Brexitul şi America – umbra lui Churchill în biroul lui Obama

Insider-ii spun că astă-toamnă, cînd David Cameron i-a telefonat lui Barack Obama ca să-l roage să se implice personal în campania pentru rămînerea Marii Britanii în UE, a făcut-o pentru că a simţit că el însuşi nu mai poate fi convingător în faţa electoratului tînăr, rebel, zis „antisistem“ în lumea analiştilor dîmboviţeni. Obama, în schimb, se bucură încă de o consistentă simpatie printre tinerii britanici. Multe socoteli făcute de Cameron acum cîteva luni nu s-au potrivit cu realitatea, dar aceasta pare a fi una dintre cele mai interesante, în nepotrivirea ei. După cum ştim azi, nu cu tinerii britanici trebuia să lucreze tabăra „Remain“, pentru că ei erau deja convinşi, ci cu bătrînii, cu populaţia conservatoare din marginile Angliei. În Marea Britanie, a fi antisistem nu însemna să fii împotriva Uniunii Europene, aşa cum oricine ar crede, ci împotriva conservatorismului izolaţionist al insulei. Adică exact invers! Cum toate sînt, în general, invers în Marea Britanie… Cît despre electoratul „Leave“, acesta este, de vreo patruzeci de ani încoace, chiar electoratul partidului lui Cameron. Iar aceşti oameni nu de Obama puteau fi convinşi cum să voteze, ci de Churchill.

Venirea lui Barack Obama pentru o scurtă vizită în Anglia, în chiar cele mai intense zile ale campaniei referendumului, a avut ca motiv oficial participarea la sărbătorirea Reginei, cu prilejul împlinirii a 90 de ani. Ajuns în Regat, Obama a fost cît se poate de clar în mesajele sale publice pe două direcţii. Prima: că Statele Unite vor o Mare Britanie în interiorul şi nu în afara UE. Subsecvent, Obama a subliniat că UE a avut un rol esenţial în răspîndirea pe întregul continent, pînă „la periferie“ (aici m-am simţit vizat şi am frisonat), a unor valori britanice, precum „rule of law“ sau „open market economy“. Al doilea mesaj puternic mergea direct către britanicii care îşi imaginau că SUA vor lua imediat în braţe Marea Britanie într-un parteneriat cu totul special, după ieşirea din UE. Obama a spus clar: SUA sînt foarte interesate în acordul comercial cu UE, iar Marea Britanie va trebui să stea la coadă pentru un aranjament comercial privilegiat. Ar putea dura cel puţin cinci-șase ani pînă atunci, timp în care britanicii vor pierde economic destul de mult pentru că vor fi într-o situaţie foarte dificilă, cu toate barierele tarifare în funcţiune, atît în raport cu UE, cît şi în raport cu SUA. Totuşi, vorbele lui Obama nu au putut schimba mare lucru.

Mă întreb, însă, dacă nu cumva vorbele lui Boris Johnson au avut mai mult efect. După ce Obama s-a declarat de partea campaniei „Remain“, Johnson, lider al campaniei „Leave“, a publicat un editorial în The Sun, în care amintea tuturor britanicilor că Obama a scos bustul lui Churchill din Biroul Oval imediat ce a devenit preşedinte, în 2009, cel mai probabil pentru că partea kenyană a lui Obama urăşte Imperiul Britanic, al cărui apărător fervent a fost Churchill, după cum toată lumea ştie. Obama a replicat că bustul a fost dus într-o altă încăpere prestigioasă a Casei Albe, pentru că în Biroul Oval nu mai este loc, şi că în acea încăpere el şi familia lui merg foarte des, inclusiv în week-end-uri, subliniind că îi place Churchill. Încercînd să afle adevărul, jurnaliştii mai rău au complicat lucrurile. Bustul lui Churchill pe care Obama l-a găsit în 2009 în Biroul Oval a fost împrumutat de către guvernul britanic în 2001 lui George W. Bush, pînă la finele mandatului său. Cum mandatul lui Bush s-a terminat în 2009, bustul a trebuit să fie restituit în Marea Britanie. Atunci, despre ce bust vorbeşte Obama cînd spune că îl are, încă, în Casa Albă, e drept că nu în Biroul Oval, ci în Camera numită „a Tratatelor“? Ei bine, s-a aflat că există un al doilea bust al lui Churchill, aflat în diverse încăperi ale Casei Albe încă din anii 1960. La acest bust se referă Obama. În fine, una peste alta, confuzia între busturile lui Churchill spune ceva despre confuzia generală de astăzi.

Altfel, implicarea lui Barack Obama în referendumul britanic, în care, subliniez, Regina însăşi nu s-a implicat, a avut ecouri în campania electorală americană. După anunţarea rezultatelor referendumului, Donald Trump, un susţinător al ieşirii Marii Britanii din UE, a jubilat. Trump a adăugat că, fără îndoială, intervenţia lui Obama pentru tabăra „Remain“ a precipitat mai degrabă voturi pentru tabăra „Leave“. În stilul său flamboaiant, Trump a zburat şi el spre Mare Britanie exact în zilele referendumului. Nu, însă, cu treburi politice, ci cu afaceri. Candidatul republican a inaugurat, în Scoţia, două terenuri de golf cumpărate şi reamenajate de companiile sale specializate de la „nişte prieteni din Dubai, care nu înţeleg bine spiritul golfului“. Presa s-a ţinut după el tot timpul, Trump i-a plimbat printre găuri şi le-a vorbit de pe „green“-uri. A rezultat un discurs în care s-au amestecat politica şi autopromovarea comercială. Unele lucruri au fost remarcabile în această scurtă vizită a lui Trump: pe proprietăţile vecine terenurilor sale de golf a fost ridicat, provocator, steagul Mexicului, în afară de Rupert Murdoch nimeni nu a vrut să ia masa cu el şi un comic de faimă locală a reuşit să se insereze printre jurnalişti şi a aruncat spre Trump cu mingi de golf pictate cu zvastica, dar agenţii Secret Service au intervenit imediat. Însă, în plan politic, nimic important nu s-a întîmplat cu Trump. În general, campania lui a cam obosit şi, poate de aceea, Trump şi-a concediat şeful de campanie electorală chiar înainte de a urca în avionul spre Scoţia. Analiştii atenţi la nuanţe au sesizat, totuşi, o anume îmblînzire a mesajului în privinţa faimoasei lui idei de a interzice accesul musulmanilor în America şi de a-i deporta imediat pe imigranţii ilegali. Nu vor fi opriţi să vină în America chiar toţi musulmanii, ci numai unii dintre ei, şi nu vor fi deportări în masă ale ilegalilor, ci doar ale unora dintre ei.

Între timp, eliberată de competiţia cu Bernie Sanders, care a anunţat deja că o susţine împotriva lui Trump, candidata democrată Hillary Clinton s-a concentrat cu toată puterea pe miliardar. Aşa cum anticipam, încheierea ostilităţilor pe frontul intern o va potenţa pe Clinton în lupta cu republicanul. În ultima săptămînă, două discursuri bine argumentate, intense şi concentrate (unul pe probleme economice, altul pe probleme de politică externă) au făcut ca sondajele să indice, acum, creşterea avantajului lui Clinton în faţa lui Trump, care, reamintesc, acum două săptămîni recuperase şi chiar o întrecuse. La ora la care scriu aceste rînduri, toate sondajele serioase o dau cîştigătoare pe Hillary Clinton, iar media diferenţei dintre cei doi este de 5,6%. Puţin, desigur, şi, oricum, mult prea devreme ca să putem trage concluzii. Mai ales că sondajele au fost infirmate recent, chiar în referedumul britanic.

Şi dacă nu mai ştim ce să credem cînd privim lumea aceasta, să căutăm un bust al lui Churchill şi să ne aducem aminte de acest mare om. Şi dacă bustul nu mai e acolo unde ştiam noi că este, să mai căutăm, că un alt bust al aceluiaşi Churchill stă undeva, într-una din multele camere ale istoriei Europei, gata să fie prilej de meditaţie şi regăsire.