Kintsugi sau despre bunătate
Multă vreme am pariat doar pe inteligență, dar de-o vreme nimic nu îmi pare mai valoros decît bunătatea. De fapt, cred că bunătatea nu este altceva decît inteligența inimii.
Bunătatea se naște doar în vecinătatea unei lipse și presupune dăruire, o formă de renunțare în favoarea celuilalt. Dai altcuiva ceva care îți aparține și este important pentru tine. Bunătatea nu are nimic de-a face cu donarea caritabilă dintr-un surplus și nici cu datul mai departe al unui lucru de care nu mai ai nevoie. Bunătatea presupune un sacrificiu făcut cu seninătate, spontan, fără calcul. Bunătatea este o ofrandă de sine.
Adevărata bunătate tămăduiește, vindecă, repară, alină, reconstruiește. Bunătatea este o operă de restaurare a altuia folosind ca materie primă substanța propriei vieți: ceva din tine devine liantul care pune din nou împreună, la locul lor, fragmentele sparte din sinele altcuiva. Bunătatea restabilește întregul. Cînd ești bun, devii una cu cel asupra căruia îți reverși bunătatea.
Dar bunătatea nu este o ploaie torențială care să inunde, nici o cascadă care să înece. Spuneam că e o formă de inteligență a inimii, pentru că doar inima știe exact care trebuie să fie dozajul revărsării, doar ea simte cînd e momentul să intervii atît de intim în viața altcuiva încît să îi dăruiești ceva din tine. Numai rezonanța afectivă îți arată cum trebuie să lipești cioburile din viața lui, astfel încît fragmentele reunite să poată funcționa ca și cum nu ar fi fost sfărîmate niciodată.
Mi se pare că cea mai bună ilustrare a bunătății este arta japoneză de a repara ceramica spartă cu lac și pulbere de aur (kintsugi). În vasul refăcut, în locul fisurilor vedem firișoare aurii, ce desenează luminos istoria acelui obiect. Aurul își schimbă destinația, strălucirea nobilă de bijuterie este transmutată în ipostaza de umil liant între prețioasele cioburi care trebuie reunite. Aurul nu va mai străluci doar pentru sine, ci va fi una cu vasul reîntregit. Rana este deplin vindecată.
Se spune despre un om bun că ar avea o inimă de aur. Nu poate fi decît acel aur sacrificial care are darul de a vindeca, de a dărui o nouă viață unui vas spart, un aur care, alchimic, deține secretul renașterii.
Lucia Terzea-Ofrim este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București, unde predă cursuri de antropologie culturală.
