Zorro demascat
Valeriu Zgonea e unul dintre politicienii care și-au administrat cu grijă cariera. A urcat constant în ierarhiile de partid, ajungînd pînă la poziția secundă în ierarhia PSD. În paralel, ascensiunea sa pînă la vîrful Camerei Deputaților părea acum patru ani un pic surprinzătoare, pentru ca ulterior să confirme un oarecare talent pentru poziția deținută. Pînă acum cîteva săptămîni, dl Zgonea părea pe drumul cel bun către funcții și mai importante. Construcția s‑a prăbușit în momentul în care dl Zgonea a îndrăznit să se plîngă de prezența unui condamnat definitiv în poziția de președinte al PSD. Un gest de curaj relativ surprinzător, dar nu șocant pentru un PSD, care, de-a lungul timpului, a tot încercat, fără succes, să își construiască anticorpi care să îi salveze imaginea publică. Excluderea sa din partid a avut caracterul unei execuții sumare. Cîteva înjurături bine plasate în ședința de demascare, un vot cvasi-unanim și cei douăzeci de ani de activitate politică a dlui Zgonea erau istorie. Ulterior au început pregătirile pentru concedierea sa din postul de președinte al Camerei.
Dacă e ceva surprinzător la decizia conducerii PSD, e relativa lipsă de sprijin pentru acuzat. Nici un pesedist cu oarecare greutate nu a îndrăznit să nuanțeze în vreun fel discuția, de teamă să nu fie acuzat de lipsă de solidaritate. În sarcina dlui Zgonea s-a reținut faptul că a tras de timp în materia modificării unor legi care ar fi protejat un număr limitat de polticieni de urmările penale ale faptelor săvîrșite cît timp au deținut funcții. Nimeni din PSD nu a îndrăznit să spună că, poate, dl Zgonea a procedat corect. Că, poate, societatea are nevoie de o oarecare rigoare și de un pic de curățenie.
Altădată, conflictele interne ale PSD erau, parcă, mai echilibrate. Încerc să îmi închipui cum s-o fi văzut incidentul ăsta de pe cealaltă parte, cea a liderilor PSD, și mi-e foarte greu să înțeleg cum reușesc oamenii ăștia să împace argumentele cu faptele. Dl Zgonea a fost acuzat în public de lipsă de loialitate, iar, pe la colțuri, că se comportă ca un trimis al „serviciilor“ în interiorul partidului, că agenda sa nu e a partidului, ci a americanilor de la ambasadă care vor cu tot dinadinsul să creeze alt PSD.
Dacă acceptăm, de dragul discuției, aceste premise, atunci apar, inevitabil, niște întrebări. Ce e în neregulă cu PSD, dacă un intrus reușește să devină în același timp președinte executiv al partidului și președinte al Camerei Deputaților? Ce spune despre partid această neatenție? Dl Zgonea nu s-a pus totuși singur în acele funcții. Timp de douăzeci de ani, chiar n-a remarcat nimeni nimic? Mai departe, dacă ambasada americană la București ar interveni atît de brutal în afacerile interne ale unui partid, atunci nu ar trebui, poate, ca această chestiune să fie discutată frontal? Nu ar trebui lămurită cumva relația dintre cele două entități? Și nu ar trebui, oare, ca PSD să își pună problema asta în forurile interne înainte ca zvonurile și insinuările diverșilor săi lideri să ajungă politică oficială, iar cel mai mare partid al României să devină oficial antiamerican? E ăsta cel mai bun moment să devii așa ceva? Aici nu prea e loc de ambiguități.
E greu să nu remarci atitudinea ușor schizofrenă (sau necinstită, dacă vreți) a PSD în relația cu America. Pe de o parte, toți conducătorii săi speră să obțină validare de la Washington, pe de alta se plîng de amestecul ambasadei în treburi interne românești. Cîteodată mă întreb dacă PSD realizează cît de important este pentru România și ce efecte pot avea ideile care vin dinspre liderii săi.
Liviu Dragnea, cel a cărui condamnare a provocat disputa, a sugerat că plecarea sa din fruntea PSD ar fi dus la disoluția partidului. Argumentul e rizibil, am scris deja despre el în acest spațiu. PSD nu e Liviu Dragnea. Nu a început și nu se va termina cu el. Însă PSD, chiar dacă stă relativ bine în sondaje, are nevoie – a cîta oară? – de o autoanaliză lucidă. Mazilirea lui Zorro (termen autoironic asumat de dl Zgonea) nu rezolvă mai nimic. Amînă doar un deznodămînt, prelungește ambiguitatea și mărește entropia sistemului politic românesc.
Senzația de derivă, completată măiastru și de bîlbele celuilalt mare partid românesc, e plenară dacă ne uităm care sînt alternativele. În momentul ăsta nu prea are cine să înlocuiască PNL și PSD, oricît de mare ar fi dorința în rîndul electoratului. În 2016 avem alegeri parlamentare. Dacă problema majoră a acestor alegeri va fi protecția de legea penală, atunci îl putem deja marca drept un an al regresului.
În ceea ce îl privește pe dl Zgonea, e irelevant ce îl mînă în luptă, dacă ideile sale sînt corecte. Zorro e un personaj fictiv și pasabil, dar el a fost inventat tocmai pentru că cei care îi urmăreau aventurile aveau nevoie să creadă că binele e totuși posibil.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
