Revelioane

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Zizi și neantul jpeg

Revelionul era sărbătoarea de iarnă oficială, recunoscută pe vremea lui Ceaușescu. Era festivismul permis și chiar încurajat, inclusiv pe micile ecrane. Noi toți, copiii – decreței ai anilor ʼ70 –, așteptam cu sufletul la gură sketch-urile din noaptea dintre ani. Era, de altfel, cam singura noapte albă permisă.

Pe vremea aceea, la noi, de revelion, aproape în fiecare an, veneau doi prieteni de-ai părinților mei, Reta și Vadic. (Reta era, de altfel, o pictoriță talentată și cunoscută, Clarette Wachtel, iar Vadic un talentat scriitor de limbă rusă). Masa uriașă din sufrageria noastră, pînă atunci strict pe post de birou al tatălui meu (și al meu), îndeobște înțesată de hîrtii, devenea acum sărbătorească. Așa lungă și șubredă cum era, avea capacitatea să se transforme și, cu o față de masă adecvată (țin mnte că era una cu modele pe maro), să devină chiar festivă. Nu mai țin deloc minte cu ce era încărcată, dar știu că erau de toate pe ea. Pentru mine era cum trebuie, era standardul.

Erau cei patru adulți și cu mine, copilul care nu se plictisea niciodată cu ei. Dimpotrivă, se simțea în largul lui și participa dezinvolt la conversații. Conversații care se tot învîrteau, vrînd-nevrînd, în jurul scenetelor comice de pe micul ecran, ai căror protagoniști erau Toma Caragiu, Stela Popescu, Ștefan Bănică senior, Vasilica Tastaman... Și lista nu se oprește deloc aici, ci poate continua cu floarea cea vestită a actorilor din anii aceia. Dar nu voi insista. Îmi aduc aminte că sketch-urile respective, ale lui Caragiu mai ales, era pline de aluzii la regim. Asta era epoca, ăsta era trend-ul. Bănuiesc că asta se petrecea cu voie de la stăpînire, sau parțial cu voie de la stăpînire: erau anii deschiderii și, ca să se vadă cît eram de liberi... Încă nu începuse dezastrul absolut.

Țin minte că ai mei și musafirii lor comentau totul, de fiecare dată. Cred că de atunci am învățat nu doar să fiu un fan al culturii populare, ci și un spectator critic al acesteia. Căci da, asta era cultura populară, o parte a ei cel puțin, din epoca respectivă. De la revelioanele astea am înțeles, atît cît am putut la vîrstele de atunci, evident, că ce se întîmpla în țară nu era în regulă. Că Ceaușescu, care insista mereu, cu încăpățînare diabolică, să-și țină discursul la 12 noaptea, nu era deloc ce trebuie. Că era cineva care făcea rău. Da, adulții perorau glume pe seama lui. Dar pînă și un copil înțelegea că era haz de necaz. Că se întîmpla ceva nelalocul lui în jurul nostru, că eram în găleată, că era ceva dubios la mijloc.

Altfel, veselie și feerie. Stela și Bănică ne dădeau tonul la petrecere, cîntau, purtau rochii cu paiete ori costume elegante și mîncau salată de boeuf, se iubeau pe ecrane atît cît avea voie să se iubească lumea pe vremea aceea pudibondă, își criticau șefii din scenete atît cît era permis și cît nu afecta nimic din esența regimului putred pe dinăuntru. Ne bucuram de aparența unei normalități în care răul părea doar o glumă, spumoasă precum șampania „Zarea“, pe care o aveam și noi (și care a rămas, în forma ei nu de spumant, ci de vin spumos, chiar și în ferocii ani ʼ80.)

Cînd se apropia ora 12 noaptea, prietena noastră Reta spunea că trecerea dintre ani trebuie să te prindă făcînd fix ceea ce-ți dorești să faci în anul următor. Ea își aducea instrumente de desen. Pe vremea aceea și eu desenam, așa că și pe mine mă prindea Anul Nou cu foaia și cariocile. Am păstrat mult timp obiceiul ăsta, care mi s-a părut de bun augur: să faci la 12 noaptea ce-ți propui, în mod special, pentru următoarele 365 de zile.

L-am păstrat la multe din revelioanele care au urmat. Cele mai multe dintre ele ratate. Începînd cu cel din anul revoluției, cînd am „pășit” din 1989 în 1990. Trecuserăm prin zile fierbinți și agitate, chiar pe lîngă moarte fără să știm, cînd zburau gloanțele pe lîngă noi, adevărate sau nu, și aveam mereu senzația aia de efervescență și suprarealism augmentată, presupun, de tinerețe. Cert e că am scăpat cu viață, deși am păzit, zice-se, Facultatea de Litere, alături de mulți alții, într-o noapte, urmărind teroriști, ori am alergat pe la Casa Studenților să scoatem primul ziar studențesc liber etc. Toate astea probabil că ne-au dat gata, astfel încît n-am mai reușit să ajungem la revelionul care se organiza tot la Universitate și, după atîta avînt revoluționar, pur și simplu am adormit.

A fost, probabil, somnul binefăcător al trecerii la o altă epocă. Am adormit în ultimele rămășițe comuniste și ne-am trezit în zorii tranziției. Nu că s-ar fi schimbat ceva radical peste noapte, punte sau nepunte dintre ani. Ci, pur și simplu, ne-am trezit cu alt fel de avînt revoluționar. Unul care presupunea să schimbăm lumea à la longue. O revoluție de durată, a realităților, dar și a mentalităților. Pe care încă o trăim, de altfel.

A urmat un lung șir de revelioane și mai ratate. Ratate, dar inițiatice. Ne-am războit cu chelneri, vînzători de alimentară, cu prejudecăți. Dar asta va urma.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.