La zi în cultură

Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.

Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.

Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.

Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.

Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.

Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.

Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.

Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.

Sînt fericit și-o iubesc.

Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.

Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.

Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.

Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.

Și ne arată că această utopie e la îndemînă.

The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.

Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.

Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.

Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Negarea radicală a „binarității”

Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.

De savurat pe îndelete, în toate aromele lui.

Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Au trecut de atunci destui ani și o salbă de încă șase albume de studio, ultimul dintre ele lansat în aprilie anul acesta și botezat A Kiss for the Whole World

Probabil că profesiei de jurnalist cel mai puțin.

Anticipez un reproș legat de faptul că ignor ținta manifestă a filmului lui Giurgiu.

Magnus Öström Group vor concerta în Club Control din București, în seria concertelor Jazz Nouveau, vineri, 6 noiembrie.

Gestica untergrund e în definitiv o eschivă de la asumarea tranșantă a singurătății.

De ce atîta chinuială?

Din această întîlnire a ieșit, după vreo șase ani, o operă inegală, dar total adictivă.

Există o sumedenie de biografii ale lui Hitler.

Este pînă la urmă iubirea elixirul vieții, singurul remediu pentru realitatea meschină și plină de răutate?

Este aici o metaforică poveste despre relația Est-Vest la nivel european, marcată de colonialism și precaritate.

N-aș fi aflat de acest eseu (sau, în tot cazul, nu în timp util pentru a-l recenza) dacă n-ar fi adus vorba de el Dan Gulea, chiar aici, într-un dosar recent al Dilemei vechi.

În fond, între lacrimi (manipulare emoțională) și nostalgie (patină retro) nu trebuie neapărat ales.

Este un fapt clar: Hitler și Stalin pozau în oameni citiți. Hitler, la propriu, a făcut o ședință foto în biblioteca sa, la începuturile carierei politice.