Carte

Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.

Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.

Aceste „tales from the Crypt” din interiorul sinistrului „spital al nevindecării”, scrise cu stiloul lui Palahniuk înmuiat în cerneala lui Poe, oferă o lectură insuportabilă pe alocuri.

„Nu mai e poezie, ci doar propagandă, o haină goală atîrnată într-un cuier, o sperietoare într-un lan pustiit, o carcasă fără de suflet”

Pe cît de consistentă, pe atît de necunoscută și ignorată este memorialistica „românească” a Holocaustului, care a avut parte la noi de două ratări de receptare, petrecute la patru-cinci decenii distanță.

Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.

Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.

Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.

Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.

Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.

Autoarea abordează voci narative surprinzătoare, de la intelectuali și corporatiști la gospodine cu blog de gătit, de la soții ratate bovaric la scriitori călătorind bezmetici pe șosele între lansări de carte.

„Paradis” aduce la viață o lume extrem de complexă, parte a unui continent aflat pe punctul de a trece prin schimbări care se fac abia simțite, dar care urmează să-l zguduie și să-l scufunde în mîlul istoriei secolului trecut.

Arheologul este curatorul prin excelență al mărturiilor de altă epocă. Iar un elocvent exemplu în acest sens este cartea de amintiri recent apărută a lui Petre Alexandrescu.

Asistăm în acești ani la resuscitarea, redefinirea unui gen literar controversat, considerat îndeobște minor. Vorbim despre biografia romanțată.

Poet fiind, Dorin Tudoran cunoaște diferențele dintre echivocul pur și simplu (periculos, pentru că indecis și flotant) și acela care pune nuanțele la locul lor.

Șaptesprezece scriitoare de vîrste diferite (născute între 1933 şi 1979) au fost invitate să scrie despre experienţa lor, ca femei, în comunism.

Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.

În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.

Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.

Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.

Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.

Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.

În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.

Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.

Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.

Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.

Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...

Multe dintre poeme au la origine experiențe livrești, în vreme ce altele pot fi considerate prelucrări personale, fantasmatice, delirante ale acestor experiențe.

Decisivă e, spune Dan Sociu, relația cu existența, pe care un poet e dator să o exploreze cu o curiozitate alertă.

Poetul face un pact cu cititorul, devoalînd în același timp și una dintre temele dominante ale cărții, lumea interioară cu multiplele ei volute.

Un monument al literaturii universale, prezent pentru prima oară, în toată splendoarea lui, în limba română.

Profesorul Tașcă a fost luat în mod eronat de comuniști drept un „dușman de clasă”; băiat de răzeș, el și-a făcut însă averea și renumele profesional pe speze proprii, nu prin înșelăciuni.

Ce anume din ironia degajată a lui Codrescu regăsim în polemicile mai curînd grosolane în care-i vedem angajîndu-se pe literații (de-ar fi numai ei) români?

Avem în față un debut, unul dintre cele mai bune din ultimii ani pe piața de carte anglo-saxonă.

Biroul său de lucru e lumea întreagă. Poezia e strîns legată de felul său de a trăi.

Gestapoul nu avea dimensiunile și omnipotența de supraveghere cu care a fost creditat; el reacționa mai ales la „pont”.

Bureți de fag este un roman „cumsecade” și lipsit de ambiții precum personajele lui, înaintînd implacabil, fără adîncimi, fără străluciri, neriscînd să chestioneze, să contrarieze, să farmece.

Constatarea că, odată cu anii 2000, tematica istorică redevine atractivă pentru romancierii noștri reprezintă punctul de plecare în această suită de investigații.

În ciuda pandemiei, editurile au publicat foarte multe cărți de poezie în anul ce s-a încheiat nu demult.

Lem, în copilărie, descoperise că o cale de a scăpa de teroarea istoriei e să-ți creezi propriile lumi ficționale.