Optimism și mizantropie

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
Optimism și mizantropie jpeg

# Andrei Codrescu, Miracol și catastrofă, ediție îngrijită, note și prefață de Cristina Vănoagă, Editura Cartier, 2021.

Nu sînt, acestea din titlu, cuvinte care să caracterizeze cartea lui Andrei Codrescu: ele se referă la dispoziția amestecată în care mi s-a întîmplat s-o recitesc după mai bine de cincisprezece ani. Căci cu un comentariu dedicat ei mi-am început, în ianuarie 2006, rubrica săptămînală de cronică în România literară. Ce s-a schimbat de-atunci? Întrebarea, trebuie s-o spun, mi-a fost înlesnită tocmai de structura acestei noi ediții, căreia Cristina Vănoagă i-a adăugat, în chip de „uvertură” și de „epilog”, cîteva interviuri de dinainte și de după grosul primei ediții. Ideea e bună, selecția e relevantă (cu inerente scăpări: mi-ar fi plăcut, de pildă, ca Vlad Mixich să fi și citit cîte ceva înainte de a-și formula întrebările). Senzația e totuși de acomodare: de la un an la altul, imaginea lui Andrei Codrescu pare a se preciza, căpătînd nu numai contur, dar și o oarecare claritate.

E primul dintre motivele de, cum lăsam să se înțeleagă, optimism. De la calitatea traducerilor, adeseori execrabile în primii ani de după Revoluție, pînă la diversitatea și dispersia ofertei editoriale (iată, Editura Cartier, din Chișinău, promite o serie Codrescu) și, în fine, la competența recenzenților, destule s-au schimbat în bine. Mi-amintesc vremurile cînd autorul lui Alien Candor părea confiscat de un Nicolae Manolescu vehiculînd o aceeași poveste despre adolescența sibiană în care urmele lui Blaga... & so on & so forth. Ca și cum după acei ani de liceu n-ar fi urmat zeci de cărți (în primul rînd, de poezie, dar nu numai) și cîteva întîlniri esențiale cu, să zicem, Allen Ginsberg sau Ted Berrigan. Astăzi, slavă Domnului, numele lui Andrei Codrescu s-a emancipat de acea epocă a legendei de tip cargo cult, intrînd într-un veritabil circuit critic.

Mă gîndesc la monografia pe care chiar îngrijitoarea prezentului volum i-a dedicat-o nu demult (2019) sau, pe alt palier, la paragrafele lui Mihai Iovănel din Istoria nu demult apărută. Sînt, desigur, amănunte care vorbesc în primul rînd despre noi, și doar secundar (sau nici atît...) despre Andrei Codrescu însuși. Cum-necum, s-a întîmplat totuși ca, după aproape patru decenii de America, autorul să se fi întors, în mici escale, inclusiv la limba română, un merit important revenindu-i în acest sens Ruxandrei Cesereanu.

De unde, atunci, mizantropia (o numesc așa, evident, pentru a completa dubletul călinescian) despre care vorbeam mai sus? Din senzația acută că prea puțin din spectaculoasa ideație a lui Andrei Codrescu a avut efect la noi. Nici nu știu cu ce să încep. Cu dezinvoltura aproape iluministă cu care răspunsurile oferite lui Robert Lazu și pe care ar fi naiv s-o mai căutăm în discursul public autohton? Cînd foști universitari găsesc de cuviință să facă elogiul înalt al unei scandări de peluză și s-o reconvertească politic, e semn că, vorba cuiva, „universul începe să se destrame”. Ce anume din ironia degajată a lui Codrescu regăsim în polemicile mai curînd grosolane în care-i vedem angajîndu-se pe literații (de-ar fi numai ei) români? Cum să mai speri că poți pune alături o despărțire de Harold Bloom („eu şi prietenii mei schimbăm canonul cum ne schimbăm cămașa. Canonul de luni nu-i canonul de vineri”) și invitația, recent adresată unui critic, de a-și face o carte proprie nevăzută într-un mod cît se poate de dureros? Între cele două reacții se cască, propriu-zis, o prăpastie.

Dar, firește, nu-i vorba numai de asemenea tropisme emoționale. Diferențele sînt unele de fond: Codrescu „atacă” teme mari, nu se încurcă în mărunte sofisme de provincie. E un antiautoritarist pursînge (de unde și senzația de libertate proaspătă a pozițiilor lui), nu un nostalgic repliat, ca restul generației sale – nici măcar nu trebuie să convoc exemple românești: se cheamă singure. Mici satrapi care-și bovarizează occidentalismul. Nu e, așa-zicînd, un „progresist”, dar, spre deosebire de intelectualii standardizați de la noi, nici nu-și creează adversități iluzorii și lucrative. „Eu nu agreez nici criticile de dreapta ale aşa-zisei «corectitudini politice», o formulare peiorativă in care se ascunde disprețul faţă de minorități şi frica faţă de prăbușirea canonului literar anglo-american”: rînduri scrise în 2005, la New Orleans, și pe care nu mulți le-ar contrasemna, vai, într-un București în care se rîde încă trivial la bancuri rasiste.

E, de altfel, una dintre îngrijorările lui Andrei Codrescu în ce ne privește: pericolul resuscitării naționalismului de extracție legionară. Va fi fost el prezent și în isteriile lui Vadim Tudor, dar parcă astăzi e de cîteva ori mai inacceptabil să-l descoperim în doctrina unui partid, din păcate parlamentar, al cărui ideolog, Sorin Lavric, a fost totuși, prea multă vreme legitimat de prea multe instituții. Mai vreți? Codrescu anulează (și foarte bine face) contrafăcuta egalitate între marxism și extrema dreaptă, atît de frecvent, de confuz și de interesat clamată la noi: că ambele au sfîrșit în crimă, e o altă discuție. Că, totuși, premisele nazismului au fost de la bun început și explicit asasine n-ar trebui totuși să uităm atunci cînd, furați de cine știe ce fervori patriotice, facem de mai bine de trei decenii apologia lui Nae Ionescu și-a discipolilor lui sau cînd, de dragul știu eu cărui joc de argumente, concludem că fascismul lui Pound descindea din... optica lui de stînga.

Passons. Închei cu un exemplu strict literar, dar cu puternice rădăcini mentalitare: într-un rînd, Codrescu evocă, aproape pe două coloane, două antologii din poezia recentă americană. Una, în selecția lui, American Poetry Since 1970: Up Late, cealaltă concepută de Dave Smith, The Morrow Younger American Poets. O sută patruzeci de nume în prima, o sută patruzeci – în a doua. Nici unul comun. Semn de normalitate, semn de absolută diferențiere, semn de provocare? Nu știu. Ce știu e că mi se pare bine așa și că mă trec fiorii amintindu-mi ce ulcerări stîrnește la noi fiecare nouă istorie a literaturii, fiecare nou decupaj. Și nu prin criterii (asta ar fi ceva), ci prin atît de plictisitoarea Batrahomiomahie între „incluși” și „excluși”. Etică de sfinți latenți: toți vor în canon!

Dacă-mi păstrez optimismul e pentru că nu arătăm doar așa; dacă mi-l pierd adeseori e pentru că încă arătăm și așa.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora M., 2021.

***

Miracol și catastrofă (fragment)

Eliade s-a înscris într-o ideologie trufașă şi sinistră care a fetișizat puterea, ura rasială și războiul. Eliade s-a simțit bine în mijlocul unei beții colective care a ridicat agresivitatea şi mitocănia la rang de filosofie. A participat activ – prin academizarea folclorului religios – la legitimarea şi susținerea ideii de superioritate rasială. Asta-i o prostie care nu poate fi explicată de cultul tinereții, de timbrul timpului, de curentul ideologic. Din păcate, a fost la Eliade expresia lașă a dorinței de putere, a nevoii de acceptare, a nevoii de a fi parte din gașcă, șeful ei intelectual sau cel puțin adjunctul lui Nae Ionescu. A fost şi expresia unei sile de sine care avea la bază ceva suicidal, același sentiment care l-a dus pe Cioran la culmile hiperbolei pe care, foarte tîrziu, le-a regretat.

Nu vreau să-l psihanalizez pe Eliade pentru că nu merită: el a știut bine valoarea indivizilor şi a fost încercat, sper, de sentimentul de vinovăție care vine din trădarea prietenilor în numele ideologiei. Jurnalul lui Mihail Sebastian, care i-a fost prieten fidel lui Eliade, este clar în această privință. Sebastian l-a iertat creștinește pe Eliade, dar noi nu avem de ce. A fost cercetător strălucit, dar gînditor mediocru și om cu suflet prea puțin turmentat, care a suferit din trufie, nu din umilință. La ce rezultat au dus ideile de care s-a lăsat sedus este, de asemenea, clar. Holocaustul e un eveniment unic în istoria modernă, după secolul Luminilor. Milioane de oameni au fost omorați pentru ce ERAU, nu pentru ce gîndeau, pentru partidul în care se înscriau...

Nu aș numi poziția lui Eliade „greșeală” sau „eroare”. N-a făcut-o nici el: acea „felix culpa” afirma ceva important pentru el, nu regreta. Despre ce „fericire” e vorba? A tinereții, a solidarității” cu mișcarea legionară, a galenismului? După înfrîngerea fascismului, ce „fericire” a putut Eliade să găsească în acea fraternitate a morții? Chiar dacă ar fi numai o atitudine, să zicem, o sfidare în faţa celor care au vrut cu tot prețul să-şi ceară iertare, nu este pe măsura „greșelii”. El s-a mîndrit cu ideologia tinereții lui. S-au zvonit multe lucruri despre el, unele pur absurde (la Roma, în 1965, am auzit de la un student al alchimiei că Eliade era membru al societății „Golden Dawn”; el a rîs cînd i-am relatat povestea), dar altele mai credibile, cum că ținea legătura cu legionari stabiliți în Chicago şi Toronto, legionari de care s-a apropiat şi Securitatea română în perioada național-ceaușistă şi după execuția lui Ceaușescu. Poate că aveau ceva de învățat securiștii români de la legionari, dar de la Eliade ce voiau? Cu titlu de ipoteză, aș răspunde: un cap simbolic. S-a lăsat Eliade prins în acest joc? Nu pot argumenta cu date și nu vreau să mă las pradă paranoiei care apare inevitabil cînd se deschid asemenea subiecte.

Cartea lui Ted Anton despre Culianu spune destule, adevărate sau nu, nu știu. Partea a doua a acestei întrebări este complicată. Zigu Ornea și Andrei Oișteanu servesc enorm gîndirea românească prin pozițiile lor. Să fim foarte clari aici: Ornea și Oișteanu sînt amîndoi evrei și români: prin ei (ca, de altfel, şi prin mine), valorile vii ale României supraviețuiesc criticii ușor de făcut (şi greu de negat) că gîndirea românească a înghețat pe undeva între Eliade și Noica. Sau chiar mai rău, între Vlad Țepeș şi Vadim Tudor. În cercurile liberale americane, de pildă, se vorbește despre antisemitismul intelectual român ca despre un fait-accompli, un punct de vedere cu care nu sînt de acord şi pe care-l combat cum și cînd pot.

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.