Retractilități incisive

Publicat în Dilema Veche nr. 988 din 16 martie – 22 martie 2023
image

Cristina Alexandrescu, Cît mai departe de tot ce cunosc, OMG, 2022.

Mihnea Bâlici, Cazzo, OMG, 2022. 

Dintre debutanții de anul trecut, există cîteva voci care ies în evidență. I-aș numi pe Ioan Coroamă (despre care am scris deja în această revistă), Bogdan-Alexandru Petcu, Maria Ivanov, Diana Cornea, Mădălina Căuneac, Anda Vahnovan, Cristina Alexandrescu și Mihnea Bâlici. În intervenția mea de acum, mă voi referi doar la ultimii doi, ambii reprezentînd voci puternice și convingătoare, cu toate că aceștia nu au prea multe lucruri în comun ca formulă poetică. 

Cristina Alexandrescu scrie o poezie despre care aș putea spune că este aerată și concentrată în același timp. Paradoxul aparent se explică prin modul în care poeta își construiește textele. Își contrage discursul și lasă spații albe, tocmai pentru ca unele versuri să iasă mai mult în evidență. Astfel, încrîncenarea este mascată printr-o relaxare jucată, transpusă în poezie prin versuri echilibrate, egale cu ele însele. De aici, o scriere intensă, percutantă, ce nu are cum să te lase indiferent. Expunerea situațiilor de viață – cu puternice reverberații psihologice – constituie un liant al textelor: „Am derulat în minte toate evenimentele literare și / M-am imaginat ripostînd la gesturile sexuale / În fața cărora am tăcut pe moment iar apoi mi-a / fost scîrbă” („unde corpul meu nu contează”). 

Pentru Cristina Alexandrescu, poezia este, în unele cazuri, o safe zone, alteori, dimpotrivă, un fel de potențator al unor stări joase, de anxietate și nesiguranță. Viața nu este trăită, ci, mai degrabă, suportată. Eschivele fac parte însă dintr-un comportament natural, necăutat. Textele din această carte nu fetișizează inadaptarea sau trauma, nu avem de-a face cu ifosele neacceptării de către un celălalt concret sau abstract. 

Poeziile Cristinei Alexandrescu impun un tip insolit de relaționare cu exteriorul. A lua distanță față de toate lucrurile e un mod de înțelegere și de protejare a propriei persoane, în absența unei retorici supradimensionate. Din acest motiv, gesticulația minimă produce un maxim de efect: „Uite, dacă o femeie crescută din violență cere să / o iei în brațe, nu trebuie să pui întrebări, e nevoie / de brațe puternice care să țină piesele împreună. / Știi că iau des hanoracul tău greu pe mine pentru / că mă acoperă aproape în întregime / Și dacă-mi place ceva în ultima vreme, e să nu / fiu văzută. E mai ușor să-mi imaginez că m-ai băgat în haină / și că m-ai dus / Cît mai departe de tot ce cunosc, / Dar cît mai aproape de mine” („cît mai departe de tot ce cunosc”). 

Corporalitatea e o temă importantă aici, dar nu e asociată cu senzualitatea, cum se întîmplă în multe alte cazuri. Există o istorie a violențelor doar sugerată sau plasată în contexte generale și exterioare persoanei în cauză. A fi obișnuit cu violența nu înseamnă neapărat îndurarea unei agresiuni directe, ci persistarea într-un mediu și într-o mentalitate în care aceasta pare a fi un dat firesc, o fatalitate. De aici, o frică difuză iscată de situații oarecum banale. Primirea unui mesaj scris cu CAPS LOCK, de pildă. Tînăra scriitoare își creează propriul ei perimetru afectiv ce este dublat de un spațiu psihic, ambele exprimate prin intermediul unor elipse ce conferă un plus de semnificație. Gesturile cele mai banale, care dejoacă atenția cititorului, sînt convertite foarte repede în altceva ce ia prin surprindere: „Nu mi-am putut da seama azi, / Dar semăna cu momentul acela din viață / Cînd nu te mai doare nimic / Și organismul tău se pregătește pentru durerea / următoare” sau „Există viață după machiaj. / Acolo vom fi / Judecați după cearcăne”. 

În acest gen de poezie, accentul cade pe lucrurile omise, nespuse. Faptul că discursul e controlat, egal cu el însuși, nu înseamnă că nu e puternic și tăios. Dimpotrivă, autoarea face incizii în propria realitate psihică, cu efecte poetice remarcabile. Alienarea apare uneori ca o formă de măsurare a timpului, una pusă foarte bine în evidență de modul de funcționare al rețelelor de socializare: „Acum că ai ajuns / În partea de jos a listei de chat, / Îmi dau seama că a trecut timpul”.

988 16 coperta1 jpg

Pe ocolite

Dacă poezia Cristinei Alexandrescu este, de multe ori, expresia unor contrageri, a unor condensări dublate de spații goale ce impun o retractilitate incisivă, textele lui Mihnea Bâlici sînt, dimpotrivă, extensive, chiar prozastice. Se ajunge la poezie pe ocolite. Este nevoie, în primă instanță, de creionarea unor trasee existențiale și situaționale. 

Cazzo are la bază o temă clară, una cu multiple implicații sociale. E un poem bine scris, alert, bazat pe o retorică neconvențională pe care aș rezuma-o astfel: Cazzo e un poem pentru că așa vrea autorul lui să-l numească. Sigur, există și alte motivații ce decurg din text în mod direct : „tu, tată, ai muncit doișpe ani în Italia / ca acum eu să stau singur pe picioarele mele. / ce gîndesc e în mare parte corect, / așa că îți adresez versurile astea / pe care doar tăietura le mai face versuri / și pe care probabil nu le vei citi atent” („Campusul 3”). Și, pentru că tot am citat din acest segment al cărții, trebuie spus că cea mai amplă metaforă din această carte este cea a „campusului”, o uniformizare de tip nou, o înregimentare de bunăvoie într-un sistem ce amenință să devină opresiv. Cazzo e și o carte a vîrstelor, a trecerilor de la o etapă la alta, poezia fiind uneori un pasaj de trecere ce distorsionează trecutul în beneficiul unui prezent dominat de nostalgie: „la baza furnalului din curtea școlii. nu mă simt bine. / cîte episoade din viață se dovedesc a fi de fapt / pasaje către viitor? cîte se distorsionează în acest scop? / o vîrstă fragedă zdruncină ancorele unui om. / de multe ori mă trezeam cu senzația / că aș fi putut fi oricine altcineva”.

Ce îmi place la cartea asta e că evită clișeele literaturii migrației, în ciuda faptului că unele cadre ușor recognoscibile nu au cum să lipsească. Situația copiilor lăsați în țară, aproape singuri, să crească și să se descurce cum pot, constituie un fenomen social de anvergură. Această temă nu a făcut pînă acum obiectul poeziei, decît în mici proporții, doar prin unele aluzii, în scrieri compozite. Mihnea Bâlici evită patetismul, apelînd la mai multe metode. În primă instanță, prin notița (aproape administrativă) de la începutul cărții: „Evenimentele relatate sînt fictive. Orice asemănare cu persoane reale este pur întîmplătoare”. 

Mult mai importante sînt însă strategiile prin intermediul cărora autorul ia distanță de personajul său, punîndu-l în relație cu derizoriul vieții de zi cu zi. Fațeta prozastică a poemului pare desprinsă dintr-un roman realist. Exteriorul e înregistrat milimetric, cu încetinitorul. Dar realitatea în slow motion se transformă pe măsură ce se acutizează percepțiile, iar acestea depind de trăirile interioare ale protagonistului, care, repet, își reprimă orice formă de patetism: „Am în minte briza mării, cu miros de sare și pudră / de talc; / plaja aglomerată, nisipul încins, neted, de caramel / și orzo. / Am în minte pescărușii, cu plonjările lor inutile. / Și turiștii, / care vin în mai și pleacă abia tîrziu, toamna, cînd / cerul își / varsă ploile stătute peste plantația de umbrele. / Dar încă / e vară, nisipul arde pe sub tălpile vînzătorilor / de culoare, / ale căror urme se evaporă, fără să mai aștepte refuzul” („Cazzo 1”). 

Privirea, care face decupaje în realitate, funcționează ca un background activ pentru o stare de tensiune în continuă creștere. Mihnea Bâlici reușește foarte bine să creeze acel filtru al ingenuității, și asta prin unele mici detalii ce contrastează cu fluxul dominant al poemului: „Înalt, bronzat, cu smaralde în ochi, a venit / din Toscana cu o mare promisiune: «O să / futem cu freza asta. Vom fi de puta madre.» / N-am futut nimic în vara aia, e și complicat / cînd ai zece ani și înjuri doar în abstract, / dar am reușit să enervăm un copil din vecini / care ne-a văzut cum ne plimbam printre sălcii: / doi indivizi identici, cu părul proaspăt aranjat / și blugi lăsați, tricouri albe cu siglă Adidas” („Deodorant”). 

Ingenuitatea e cumva „coruptă” printr-o maturizare forțată, nefirească, urmare a unor contexte de viață alambicate, bizare. Tocmai din acest motiv, liniaritatea și retorica îmblînzită a realului cunoaște serioase sincope. Acestora li se adaugă și manifestul politic implicit sau, ca să utilizez un paradox, tăcut. Furia nu e însă tăcută, ea există și e exprimată în diferite feluri, dar pe o singură voce: „dacă te simțeai vreodată singur, / îmi scriai mie pe skype și-mi ziceai / că ai lacrimi în ochi cînd tastezi. / dar eu nu cred că aș fi fost mai șocat / nici dacă te-aș fi văzut plîngînd în față. / nu eram emoționat. eram furios / pe comunicarea asta handicapată, / pe clișeele pe care ni le vindem, / care sînt pe bune, dar nu par. / ce înseamnă să-ți fie dor de cineva? / ce înseamnă să fii singur? / să plîngi de dorul cuiva și să-i spui?” („Campus 3”). Pînă la urmă, și asta e o formă de retractilitate incisivă. Intensitatea cărții fluctuează, pasajele lirice alternează cu cele prozastice, rămînînd cumva în armonie. Totul depinde de contextele mereu în mișcare, la fel cum cazzo este un cuvînt ale cărui violență și vulgaritate variază în funcție de expresiile în care e utilizat. Che cazzo nu e totuna cu testa di cazzo, ca să mă rezum doar la aceste exemple. 

Am prezentat mai sus două poetici contrastive, două modalități distincte de relaționare cu exteriorul, dar și cu istoria personală. În prima situație aveam de-a face cu diverse contrageri, cu retractilități incisive cu efect imediat pe spații restrînse, în vreme ce, în al doilea caz, lirismul este mai degrabă o manifestare, un efect secundar al prozasticului. Atît Cristina Alexandrescu, cît și Mihnea Bâlici sînt două voci deja recognoscibile în poezia românească extrem contemporană. 

Şerban Axinte este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Scrîșnetul dinților, Editura Cartier, 2021.

p 16 Draga tata jpg
Trei scrisori
Mulțumesc mult pentru scrisoarea care a ajuns aici în aceeași seară în care am ajuns și noi.
p 17 1 jpg
După revoluție
O epocă totuși distantă, în care gestul de a porni o cameră de filmat conținea adesea în miezul său promisiunea, între timp rătăcită, a unui mîine mai bun.
990 17 Biro coperta2 jpg
Manevre noi pentru vechi epigoni
Oricum, alternativele care să acopere acest cîmp liric/stilistic se împuținează.
p 23 1 jpg
Victor Brauner – Confesiune cu ocazia unei expoziții
Lucrările „decorative“ corespund „construcțiilor“ elogiate de Ilarie Voronca în textul publicat în paginile revistei 75 HP.
Poster Orizontal   29 Martie 2023   Cimarosa si Salieri jpg
Baritonul italian RICCARDO NOVARO, aplaudat la Théître des Champs-Elysées – Paris, invitat la Sala Radio
Miercuri, 29 martie 2023 (19:00), îl veți asculta alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK.
989 16 coperta jpg
Imprevizibila ușurătate a vieții și a morții
Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.
p 17 1 jpg
Burta balenei
Luat mai cu seamă în contextul particular al cinema-ului românesc, Spre Nord constituie o mare ocazie ratată.
989 17 Breazu jpg
Despre mizeria din dulceață
Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă.
989 23 Iamandi jpg
Un exercițiu de imaginație
Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.
copertă Murmur jpg
988 17 Vrabia foto Tudor Neacsu1 jpg
Să cazi la pace cu trecutul
Perioada postcomunistă în România, în special pînă la aderarea țării la Uniunea Europeană, a fost tumultuoasă din multe punctele de vedere.
Matrix fisa cartii jpg
Lauren Groff, Matrix, traducere din engleză de Brîndușa Cotea, Curtea Veche Publishing, 2023 - fragment -
Cu o privire arzătoare, se apleacă peste masa pe care Asta, entuziasmată, a început deja să schițeze planuri.
Giuliano da Empoli Magul de la Kremlin cop1 APROBATA (1) jpg
Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli - fragment-
Acest roman este inspirat din fapte și personaje reale, cărora autorul le-a împrumutat viață particular și replici imaginare.
Afis Sala Radio 17 martie 2023 (2) jpg
Dirijoarea Orchestrei Simfonice din Canberra - JESSICA COTTIS - invitată la Sala Radio
JESSICA COTTIS – o prezență specială pe scena muzicală internațională, unul dintre cei mai remarcabili dirijori britanico-australieni, dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra, este invitată pe scenă Sălii Radio!
RRM Iasi 1920x1080 jpg
Din 22 martie, ora 19.00: Radio România Muzical la Iași, pe frecvența 95.4 FM
Radio România Muzical poate fi ascultat la București pe frecvența 104.8 FM, regional pe frecvența Coștila 97.6 FM, iar din 22 martie 2023, pe frecvența locală 95.4 FM la Iași.
p 16 YouTube jpg
Extemporal la erotică
Noul diagnostic îl răstoarnă sau îl echilibrează pe cel vechi: multă gingăşie şi un dram de forţă.
p 17 jpg
Fami(g)lia
A Chiara rulează în cadrul Festivalului „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”.
987 17 coperta1 jpg
Focus JazzX
Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park
987 15 foto BogdanDincă jpg
987 21 coperta Iamandi jpeg
Economie și psihologie
Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.
(1) Beethoven Skizze Eugène Louis Lami FotoJean Marc Anglès Collection Cité de la musique jpg
Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații – conferință NEC
Colegiul Noua Europă are deosebita plăcere de a vă invita la conferința „Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații”, pe care compozitorul Dan Dediu o va susține joi, 9 martie 2023, la ora 17.00.
José Gallegos y Arnosa, El zapatero jpg
IIC BUC VISUALI ITALIANE AFFICHE 230222 jpg
Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”
Cinematografia italiană are o istorie lungă și prestigioasă, cu capodopere care au cucerit publicul din întreaga lume.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Rusoaică voluntar în Ucraina, dezvăluiri șocante. Femeile din unitatea sa, folosite ca sclave sexuale
Un militar rus detașat în Ucraina a declarat că ofițeri de rang înalt au folosit femeile medic din propria armată ca sclave sexuale și le-au pedepsit pe cele care nu cooperau.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.