FDP: Rezervație naturală
● Florin Dan Prodan, Road Poetry, Editura Casa de pariuri literare, 2021.
Florin Dan Prodan – numit în continuare FDP – este un poet unic în literatura noastră de azi. Este autorul a mai multor volume de versuri, tipărite la tot felul de „edituri” inventate de el, în tiraje mai mult decît confidențiale, și asta nu pentru că nu și-ar fi putut publica scrierile în mod corespunzător, dar autorul nu pare străbătut de nici o ambiție pămîntească. Tot ceea ce face el să sub semnul unei gratuități exemplare, dublată de o generozitate rar întîlnită la semenii noștri. Dacă îl vezi pentru prima oară, zici că e un mecanic auto care tocmai a ieșit de sub o mașină, bucurîndu-se sincer că i-ai ieșit în cale. Pe FDP nu îl interesează nimic altceva decît poezia. Muncește pentru a putea călători – singur sau cu prietenii – și călătorește pentru a scrie. Dacă-l suni, de regulă nu are semnal și asta pentru că ba e prin India, ba prin Egipt, Coreea de Sud, New York, ba printr-o zonă insuficient explorată a Americii de Sud. Cînd te sună el, însă, nu se poate afla decît într-un singur loc: în (la) „Rainbow” sau în (la) „Rimbaud” (după cum vrea fiecare), un bar boem din Suceava. Biroul său de lucru e lumea întreagă. Poezia e strîns legată de felul său de a trăi. Călătorește și scrise SMS-uri poetice prietenilor într-o stare de hiper-entuziasm față de tot ceea ce descoperă. FDP e un lucid care îți dă senzația că delirează deoarece atunci cînd se află „la lucru” captează niște frecvențe ce se lasă accesate doar de el. Scrisul său e total neconvențional, dar nu într-o manieră căutată. Citește literatură cu aceeași pasiune a călătoriei, cu aceeași curiozitate inepuizabilă și sfredelitoare.
Road Poetry este a doua sa carte cu poeme de călătorie, după On the Road (Shamballa Press, Kathmandu, 2012). Textele lui nu seamănă deloc cu acele poeme-reportaj, ele fiind prin excelență stări de spirit organizate post-factum. Scrierea propriu-zisă pare simultană cu experiența, deși nu notează nimic la cald, cu excepția amintitelor SMS-uri. Insolitul poemelor derivă din realitatea neobișnuită pe care o cunoaște nemediat, ea însăși fiind supusă unui proces de atipizare din partea autorului: „Cum să poți să uiți răbdarea / bătrînicii Lhum / care te-a scos / din labirintul Daramshalei / într-o după-amiază / cînd nu mai era nimeni / pe lume?” („Lhum”) sau „Cum să nu îți amintești / de mult prea tăcutul călugăr / care te-a condus / în miez de noapte prin ploaie / pînă la hanul Lose Ling / de parcă te-ar fi însoțit / prin întregul univers?” („Călugărul”). Alte texte par niște transcrieri nude, în absența oricăror procedee retorice vizibile, asemănătoare unor mici narațiuni scurtcircuitate: „Îmi termin berea Cristal / și sendvișul / arunc un rest / lui Che, cîinele toropit de căldură / al cafenelei / un cerșetor / întins în gangul răcoros / strigă / viva la revolucion amigooo” („Che”). În poeme precum „Sri Nara Simha” sau „Bătrînul hipiot”, discursul trece foarte ușor de la persoana a III-a la persoana I, de la cuvintele autorului la cele ale personajelor sale. E un procedeu recurent în textele lui FDP. Această deplasare a accentului de la o instanță la alta îl face pe cel care scrie să fie efectiv cel despre care scrie. Așadar, FDP e, pe rînd, Ernesto, Martina, Chimichu, Lhum, Taxatorul, Nikolai, Lena, Miriam și mulți alții.
Dacă textele sale nu se bazează pe metafore, așa cum am sugerat deja, expresivitatea de acest tip se organizează pe spații mai ample, după parcurgerea mai multor poeme de același gen sau a cărții întregi. Există unele scrieri ce derivă din vorbirea obișnuită a unor oameni. Ce e denotație oarecare în vorbirea liberă a unui personaj devine, prin decupaj, conotație auctorială: „parcă nici nu-s geamuri / în trenul ăsta lung cît o viață / încet și cu mirosuri mai vechi decît lumea / gratii subțiri păzesc / haine ponosite, pături și pungi de mîncare / și somnul copiilor ce parcă / n-au coborît vreodată din el / de mîini lungi și negre / mai iuți decît frica sau foamea / din stații fără nume / zeii or să te dea jos unde trebuie / undeva pe cîmpia asta mare / mare, sir, mai mare și mai largă / decît lumea aceea din care spui că vii / e timpul să dormi, mîine vei fi tot aici / îți vom zîmbi, vom bea încă ceai / și vom merge mai departe / spre alte orașe și peste alte fluvii” („Naran”). Una dintre mizele poeziei de față constă în transmutarea atenției cititorului de pe exterioritate – peisajul ce captivează în mod normal privirea – pe interioritate, adevărata rezervație naturală a lui FDP.
Prin volumul de față, dar și prin ce a publicat anterior, autorul contribuie la modificarea orizontului de așteptare privind literatura de călătorie, la care, de altfel, face trimiteri ironice. Poezia sa își are sursa într-o viață înțeleasă ca un performance al neliniștilor (chiar anxietăților) creatoare. Un performance sută la sută asumat ontologic.
Șerban Axinte este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Scrîșnetul dinților, Editura Cartier, 2021.
