Cea mai contemporană fată din lume

Claudia CHIRIȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 992 din 13 aprilie – 19 aprilie 2023
image

 Patricia Lockwood, Nimeni nu vorbește despre asta, traducere de Domnica Drumea, Editura Pandora M, 2022.

Romanul de față este, înainte de toate, un manifest pentru contemporaneitate. După publicarea a două culegeri de poezie, a unui volum memorialistic și a unei serii de eseuri pentru London Review of Books, Patricia Lockwood amestecă genurile literare și scrie despre ce înseamnă să devii contemporan, urmînd îndeaproape rețeta filosofului italian Giorgio Agamben. În eseul deja clasic „Ce este contemporanul?”, Agamben declară că cei care „sînt cu adevărat contemporani, care aparțin cu adevărat timpului lor, sînt aceia care nici nu coincid perfect cu el”, nici nu „încearcă să coincidă și să se conformeze” lui, aceia care aderă la el prin defazare, „disjuncție și anacronism”, „care aderă la el și care, în același timp, păstrează distanța”. „Cei care coincid prea bine cu epoca […] nu sînt contemporani, întocmai pentru că nu reușesc să o vadă.” „Poetul – contemporanul – trebuie să își pironească privirea pe propriul timp […] pentru a îi percepe nu lumina, ci mai degrabă întunericul”, să fie „capabil să scrie înmuindu-și penița în obscuritatea prezentului.” 

Întocmai asta face Lockwood în cartea sa ce funcționează deopotrivă ca un polaroid actual al amalgamării lumilor digitale și fizice și ca o autocritică asupra modului în care acest instantaneu este obținut cu mijloace literare. Avînd ca modele cărțile lui David Markson și W.G. Sebald, Lockwood spune povestea – în mare măsură autobiografică – unei femei, narator nenumit, ce devine, dintr-un membru perfect integrat al epocii, un contemporan înzestrat cu luciditate. În prima jumătate a romanului, femeia trăiește într-o împletire cvasipatologică a realității fizice cu cea a web-ului, o posibilă reificare distopică a Xanadu, proiectul eșuat al lui Ted Nelson. Sînt documentate în detaliu dependența ei de conținut media inutil, obsesia pentru forma de prezentare fragmentară și adesea incoerentă a acestuia, și cum expunerea prelungită la ironie, ridiculizare, înfierare și polemici o afectează și o ține captivă în lumea pe care o numește portal. Arestul este însă întrerupt brutal de un eveniment al lumii reale. Deși protagonista observă și critică neajunsurile unei vieți trăite în portal încă de la începutul cărții, abia nașterea și diagnosticarea nepoatei sale cu sindromul Proteu (un sindrom genetic ce în acest caz se dovedește a fi fatal) reușesc să o smulgă din mediul online. Această detașare face posibilă, în a doua parte a cărții, o analiză sinceră a dependenței de portal, personajul reevaluînd importanța principalelor relații din viața sa. 

Romanul sfidează convențiile prozei clasice, plasîndu-se la intersecția mai multor genuri literare: prezentată de Lockwood drept proză poetică, scrierea este în parte memorialistică, și în definitiv o colecție de fragmente eseistice și de texte scurte ce amintesc de postările pe Twitter. De altfel, autoarea a mărturisit că a pornit de la necesitatea ca romanul contemporan „să fie scris în maniera epocii, fragmentarul și autoficționalul fiind unse de Internet modelul epocii”. Îmbinarea scrierii de tip tweet – directă, compactă, adesea umoristică – cu fluxul conștiinței nu trebuie să mire așadar. Nici folosirea profanului și a kitsch-ului ca unelte pentru revelare și critică comprimată: Lockwood a profitat de antrenamentul ei în arta provocării și a ironizării pe web pentru a-și demonstra proximitatea cu propria epocă. Reflectînd absurdul eterogenității conținutului digital din portal, a presărat de toate în carte, de la glume seci cu animale și știri sinistre la poezie și meditație, sărind cu fiecare fragment de la un limbaj la altul: de la mentaleză la meme, la limbajul Twitter-ului, la cel poetic și înapoi. Efectul acestei înșirări aparent aleatoare de fragmente sporadice, ce nu sînt strîns legate cronologic între ele, este cel al scroll-ului nesfîrșit din fluxul rețelelor sociale.

Apartenență

Să aparții acestei generații înseamnă, poate, că recunoști referința din titlul de mai sus. Conform lui Lockwood, să aparții acestei generații înseamnă și să te îmbraci la înmormîntarea copilului tău într-o rochie roz aprins, coșciugul să fie și el roz, o nuanță nouă ce tocmai a fost denumită, cineva să strecoare în el un cristal pînă să îi fie închis capacul, să se cînte trap la priveghi, iar apoi, un grătar. Dar să aparții acestei generații înseamnă mai ales să alergi neîntrerupt și senin, ca un hamster, pe o bandă Möbius a dualismului lumii virtuale și fizice. Să alergi avînd în fundal o imagine kitsch a unui curcubeu-nimb care să servească drept alinare și refugiu – îndemnul ilustrat pe coperta originală a cărții, ori prescrierea lui Adorno pentru vindecarea conștientizării că îți irosești viața. 

Romanul începe altminteri cu examinarea unei vieți pasive, dedicate contemplării abisului portalului. Deși promitea mobilitate prin transportul imediat al vizitatorilor dintr-un colț al său în altul via hiperlegături, portalul ține protagonista cărții prizonieră între granițele spațiului web. Blocată în haosul acestei lumi, ea este implicată în „viscolul tuturor lucrurilor”, dependentă de cacofonia subiectelor mai mult sau mai puțin frivole dezbătute în cultura online, și în același timp paralizată, neputînd articula răspunsuri personale satisfăcătoare: „nu simțea că așa se trăiește viața reală, dar cum se mai trăia în zilele noastre?”. Contrar investirii emoționale și avalanșei de sentimente contradictorii din momentele de imersiune deplină în mediul online – amuzament, revoltă și oroare, toate în același timp –, ea este văzută din exterior, de soțul ei, „ca o păpușă a unui ventriloc”, „moartă, complet moartă”. 

Preocuparea pentru ceea ce pare a fi mai degrabă lista subiectelor de dezbatere la seminarul unui centru de studiu în etică aplicată este însă reală. Naratoarea îi consemnează sîrguincios dilemele pe teme sociale și politice actuale diverse, de la conștiința de clasă, socialismul de carton, ura față de capitalism, ura față de poliție, teoria conspirației, violență și masacre în școli, pînă la alegerea pronumelor personale, corectitudinea politică și cancel culture, colonialism și reevaluarea istoriei și artei sub o nouă înțelegere a abuzului. Nici subiectele din jurul mediului digital nu îi oferă șansa unei introspecții mai facile. Deși știe prea bine că articolele care denunță că „tehnologia are o problemă de etică nu fac să dispară problemele de etică ale tehnologiei”, nu se poate abține să contribuie la zumzetul mind hive-ului, discutînd justificările furiei pe Internet, problema manipulării prin media de socializare, a supravegherii, confidențialității și intimității digitale, acceptarea panopticului modern și a cenzurii, ori redefinirea paternității ideilor. Glumește anunțînd descoperiri ale unor glitsch-uri în sistem ca dovezi ale teoriei conform căreia trăim într-o simulare, și pune la îndoială relevanța experienței ekphrastice moderne – limitele trăirii indirecte a unui eveniment prin consumarea unei reprezentări digitale vizuale ori textuale. Nu lipsesc nici fragmentele de metadiscurs, în care analizează discursul modern online și își declară neîncrederea în noul Internetspeak – „de ce scriam toți astfel? așa scria portalul” – nu doar din considerente de formă, ci și din cauza tot mai numeroaselor probleme iscate de neseriozitatea limbajului. Trecerea pe nesimțite în tabăra adversă a celor care parodiau pozițiile extremiste, ca profeție autoîndeplinită anunțată de legea lui Poe (element al culturii kitsch contemporane ce presupune că fără un indicator clar al intenției autorului, orice parodiere a unei păreri extremiste poate fi ușor confundată de cititori cu o expresie sinceră a părerii parodiate), o deznădăjduiește în egală măsură ca efectul de bumerang al folosirii sarcasmului și persiflării ca armă împotriva nedreptăților de tot soiul. Ceea ce trebuia să fie un mecanism de comunicare și apropiere devenise prin metamorfozarea în simplă batjocură o sursă a dezbinării și alienării.

Protagonista notează toate acestea cu meticulozitatea necesară ridicării de tumuli, piatră peste piatră, ca antidot împotriva uitării. Își justifică activitatea din portal prin construirea, postare cu postare, a unui memorial digital: dacă vrei să exiști, trebuie să participi la fluxul rețelei, să curatoriezi în permanență o expoziție personală a gîndurilor și preocupărilor tale. În același timp, o justifică și prin nevoia de apartenență și de comuniune: îngrijorată de posibila lipsă de însemnătate a rolului său, se întreabă recurent „care este contribuția ta la societate?”. Contribuția ei este prezența în portal. Apartenența la comunitate se manifestă prin aderarea la inteligența comună ori mintea socială a portalului, prin adoptarea unui flux al conștiinței colective – un „flux al conștiinței care nu e a ta, dar la care participi“. Integrarea în această conștiință lasă însă loc temerii ocazionale de uniformizare și de pierdere a individualității: „fusese locul în care păreai să fii tu însăți. Treptat, devenise locul în care semănam unii cu alții”. Trebuie spus că Lockwood surprinde ingenios ideea de flux al conștiinței colective apelînd la limbajul memelor ca reprezentări ale sentimentelor și tiparelor de comportament universale, și la kitsch, mai ales prin discursul colocvial. Kitsch-ul este exploatat ca experiență împărtășită: el exprimă celor ce îl consumă nu preferințe individuale, ci dorințe și nemulțumiri sociale colective ce rămîn deseori îngropate.

Deși naratoarea înregistrează simptomele degenerescenței cognitive și emoționale lente datorate intoxicării cu frivolitate și ironie prin petrecerea unui timp prea îndelungat citind și scriind postări pe media de socializare, neuroplasticitatea prin marinare web devine o problemă reală pentru personajul nostru abia în momentul în care se confruntă cu o situație tragică în viața reală. Ușurătatea portalului, neadecvată noilor condiții, devine insuportabilă, iar protagonista se retrage parțial din mediul online, nedorind să irosească nici un moment pe care l-ar putea petrece cu nepoata sa. Existența ei de pînă atunci îi pare absurdă, ridicolă, de neînțeles. Întrebările care o preocupă se schimbă și ele: ce este un om, cine are dreptul asupra corpului unei femei, ce este mintea umană, putea fi salvată gorila Harambe? Cu toate acestea, scriitoarea înțelege că cele două lumi nu sînt separabile. Personajul ei nu părăsește complet portalul, oferind astfel un răspuns radical și simplist, ci rămîne să îi pună la îndoială importanța, ca un ecou al observației lui Agamben: „Să fii contemporan, este înainte de toate, o chestiune de curaj, pentru că înseamnă nu doar să îți fixezi ferm privirea pe întunericul epocii, dar și să percepi în acest întuneric o lumină, care, deși îndreptată spre noi, se distanțează de noi infinit”.

Inseparabilitatea aceasta este sugerată inteligent de Lockwood și prin dezbaterea problemei raportului minte-corp în context digital. În filosofia jocurilor, conexiunea corporală dintre un jucător și avatarul său este înțeleasă ca o fuziune a corporalității digitale (jucătorul-ca-avatar, întruparea digitală a jucătorului) și a digitalității corporale (avatarul-ca-jucător, experiența intracorporală ce include și avatarul; interfața și avatarul din joc devin parte a corpului jucătorului, jocul fiind și el astfel încorporat). Înlocuind în această ipoteză jocul cu portalul și avatarul cu persona din mediul online, ne apropiem de ideea lui Lockwood, conform căreia experiența web-ului poate fi fizică: portalul nu doar afectează corpul utilizatorului (protagonistei îi amorțește adesea degetul făcînd scroll), ci poate fi perceput ca fiind corporal el însuși. Dacă la începutul cărții portalul era descris ca fiind locul în care utilizatorii erau aproape de a-și pierde corpul, după retragerea din digital, personajul îl privește ca pe un vechi corp, o carcasă părăsită. Ideea urmează din refuzul de a separa mintea de corp și este o consecință a privirii web-ului ca pe o extensie a minții (folosirea portalului presupune integrarea în conștiința sa colectivă), și a minții ca pe un obiect fizic, carnal (atunci cînd mănîncă tentaculul unei caracatițe se gîndește că mănîncă o minte, iar mintea nepoatei, în absența unui creier suficient dezvoltat, constă doar din puținele simțuri active, mai ales cel tactil și auditiv). Astfel, odată stabilită conexiunea corporală între un vizitator al portalului și avatarul său, separarea lor devine dificilă. 

Modul în care portalul alterează mintea, contaminînd raționarea și distorsionînd capacitatea de a gîndi despre lumea reală, este reflectat de forma romanului: fragmente de text mici – pentru ferestre de atenție mici – centrate pe ego, personajul principal al jocului virtual. Scriitoarea încearcă să răspundă astfel întrebării „cum putem scrie despre portal fără a folosi clișeele intelectuale ale albilor?“. În același timp, forma cărții este pretext pentru un exercițiu de critică literară: prin chestionarea formei scrierii pe Internet, ce este copiată în carte, Lockwood chestionează romanul contemporan în general. Ușor de subestimat la o primă vedere, coperta cărții are și ea rol critic, fiind puternic autoironică: creată de Lauren Peters-Collaer pentru Riverhead Books în stilul memei „graphic design is my passion”, oferă în primul rînd cheia kitsch-ului prin care trebuie citit romanul. Apoi, conform designerului, banda Möbius nu este nici ea întîmplătoare, amintind nu doar întrepătrunderea lumii virtuale cu cea reală, ci și zbaterea obținerii unui consens social, imposibilitatea obținerii unei agregări continue, anonime și unanime a preferințelor unui grup, ca obiect principal al teoremei de imposibilitate a lui Chichilnisky din teoria alegerii sociale.

Claudia Chiriță este lector la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.