Să găsești calea în mijlocul furtunii
Pînă de curînd, lumea noastră părea simplă. NATO ne asigura o umbrelă de securitate care ne aducea în cea mai sigură poziție din întreaga noastră istorie. Uniunea Europeană asigura input-urile necesare modernizării: fonduri și export de bune practici în actul guvernării. Grupul Vișegrad era exemplul viu că drumul ales de noi este cel corect. Turcia, partener strategic, oferea o asigurare în plus în zona Mării Negre și pînă spre Orientul Mijlociu. Problema este că reperele noastre, pe care le consideram suficient de solide pentru a ne servi drept ancore pentru modernizare, se clatină acum serios.
Uniunea Europeană este slăbită de criza refugiaților, de criza euro și, recent, de Brexit. Fără a cădea în pesimism și depresie – proiectul european va continua, într-un fel sau altul –, trebuie să fim realiști: printre „victime“ se vor afla fondurile destinate statelor mai sărace, precum și libertățile conferite de tratatele europene, pe care le consideram scrise cu litere de foc, pentru vecie. Uite că nu sînt.
Va fi o Uniune mai puțin generoasă cu cei săraci, pentru a nu afecta și mai mult sensibilitățile „alegătorului mediu“ din statele net contributoare. Da, da, acel „alegător mediu“ atît de ușor de manipulat de populiști (vezi Brexitul). Și va fi o Uniune mai puțin permisivă în raport cu libertățile celor din regiunile mai sărace – din aceleași motive legate de „alegătorul mediu“. Acest alegător, care ar putea aduce la putere în capitalele europene o garnitură sinistră, cu Marine Le Pen la Paris, Geert Wilders la Haga sau Norbert Hofer la Viena, va fi principala preocupare pentru politicienii „mainstream“. Iar ademenirea lui, întoarcerea lui de pe drumul extremismului ce ar duce la prăbușirea Europei se vor face în bună parte pe spatele tot mai puțin doritului cetățean european din Est.
De cîțiva ani, grupul Vișegrad încetează a mai fi pentru noi un model în privința reformelor. Derivei iliberale din Ungaria i se adaugă, recent, cea din Polonia. Praga și Budapesta vorbesc tot mai des limba Moscovei în afacerile europene. Nici Bratislava nu e departe. În plus, mediul politic slovac este poluat de prezența impresionantă a extremei drepte ce nici măcar nu-și mai ascunde laturile fasciste.
Turcia, partener strategic, ridică, poate, cele mai grave întrebări. Mai întîi, dacă Turcia va mai rămîne un partener al Occidentului, dată fiind deriva islamistă a puterii de la Ankara. Apoi, ce se va întîmpla dacă Turcia se va transforma într-un stat eșuat, pe fondul conflictelor interne între adepții statului secular și pro-occidental și cei ai unei republici de tip islamic? Ambele situații ar însemna un cataclism strategic de proporții biblice în regiunea noastră.
La București, discursul politic oficial nu a căpătat în ultima vreme nuanțe noi, cu toată schimbarea peisajului politic regional și european. Desigur, rămînem atașați valorilor europene. Nu se poate altfel. Rămînem susținătorii unei Alianțe Atlantice cu o prezență robustă în regiune – iarăși, altă șansă nu avem. Dar România ar trebui, poate, să spună și să facă mai mult decît atît, în viitorul apropiat. În primul rînd, ar trebui să dea semnalele cele mai clare că este gata să se racordeze la nucleul dur european, trecînd peste „Gică-Contra“ din Europa Centrală. Ceea ce înseamnă asumarea deplină a proiectului de pază comună a frontierelor (și sîntem țară de graniță!) și o poziție deloc echivocă în privința proiectului de apărare european. Ca să nu mai vorbim despre aderarea la euro, un proiect strategic, înainte de toate. Este una dintre puținele ancore care ne poate menține strîns legați de nucleul dur, într-o lume atît de nesigură.
Să nu ne facem iluzii, Marea Britanie, care-și propune, după Brexit, să se transforme într-un Singapore al Nordului (să vedem dacă va și reuși) și Statele Unite, eventual sub conducerea lui Trump, vor încerca mai curînd să se adapteze realităților, în chip pragmatic, decît să dezvolte proiecte integratoare pe termen lung, care să dea cu adevărat o perspectivă de modernizare în regiune. Mai degrabă putem aștepta aceste lucruri de la un proiect european bazat pe o piață unică în care sîntem parte. Cea ce presupune, pînă la urmă, un interes de perspectivă în asigurarea convergenței economice și sociale. Aceasta ar putea fi pentru noi, cu adevărat, o șansă a modernizării.
Și dacă proiectul european se prăbușește, eventual prin voința democratic exprimată a „alegătorului mediu“ european? Atunci poate că nici n-ar mai avea rost să ne punem centurile de siguranță. Vestea bună este că încă mai putem evita asta. Dacă deschidem ochii.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
