Noaptea alegerilor
În drum spre Tenzin, m-am oprit pe marginea străzii și i-am trimis un SMS unui prieten în glumă: „Crezi că ar trebui să mă combin cu colegul de cameră, masterand la jurnalism, al prietenei mele doar ca să… fac față situației?”. Am trecut pe lîngă un bărbat care stătea pe bordură, uitîndu-se la harta colorată în albastru și roșu și fumînd o țigară. Cu toții ne tot uităm la această mică imagine a țării, cu statele conturate, cu cele indecise hașurate.
Un coleg de curs îmi scrie: „Futu-i. Am o presimțire rea”. Îi răspund peste o jumătate de oră: „Clar, e o energie dementă în seara asta”. La miezul nopții, îmi scrie: „Da, foarte. Am recurs la droguri. Îmi pierd mințile. Raportez mai încolo”.
O văd pe Tenzin în fața restaurantului de fondue de ciocolată, aflat vizavi de apartamentul ei de pe strada MacDougal, unde ne lasă să stăm pe terasa lor, cu mese și scaune de tablă, și să fumăm iarbă și țigări și nu ne zic niciodată să plecăm. E cu colegul ei de apartament, studentul la jurnalism, și cu iubitul ei, Yifei. Studentul la jurnalism poartă o mască de-aia cu supapă de plastic, despre care am citit că n-are efect. Cînd îl întreb ce face, îmi spune că tocmai a fost în centru, pe lîngă Trump Tower, să fotografieze protestatarii și să încerce să-i intervieveze. Spune că toate clădirile aveau placaje la uși și la ferestre.
– Arăta ciudat, nu? zic, întrebîndu-mă cum e să treci pe lîngă toate vitrinele acoperite cu placaje și mă gîndesc că probabil orașul pare un fel de oraș-fantomă bogat.
– Nu chiar, erau doar vreo 12 de oameni. Trei suporteri Trump din Long Island. O femeie în tutu care dansa pentru Biden. Am făcut multe poze.
Îmi spune că și-a dezactivat recunoaștere prin amprentă de pe telefon pentru ca polițiștii să nu-l poată folosi pentru a-i afla identitatea.
Afară e frig. Tremur prea mult, probabil pentru că sînt deja praf. Toată lumea bea vin din căni albe pe care și le-au adus de-acasă. Au sticla desfăcută sub masă.
– Sînt super mulți suporteri Trump în Long Island. Cînd am fost la mama, am văzut o grămadă de SUV-uri cu Blue Lives Matter inscripționat pe lunetă și pancarte cu Trump pe peluze.
Tenzin găsește un articol despre centrele de detenție pentru imigranți. Ni-l arată pe telefonul care rămîne luminînd pe masa de tablă.
– E îngrozitor. Ați văzut asta? E ceva criminal. Țara asta urăște imigranții.
Tipul cu un cap de extraterestru pe șapcă, care ia trenul în fiecare zi din Bed-Stuy ca să stea lipit de un stîlp lîngă apartamentul lui Tenzin și să vîndă iarbă, vine să vorbească cu noi. Are pupilele dilatate și nu poartă nici mască, nici geacă.
Tenzin îi știe pe toți dealer-ii de pe stradă și fumează cu ei cînd nu e Yifei în preajmă. N-o salută niciodată cînd e și el, dar, de fiecare dată cînd o văd și sîntem doar noi două, se oferă să fumeze cu noi și ne spun că au pastile și tot felul de bunătățuri și diverse soiuri de marijuana.
– Vreți s-auziți o veste bună? I-auzi aici: Siri, cine cîștigă alegerile în SUA? întreabă tipul cu extraterestru pe șapcă. „Joe Biden”, răspunde telefonul.
Nu vreau să-i explic cum funcționează colegiile electorale și că votul popular nu înseamnă nimic și că, chiar dacă cîștigă Biden, n-o să conteze prea tare din cauza Senatului. Nici eu nu înțeleg prea bine și mi se pare că unul dintre elevii mei de clasa a VI-a probabil are o înțelegere mai bună despre cum funcționează democrația în State.
Mai devreme, i-am cerut o țigară unui tip de pe stradă pe care îl văd mereu fumînd la colț lîngă apartamentul meu. Mi-a dat o țigară franțuzească, nu-mi amintesc marca. Era mult mai bună decît o țigară americană. Am vorbit despre alegeri și, la un moment dat, după ce i-am spus că l-am votat pe Biden, mi-a zis: „Frate, mi-aș fi dorit să fie Bloomberg”, și am fost atît de șocată că nici n-am putut să-i răspund.
Îmi vibrează telefonul. Prietenul meu Dave îmi scrie: „Ține-o tot așa și într-o zi o să fi ca Ruth Bader Ginsburg, o să fim toți ca Ruth Bader Ginsburg, morți și îngropați”. Zîmbesc și-i răspund: „LOL”. Deschid Twitter-ul și citesc că cineva tocmai a postat: „Republicanii sînt gen: stai calmă și du sarcina aia la termen, tîrfa dracu’”.
– Cum se numește strada aia din Bushwick? Am stat chiar acolo, să-mi bag pula. Știi ce zic… Cum se numește? Strada principală.
Se uită în telefon și dă zoom pe o hartă care nu se încarcă.
– Am atîta treabă mîine, spune Tenzin.
Organizează o expoziție în Brooklyn. Opera ei: fotografii cu ziduri din satul ei din Nepal, imprimate pe pînză, peste care a aplicat dungi de vopsea albă. Mi-a explicat odată, a zis că vopseaua albă face referire la liminal.
– Nu-mi vine să cred că Melinda și Chris s-au retras, spune ea. Mereu mi-am dorit să le expun lucrările și acum nu vin că cică Melinda e bolnavă. Dar puteau măcar să trimită lucrările sau să mă anunțe din timp. Sper că nu e din cauză că m-am futut cu Chris.
Nu l-am mai văzut pe Chris din facultate. Ieșea cu o prietenă a mea. Erau amîndoi la Antropologie. Chris călătorise în Peru și citea în cărți de joc ca-n tarot, în piața orașului, ca să cunoască oameni. Își făcuse lucrarea de licență despre un fel de răscoală la care participase, dar nu-mi amintesc acum. Îmi amintesc picturile lui, gravuri cu fețe, alcătuite din multe linii concentrice, ca inelele dintr-un trunchi de copac.
Tenzin îmi arată pe telefon flyer-ul și începe să ruleze un cui în poală. Dau zoom pe statement-ul artistic al lui Chris: „Christopher face artă pentru a vindeca fantasmele traumatizate ale isteriei și pentru a alerta oamenii în legătură cu moartea naturii dinăuntru și din afară… Imaginația nu se distinge radical de realitate, în schimb este fundamentală pentru cogniție. Asta duce la o revigorare a simțurilor prin eliberarea fantasmelor erotice din temnița cavernoasă de pe fundul oceanului (Inconștientul)... Printre teme se numără: o pădure deasă noaptea, proliferările spiritelor, ochi pineali, măști, fetișuri, animale, Mame Pămînt”.
– Mi s-a publicat primul articol la internship, spune Justin. E despre lucruri pe care le poți face după ce votezi. Am scris o listă cu zece lucruri pe care le poți face după ce mergi la urne. E un bar în Long Island care îți dă un shot de vodcă infuzată cu rozmarin, lămîie și măceșe.
Un bărbat fără adăpost caută prin gunoi, deschide caserole, uitîndu-se după resturi. Se oprește și îmi cere o țigară. Îi dau.
– Strada Halsey, strada Halsey! spune tipul cu șapcă.
Se întoarce către Justin, îi arată și zîmbește, atît de ușurat că și-a amintit, dar nici unuia dintre noi nu-i pasă.
Cineva scrie pe grupul AA din care fac parte alături de cîteva femei mai în vîrstă din California: „Îmi cer scuze că am lipsit în seara asta. Am ajuns acasă și am deschis televizorul. M-a acaparat cu totul. Fie ca cel mai bun să cîștige! X”.
Fostul meu sponsor îi răspunde: „Cel mai bun e DUMNEZEU! E IUBIREA! E ADEVĂRUL! E BUNĂTATEA! Te iubim Laura ♥”.
Iarba lui Tenzin e prea tare. Îmi place să fumez, dar corpul meu e ca un animal plăpînd pe care l-am neglijat. Yifei și Justin se uită în gol pe stradă. Ascult elicopterele care survolează parcul, monitorizînd protestele. Cînd mă ridic, abia mai pot să mă țin pe picioare. Traversăm strada spre apartamentul lui Tenzin și Yifei, iar ea mă îmbrățișează de rămas-bun. Mă gîndesc că n-ar trebui să ne îmbrățișăm, dar mi se pare drăguț că ne îmbrățișăm oricum. În drum spre casă, mă opresc la una dintre băncile de piatră din parc. Pe bancă e o hîrtie albă pe care cineva a scris: „De ce-ai votat?” și a lăsat un creion alături. Dedesubt oamenii au scris:
Pentru că vreau să mă sinucid [altcineva a adăugat: pentru libertate :)]
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți. Să-l fut pe Trump.
Oameni au murit pentru SUA, Avem dreptul
Pentru că e datoria mea
Mă fut în ea de democrație
Pentru că așa e corect
Bună întrebare!
Votez pentru Isus Hristos (37:1-13)
Mă fut în Antifa, Trăiască Satana
Un desen cu secera și ciocanul
Să mă asigur că se ia atitudine împotriva distrugerii MEDIULUI
Să pun capăt violenței armate
Măcar atît să fac
Nu pot pentru că sînt copil
Pentru că ÎL IUBESC PE TRUMP
Creștinii pentru Trump! Latinos pentru Trump!
Pentru a aprinde ultima scînteie
Io nici n-am votat, prea mulți labagii, dar nici nu contează. NU LE PASĂ CE AVEȚI VOI DE SPUS
IUBIRE pentru comunitatea LGBTQ
Pro-viață #salvaținecopiii
Pentru elevii mei de clasa a VI-a, pentru un președinte care ne va uni, nu ne va dezbina
Drepturile omului
Ca să primesc sex
Pentru că-mi pasă
Pentru că n-am avut încotro
Pentru drepturile femeilor și drepturile trans
Am votat pentru Isus Hristos (Timotei 2:3-5) (Petru 3:8, 9) [altcineva a scris: –> DE ACORD]
SĂ-L FUT PE DONALD TRUMP
Lumea e în flăcări. Trăim în iad. Sau în purgatoriu? În fiecare zi mă întreb dacă chiar sîntem vii.
Elizabeth Ayre este o scriitoare americană din New York. A debutat cu acest text în antologia Freeman’s. Cele mai bune texte noi despre schimbare, aflat în curs de apariție la Editura Black Button Books, traducere de Elena Marcu și Anca Dumitrescu.
