Stilistica terapeutică

Publicat în Dilema Veche nr. 975 din 15 decembrie – 21 decembrie 2022
© YouTube
© YouTube

  Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, ediția a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Polirom, 2021. 

Pentru suflarea filologică de la noi, o nouă ediţie a unei istorii a literaturii române poate fi cu adevărat provocatoare. Vasta cercetare a lui Mihai Zamfir se defineşte, pe de-o parte, printr-un nivel de exigenţă stilistică şi lingvistică, reclamînd o postură anticuratorială în numele căreia figurile „venerabile” de altădată sînt reexaminate şi reevaluate, adesea în dauna reputaţiilor ocazionale, a categoriilor pitorescului ori a rolului lor istoric. Pe de altă parte, se remarcă prin căutarea deliberată, de sorginte întrucîtva neomodernistă, a „cifrului ascuns”, a „individualităţii ultime” a operei, prin întreţinerea unei tensiuni a inefabilului (nelipsită de anumite delicii în planul narativităţii), prin credinţa că faptul literar se poate naşte din secvenţe care frizează cu deosebire gratuitatea, accidentul ori miraculosul.

În oglinzile criticii recente     

Teza că doar originalitatea stilistică asigură perenitatea operei este, fireşte, discutabilă. Unele dintre reproşurile care i s-au adus prezentului op conotează, însă, „lipsa oricărei bibliografii şi aspectul rapsodic, fără rigoare” (Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane, Polirom, 2021) drept particularitate definitorie a acestei istorii literare. Pînă şi o lectură de survol a textului ori a primelor zeci de pagini ar trebui să descurajeze o astfel de ipoteză, cîtă vreme referinţele teoretice, critice ori literare, nicidecum inexistente, sînt mereu absorbite în corpusul textual, cum se practică, de pildă, în discursul publicistic, evitîndu-se folosirea notelor de subsol. Este o abordare la care apelează şi Eugen Negrici în Iluziile literaturii române, deşi nu am găsit pînă acum pe cineva care să îi reproşeze acestuia respectiva opţiune. Chiar din primele pagini, referinţele sînt cultivate şi integrate discret pe firul discursului critic: de la filosoful Jacques Bouveresse la medievalistul Michel Zink, cel din La subjectivité littéraire (1985), de la valoroasele contribuţii de lingvistică matematică ale lui Mihai Dinu la lucrările de stilistică ale „coautorului discret al acestei Istorii”, Mihaela Mancaş, sau la studiile, consultate în original, ale unor Virgil Nemoianu, Pierre Manent, Marcel Gauchet, Antoine Compagnon etc.

În plus, în condiţiile revelării unui eu publicistic, cultivat asiduu odată cu căderea socialismului dictatorial, scriitura subiectului critic suferă o modificare evidentă (însă nu o fisură, după cum vom vedea), efectuînd un viraj pe care fie îl ignoră, fie îl interpretează discutabil unii exegeţi, precum Adriana Stan. Cum haina de camuflaj a teoreticianului putea fi dezbrăcată doar odată cu anotimpul căderii socialismului dictatorial, epilogul acestei îndelungi aşteptări este marcat nu doar la nivel simbolic, ci chiar şi sub aspectul unui relativism metodologic, aşa cum se poate citi printre rînduri în eseurile sale de tranziţie, unde iese la iveală virajul neo-traumatic, „mărturisitor” (cum ar spune teologii), către un eseism literar de tip superior. 

Întreaga condiţie a intelectualului suferă acum o redimensionare în regim de urgenţă. Respectiva turnură este consfinţită în prefaţa volumului Discursul anilor ’90 (Fundaţia Culturală Română, 1997). Aventura structuralistă, în spiritul căreia se formează subiectul, este recitită retrospectiv şi reevaluată într-o cheie compensativă, strategie la care au recurs şi alţi teoreticieni, dacă ar fi să-l amintim aici doar pe Toma Pavel, cu care Zamfir este înrudit spiritual şi intelectual. Ceea ce scria marele său prieten în prefaţa la ediţia postcomunistă a volumului său de debut, Fragmente despre cuvinte (1968), este în mare măsură valabil şi pentru primele studii semnate de Zamfir: „Ca lingvist, mă simţeam în siguranţă, mai ales că eram structuralist şi că, deci, lucrările mele, practic ininteligibile pentru neiniţiaţi, nu puteau fi interpretate ca duşmănoase faţă de regimul la putere”.

Dar este oare atît de greu de acceptat de către unii intelectuali de la noi teza că teroarea istoriei a rămas şi rămîne în continuare psihologic-decisivă pe scena interioară a subiectului? Concret, ceea ce reproşez analizei Adrianei Stan, autoarea excepţionalului studiu despre structuralismul românesc, este dublul standard în dezbaterea privind cazul românesc şi cel francez: dacă francezilor nu doar că li se justifică, ci chiar li se admiră alibiurile poststructuraliste, id est, „relativismul interpretării” şi „revenirea subiectivităţii refulate”, în schimb, astfel de „derapaje”, odată transferate în cronotopul românesc, brutalizat nu printr-o dictatură de carton, ci printr-una cît se poate de reală, nu mai primesc notă de trecere şi sînt drastic sancţionate de către o ironie muşcătoare (Adriana Stan, Bastionul lingvistic..., MLR, 2017). 

În fapt, eroarea se datorează şi unor omisiuni surprinzătoare privind parcursul de după ’90 al criticului şi publicistului. Deşi activitatea lui Zamfir este urmărită pînă atunci cu atenţie şi cu fineţe analitică, sancţionată ori apreciată acolo unde era cazul, Adriana Stan sare brusc două decenii şi decretează, fără să ezite, că de unde în ’88 aveam de-a face cu o „versatilitate analitică” de invidiat, exemplar exersată în volumul Cealaltă faţă a prozei, ne trezim direct în 2011, faţă în faţă cu sinteza prăfuită a unui călinescian, o indigestă „călătorie de tip crocean”, reducţionistă şi deficitară în abordarea dinamicii genurilor şi a convenţiilor, refuzînd deliberat orice perspectivă de tip macro (?), în care „portretele autorilor se înşiră ca nişte medalioane în sepia”. 

Dacă „accentul covîrşitor pus pe particularitate, diferenţă, discontinuitate, pe individ, nu pe sistem, este cu totul nepotrivit demersului istoriografic” (cu toate că şi această prejudecată critică, altoită probabil pe filiera acceselor anticălinesciene de tip Marino, care făcea alergie la orice formă de eseism larg, fie el inteligent, superior şi cultivat, este discutabilă, cel puţin din perspectiva unei teorii a lecturii), întrebarea care se pune este dacă a scris, de fapt, vreodată istorie literară Mihai Zamfir altfel decît pînă acum. 

În realitate, aceeaşi „versatilitate analitică”, pusă la lucru de către autorul eseurilor cuprinse în Cealaltă faţă a prozei, ne întîmpină şi în Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române. Aici se glosează în marginea supremei forme de subtilitate stilistică la Creangă, dată de eliminarea cu totul a referinţelor înalt-culturale, despre descendenţa lui Slavici din prozatorii austrieci Biedermeier, ori despre receptarea pasionantă a romanului-cult al lui Mateiu Caragiale; dincolo sînt scoase la lumină aceleaşi (aparente) discontinuităţi, cazuri controversate, unghiuri inedite de interpretare, „dosare nesoluţionate din arhiva secretă a literaturii române” (cum scrie Alex Goldiş): de la eşecurile prozei lui C. Stere şi diferenţa specifică a romanescului, la relaţia dintre mimetism şi originalitate, dintre propensiune filosofică şi propensiune literară şi, implicit, dintre primul şi ultimul Lovinescu, ori la etica lui Marin Preda şi la filiaţiile camusiene ale acestuia. Actul critic subîntinde, prin urmare, o gesticulaţie extrem de largă, departe de cadrele austerităţii.

975 16 coperta jpg

Culisele unei poetici a genialităţii

Markerii stilistici responsabili de instalarea unei tensiuni a inefabilului nu pot fi puşi la îndoială („au apărut ca prin minune trei insule de cultură europeană”, „miracolul apariţiei lui Dosoftei ca poet complet format are proporţiile unui fenomen inexplicabil”, „unul dintre acei poeţi care se nasc prin accident”, „intuiţia profundă a poetului moldovean a frizat geniul” etc.), însă ei nu sînt o apariţie meteorică, dovadă volumul de debut, Proza poetică românească în secolul XIX(1971). Iar faptul că interpretul operează în deplină conştiinţă a convenţiei, altfel spus, că lucrează conştient cu instrumentele unei poetici a genialităţii lingvistice, reiese încă din modul în care construieşte prima analiză profesionistă asupra înşurubării mitului eminescian în conştiinţa publicului, într-un studiu publicat spre finalul deceniului al optulea (D. Păcurariu, editor, Eminescu după Eminescu, Junimea, 1978). 

Pe urmele maestrului său, Tudor Vianu, Zamfir este încredinţat de primatul ştiinţei limbii în raport cu imaginaţia creatorului. Teza este aceea pe care mizează şi Marc Fumaroli, atunci cînd subliniază că geniul nu inventează un nou mod de guvernare a literaturii, ci doar dislocă funcţia de comunicare din spaţiul retoricii în cel al gramaticii. În lectura lui Adrian Tudurachi, geniul devine, în fapt, un răspuns (strategic) optimist la condiţionările negative la care este supusă o cultură autarhică, a cărei dezvoltare a fost îndelung inhibată ori blocată, supusă fiind unui etern decalaj cultural. În culisele acestui scenariu terapeutic, „valorile spontaneităţii pot să fie puse în balanţă şi să neutralizeze o anxietate a descendenţei” (Fabrica de geniu..., Institutul European, 2016). Geniul poate fi aşadar echivalat cu virtualităţile, cu potenţialităţile, cu forţele neexplorate, cu dorinţele încă neîmplinite. Misiunea acestuia e definită de capacitatea coagulării unor forme literare dinainte ca literatura însăşi să fie echipată cu instituţiile necesare funcţionării ei.

Este practic imposibil să concentrezi o istorie a literaturii de o asemenea complexitate într-o cronică. De preferat sînt studiile, instrumentarul academic, perspectivele comparatiste. A nu se deduce de aici că naraţiunea interpretativă ar duce lipsă de colocvialităţi, de puseuri de ironie şi umor ale unui prozator stăpîn pe mijloacele sale de expresie: „boierul putred de bogat [e dornic] a convinge de iubirea sa succesiunea femeilor asediate” (cu privire la Costache Conachi), ruinele reprezintă o „adevărată calamitate tematică naţională”, „pentru bulimicul Heliade, a nu fi în centrul atenţiei şi al evenimentelor echivala cu dezastrul” etc. 

O paralelă pertinentă între prezentul op şi Istoria critică a lui N. Manolescu ar putea deveni un demers incitant şi plin de surprize.

Adrian Mureşan este critic literar. Ultima carte publicată: Vîrstele subversiunii. N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor,OMG, 2020.

Afis 9 febr 2023 Sala Radio jpg
TROMPETISTUL DE TALIE INTERNAȚIONALĂ ALEX SIPIAGIN VA CÎNTA CU BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA!
Pentru acest concert de jazz contemporan, Big Band-ul Radio îi are ca invitați și pe pianistul și aranjorul MISHA TSIGANOV, contrabasistul MAKAR NOVIKOV și pe bateristul SASHA MACHIN.
Publishing & TPS1 jpg
1 milion de lei pentru traducerea cărților românești în străinătate
Sesiunea 2023 a programelor Translation and Publication Support (TPS) și PUBLISHING ROMANIA, la start
982 16 sus coperta jpg
O bere cu Dave Grohl
Pe mulți dintre noi izolarea din timpul pandemiei ne-a făcut să ne aplecăm spre tot soiul de hobby-uri mai mult sau mai puțin bizare (și de multe ori nu neapărat utile).
p 17 jpg
Teatru de război
Narvik e despre acest cuplu – ea, „soție și mamă”; el, soldat chiar pe frontul din fața casei – care trebuie să le facă față nemților, „separat, dar împreună”.
982 17 coperta1 jpg
Familia Wakeman
Nu doar Steven Wilson a avut un an intens, ci și celălalt Wilson esențial al prog-rock-ului britanic, Damian Wilson.
George Banu jpg
George Banu – un portret pur subiectiv
Biţă folosea des expresia entre‐deux, inclusiv în Povestirile lui Horatio, una dintre ultimele lui cărți.
landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.