„Grecia călătorește, călătorește mereu”

● Roderick Beaton, Grecii. O istorie globală, traducere de Livia Szasz, Editura Trei, 2023.

Monumentala lucrare își propune și reușește admirabil – deși proiectul de a analiza parcursul istoric al grecilor și al limbii elene în ultimele aproape patru milenii este unul extrem de ambițios – să răspundă la cîteva întrebări fundamentale: Cine sînt grecii? Care este moștenirea lor? Ce (mai) au în comun grecii din Antichitate cu cei din epoca modernă? Cum pot fi definiți ca popor în condițiile în care Grecia sau Elada, în forma statală pe care o cunoaștem astăzi, nici măcar nu a existat pînă la 1913? 

Cartea este rezultatul unui proces riguros de cercetare academică întreprins de unul dintre cei mai mari experți în istoria acestui popor: Roderick Beaton, profesor emerit la King’s College din Londra, unde deține catedra Koraes de istorie, limba și literatura greacă modernă și bizantină. Pentru Beaton, „grecii din titlu și din paginile care urmează trebuie să fie înțeleși ca vorbitori de limba greacă”, pentru că limba, preluată de toate popoarele cu care elenii au intrat în contact de-a lungul veacurilor, este, în esență, firul epic ce leagă capitolele acestei cărți. 

Călătoria pe care ne-o propune eruditul profesor începe în Epoca Bronzului, în anul 1500 î.Hr., relevant prin prisma a două evenimente majore. Primul: erupția vulcanică ce a acoperit satul Akrotiri, aflat în apropierea insulei Santorini, descoperit abia în anii ’60 ai secolului trecut. Frescele perfect conservate relevă multe detalii despre stilul de viață al locuitorilor și nivelul ridicat de cunoștințe pe care îl aveau. Al doilea eveniment important: ciocnirea dintre cultura minoică și cea continentală, ceea ce a dus la răspîndirea aceluiași sistem de scriere, în limba greacă, folosit la începuturi pentru a ține registre contabile. 

În capitolul „Trei secole de experimente”, autorul se concentrează asupra modului în care au luat naștere orașele-stat elene, precum și formele de guvernare. Democrația, chiar cu limitele sale specifice acelor timpuri, a fost rezultatul spiritului liber al grecilor, cărora, cu excepția zeilor din Olimp, nu le spunea nimeni cum să se autoguverneze. Cu alte cuvinte, temele ce țineau de sfera publică, de binele polis-ului și al cetățenilor, erau supuse dezbaterii în agora, la care putea participa oricine (a se înțelege oricine avea statutul de cetățean).

Roderick Beaton ne transformă în martori ai confruntărilor militare care au trasat granițe, au dus la crearea sau dizolvarea unor alianțe, dar și ai unor momente relevante, cum este apariția Jocurilor Olimpice în anul 776 î.Hr., pe parcursul cărora înceta orice formă de ostilitate astfel încît spectatorii să poată călători fără teamă către Olympia, unde erau găzduite competițiile (ca fapt divers, stadionul din Olympia putea găzdui 40.000 spectatori, dar, evident, la o populație mult mai mică). Jocurile Olimpice le-au arătat participanților care veneau de pe insule și din regiuni diferite cît de multe aveau în comun, în special limba vorbită, contribuind la nașterea unui sentiment și la dezvoltarea unor legături ce vor duce ulterior la apariția unei conștiințe politice. Astfel, Elada, care în Iliada lui Homer se referea la o regiune din regatul condus de eroul Ahile, își lărgește sensul, ajungînd să desemneze orice spațiu locuit de eleni, adică de vorbitorii de limbă greacă. Însă „acest tip de conștiință comună era încă în fașă în anul 500 î.Hr. și departe de a se pune problema unei cooperări politice, cu atît mai puțin de a vorbi despre unitate”.

Cartea nu are doar meritul de a urmări evoluția cronologică a faptelor istorice, ci și pe cel de a aduce în atenție informații inedite care fac deliciul oricărui cititor mai mult sau mai puțin pasionat de istorie. Iată doar cîteva exemple: cuvîntul „lyric” face trimitere la liră, instrumentul care acompania recitarea unor versuri; în poezia erotică scrisă de Sappho apare pentru prima dată cuvîntul lesbiană; grecii îi disprețuiau pe macedoneni și pentru că aveau „obiceiul barbar de a bea vinul fără apă”. 

Lucrarea este și o poveste a invențiilor și a descoperirilor – a alfabetului, a filosofiei și a științelor. De pildă, istoria, ca domeniu de studiu, a fost inventată de greci. La fel și matematica (în secolul V î.Hr. apare școala de matematică a lui Pitagora), anatomia, medicina, literatura și genurile literare, astronomia. Fizica modernă (cuvîntul elen „physis” înseamnă studiul naturii) începe cu Heraclit din Efes (Anatolia), care ne oferă și prima definiție a cosmosului, care „nu fusese făurit nici de vreunul dintre zei, nici de vreunul dintre oameni, ci a fost dintotdeauna, este și are să fie: ca un foc veșnic viu, care după măsură se aprinde și după măsură se stinge”. 

Tot grecii sînt cei care au inventat teatrul, comediile lui Aristofan, la fel ca și tragediile lui Sofocle și Euripide reprezintă o moștenire importantă a culturii elene, dar atenienii nu se limitau la acestea: „printre extravagantele ciudățenii aduse pe scena ateniană, una ne însoțește și astăzi, și anume Nephelokokkygia – piesă care încă invocă, la fel cum făcea și atunci, o țară fantastică a promisiunilor politicienilor”. Spectacolele erau jucate în fața a pînă la 20.000 de spectatori în timpul principalului festival de teatru din Atena găzduit de sanctuarul lui Dionysos.

Arta vorbitului în public, retorica, a înflorit mai mult ca niciodată în secolul IV î.Hr. la Atena, dintr-o necesitate. În condițiile în care în sistemul juridic al vremii nu existau avocați care să pledeze pentru ei, cetățenii își susțineau singuri cauza, iar un discurs argumentat putea face diferența între viață și moarte. În acest context, se dezvoltă o piață a discursurilor deja scrise, iar cine își permitea apela la adevărați profesioniști care scriau texte bune și convingătoare.

În ceea ce privește filosofia (de la cuvîntul „philosophoi” – iubitori de înțelepciune), în secolul V î.Hr., considerat secolul de aur al Atenei, a trăit și unul dintre cei mai mari filosofi ai omenirii – Socrate, ale cărui idei au supraviețuit datorită dialogurilor redate de doi dintre discipolii săi: Platon și Xenofon. „Care e scopul nostru?”, se întreba Socrate, răspunsul constînd într-un singur cuvînt: „arete”, termen tradus de obicei prin „bunătate” sau „virtute”, dar care are și sensul de „excelență”. Practic, spunea Socrate, cel mai mare bine pentru omenire este „să se implice în dialoguri despre arete. Alternativa – o viață necercetată nu merită trăită de o ființă umană”. Ideile ce ne-au parvenit din epoca respectivă ne arată că lumea greacă antică era concentrată pe om, atît pe corpul uman, cît și pe mintea lui, o abordare umanistă ce va fi reaprinsă în Europa peste aproape două milenii, în timpul Renașterii. Legăturile tot mai strînse între vorbitorii de limbă greacă îl determină pe Isocrate, considerat cel mai mare orator al Antichității, să redefinească ce înseamnă să fii grec. Pentru acesta, nu mai e o chestiune de rudenie sau de moștenire genetică, pentru că identitatea trebuie înțeleasă ca un set de valori la care poate aspira oricine dacă are suficientă bunăvoință și depune efortul de a atinge calitatea de a fi grec. 

Imperii

Toate aceste idei se nășteau pe fundalul unor confruntări militare: Atena vs. Sparta, Atena vs. Persia, grecii vs.Macedonia. De altfel, o parte însemnată din lucrarea de față îi este dedicată Macedoniei, care începe să se afirme ca o forță militară în regiune. După primele incursiuni și cuceriri trecute în contul regelui Filip al II-lea, cel care introdusese limba și alfabetul grec în documentele oficiale ale Macedoniei, vine rîndul fiului său, Alexandru, să preia frîiele regatului. Tot ca fapt divers, se bănuiește că Alexandru cel Mare a orchestrat asasinarea tatălui său chiar în ziua în care acesta se căsătorea cu cea de-a șaptea soție, sub privirile a mii de participanți. 

În schimb, toți istoricii care au studiat viața și faptele lui Alexandru Macedon sînt de acord că acesta era nesăbuit de curajos, foarte bun strateg militar, înzestrat cu inteligență și forță, calități care l-au transformat în conducătorul celui mai mare imperiu care a existat vreodată, ce acoperea o suprafață uriașă din Europa de astăzi, Africa, Asia pînă în Pakistan și extremitatea nord-vestică a Indiei. Limba, cultura și tradițiile elene, pe care Alexandru le adoptase, au fost astfel răspîndite în fiecare dintre teritoriile adăugate vastului său imperiu și au dus la crearea unei culturi „elenistice”. Practic, greaca era limba oficială a imperiului, fiind vorbită din Marsilia de astăzi pînă în Egipt. E de ajuns să luăm în considerare Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament din secolele III și II î.Hr. pentru evreii care locuiau în Alexandria.

Greaca nu și-a pierdut din importanță nici mai tîrziu, sub Imperiul Roman, cu toate că latina îi luase locul ca limbă oficială. Relevant în acest sens este faptul că împăratul filosof Marcus Aurelius și-a scris jurnalul, ce avea să devină cunoscut sub titlul Meditații, în limba greacă, nu în latină. 

Perioada care a rămas în istorie cu denumirea Pax Romana, ce acoperă aproximativ 200 de ani, este una în care grecii, deși aflați sub guvernare romană, cunosc o dezvoltare fără precedent. Trăind într-o relativă pace, grecii fac ceea ce știu ei cel mai bine: dezbat, scriu, creează și, mai ales, influențează arta, literele, arhitectura, filosofia Romei. Titlul dat de autor acestui capitol, „Imperiul grec al Romei”, este mai mult decît grăitor. 

În alt capăt al imperiului, mai precis în provincia romană Iudeea, apare unul dintre cele mai influente personaje ale istoriei, dacă nu chiar cel mai influent: Iisus din Nazareth, ale cărui principii, răspîndite de discipolii săi (tot în limba greacă), vor fi îmbrățișate de adepți din toate colțurile lumii. Idei precum viața de apoi, iubirea de semeni, egalitatea tuturor în fața lui Dumnezeu sînt semințe ce vor găsi teren prielnic în Grecia, unde oamenii deja își puneau întrebări legate de sensul lor pe pămînt și își redefineau poziția în raport cu zeii. 

Începuturile creștinismului, urmat de povestea imperiului de o mie de ani al bizantinilor, continuînd cu epoca renascentistă, ajungînd pînă în epoca modernă și la locul pe care îl ocupă Grecia astăzi în Uniunea Europeană sînt tot atîtea teme analizate cu minuțiozitate de profesorul Roderick Beaton, fiecare subliniind modul în care grecii au reușit să schimbe și să modeleze lumea, dar și să se reinventeze și să se adapteze noilor contexte politice, sociale, religioase, economice. Poetul grec George Seferis spunea: „Grecia călătorește, călătorește mereu”, iar lucrarea de față surprinde bine acest dinamism al unui popor neobosit în căutarea și urmărirea propriului destin. 

Raluca Hatmanu este jurnalistă.