Turcia văzută dinspre București
Cei care au avut răbdare să urmărească reacțiile românești după evenimentele din Turcia au remarcat, probabil, lipsa de fermitate a surselor oficiale și vehemența celor civice. Nici o vorbă din partea vreunui oficial român, pînă la ora la care scriu acest text, despre obligația administrației turce de a respecta sanctitatea vieții umane sau drepturile individului. Avem, în schimb, mesaje șablon care nu spun nimic despre nimeni și care pun Guvernul de la București într-un soi de neutralitate comodă, dar jenantă. Vedem astfel cum, ca model primar de atitudine, statul român recomandă cetățenilor săi să fie prea puțin interesați de valori primare care, teoretic, stau la baza oricărei societăți moderne.
Ba chiar un fost premier al României, dl Victor Ponta, s-a lansat într-o suită absolut nefericită de omagii la adresa președintelui Erdogan al Turciei. Nici dl Ponta, acum retras la umbra multelor sale necazuri politice și penale, dar nici președintele Iohannis sau liderii de partide nu au dat semne că sînt îngrijorați în vreun fel de represiunea care a urmat loviturii de stat. Judecători, polițiști, militari sau cetățeni fără afiliere clară sînt arestați după criterii doar de dl Erdogan știute. Sînt mii deja. Presa, deja cu un genunchi în țărînă, e și ea pe listă. La fel și rețelele sociale (Twitter, YouTube) care funcționează dependente de capriciile dlui Erdogan și ale cercului său intim. Nimic din toate astea nu creează emoții la București.
Am văzut-o, în schimb, pe Alina Gorghiu lansînd un soi de dezbatere pe Facebook în legătură cu intențiile guvernului turc de a introduce pedeapsa cu moartea. „Ce ziceți?“, întreabă copreședinta PNL, pe 16 iulie, absolut neangajant, ca un editor de site care urmărește cu orice preț audiența. Genul ăsta de atitudine e cam peste tot. De la stînga la dreapta și de sus în jos.
Victor Ponta, ale cărui drumuri dese și bizare în Turcia sînt deja celebre, pare să fi ales loialitatea față de noul său prieten. Însă reacția confuză a celorlalți deținători de mandate și funcții de la București nu are nici măcar această nefericită scuză. Pot bănui că în spatele acestei apatii punctate de inadecvare e un soi de calcul banal care spune că românii nu-s teribil de interesați de democrația sau drepturile altora. Dar asta ar fi o greșeală.
Românii sînt la fel de interesați sau dezinteresați de subiectele acestea pe cît sînt cetățenii lumii libere din oricare alt stat. Germanii, de exemplu, al căror guvern nu s-a ferit să califice drept revoltătoare scenele de răzbunare difuzate de televiziuni după eșecul loviturii de stat din Turcia. Guvernul german încă mai știe că nu e în funcție doar pentru a face bugete, ci și pentru a apăra valori. La nivelul Uniunii Europene, comisarul pentru extindere, Johannes Hahn, a remarcat, la rîndu-i, eficiența suspectă a represiunii și nu s-a ferit să observe public că Guvernul turc părea să aibă deja pregătite listele cu inamici care trebuie scoși din circuit. De asemenea, guvernului de la Ankara i s-a pus în vedere foarte clar că reinstaurarea pedepsei cu moartea nu numai că pune capăt discuțiilor despre aderarea la Uniunea Europeană, însă va duce la o răcire drastică a relațiilor cu restul continentului. Exemple de atitudine fermă există, așadar. Măcar de data asta, România nu se poate ascunde în spatele „diplomației“.
În fapt, supuși ani de-a rîndul monitorizărilor și criticilor externe, politicienii de la București nu se grăbesc să dea lecții, de teamă că ar putea încuraja în societate conversații neplăcute. Căci o trezire a societății în fața dezbaterilor majore este ultimul lucru pe care îl vrea cercul închis al politicii de la București. Acest cerc care controlează rețele de influență și transfer de rente nu vrea să discute sub nici o formă despre propria-i legitimitate. Căci un sistem care tolerează ororile din sistemul de sănătate, mlaștina din educație și administrația ca sursă de îmbogățire începe să fie tot mai puțin legitim. Iar o întoarcere la valorile esențiale – cele din Constituție, de exemplu – i-ar fi neconvenabilă. Preferă să întrețină o ridicolă piesă de teatru din care singurul lucru verificabil este democrația electorală. Lucru care n-a fost niciodată egal cu guvernarea democratică. În numele oamenilor și în beneficiul lor.
După testul turcesc, rămînem cu cîteva ONG-uri care salvează obrazul României. Mai sînt oameni care pot condamna o lovitură de stat, condamnînd cel puțin la fel de ferm abuzurile regimului Erdogan care, deși testat prin alegeri, nu se reprezintă decît pe sine. Oameni care mai pot face diferența între monopolul violenței legitime și brute deghizate în bărbați de stat. Oameni normali.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
