Ţarina-accident
A trecut o lună de la alegerile locale din București și, deja, s‑au epuizat cîteva capitole serioase din manualul de indignare. Deși nu a apucat să administreze mai nimic, noua conducere a orașului s-a văzut obligată să stingă mai multe mici incendii pentru care responsabilitatea nu îi aparține decît într-o măsură discutabilă. Întîrzierea nepermis de mare a lucrărilor de la Pasajul Piața Sudului, spre exemplu, nu poate fi reproșată actualei administrații decît cu un efort mare și inutil de imaginație. Ceea ce se poate trece cu minus în dreptul doamnei Firea sînt o serie de declarații, mai degrabă nefericite decît dăunătoare.
În fapt, nu prea știm mare lucru despre intențiile administrației orașului, după cum probabil nici noii administratori nu știu. Din informațiile pe care le am pînă acum, știu doar că la nivelul Primăriei Generale se încearcă în această perioadă un fel de trecere în revistă a principalelor probleme ale orașului. Un audit ar fi un cuvînt cam pretențios pentru mirările cu care noii conducători ai Bucureștiului punctează cîte o descoperire prin bucătăria internă a metropolei.
Și atunci de unde atîta indignare la adresa primarului? Un prim răspuns ține de victoria dincolo de orice nuanță din alegeri. Sînt oameni care nu s-au obișnuit încă cu ideea că PSD poate cîștiga atît de clar orașul. Apoi, o categorie aparte sînt aceia care nu o simpatizează deloc pe titulara postului. Aceștia nici măcar nu vor încerca să o asculte. O a treia voce, cea mai slabă și haotică, din păcate, e cea a opoziției din Consiliul General. Avem acolo un USB prea nou și prea preocupat de ambiții naționale, un PNL prea vechi și prea dezinteresat (ca să fiu politicos) de București și un PMP prea cufundat în calcule de supraviețuire. Iar slăbiciunea opoziției face ca efortul de cenzură a administrației să se mute – a cîta oară? – în zona rețelelor sociale. De aici strigătele de furie, nu întotdeauna logice sau întemeiate pe informații corecte.
Așa cum arată lucrurile acum, la doar o lună după alegeri, Bucureștiul pare părăsit, la nivel politic, în brațele unui mini-USL a cărui viziune pentru oraș nu este deloc clară. Dincolo de bancurile legate de nominalizarea unui viceprimar ridiculizat de tabloide, nu există date care să permită conturarea unei proiecții clare a viitorului orașului. Ca o paranteză, rețin că viceprimarul (demisionat între timp) este fost stagiar la cabinetul de europarlamentar al noului șef al filialei București a PNL. Sînt greu de combătut o senzație de noncombat și o oarecare aversiune la coincidențe.
Nu știm dacă și cum va fi controlată dezvoltarea orașului. Continuăm să construim locuințe și birouri fără infrastructură? Continuăm să aplicăm corolarul capitalist-pervers al distrugerii patrimoniului la decretele lui Ceaușescu, care urmăreau același lucru? Cum rămîne cu cartierele fără teatre, cinematografe sau orice alt fel de spațiu de agregare comunitară? Vom continua să ne mulțumim cu un București a cărui viață culturală trăiește pe repede-înainte în cei trei-patru kilometri pătrați din centru, în timp ce periferia începe devreme și se termină tîrziu? Pentru că, să nu amăgim, 80% din București este un deșert locuit, o cazarmă ai cărei oameni iau adesea chipul blocurilor în care își duc viața.
Alt lucru pe care nu îl știm e dacă municipalitatea va avea curaj să extirpe tumoarea din serviciile publice aflate sub controlul ei. Cazul Apa Nova, de exemplu, este cel mai flagrant. Nu a trecut nici un an de zile de cînd procurorii DNA descopereau că monopolul francez de la București a mărit ilegal tarifele folosindu-se de șpăgi date la nivelul Primăriei. O analiză publicată în presă remarca faptul că, între 2000 și 2013, costul apei în București a crescut de 17 ori. Cazul ăsta e special doar prin amploarea dezastrului și distanța ostentativă pe care instituția Primăriei a pus-o între dezvăluiri și acțiunea proprie. Pur și simplu, administrația locală NU a vrut să discute sub nici o formă despre acest subiect, indiferent cine i-au fost șefii. Nici sub actualul mandat nu sînt cine știe ce semne că se va întîmpla ceva. Nu pînă acum, cel puțin.
Problema e că administrația Firea are prea puține stimulente să se ocupe de toate astea. De ce ar face-o, cîtă vreme maximum de presiune publică la care se poate aștepta constă în cîteva status-uri nervoase de Facebook? Durata de viață a unui status variază de la cîteva minute la o zi, pentru că peste el vin alte motive de indignare, înduioșare sau oroare. În fapt, cu cît criticile la adresa primarului sînt mai haotice și mai nesusținute de fapte sau lipsite de urmări, cu atît mai mult puterea doamnei Firea crește. Asta refuză să vadă partidele de opoziție din Consiliu și să nu vă mirați dacă și anul viitor pe vremea asta o să le auziți acuzîndu-se unul pe altul pentru impotența generală.
Bucureștiul e deja abandonat. Iar Gabriela Firea, asemeni unei țarine-accident, domnește netulburată, mirîndu-se și ea de propriul noroc. Mujicii sînt prea preocupați să îi intre în voie, să nu o deranjeze sau să se înjure unul pe altul într-un colț întunecat al cîrciumii. Mai tîrziu au să își dea în cap cu peștele de pe televizor, într-un spectacol dizgrațios și nefolositor.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
