Prima ieșire în străinătate

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

August 1990

A doua zi luăm trenul internațional dis-de-dimineață, eu n-am putut să dorm toată noaptea de la atîta nerăbdare, așa că mă pregătesc să dorm în tren. Avem sandviciuri cu șuncă de Praga, prăjitură făcută de mama-mare și apă. Cu noi mai călătorește o vecină din bloc, Ibi, care merge la rudele ei de la Budapesta. E o doamnă fină, tînără, cu ochelari.

– E foarte frumos la Budapesta, o să vedeți. Să mergeți neapărat pe strada Vaci, acolo e bine pentru cumpărături, sînt haine ieftine.

– Strada cu vaci? mă mir eu.

– Nuu, doar se scrie Vaci, am zis așa ca să găsiți ușor. Și să mai mergeți la Podul cu Lanțuri și la Parlament, în Buda.

– Buda se cheamă așa pentru că acolo sînt multe veceuri publice?

Tanti Ibi rîde, dar nu-mi mai răspunde.  

– Să mai mergeți pe insula Margareta, e așa de frumos! mai zice ea. Și dacă aveți timp, mergeți la Szentendre, adică la Sfîntul Andrei... e un orășel lîngă Budapesta, se poate ajunge cu metroul.

Eu de-abia aștept să mergem în toate aceste locuri, însă nu mă pot abține să întreb:

– Au la Budapesta grădină zoologică? Au cumva și parc de distracții?  

Tanti Ibi rîde din nou, apoi oftează:

– Au de toate, exact ca-n Occident. De cînd sînt mică îmi doresc să ajung acolo, doar că nu a fost voie! Acolo e mătușa mea, verișori. Din iarnă pînă acuma, am fost deja de trei ori și vreau să plec pentru totdeauna. Budapesta e cel mai frumos oraș din cîte se există... o să vedeți!

Trenul se pune în sfîrșit în mișcare. Nu știm exact cîte zile vom sta la Budapesta și unde vom dormi. Hotelurile sînt prea scumpe, tanti Ibi ne-a zis că vom găsi cu siguranță o gazdă în gară, sînt multe gazde care oferă acum cazare pentru turiștii români. Ne va ajuta ea cu traducerea.

Adorm, cad într-un somn foarte adînc pînă cînd mă scutură mama ca să mă trezească.

– Adina, parcă voiai să vezi cum arată granița!

Tresar din somn și mă reped la fereastră, îmi doresc să văd granița mai mult decît îmi doresc în fiecare an să văd marea. Dar sînt dezamăgită – granița nu e decît o fîșie de pămînt prăfos, ca un cîmp, cu o bucată mare de cer deasupra, al nostru și al lor. Atunci, ce-i așa mare scofală cu granița asta? Tot timpul i-am auzit pe oamenii mari care ziceau: „Să trecem granița, să fugim peste graniță, să scăpăm de aici!“. Apoi se uitau la mine și-mi ziceau: „Tu să nu cumva să spui așa ceva la școală!“. De ce e o graniță e atît de specială? Ce poate fi Dincolo? – m-am tot întrebat eu. Mă așteptam cumva ca pe graniță să crească palmieri pe care i-am văzut doar în filme, cocotieri, portocali plin de portocale și bananieri cu banane ciorchine, să văd munți și lacuri, mări și oceane, să văd animale sălbatice precum lei și tigri care trec nestingherite dintr-o parte în alta. Nimic din toate astea! Iar trenul nostru tocmai se oprește în mijlocul cîmpului.

Stăm acolo vreo oră, timp în care apar vameșii unguri, sînt fioroși, cu mustață, fumează țigară de la țigară pe lîngă tren, apoi fac percheziție, ne cer pașapoartele. Vameșii vorbesc între ei în ungurește, dar o rup un pic și pe românește.  

– Unde merge voi? ne întreabă unul dintre ei.

– Mergem în vacanță, zice pașnic Anton. Să vedem și noi Budapesta!

– Bagaje? mai întreabă el după ce ne verifică actele și se încruntă un pic la mine.

– Uite, astea-s ale noastre, îi arată Anton valizele din plasa de bagaje.

– Bișniț, ceva? zice vameșul și are aceeași figură încruntată.

– Ce bișniță, dom’le? face Anton. Sîntem turiști!

Însă vameșului îi atrage atenția valiza noastră burdușită cu ștergare, cergă și pahare.

– Ce aveți acolo?

Anton se uită și el la valiză, apoi ridică nevinovat din umeri.

– Păi, acolo-i țărăncuța, dom’le! zice el. Și alte cîteva cadouri pentru prietenii noștri unguri.  

Vameșul insistă să dăm valiza jos ca o să verifice, însă intervine tanti Ibi care îi spune ceva calm, pe ungurește. El dă din cap în semn că pricepe, apoi ne dă înapoi pașapoartele și, în sfîrșit, ne zîmbește pe sub mustață. Parcă nu mai e atît de fioros ca la început.

– E-n ordine! Drum bun!  

Apoi coboară din tren ca să mai fumeze o țigară, timpul trece, m-am plictisit și de granița asta unde nu se întîmplă nimic. După o altă jumătate de oră, trenul se urnește în sfîrșit, merge cu viteză mică, cred că aș putea să cobor și să alerg pe lîngă el. Pînă cînd, la un moment dat, Anton spune:

– Am ieșit din România!

Nu știu ce a văzut el pe geam, poate niște semne doar de el știute, pentru că eu nu văd nimic deosebit, același cîmp, apar și niște case. Însă pe Anton nu l-am văzut niciodată atît de emoționat. Nici măcar atunci cînd ajungem la vîrful Omu, nici atunci cînd se uită la un film rusesc și plînge, nici cînd ascultăm împreună Mozart la pickup, nici măcar atunci cînd îmi citește vreo poezie de Traian T. Coșovei. O ia pe mama de mînă și un timp stau nemișcați ca niște statui, privind pe fereastra trenului la un cîmp oarecare.

– Doino, ai crezut vreodată? întreabă Anton, aproape în șoaptă, la un moment dat. Că vom trece granița liberi?

– Nu, n-am crezut, zice și mama.

Apoi mama se scutură de parcă tocmai s-ar fi trezit dintr-un vis urît și îmi zice mie repede:

– Adina, ți-e foame? Nu vrei un sandvici?

– Dă-mi mie, eu vreau, zice și Anton.     

Pînă la urmă, mănînc și eu un sandvici și continui să mă uit pe geam încă patru ore, pînă la Budapesta – văd rîuri, case, copaci, cîrduri de gîște la fel ca ale noastre și totuși altfel. Apoi, clădiri din ce în ce mai înalte, ziduri cu desene colorate pe ele, reclame, intrăm într-un mare oraș.

Sîntem de trei zile la Budapesta, am vizitat șase supermarket-uri și toate sînt fantastice. Toate miros într-un anume fel, miros a pîine caldă, ananas, banane și alte fructe exotice pe care le poți vedea peste tot. Sînt mari, luminoase, pline de angajați care ne zîmbesc și care se dau la o parte din fața noastră atunci cînd vrem să luăm ceva de pe un raft. Aici nu există nici o coadă nicăieri, fiecare își ia ce dorește, plătește la casă și pleacă. Există frigidere întregi pline cu sucuri, nu știi pe care să-l alegi – sucuri verzi, sucuri galbene, sucuri roșii și roz. Mama se oprește de fiecare dată în dreptul vitrinei cu carne, se uită la caserolele în care sînt ambalate fripturile, cîte două, cîte trei.    

– Ei, cred că ungurii ăștia au dus-o bine și pe vremea lui Ceaușescu! spune ea.

Apoi ne uităm pe rînd la toate cutiile de pe rafturi și încercăm să le citim etichetele.

– Ăsta cred că e pește! zice mama. Iar ăsta, nu înțeleg... poate să fie tocană de carne la cutie? Că scrie pe ea gulaș! O luăm?

– Doino, ai grijă ce iei! zice și Anton. Că s-au mai păcălit și alții în Germania și și-au luat mîncare de pisici!

Nu luăm nimic, doar ne uităm, ca la exponatele dintr-un muzeu. La raionul de dulciuri sînt atît de multe ciocolate încît n-aș putea să le mănînc nici în zece ani. Ah, și alune, alune din alea sărate care crănțănesc între dinți, pe care puteai să le cumperi doar de la Casa de Comenzi. Aici sînt tone de alune. Și tone de budinci pudding, mama-mare făcea la schimb cîte un tiv la o rochie sau la o fustă pentru una singură pe care o ținea luni întregi într-un sertar pentru vreo ocazie specială.

(fragment din cartea Vine vacanța cu trenul din Franța care a apărut acum o săptămînă la Grupul Editorial ART / Young ART)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.