PE CE LUME TRĂIM

What’s in it for me?“, asta e Europa. Așa îmi spune și mahărul de la Ministerul Federal de Externe. Recunoaște, elegant, că Uniunea Europeană are un singur nume, o singură miză: care-mi este profitul?

Va fi o Uniune mai puțin generoasă cu cei săraci, pentru a nu afecta și mai mult sensibilitățile „alegătorului mediu“ din statele net contributoare.

Greu de descifrat ce anume s-a întîmplat cu adevărat în timpul loviturii de stat din Turcia.

Deşi sînt mulţi europeni care cred altfel, America este o putere 100% europeană. Excepţionalismul american, altfel real, oricît ar fi de flamboaiant, păleşte în faţa trăsăturilor europene ale Statelor Unite.

Cei care au avut răbdare să urmărească reacțiile românești după evenimentele din Turcia au remarcat, probabil, lipsa de fermitate a surselor oficiale și vehemența celor civice. Nici o vorbă din partea vreunui oficial român, pînă la ora la care scriu acest text, despre obligația administrației turce de a respecta sanctitatea vieții umane sau drepturile individului.

Doamna era turcoaică de origine, musulmană de religie și își făcea datoria să ne arate cum s‑au gospodărit ei în cartier.

Uneori, inadecvarea noastră mă umple de nervi. De cele mai multe ori, însă, mă înduioşează. Aceste rînduri le scriu cu duioşie. Recent încheiatul summit NATO de la Varşovia va avea consecinţe imense în viitor. Copleşiţi de propria noastră micime, însă, nu le putem desluşi.

Bucureștiul e deja abandonat. Iar Gabriela Firea, asemeni unei țarine-accident, domnește netulburată, mirîndu-se și ea de propriul noroc. Mujicii sînt prea preocupați să îi intre în voie, să nu o deranjeze sau să se înjure unul pe altul într-un colț întunecat al cîrciumii.

Un spațiu împărțit de niște bucăți de PAL roșii în cubicule de dormit. Cam trei metri pe trei pentru o familie. Paturi, noptieră, un dulap. Aproape trei sute de oameni, în total. Dușuri comune, mașini de spălat rufe, un spațiu comun de joacă pentru copii. Jucării, cărți, televizor. Și badigarzi inflexibili.

Problema este să pui în practică ideile pe care le-ai vînturat în opoziție – iar aici, populiștii par a deveni conștienți, deodată, de subțirimea propriilor argumente și de monstruozitatea propriilor minciuni. Cum ar fi ideea că o plecare din UE va deschide economia britanică spre lumea largă.

David Cameron cade, azi, sub judecata pripită a contemporanilor. Toţi activiştii Europei, de la Jean-Claude Juncker, pînă la cel din urmă şmecheraş politic din Estul gri, spun că premierul britanic a fost prost – nu trebuia să organizeze referendumul.

Încăpățînarea cu care dl Cioloș a menținut politicul la un braț distanță în aparițiile publice a contribuit la protejarea imaginii sale. Asta face din premier un soi de joker cu liber arbitru în perspectiva alegerilor. Premierul are la dispoziție mai multe variante pe care încerc să le detaliez mai jos.

Făcuse rost de adresa unui centru de primire a refugiaților. Am pornit vitejește cu metroul. Întrebaserăm, înainte: „Este OK să mergem? Avem nevoie de vreo autorizație?“ Ni se spusese că nu e cazul, respectivul centru e deschis, fără gard, direct din trotuar.

Ziua referendumului nu s-a dovedit a fi deloc o „Zi a independenței“, așa cum proclamau populiștii din politică și din presă. În loc să se trezească a doua zi dimineață mai mîndră și mai suverană, țara a constatat că se găsește nu doar în fața unor probleme economice uriașe, ci și sub amenințarea destrămării.

Insider-ii spun că astă-toamnă, cînd David Cameron i-a telefonat lui Barack Obama ca să-l roage să se implice personal în campania pentru rămînerea Marii Britanii în UE, a făcut-o pentru că a simţit că el însuşi nu mai poate fi convingător în faţa electoratului tînăr, rebel, zis „antisistem“ în lumea analiştilor dîmboviţeni.

Remainia e cumva senină. Exclusă de la masa adulților care reunește marile economii ale UE, ignorată de grupul de la Vișegrad al statelor central-europene și fără alt partener decît inabila și inconstanta Bulgarie, România e absentă de la aproape toate marile decizii care îi afectează viitorul.

Acum doua luni, întrebam la Bruxelles: „Sînteți pregătiți pentru o politică de vecinătate cu Anglia în paralel cu introducerea Scoției în negocieri de aderare?“ Măcar o pretenție aș fi avut de la mulți lideri europeni: să își fi pregătit din vreme planul B. Să nu mai arate într-atît de șocați și atît de evident de nepregătiți.

Într-o dimineaţă s-a zgîriat într-o ladă de căpşune. Seara, rana se cam infectase. De dimineaţă am dus-o la spital. Era poloneză în Anglia, nu a băgat-o nimeni în seamă. A făcut septicemie şi a murit în patru zile. În ziua cînd a murit, îmi amintesc că ascultam radioul în timp ce munceam.

Turcia duce deja un război nedeclarat împotriva kurzilor din sud-est și puținele fotografii care pot răzbate de acolo pe rețelele de socializare (presa este practic în întregime controlată de Guvern) sugerează că lucrurile nu se deosebesc prea mult de ce se întîmplă în Siria.

Această cultură a albilor protestanţi va înceta să mai fie predominantă. Precizez imediat că nu este vorba despre o predominanţă rasială – albii nu mai sînt de mult timp majoritari în America, suma celorlalte rase copleşind de multe generaţii numărul celor numiţi „caucazieni“.

Recenta decizie a Curții Consti­tu­ționale privind clarificarea noțiunii de abuz în serviciu în Codul Penal a dat prilejul apariției unor mesaje apocaliptice privind viitorul luptei anticorupție.

De fapt, cel mai trist motiv pentru condiția mea de ghinionist este condițiunea financiară. În vremurile de demult, atunci cînd valoarea se măsura pe teren și pe ecran, nu era o problemă. Jucai bine, erai aplaudat. Acum, trebuie să joci bine și în contabilitate.

Să fie acest val de violență care a mar­cat începutul Campionatului European chiar întîmplător, sau favorizat doar de forțele de ordine franceze, preocupate mai degrabă cu terorismul decît cu liniștirea suporterilor turbulenți? Nu chiar.

„Eu cred în continuare că avem instituţii guvernamentale care vor ţine sub control o persoană care ar încerca să îşi depăşească atribuţiile constituţionale“, a declarat John McCain, citat de ziarul The New York Times. „Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiţie. Nu sîntem România“, a adăugat McCain.

Clotilde Armand e un avertisment. USB e un avertisment. Klaus Iohannis a fost un avertisment. La fel și Traian Băsescu. La un moment dat, oamenii vor obosi de atîtea avertismente și vor abandona centrul pe care s-au încăpățînat să îl voteze de atît de multe ori fără să simtă că această încredere le‑a fost cu adevărat răsplătită. Votul „antisistem” e, de fapt, un vot pentru un sistem curat.

…ne omoară Ioropa, dom’le! Păi, veni de la Marsilia vestea. Supușii Majestății Sale (care tocmai își serbează ziua de naștere) se luară la păruială serioasă cu Supușii Putiniei Sale. Personal, nu mă miră prea tare. Văzui ambele categorii de „public“, prin concedii, în Spania sau Turcia.

Fac cumpărături şi sînt bine. O mulţime de puşti din Jilava şi Ferentari au haine de iarnă cumpărate de premier. Nu ştie nici unul asta, căci aşa a fost înţelegerea. Probabil o să se bosumfle că am scris aici.

Accederea în Parlament a USR depinde mult de felul în care echipa lui Nicușor Dan va munci în vara aceasta – și are mult de muncit! Minuni nu vor fi în această toamnă. USR nu are cum să repete întocmai performanța din București la nivel național.

Ideea Europei este să coexistăm pașnic, democratic, în condiții de libertate. Din păcate, Europa are probleme interne: și-a pierdut aderența la propriile valori, la propriile rădăcini iudeo-creștine. Și atunci, pentru migranți se pune problema: în ce se integrează atunci cînd vin în Europa?

Ce ne facem, însă, cu situaţiile, să le zicem aşa, „benigne“? Dacă în cazul marilor abuzuri, regulile penale nu par a fi puse în discuţie, ele ridică probleme exact cînd sînt chemate să se aplice la situaţii „omeneşti“, la cazuri ­mici.

Adevărul e că Nicușor Dan e mai de­grabă o dilemă, iar convingerile sale pe teme majore sînt absente. Preocuparea sa obsesivă privind e­vo­­lu­ția Bucureștiului l-a scutit pînă acum de obligația de a-și da cu părerea despre alegerile americane, invazia U­crai­nei sau încălzirea globală.

Mandatarea SRI pentru a monitoriza informativ cele ce se petrec în școli, spitale și case de pensii nu îmi pare cu totul în regulă, după cum nu neg total existența unor avantaje. Primul necaz este că Serviciul are nevoie de timp, oameni și bani pentru a suplini deficitul de competență al administrației formale.

Ritmul de muncă pentru cei care îşi doresc să muncească este infernal şi adesea „decapitarea“ se întîmplă oarecum firesc, datorită lipsei de timp pentru a mai putea gîndi dacă ce faci este util sau eficient. Nu de alta, dar dacă poţi să faci ceva, cam toată lumea îţi dă de lucru, că trebuie cumva să meargă şi leafa lor, şi campionatele alea de Solitaire şi download-uri nu se cîştigă aşa simplu.

Republica Moldova de află azi pe o adevărată falie geopolitică. Și, pînă la a consulta sondajele de opinie care arată un echilibru aproape perfect între opțiunea proeuropeană și cea îndreptată către Uniunea Vamală dominată de Federația Rusă, este suficient să privești mai cu luare-aminte peisajul străzii din Chișinău.

Acum o lună, tabăra republicană părea devastată de o criză de nervi fără sfîrşit. Conflictul dintre Trump şi partidul republican, alimentat de succesul electoral al celui dintîi şi de dispreţul afişat faţă de el de liderii celui de-al doilea, ameninţa să fie distrugător în tabăra conservatoare, care părea decerebrată.

Sînt tentat să spun că, după contactul cu puterea, reprezentanților politici ai românilor li se atrofiază organele responsabile cu autoevaluarea. Stînci neafectate de ridicol sau inadecvare, politicienii români nu numai că nu știu să își calculeze corect prezentul, dar își neglijează complet posteritatea.

Ce a căutat SRI să pună sub urmărire, să investigheze, să se intereseze de soarta unor contracte comerciale, fie ele pe bani publici, pentru achiziția de dezinfectant? Cum de a ajuns un serviciu secret, menit a veghea la lupta cu spionu’, să cerceteze gradul de diluare al cloraminei?

Ideea că am fi un guvern de tehnocraţi este pe cît de răspîndită, pe atît de departe de realitate. Sîntem un guvern cu cîţiva (a se citi puţini) tehnocraţi. Cei mai mulţi sînt sau au fost la cancelaria prim-ministrului, şi au fost şi rămîn oarecum izolaţi. Guvernul a fost rezultatul unor negocieri cu partidele, care pot oricînd să decidă că nu este în interesul lor să ne aibă la guvernare.

Recent, Austria și Italia s-au angrenat într-o dispută, în urma intenției Vienei de a introduce controlul la pasul Brenner din Alpi. În plină efervescență electorală, guvernul austriac afirma că se teme de o eventuală revenire a refugiaților pe ruta mediteraneană, după închiderea rutei balcanice.

Încet-încet, caravana alegerilor primare americane se îndreaptă spre California, ultimul mare episod al acestei formidabile poveşti politice, începută pe 1 februarie, în micul şi liniştitul stat Iowa. Pe 7 iunie, se va termina, practic, lunga campanie internă pentru obţinerea candidaturii democrate şi republicane.

Am urmărit fără mari așteptări prima dezbatere la care au participat principalii candidați la postul de primar al Bucureștilor. Organizată de o stație de televiziune care poate emite pretenții la multe lucruri, dar nu și la neimplicare politică, întîlnirea a fost un spectacol mai degrabă nesatisfăcător.

Cu totul, ei sînt 751 și vin din 28 de țări. Cu toții, ei reprezintă maximum de democrație directă pe care îl poate livra acum Uniunea, deoarece ei constituie Parlamentul European. Unii sînt prezențe exotice, cum ar fi reprezentanții Partidului Piraților. Alții sînt de extremă dreapta sau comuniști.

Pentru românii obişnuiţi cu politica de pe-aici, trebuie că situaţia lui Donald Trump în raport cu Partidul Republican, a cărui nominalizare pentru cursa electorală spre Casa Albă miliardarul o urmăreşte cu tenacitate, pare stranie.

Un român fudul, ajuns la Chișinău pentru prima dată, cu impresia că e un american care vizitează Somalia, o să dea din cap dezaprobator: „Săracii ăștia sînt ruși, moșule! Gata! Nu-i auzi că vorbesc doar rusește? Și cînd vorbesc românește, tot rusește zici că sună“.

Valeriu Zgonea e unul dintre politicienii care și-au administrat cu grijă cariera. A urcat constant în ierarhiile de partid, ajungînd pînă la poziția secundă în ierarhia PSD. Pînă acum cîteva săptămîni, dl Zgonea părea pe drumul cel bun către funcții și mai importante.

New York Times publică dezvăluiri șocante despre modul în care a fost falsificată Olimpiada de la Soci. Acele Jocuri Olimpice ar fi fost o bătaie de joc, organizată și finanțată de Kremlin. Dovada? Destăinuirile lui Grigori Rodcenkov, fost șef al agenției rusești antidoping.

Nu am fi auzit, cu siguranță, de orașul bulgar Radnevo, situat undeva la sud de lanțul Balcanilor, nu foarte departe de Stara Zagora. Mica urbe de 12.000 de locuitori nu se află pe principalele noastre drumuri de plimbare prin țara vecină, nici pe rutele spre litoralul grecesc.

Prin aerul călduț și luminos al dimineții, dinspre canal răzbate o romanță cîntată de Jean Moscopol. Un barcagiu care acostase acolo se delecta ascultînd-o la ora aceea foarte matinală. Parcă știam de undeva că timpul e altfel la Sulina.