Carte

Poeziile din Coerența labirintică. Volum Alternativ / Continuu pot fi citite și din perspectiva caracterului lor autosimilar.

Oriunde am privi, în biografia dramatică a lui Steinhardt, individul este nevoit a se ascunde.

În sfîrșit, poate că e doar înclinația mea de practician, dar mi se pare că adevăratul tur de forță al lui David Damrosch se petrece „la firul ierbii”

Anticomunismul postcomunist își are istoria lui.

Cristina Chira și Emilia Faur au debutat în volum și au făcut-o, iată, pro­mițător. Să vedem cît și cum vor merge mai departe.

Astfel că demistificările în acest sens se pot întinde la noi pe spații foarte largi.

În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.

Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.

Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.

Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe

Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.

Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.

Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.

Galaad este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase romane scrise în literatura americană a ultimelor decenii.

Demonstraţia critică a Ruxandrei Cesereanu devine captivantă.

De la declanșarea invaziei militare în Ucraina, în februarie 2022, librăriile au fost și ele inundate cu cărți despre Vladimir Putin și Rusia.

În speranța că va veni, poate nu peste mult, ziua în care autorul Ninsorii electrice va avea parte de o ediție critică integrală pe măsura manuscriselor pe care le-a lăsat.

Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.

Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.

Atît Cristina Alexandrescu, cît și Mihnea Bâlici sînt două voci deja recognoscibile în poezia românească extrem contemporană.

Noul diagnostic îl răstoarnă sau îl echilibrează pe cel vechi: multă gingăşie şi un dram de forţă.

Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.

Într-un restaurant li se strigă „Go back to Russia!”, iar viața le e punctată de atacurile de panică legate de identitatea lor fluctuantă.

Amestec de Pascal Bruckner, Julian Barnes și David Lodge, pasional, ironic și simultan intelectual, noul roman al lui François-Henri Désérable e o bijuterie literară care merită admirată.

Radu Demetriades e protagonistul celui mai bun roman despre comunismul și tranziția de la noi.

Dacă nu i-a transformat în campioni, strădania lor tot ar fi remarcabilă.

Extrem de diferite între ele, aceste voci propun şi impun cîte o grilă de lectură distinctă.

„Dacă există un numitor comun al lucrurilor din această carte“, afirmă el, „ăsta e un fel de planare cu picioarele, după cum te duce vîntul“.

Este adevărat însă că, pe de altă parte, Krjijanovski nu s-a cenzurat în nici un fel, chiar dacă tema îl expunea interpretărilor cenzurii.

Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).

În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.

Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.

Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.

Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.

El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.

„Personal, mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mișcări de idei care, în ceea ce privește întinderea consecințelor și răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseși.

Deși optzecist sadea vorbind strict diacronic, Aurel Dumitrașcu a trăit din plin destinul unui poet romantic.

Trebuie să avem grijă ce gîndim despre prezent, s-ar putea ca această versiune să rămînă în istorie.

Este practic imposibil să concentrezi o istorie a literaturii de o asemenea complexitate într-o cronică.

Sîntem destul de receptivi la astfel de influențe, de care uneori nici nu mai sîntem conștienți.

În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.

„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”