Brexitul şi America – umbra lui Churchill în biroul lui Obama

Publicat în Dilema Veche nr. 645 din 30 iunie - 6 iulie 2016
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Insider-ii spun că astă-toamnă, cînd David Cameron i-a telefonat lui Barack Obama ca să-l roage să se implice personal în campania pentru rămînerea Marii Britanii în UE, a făcut-o pentru că a simţit că el însuşi nu mai poate fi convingător în faţa electoratului tînăr, rebel, zis „antisistem“ în lumea analiştilor dîmboviţeni. Obama, în schimb, se bucură încă de o consistentă simpatie printre tinerii britanici. Multe socoteli făcute de Cameron acum cîteva luni nu s-au potrivit cu realitatea, dar aceasta pare a fi una dintre cele mai interesante, în nepotrivirea ei. După cum ştim azi, nu cu tinerii britanici trebuia să lucreze tabăra „Remain“, pentru că ei erau deja convinşi, ci cu bătrînii, cu populaţia conservatoare din marginile Angliei. În Marea Britanie, a fi antisistem nu însemna să fii împotriva Uniunii Europene, aşa cum oricine ar crede, ci împotriva conservatorismului izolaţionist al insulei. Adică exact invers! Cum toate sînt, în general, invers în Marea Britanie… Cît despre electoratul „Leave“, acesta este, de vreo patruzeci de ani încoace, chiar electoratul partidului lui Cameron. Iar aceşti oameni nu de Obama puteau fi convinşi cum să voteze, ci de Churchill.

Venirea lui Barack Obama pentru o scurtă vizită în Anglia, în chiar cele mai intense zile ale campaniei referendumului, a avut ca motiv oficial participarea la sărbătorirea Reginei, cu prilejul împlinirii a 90 de ani. Ajuns în Regat, Obama a fost cît se poate de clar în mesajele sale publice pe două direcţii. Prima: că Statele Unite vor o Mare Britanie în interiorul şi nu în afara UE. Subsecvent, Obama a subliniat că UE a avut un rol esenţial în răspîndirea pe întregul continent, pînă „la periferie“ (aici m-am simţit vizat şi am frisonat), a unor valori britanice, precum „rule of law“ sau „open market economy“. Al doilea mesaj puternic mergea direct către britanicii care îşi imaginau că SUA vor lua imediat în braţe Marea Britanie într-un parteneriat cu totul special, după ieşirea din UE. Obama a spus clar: SUA sînt foarte interesate în acordul comercial cu UE, iar Marea Britanie va trebui să stea la coadă pentru un aranjament comercial privilegiat. Ar putea dura cel puţin cinci-șase ani pînă atunci, timp în care britanicii vor pierde economic destul de mult pentru că vor fi într-o situaţie foarte dificilă, cu toate barierele tarifare în funcţiune, atît în raport cu UE, cît şi în raport cu SUA. Totuşi, vorbele lui Obama nu au putut schimba mare lucru.

Mă întreb, însă, dacă nu cumva vorbele lui Boris Johnson au avut mai mult efect. După ce Obama s-a declarat de partea campaniei „Remain“, Johnson, lider al campaniei „Leave“, a publicat un editorial în The Sun, în care amintea tuturor britanicilor că Obama a scos bustul lui Churchill din Biroul Oval imediat ce a devenit preşedinte, în 2009, cel mai probabil pentru că partea kenyană a lui Obama urăşte Imperiul Britanic, al cărui apărător fervent a fost Churchill, după cum toată lumea ştie. Obama a replicat că bustul a fost dus într-o altă încăpere prestigioasă a Casei Albe, pentru că în Biroul Oval nu mai este loc, şi că în acea încăpere el şi familia lui merg foarte des, inclusiv în week-end-uri, subliniind că îi place Churchill. Încercînd să afle adevărul, jurnaliştii mai rău au complicat lucrurile. Bustul lui Churchill pe care Obama l-a găsit în 2009 în Biroul Oval a fost împrumutat de către guvernul britanic în 2001 lui George W. Bush, pînă la finele mandatului său. Cum mandatul lui Bush s-a terminat în 2009, bustul a trebuit să fie restituit în Marea Britanie. Atunci, despre ce bust vorbeşte Obama cînd spune că îl are, încă, în Casa Albă, e drept că nu în Biroul Oval, ci în Camera numită „a Tratatelor“? Ei bine, s-a aflat că există un al doilea bust al lui Churchill, aflat în diverse încăperi ale Casei Albe încă din anii 1960. La acest bust se referă Obama. În fine, una peste alta, confuzia între busturile lui Churchill spune ceva despre confuzia generală de astăzi.

Altfel, implicarea lui Barack Obama în referendumul britanic, în care, subliniez, Regina însăşi nu s-a implicat, a avut ecouri în campania electorală americană. După anunţarea rezultatelor referendumului, Donald Trump, un susţinător al ieşirii Marii Britanii din UE, a jubilat. Trump a adăugat că, fără îndoială, intervenţia lui Obama pentru tabăra „Remain“ a precipitat mai degrabă voturi pentru tabăra „Leave“. În stilul său flamboaiant, Trump a zburat şi el spre Mare Britanie exact în zilele referendumului. Nu, însă, cu treburi politice, ci cu afaceri. Candidatul republican a inaugurat, în Scoţia, două terenuri de golf cumpărate şi reamenajate de companiile sale specializate de la „nişte prieteni din Dubai, care nu înţeleg bine spiritul golfului“. Presa s-a ţinut după el tot timpul, Trump i-a plimbat printre găuri şi le-a vorbit de pe „green“-uri. A rezultat un discurs în care s-au amestecat politica şi autopromovarea comercială. Unele lucruri au fost remarcabile în această scurtă vizită a lui Trump: pe proprietăţile vecine terenurilor sale de golf a fost ridicat, provocator, steagul Mexicului, în afară de Rupert Murdoch nimeni nu a vrut să ia masa cu el şi un comic de faimă locală a reuşit să se insereze printre jurnalişti şi a aruncat spre Trump cu mingi de golf pictate cu zvastica, dar agenţii Secret Service au intervenit imediat. Însă, în plan politic, nimic important nu s-a întîmplat cu Trump. În general, campania lui a cam obosit şi, poate de aceea, Trump şi-a concediat şeful de campanie electorală chiar înainte de a urca în avionul spre Scoţia. Analiştii atenţi la nuanţe au sesizat, totuşi, o anume îmblînzire a mesajului în privinţa faimoasei lui idei de a interzice accesul musulmanilor în America şi de a-i deporta imediat pe imigranţii ilegali. Nu vor fi opriţi să vină în America chiar toţi musulmanii, ci numai unii dintre ei, şi nu vor fi deportări în masă ale ilegalilor, ci doar ale unora dintre ei.

Între timp, eliberată de competiţia cu Bernie Sanders, care a anunţat deja că o susţine împotriva lui Trump, candidata democrată Hillary Clinton s-a concentrat cu toată puterea pe miliardar. Aşa cum anticipam, încheierea ostilităţilor pe frontul intern o va potenţa pe Clinton în lupta cu republicanul. În ultima săptămînă, două discursuri bine argumentate, intense şi concentrate (unul pe probleme economice, altul pe probleme de politică externă) au făcut ca sondajele să indice, acum, creşterea avantajului lui Clinton în faţa lui Trump, care, reamintesc, acum două săptămîni recuperase şi chiar o întrecuse. La ora la care scriu aceste rînduri, toate sondajele serioase o dau cîştigătoare pe Hillary Clinton, iar media diferenţei dintre cei doi este de 5,6%. Puţin, desigur, şi, oricum, mult prea devreme ca să putem trage concluzii. Mai ales că sondajele au fost infirmate recent, chiar în referedumul britanic.

Şi dacă nu mai ştim ce să credem cînd privim lumea aceasta, să căutăm un bust al lui Churchill şi să ne aducem aminte de acest mare om. Şi dacă bustul nu mai e acolo unde ştiam noi că este, să mai căutăm, că un alt bust al aceluiaşi Churchill stă undeva, într-una din multele camere ale istoriei Europei, gata să fie prilej de meditaţie şi regăsire.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Volodimir Zelenski Davos FOTO EPA EFE jpg
Avionul lui Zelenski, aproape lovit de o dronă în drum spre Oslo. Declarația premierului Norvegiei
Un avion la bordul căruia se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care zbura din Republica Moldova spre Oslo pentru funeraliile regelui Harald al Norvegiei, a fost aproape lovit de o dronă, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Støre.
Spania  Foto Pixabay (1) jpg
După trei ani în Spania, o româncă își avertizează conaționalii: „Nu veniți ca angajați, nu mai e ce-a fost. Taxele sunt înfiorătoare”
O româncă stabilită în Spania de trei ani îi avertizează pe cei care se gândesc să plece la muncă în această țară să își facă atent calculele înainte de a lua o decizie.
Merz si Trump FOTO AFP
Merz a anulat convorbirea programată cu Trump după ce președintele SUA a salutat victoria AfD în Germania
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat miercuri convorbirea telefonică programată cu președintele american Donald Trump, la câteva ore după ce liderul de la Washington a salutat public rezultatul obținut de partidul de extremă dreapta AfD.
serban copot
România, rezultate slabe la PISA. Șerban Copoț critică autoritățile: „Vă permiteți să dați vina pe părinți?”
Rezultatele testelor PISA 2025 au readus în atenție problemele cu care se confruntă sistemul de educație din România. Performanțele elevilor români se află în continuare sub media țărilor membre OCDE, iar rezultatele la lectură au înregistrat o scădere față de evaluarea precedentă. În acest context,
0909 gif
După șapte ani de secetă, Marocul se confruntă cu inundații. Ce rol are El Niño în schimbarea vremii
Marocul a trecut printr-o perioadă de secetă prelungită în cea mai mare parte a ultimului deceniu. Între 2019 și 2024, țara a înregistrat șase ani consecutivi cu precipitații sub medie, cea mai lungă astfel de perioadă consemnată vreodată.
Noi cercetări arheologice în zona ruinelor porții prin care Mihai Viteazul a intrat în Albă Iulia
Noi cercetări arheologice în zona ruinelor porții prin care Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia
Arheologii din Alba Iulia au reluat cercetările sistematice în zona în care, anul trecut, a fost identificat nivelul de subsol al turnului medieval al porții prin care Mihai Viteazul a intrat în cetatea Bălgradului în 1599 și a fost descoperită poarta estică a castrului legiunii a XIII-a Gemina.
Accident E85  jpg
Tragedie pe E85. Un bărbat din Iași a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un camion de 43 de tone
O tragedie cutremurătoare a avut loc miercuri pe drumul european E85, în dreptul localității Lețcani din județul Iași. Un șofer de 45 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce a pătruns frontal sub roțile unui camion de mare tonaj încărcat cu balast.
horoscop, foto shutterstock jpg
Horoscop joi, 10 septembrie. O zodie se autosabotează, alți nativi se lovesc de lucruri neterminate
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 10 septembrie.
sora lui culita sterp
Geta Sterp este însărcinată! Va deveni mamă pentru a doua oară, iar Culiță a izbucnit în lacrimi: „Vladimir, vei avea...”
Geta Sterp a anunțat de curând că urmează să devină mamă pentru a doua oară. Sora cântărețului Culiță Sterp și soțul ei, Sebastian, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Cei doi au pregătit o surpriză pentru familie și prieteni, iar vestea a fost dezvăluită chiar de ziua de na