Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Cu ochii n 3,14 jpeg

CA UN ECOU AL NU ȘTIU CĂRUI PATRIOTISM, UNUL/UNA ȘI-A GĂSIT, ÎN SFÎRȘIT, ORIGINILE PUBLICE

● Pe geamul unei prăvălii, poate ca un ecou al știrilor alarmante care vin de la Răsărit, am văzut acest anunț: „PREȚ BOMBĂ la toată gama de cîrnați și cîrnăciori“. (D. S.)

● O reclamă mare, vizibilă de pe DN1, spune ceva de genul că, dacă ar fi fost medic în activitate, Mutu ar fi îmbrăcat sigur halatul nu știu cărui spital. Nu mi-e clar dacă reclama e pentru Mutu sau pentru respectivul spital. Dar ce ne-am fi făcut dacă Mutu ar fi fost medic? Poate mai sigur ar fi fost invers, adică Rafila să fi fost fotbalist. (A. M.)  

● Senatul olandez a aprobat marţi achiziţionarea tabloului Purtătorul de drapel de Rembrandt, aflat în proprietatea unor membri ai familiei Rothschild, pentru care țara va plăti 150 de milioane de euro. Oare în cazul ăsta putem vorbi de patriotism? (A. M. S.)

● Cred că știrea acestei perioade în România este că avem al treilea prim-ministru plagiator de teză doctorală din ultimii opt ani. Pe cei de dinainte numai Dumnezeu îi știe, dar pe cei de după dottore Ponta, iată, îi aflăm și noi. Pentru mine, e tot mai clar: membrii Guvernului trebuie aleși dintre oamenii fără doctorat, ca să fim „on the safe side”. Problema e că, în partide, sînt atît de mulți doctori în toate cele, încît acestea rămîn fără oameni de propus. Ceea ce, paradoxal, ar putea să fie bine pentru țară, căci nu de puține ori se întîmplă ca ceea ce e bine pentru țară să fie rău pentru partidele politice. Așadar, dacă aș fonda acum un partid în România, aș pune în vîrf oameni fără doctorat. Dacă unul/una este doctor în ceva și nu are ca ocupație de bază profesoratul sau cercetarea, l-aș ocoli înainte să mă uit la alte criterii. (S. V.)

● Una dintre cele mai presante întrebări din astrofizică și-a găsit, în sfîrșit, răspunsul. Cercetătorii de la SISSA au calculat numărul găurilor negre din universul observabil: 40.000.000.000.000.000.000 (patruzeci de miliarde de miliarde). La un răspuns atît de precis nici nu-ți mai vine să calculezi dacă e corect. (M. M.)

● Îmi imaginam că „ursuz” e un termen cvasi-onomatopeic: „posac, morocănos ca un urs care mormăie”. Dar acest cuvînt familiar și pitoresc al limbii române are o poveste mai complicată decît s-ar crede. La originile lui se află turcescul ugursuz, compus din ugur („bun augur, noroc, șansă”, vezi și „ogur”, în româna mai veche) și suz (sufix privativ, cu sensul de „fără”). Ugur apare deja în Scrierile uigure (secolul al X-lea) și în Compendiul limbilor turce al lui Mahmud al-Kașgari (secolul al XI-lea). Un sinonim turcesc al lui ugur e baht (vezi românescul „baftă” sau „baht”, în limba romani), de origine persană, cu sensul de „ceea ce e dat, destin, noroc”. Vecinii greci s-au molipsit și ei – de ugur și de ugursuz deopotrivă: gourlís înseamnă „de bun augur”, iar goursoúzis – „deochi, care aduce ghinion”. Lingvistic, cel puțin, prezența turcă a fost mai degrabă o baftă. (M. P.)

● Iată o colecție de colecționari: arctofil (colecționar de ursuleți de pluș), plangonologist (păpuși), arenofil (mostre de nisip), fusilatelist (cartele de telefoane publice), helixofil (tirbușoane), sucrologist (pliculețe de zahăr), tirosemiofil (etichete de brînzeturi), vexilofil (steaguri), lotologist (lozuri), deltiologist (vederi). (M. C.)

MOMENTUL ESTE UNUL IMPORTANT, FIINDCĂ VORBIM ȘI DESPRE O COLABORARE ÎNTRE MOZAICUL PERSONAL ȘI NATURA AURIE

● În China a fost descoperită fosila unei mici plante de acum peste 160 de milioane de ani, iar momentul este unul important, fiindcă vorbim și despre cel mai vechi boboc de floare cunoscut. Planta descoperită „mută” cu milioane de ani mai departe în istorie apariția plantelor cu flori, către perioada jurasică (cu 145-201 milioane de ani în urmă). Venim de departe, cu tot cu plante. (A. M. S.)

● În Franța, o colaborare între L’Observatoire des inégalités (Observatorul inegalităților) și firma Hasbro a dus la un nou concept al jocului Monopoly – „Monopoly des inégalités” – în care avatarurile primite de jucători vor desemna inegalități sociale (femeile primesc mai puțini bani decît bărbații, Lucas va avea mai multe drepturi decît Mohamed etc.). M-am gîndit cîte oportunități ar avea inițiatorii acestui Monopoly în România: Popa Prostu, Baba Oarba, Omul Negru... (S. G.)

● Helen Fioratti, o comerciantă de artă din Statele Unite, a cumpărat, în timpul unei vacanțe în Italia în anii ’60, un mozaic de la un nobil italian. Împreună cu soțul ei au transformat mozaicul cu pricina într-o măsuță de cafea. În 2013, aceștia au intrat într-o librărie unde se lansa cartea Porphyry a lui Dario Del Bufalo, expert în sculptură antică, și răsfoind albumul cu reproduceri au recunoscut măsuța lor de cafea al cărei mozaic, considerat dispărut, fusese creat ca centru al ringului de dans pentru corabia împăratului Caligula, supranumită „palatul plutitor al plăcerii”. Corabia fusese recuperată de pe fundul lacului Nemi și era expusă, parțial, într-un muzeu din Roma. Fioratti a trebuit să predea mozaicul autorităților italiene, dar Del Bufalo i-a oferit o replică pentru a nu lăsa gol locul în fața canapelei. (M. C.)

● Pe un site de pe Internet se vorbește despre posibilitatea unui „leasing de personal din Asia”, pentru firme. Un mare panou publicitar de pe marginea autostrăzii A3 o spune mai de-a dreptul: „Muncitori străini? Poți închiria! Cu garanție”. Și e afișat și un număr de telefon. Cum o fi garanția asta? (A. M.)

● Patru opriri în județul Brașov, la Codlea, Sînpetru, Zărnești și Cristian, pentru a vedea ce nume de firme vom găsi acolo: Lil Robust SRL, Multicoral SRL, Wopsitoria C & B SRL, Agrar Clima SRL, La Borcan SRL, Kefren Exim SRL, Fix SRL, Vivat Nord Sped SRL, Hai Haiducu SRL, Bujorel SRL, Leolemn SRL, Dinți Sănătoși SRL, Rubicond SRL, Cuptorul De Argint Impex SRL, Pluribus Util SRL, Cei Mai Contabili SRL, Planeta Veselă SRL, Animale Fără Stăpân SRL, Curcubeul Curățeniei SRL, Natura Aurie SRL, Stop Unu SRL, Prețuim Sănătatea SRL, Pași Virtuali SRL, Levente Electric SRL, 7 Evenimente Urbane SRL, Umbrella Microcorp SRL, The Woman Soul SRL, Camaraderească Slic Instal SRL, Educațional Diferit SRL, Indecis Gold SRL, Monora Natura La Pachet SRL, Biciușcă Agency SRL, Atelierul De Săpunărit SRL, Piese Dube SRL, Intern Edil SRL, Coji SRL, Gospodarul Vostru SRL, Orizont Ideal OK SRL-D, Ciocolata Trans SRL, Moft Contracter SRL, Veșnicia SRL, Domuri Monolitice SRL, Aedificate Accentus Liberium SRL, Har Și Pace SRL-D, Retrăieștecudor SRL, Casa De Pe Culme SRL, Tehnici Primordiale SRL. (D. S.)

Foto: E. Farkas

pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...

Parteneri

Edward Gillen jpg
Un bărbat susține că a orbit după ce a luat Ozempic. Acum dă în judecată producătorul medicamentului
Edward Gillen, în vârstă de 59 de ani, susține că și-a pierdut complet vederea la ambii ochi la aproximativ un an după ce a început tratamentul cu Ozempic pentru diabet. Bărbatul a fost diagnosticat cu NAION și face parte dintre pacienții care au dat în judecată producătorul medicamentului.
sfantul ciprian
Sf. Ciprian, fostul vrăjitor sărbătorit pe 2 octombrie. Ce s-a întâmplat când a încercat să-i facă vrăji fecioarei Iustina
Sfântul Ciprian este sărbătorit pe 2 octombrie, împreună cu Sfânta Iustina, tânăra care, potrivit tradiției, a determinat convertirea lui la creştinism. Înainte de a o întâlni, Ciprian a fost vrăjitor, iar astăzi credincioșii îi cer protecția împotriva farmecelor și blestemelor.
Au început procesele criminalilor de război nazişti, cunoscute sub numele de Procesele de la Nurnberg jpeg
1 octombrie, ziua marilor decizii: debutul Congresului de la Viena care a schimbat harta Europei și sfârșitul Procesului de la Nürnberg
De-a lungul istoriei, în prima zi a lunii octombrie au avut loc evenimente care au influențat politica mondială, cultura și evoluția societății. Data marchează atât momente-cheie din istoria Europei, cât și finalul procesului de la Nürnberg.
asia express 2026
Cine a câștigat amuleta de 1.000 de euro la Asia Express. Două concurente s-au impus în fața adversarilor
Episodul 15 al sezonului 9 Asia Express – Drumul Mătăsii, din data de 30 septembrie 2026, vine cu surprize de proporții atât pentru echipele concurente, cât și pentru telespectatorii care așteaptă cu sufletul la gură fiecare ediție.
01 ROMANIA U21 FINLANDA U21, PRELIMINARIILE C E U21 2027 (30 09 2026) jpg
România a ratat calificarea la Campionatul European U21 din 2027 după eșecul din meciul cu Finlanda
Un nou eșec pentru fotbalul nostru. Echipa de tineret a României a ratat calificarea la Campionatul European sub 21 de ani (U21) de anul viitor. Naționala noastră a fost învinsă cu 2-0 (1-0) de formația Finlandei, pe Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, într-un meci din Grupa A.
bijuterii Diana Toboșaru 1 jpeg
De la scenografie la bijuteria de autor. Povestea artistei românce ale cărei creații au ajuns la New York, Bruxelles și Praga
Absolventă de scenografie la UNArte, Diana Toboșaru a lucrat în teatru și publicitate înainte ca bijuteria să îi ocupe treptat tot mai mult din viață.
shutterstock 1093807931 jpg
Consumul de sare, dublu față de cât credem. Avertismentul OMS și riscurile ascunse din alimentația zilnică
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că majoritatea oamenilor consumă de două ori mai multă sare decât cred. Deși limita recomandată este de aproximativ o linguriță pe zi, alimentația modernă depășește cu mult acest prag.
Nicusor Dan consultari Mediafax Foto jpg
„Linia roșie” trasată de Nicușor Dan pentru noul Guvern: AUR nu poate intra la guvernare
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri seară, după respingerea Guvernului condus de Siegfried Mureșan, că va condiționa viitoarea majoritate de excluderea AUR de la guvernare.
Sute de migranți au trecut din Maroc în enclava spaniolă Ceuta FOTO Profimedia
Italia menține controalele pentru călătorii veniți din Spania. Măsura, prelungită din cauza situației din Ceuta
Italia prelungește cu încă 15 zile controalele la frontierele aeriene și maritime pentru persoanele care sosesc din Spania. Roma justifică decizia prin problemele de securitate asociate situației din Ceuta, teritoriul spaniol aflat pe coasta nordică a Africii.