care să reîncepem, cu pași mici, să ne mai armonizăm unii cu alții.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.